Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 03.05.2017

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de TODOR CSABA, TODOR CSILLA EMESE, cu sediul/domiciliul în com. Arcuș, sat Arcul, str. Kossuth Lajos, nr. 21, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 2365 din data de 18.04.2017, în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 28.04.2017, că proiectul Realizare cale de circulație semicarosabilă interioară propus a fi realizat în intravilanul loc. Ozun, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct. 13, litera a).;

- anunt public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 21.04.2017 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 19.04.2017;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele: 

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiect de dimensiuni medii, care prevede realizare cale de circulație semicarosabilă interioară către loturile 1-14, în com. Ozun, sat Ozun.

Terenul se află în intravilanul localității conform PUZ aprobat și este în proprietatea lui Todor Csaba, Todor Csilla Emese (cota actuală 13/14) și Păliștan Silviu Cosmin (cota actuală 1/14), identificat cu nr. cad. 26631 din extras CF nr. 26631.

Terenul are o suprafață totală de 9.252 mp. Categoria de folosință actuală a terenului este arabil, destinația zonei fiind zonă de producție, depozitare, servicii.

Amplasamentul studiat se află parțial în zonă de protecție LEA 110 Kv.

Caracteristicile proiectului:

Drumul în plan:

  • Lungimea totală a traseului studiat este de L = 0,670 km în aliniament.
  • Lățime parte carosabilă 7,00 m.

Amenajarea accesului se va face de la drumul judeţean DJ 103B km 30+600 partea dreaptă până la drumul de acces proiectat. Accesul se realizează la nivel cu raze de racordare circulare de 12,00 - 15,00m, cu insulă separatoare de sens din marcaj pe drumul de acces. S-a prevăzut o platformă de întoarcere la capătul opus cu o suprafaţă aproximativă de 1500mp.

Drumul în profil longitudinal drumului judeţean DJ 103 B:

  • Prin realizarea accesul în incintă linia roşie a drumului judeţean nu se modifică.

Drumul în profil longitudinal drum acces:

  • Linia proiectată (linia roşie) urmăreşte linia actuală a terenului cu mici modificări, cu diferenţe în ax pozitive aproximativ egale cu grosimea sistemului rutier + corecturile necesare, aplicat în aşa fel ca pasul de proiectare prevăzut în STAS 863/85 să fie respectat.
  • Panta minimă este de 0,12%, iar cea maximă este de 2,50%.

Drumul în profil transversal:

  • În aliniament panta transversală va fi de 2,5% - 3.5% spre exterior, conform STAS 863/85, a vitezei de proiectare şi clasei tehnice a drumului.

Sistemul rutier

Pentru realizarea accesului trebuie respectat sistemul rutier actual al drumului judeţean DJ103B:

A. Straturi proiectate pentru racord cu drumul judeţean DJ 103B:

  • 5 cm BA16 strat de uzura din mixtura asfaltica
  • 6 cm BAD25 strat de legatura din binder de criblura
  • 16 cm strat de fundatie din piatra sparta
  • 40 cm substrat de fundaţie din balast

B. Straturi proiectate pentru drumul de acces:

  • 8 cm strat de uzura din macadam ordinar
  • 45 cm strat de fundaţie din balast

Acostamentele se vor realiza acolo unde este loc pe o latime de 0,50 m încadrând partea carosabila stânga-dreapta sau numai pe o parte a carosabilului. Acostamentele se vor realiza din  balast lângă drumul judeţean pe o grosime de 10 cm. Panta acostamentelor va fi in aliniament de 4 %.

Scurgerea apelor meteorice se vor asigura prin pante longitudinale şi transversale. Colectarea apelor meteorice se va realiza prin şanţuri trapezoidale neprotejate pe o lungime de 110 ml la drumul judeţean DJ 103B şi pe o lungime de 590 ml la drumul de acces. Continuizarea şanţului va fi asigurată prin realizarea unui podeţ tubular  L=18,0m cu diametrul de D-600mm din ţeavă corugată tip SN8 conform detalului D-15.

- cumularea cu alte proiecte – nu e cazul

- utilizarea resurselor naturale: în faza de execuție se vor utiliza materiale specifice construcției și reabilitării drumurilor: materialele utilizate la construcţia drumurilor (piatră brută, piatră spartă, nisip).

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de construcție, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații constituie: funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul.

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

- utilizarea existentă a terenului – terenul aparține solicitanților și se află în intravilanul localității conform PUZ aprobat.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenție deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul;

f) zonele de protecţie specială – terenul se află parțial în zona de protecție LEA 110 kV.;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – nu este cazul.

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul.

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus, pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului - impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuție, poluări accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 218 din 10.05.2016 emis de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  2. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  3. respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  4. respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  5. pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  6.  titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  7. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. se vor lua toate măsurile necesare pentru evitarea impurificării apelor pluviale, evitarea poluării solului şi a apelor subterane;
  9. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  10. se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;
  11. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  12. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  13. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  14. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  15. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  16. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                                    Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                              Ing. Csáki Gabriela