Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 06.09.2017

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de DCD AGROFUTURE SRL cu sediul/domiciliul în Comuna Valea Crisului, satul Calnic, nr. 153, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr.5436 din data de 25.08.2017 , în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 05.09.2017, că proiectul “Construire sera in localitatea Valea Crisului propus a fi realizat în comuna Valea Crisului, satul Calnic, județul Covasna,  nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 1, litera (b), corelat cu pct. 2, litera (iii);

- anunt public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 30.08.2017,  privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 28.08.2017;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele: 

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – se propune un  proiect de construire a unei sere pentru cultura salatei in sistem hidroponic. Beneficiarul doreste achizitionarea de echipamente necesare desfasurarii activitatilor de productie salata ,procesare, ambalare si  depozitare pana la vanzare. Realizarea unui lant integrat la nivelul exploatatiei prin realizarea unei zone de comercializare directa a produselor in cadrul fermei. Beneficiarul doreste constructiile propuse cu urmatoarele functii:  

SERA  – sera pe structura metalica cu o suprafata construita de 7020 mp,acoperita cu sticla si partial cu panou sandwich, usi de acces cu geam,sistem de aerisire.

Zona cultura salata – formata din 3 module are suprafata totala de 4860 mp, 2 alei de circulatie betonate ,suprafata efectiva de cultura este de 4716 mp.

Zona producere rasaduri -  formata din 2 module are o suprafata totala de 1440 mp, 2 alei longitudinale , suprafata efectiva a meselor de cultura pentru rasaduri este de 1076 mp.

Sera va fi dotata cu sistem de ventilatie, sistem de irigatii, sistem de jgheaburi mobile de cultura in care vor fi asezate plantele, sistem de racire prin ceata, mese de cultura pentru producerea salatelor, sistem de iluminat artificial, sistem de distributie CO2, echipament pentru spalarea jgheaburilor de cultura.

Zona tehnica – realizata in continuarea celor doua module are o suprafata construita de 720 mp, este din structura metalica, cu pereti si acoperis din panouri sandwich. Anexa tehnica va fi compartimentata cu spatii pentru comercializarea directa  a produselor, filtre sanitare angajati, camera germinare, zona echipamente aferente sistemului de irigare, camera frigorifica, centrala termica, echipamente pentru realizare rasaduri ,conditionare, procesare si ambalare a salatei.   

 Suprafata construita propusa este de 7020 mp, in acest sens Primaria Comunei Valea Crisului  a eliberat  un Certificat de Urbanism cu nr. 16/12.07.2016.  Conform Extrasului CF  nr..25000 eliberat de BCPI  Sfantu Gheorghe, suprafata terenului unde va fi realizata investitia este de 52193  mp, folosinta actuala a terenului este arabil. Spatiul ce urmeaza sa fie amenajat respectiv sera acopera o suprafata  de  7020  mp, iar terenul cu o suprafata de 52193 mp este situat in intravilanul Comunei Valea Crisului, conform PUG si RLU aferent, aprobate prin HCL, si este concesionat de catre titular pe o perioada de 49 de ani.  Regimul tehnic conform Certificatului de Urbanism este  POT max 30%,CUT max 0,37.

-asigurarea utilităţilor:

  • Alimentarea cu apă: se realizează  un put forat cu adacimea de max. 50 m dotat cu pompa sumersibila si hidrofor;
  • Canalizare : se propune achizitionarea unui bazin vidanjabil etans, cu capacitate de 10 mc.Apa rezultata din consumul menajer se va canaliza spre bazinul vidanjabil.
  • Energia electrică: alimentarea cu energie electrica se va face prin racord la reteaua de medie tensiune si achizitionarea unui post de transformare  pentru asigurarea alimentarii cu joasa tensiune a obiectivului..
  • Energia termica – centrale termice cu combustibil mixt  (peleti, tocatura lemnoasa), boilere electrice pentru producerea de apa calda.

- cumularea cu alte proiecte – proiecte similare  au fost executate in zona studiata;

- utilizarea resurselor naturale: în faza de execuție se vor utiliza diferite materiale de construcție: nisip, pietris,piatră spartă, balast, lemne, etc.

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de construcție respectiv  moloz, caramizi,pietre, material lemnos si metalic, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.);

- deşeurile rezultate în perioada de funcţionare: deşeuri menajere, deşeuri rezultate în urma procesului tehnologic (deşeuri de hartie si carton,deseuri de lemn,deseuri menajere) , vor fi depozitate selectiv, în spaţii special amenjate şi preluate ulterior de către firme autorizate conform cu legislatia in vigoare.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații constituie: funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: utilajele din spaţiul comercial,

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

- utilizarea existentă a terenului – conform CF nr.25000, terenul se află  în intravilanul Comunei Valea Crisului, concesionat de titular in baza unui contract de concesiune pe o perioada de 49.

 - relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenție deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul;

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – amplasamentul proiectului studiat se afla in intravilanul Comunei Valea Crisului;

h) ariile dens populate – nu este cazul.

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul.

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus, pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului- impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuție, poluări accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse de: OUG nr. 154 din 12 noiembrie 2008, Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009 şi Legea nr. 49 din 7 aprilie 2011, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţul Covasna.

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr.16 din 12.07.2017 emis de Primaria Comunei Valea Crisului, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  2. în cadrul şedinţei CAT al APM Covasna din data de  05.09.2017 s- a solicitat  titularului, obtinerea  de avize/ puncte de vedere dupa caz din partea DSP Covasna si SGA Covasna ;
  3. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  4. respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  5. pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  6. respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale; STAS 12574-87 privind condiţiile de calitate ale aerului din zonele protejate;
  7. nivelul de zgomot se va menţine în limitele prevăzute de  STAS 10009-88 privind acustica urbană, STAS 6161/3-89 – măsurarea nivelului de zgomot în localităţile urbane;
  8. HG nr. 321/2005(**republicată**)(*actualizată*) privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant
  9. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea nr. 319/2006, HG nr. 1425/2006, HG nr.1091/2006, HG nr. 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  10. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  11. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  12. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  13. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  14. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  15. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  16. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

Titularul va notifica in scris APM Covasna la finalizarea lucrarilor in vederea realizarii ,verificarii si intocmirii procesului verbal de constatare a respectarii tuturor conditiilor impuse.

 

 

Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului  are obligaţia de a solicita autorizaţie de mediu conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare, dupa caz.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sanctioneaza conform prevederilor legale in vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                       Intocmit,                    

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                      Ing. Bote Daniela