Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 12.10.2017

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de FUNDAȚIA MENS SANA cu sediul/domiciliul în Miercurea Ciuc, str. Kossuth Lajos, nr. 38, județul Harghita, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 6147/22.09.2017 (r.e. nr. 563/25.09.2017), în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 29.09.2017, că proiectul “Amplasare patinoar și racordare la utilități propus a fi amplasat în mun. Sfântu Gheorghe, str. Lunca Oltului, nr. FN, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct. 10, litera b);

- anunt public afișat de titular în ziarul Observatorul de Covasna din data de 29.09.2017 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu;

- anunț public afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 26.09.2017 privind solicitarea acordului de mediu;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele: 

Caracteristicile proiectului:

- mărimea proiectului – proiect de dimensiuni medii, care prevede amplasarea unui patinoar mobil artificial tip cort cu termen temporar lângă Arena Sf. Gheorghe, pe strada Lunca Oltului FN, intravilan.

Patinoarul va fi amplasat pe teren privat, având ca proprietar Fundația MENS SANA, beneficiarul lucrării conform extras de catre funciară nr. cad. 30280 cu o suprafață totală de 41.739 mp, în partea nordică a mun. Sf. Gheorghe.

Suprafața necesară pentru amplasamentul propus este de 3.741 mp, din care suprafața construită pentru cort presostatic este de 2.911 mp.

Pentru aducerea la nivel platforma patinoarului artificial proiectat cu arena multifuncțională existentă din imediata vecinătate se va realiza o platformă care va avea următoarele structuri de umpluturi:

  • 8 cm macadam ordinar cu strat de uzură
  • 16 cm strat de fundație din piatră spartă
  • 40 cm substrat de fundație din balast
  • umplutură compactată (balast din 20 în 20 cm).

Cortul presostatic va avea o formă dreptunghiulară în plan cu dimensiuni de 71 m x 41 m și formă de cupolă puțin plată în spațiu cu înălțimea maximă de 11,67 m. În interior se va realiza pista de gheață cu dimensiune de 60 m x 30 m care va fi separat prin mantilă de boxe pentru jucători, boxe de pedeapă, boxă arbitrii. Vor mai fi amenajate vestiare și grupuri sanitare pentru jucători, încăpere administrativă, spațiu de prim-ajutor, o zonă de servicii – întreținere pentru rolbă și cuvă de topit zăpada și un spațiu circulabil în jurul pistei cu dimensiiuni de la 1,60 m până la 7,20 m. Această zonă poate fi reamenajat ulterior și pentru tribună.

Cortul presostatic nu necesită fundații, stabilitatea ei fiind asigurat de presiunea de 120 – 200 Pa din interior prin echipamente și instalații de specialitate. Astfel cortul trebuie să fie stabil și rezistent doar la presiunea interioară care susține și la vânt cu o contragreutate (perimetral cortului). În cazul ninsorilor, trebuie mărită presiunea din interior și stratul de zăpadă trebuie topit în cel mai scurt timp. În cazul ninsorilor foarte intense există posibilitatea ca să se dezunfle cortul, astfel cortul va sta la sol.

Contragreutatea cortului se prevede din blocuri de beton prefabricate mobile cu dimensiune 80x100x160 cm.

Echipamente de instalații care vor fi amplasate în afara cortului:

  • Sistemul de tratare a aerului ce asigură aerisirea cortului și stabilitatea acestuia prin presiunea din interior, conține arzător de gaz necesar pentru funcționarea instalației, ventilatorul de operare, ventitatorul de rezervă, generatorul, precum și elementele de transmisie și de reglare, împreună cu panoul electric. Instalația poate fi operată în mod manual, semi-automat sau automat;
  • Stație pentru 2 rezervoare de stocare de butangas cu capacitate de 5.000 l/bucată care asigură energia pentru sistemul de tratare a aerului;
  • Agregate frigorifice (chiller) pentru producerea gheții, alcătuit din compresoare, grup hidraulic pentru recircularea solei de răcire în pista patinoarului.

Bilanț teritorial:

  • suprafața teren 41.739 mp
  • suprafața construită propusă 2.911 (71,00 m x 41,00 m) mp
  • suprafața pietonal (acces ralba) 379 mp
  • P.O.T. = 6,97%
  • C.U.T.= 0,069.

Asigurarea utilităţilor:

  • Utilitățile publice de apă, canalizare menajeră și pluvială se va realiza prin racordarea obiectivului la rețelele edilitare din incinta imobilului învecinat – Sala Polivalentă a mun. Sf. Gheorghe

- cumularea cu alte proiecte – nu este cazul.

- utilizarea resurselor naturale: pentru aducerea la nivel platforma patinoarului artificial se va folosi: nisip, piatră spartă, balast.

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de construcție, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.); - deşeurile rezultate în perioada de funcţionare: deşeuri menajere, vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: surse de zgomot și vibrații sunt utilajele și echipamentele necesare executării lucrărilor de montaj;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: activitatea nu va constitui o sursă de poluare.

- riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate - se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii, PSI, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate.

- utilizarea existentă a terenului – zona de amplasament este municipiul Sfântu Gheorghe str. Lunca Oltului nr. FN, jud. Covasna, în partea nordică a mun. Sf. Gheorghe.

- conform C.U. nr. 385/07.08.2017 terenul este în intravilanul municipiului Sfântu Gheorghe în proprietate privată CF nr. 30280.

- regimul economic al terenului: zonă activități sportive, parcare și agrement.

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora – nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenție deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite – nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale – nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate – nu este cazul;

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – nu este cazul.

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul.

- Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impact redus, pe durata realizării lucrărilor. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului - impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în perioada de execuție, poluări accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de execuţie.

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile aduse, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

Condiţiile de realizare a proiectului:

  • solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 385/07.08.2017 emis de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • se va solicita și obține un punct de vedere din partea DSP Covasna și ISU Covasna;
  • se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  • respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  • pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  •  titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  • se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  • deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  • implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  • pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  • titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                                     

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                                           

 

 

 

 

 

Întocmit,

Ing. Csáki Gabriela