Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

 

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE din 03.11.2017

 

 

Ca urmare a solicitării depuse de COMUNA CERNAT, cu sediul în comuna Cernat, satul Cernat, nr. 456, judeţul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 6990/25.10.2017 (nr. înregistrare electronică 635/25.10.2017), în baza Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,      

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 27.10.2017, ca proiectul “MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA CERNAT, JUDEȚUL COVASNA propus a fi amplasat în comuna Cernat, satele Cernat și Icafalău, intravilan și extravilan, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

 

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

-  proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la punctul 10 litera e), corelat cu punctul 13 litera a);

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

-  prin aplicarea criteriilor din Anexa 3 la HG 445/2009, s-au constatat următoarele:   

Caracteristicile proiectului:

mărimea proiectului

Proiectul are ca obiect principal imbunătățirea infrastructurii de transport local. Amplasamentul lucrărilor propuse se află pe teritoriul comunei Cernat, județul Covasna, pe traseul drumului comunal DC4 Km 3+174 – 6+990, respectiv pe traseul străzii - Uliță Dullok (între DN11 – DC4) Km 0+000 – 0+410 din localitatea Cernat. Lungimea totală a traseului studiat este de 4,226 km, suprafaţa construită (drum): 4,755 ha.

          Terenurile ocupate în momentul de faţă de sectoarele drumului comunal DC4 şi a Uliței Dullok, propuse pentru modernizare, sunt în inventarul domeniului public al comunei Cernat. Atât pe timpul execuției cât şi după finalizarea acestora nu se vor ocupa terenuri care sunt în circuitul agricol, alte proprietăţi de stat sau private. Lucrările se vor desfăşura pe platforma existentă a drumului (străzii).

          Soluţiile tehnice din proiect şi la execuţia lucrărilor, vor respecta prevederile Ordinului M.T. nr.1296/2017 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor, a Ordinului M.T. nr. 50/1998 pentru aprobarea Normelor tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile rurale, a Specificației tehnice pentru proiectarea, execuția și exploatarea drumurilor cu o singură bandă de circulație din mediul rural ST-022-199 şi a Legii nr. 10/1995 privind calitatea construcţiilor, prevederile celorlalte prescripţii tehnice şi prevederi legale în vigoare, specifice acestor tipuri de lucrări.

          Se vor proiecta şi executa lucrări de terasamente, lucrări de structură drum, lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor, podeţe transversale şi laterale, amenajări intersecţii cu drumurile laterale, lucrări de siguranţa circulaţiei, etc.

Necesitatea lucrărilor propuse în prezentul proiect este in primul rand argumentată de starea fizică a drumurilor, străzilor susmenționate, raportată la condițiile generale de circulație actuale si de perspectivă  precum si de diagnoza de viabilitate.

cumularea cu alte proiecte – nu este cazul;

- utilizarea resurselor naturale: nu este cazul;

- producţia de deşeuri – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (resturi de conducte, deşeuri de materiale de construcţii, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, organizarea de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: traficul rutier;

riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate – se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate;

utilizarea existentă a terenului – Terenurile ocupate in momentul de față de tronsoanele de drumuri, străzi cuprinse în prezentul proiect se află in proprietatea publică a comunei Cernat;

- relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora –  nu este cazul.

- Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate –  nu este cazul; 

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – amplasamentul proiectului se află în intravilanul satelor Cernat și Icafalău;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul;

-  Caracteristicile impactului potenţial

a) extinderea impactului: aria geografică şi numărul persoanelor afectate – impactul este local, pe amplasament şi în imediata vecinatate a acestuia;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: nu vor fi schimbări profunde ale factorilor de mediu; impact nesemnificativ în perioada de functionare şi reversibil;

d) probabilitatea impactului – în cazul poluărilor accidentale şi în caz de calamităţi naturale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – impact nesemnificativ, reversibil.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor ariilor naturale  protejate;

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. Se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. Titularul proiectului are obligația de a solicita și de a obține aviz de gospodărire a apelor de la SGA Covasna; 
  3. Titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  4. Respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  5. Respectarea prevederilor Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  7. Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate;
  8. Deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  9. Implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  10. Pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  11. obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism nr. 551/20.10.2017 emis de Consiliul Județean Covasna, şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;
  12. Titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

 

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                Întocmit,

           Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                  Ing. Farkas János