Back

PROIECT DECIZIE ETAPA DE INCADRARE

 

                       

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Nr. număr din 07.11.2017

PROIECT

 

 

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de Primaria comunei Ghidfalau, cu sediul în Str. Principala, Nr. 108, Ghidfalău , Judetul Covasna, prin primar BERDE JOZSEF, înregistrată la APM Covasna cu nr. 6874/20.10.2017,  în baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 27.10.2017, că proiectul EXTINDEREA CANALIZĂRII MENAJERE A LOCALITĂȚII ANGHELUȘ DIN COMUNA GHIDFALĂU propus a fi amplasat în com. Ghidfalău, satul Angheluș-Ghidfalău, DJ121A, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.  

    Justificarea prezentei decizii:

 

  I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

    a) proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr.2, la pct.10, lit b);

    b) proiectul are Certificat de Urbanism nr.507 din 28.09.2017 emis de CONSILIUL JUDEȚEAN COVASNA, jud.Covasna;

   c) proiectul are Aviz de Gospodărire a Apelor Nr.X din X.2017;

    c) în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului.

prin aplicarea criteriilor din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 445/2009 s-au constatat următoarele

 

Caracteristicile proiectului:

Extinderea reţelei de canalizare

Conducta totală de canalizare sub presiune  va fi de L = 3850 m care va fi amplasat între localităţile Angheluş si Ghidfalău.

Extinderea canalizării menajere a localităţii Angheluş este cuprinsă  şi în Master Planul revizuit în anul 2014, aprobat de Consiliul Judeţean Covasna în luna martie 2015. Localitatea Angheluş face parte din aglomerarea umană 8 cuprinsă între 2000-10000 locuitori echivalenti.

Apele uzate menajere colectate din localitatea Angheluş vor fi pompate în sistemul de canalizare menajeră existentă în localitatea Ghidfalău şi vor fi epurate în staţia de epurare aflată în această localitate.

Conducta de refulare va fi  pozată pe marginea drumului judeţean DJ 121A între localitatea Ghidfalău şi Angheluş, conform Planşa nr. CM 52/2017 anexat memoriului de prezentare şi va fi construit din PEHD SDR 17,6 Dn 90 mm în lungime de L = 3850 m.

Apele uzate menajere vor fi pompate din staţia de pompare ape uzate ce se va construi în localitatea Angheluş în faţa Bisericii reformate cu Q = 5-7 l/s, H = 26 m, P = 4,5 kW, în primul cămin menajer existent pe reţeaua de canalizare menajeră din localitatea Ghidfalău, langă monumentul de intrare în comuna Ghidfalău.

Reţeaua de canalizare colectează şi transportă apele uzate menajere prin pompare până la staţia de epurare existentă în localitatea Ghidfalău.

Apele uzate colectate şi transportate de reţea în staţia de epurare vor avea încărcările sub cele prescrise prin NTPA 002.:

. Lucrările vor genera efecte favorabile din punct de vedere economic și social prin asigurarea confortului populației și scăderea gradului de poluare. La executarea lucrărilor se vor lua toate măsurile de protecție a mediului prin depozitarea combustibililor, a materialelor de construcție și întreținere curentă a utilajelor în spații special amenajate. După finalizarea lucrărilor constructorul are obligația refacerii mediului natural prin ecologizare și replantări.

 

 - cumularea cu alte proiecte:  toate lucrarile se vor executa în corelare cu proiectele executate de canalizare și stație de epurareale loc. Ghidfalău;

 - utilizarea resurselor naturale: nu este cazul;

 - producţia de deşeuri: – deşeurile rezultate în perioada de execuţie (pământ excavat, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

 - emisiile poluante, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de execuţie: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor, deşeurilor şi a componentelor necesare execuţiei, praf de la manipularea unor materiale sub forma de pulberi;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: în urma realizării proiectului se va elimina poluarea cu ape menajere;

 - riscul de accident, ţinându-se seama în special de substanţele şi de tehnologiile utilizate – se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii, de exploatare corectă a utilajelor şi prevederile fişelor tehnice de securitate;

 - utilizarea existentă a terenului  - terenul pe care se vor executa lucrarile conform inventarului de bunuri aparțin domeniului public și privat al județului Covasna .

 - relativa abundenţă a resurselor naturale din zonă, calitatea şi capacitatea regenerativă a acestora   – nu este cazul;

 

 - Capacitatea de absorbţie a mediului, cu atenţie deosebită pentru:

a) zonele umede - nu este cazul;

b) zonele costiere- nu este cazul;

c) zonele montane şi cele împădurite –  nu este cazul;

d) parcurile şi rezervaţiile naturale –  nu este cazul;

e) ariile clasificate sau zonele protejate prin legislaţia în vigoare, cum sunt: zone de protecţie a faunei piscicole, bazine piscicole naturale şi bazine piscicole amenajate, etc.–nu este cazul;

f) zonele de protecţie specială – nu este cazul;

g) ariile în care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite – nu este cazul;

h) ariile dens populate – com Ghidfalău satele Ghidfalău și Angheluș;

i) peisajele cu semnificaţie istorică, culturală şi arheologică – nu este cazul

 

-  Caracteristicile impactului potenţial extinderea impactului:

 

a) aria geografică şi numărul persoanelor afectate

– impact redus, lucrările efectuându-se în teritoriul com Ghidfalău. Poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea si intreţinerea  corespunzătoare a lucrărilor executate;

b) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

c) mărimea şi complexitatea impactului: impact redus;

d) probabilitatea impactului – numai în cazul poluărilor accidentale;

e) durata, frecvenţa şi reversibilitatea impactului – potenţial impact în perioada de functionare la o intreţinere necorespunzatoare

 

    II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare      proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului    nr.57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, amplasamentul acestuia  fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ

.

 Condiţiile de realizare a proiectului:   

1.-se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare; prevederile Legii Apelor nr.107/1996 cu modificarile si completarile ulterioare; prevederile HG 188/2002 modificata si completata prin HG 352/2005 si HG 210/2007;  prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;

2.- respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;       

3.- titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;

4.-se va respecta Ord. M.S. nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;

5.-respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

6.-se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor; se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;

7.-utilajele folosite la executarea lucrărilor şi mijloacele utilizate pentru transportul materialelor vor urma doar căile de acces existente, avizate de către Primăria com Ghidfalău. Aceste drumuri de acces vor fi întreţinute şi menţinute permanent în stare bună.

8.-se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură.

9.-deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;

10.-implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;

11.-obţinerea tuturor avizelor precizate în certificatul de urbanism şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia tehnică;

12.-titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

13.-titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la  finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului

   

    Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

     DIRECTOR EXECUTIV,

      Ing. Neagu Gheorghe

      

 

 

 

 

 

 

 

   Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                           Întocmit,

      Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                    Ing.Jehac Constantin