Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 18.12.2018

  

      Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ OLT prin ȘTEFAN PRALĂ, cu sediul în oraș Râmnicu Vâlcea, str. Remus Bellu, nr. 6, județul Vâlcea, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 7018/10.12.2018, în baza:

  • Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2017, ce prevede înființarea Ministerului Mediului;
  • Hotărârii Guvernului 19/17.01.2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului
  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,

APM Covasna decide ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 14.12.2018, că proiectul ”Îndiguire pârâu Dobârlău, județul Covasna în regim de urgență, propus a fi realizat în comuna Dobârlău, satul Lunca Mărcușului, judeţul Covasna, Covasna nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, Anexa nr. 2, pct. 10 f).

- în urma anunţurilor publice afisate pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) în data de 13.12.2018, respectiv publicat de către titular în ziarul Observatorul de Covasna la data de 12.12.2018, privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele: 

 

Descrierea proiectului:

Proiectul prevede îndiguirea pârâului Dobârlău, în zona satului Lunca Mărcușului. Realizarea acestor investiții este necesară în urma ploilor abundente din lunile iunie-iulie 2018, căzute în subbazinul pr. Tărlung și în bazinul hidrografic al râului Negru, când au fost depășite cotele de inundație și de pericol. În urma viiturii din data de 30 iunie au fost afectate lucrările de apărare de pe pr. Tărlung și afluentul de dreapta al acestuia pr. Dobârlău prin deversare peste coronament în mai multe zone și ruperea digurilor în 3 puncte ( 2 breșe pe pr. Dobârlău și o breșă pe pr. Tărlung).

Cu ocazia verificării în teren a pagubelor produse pe raza U.A.T. Dobârlău, consemnate în procesul verbal de calamitate nr. 4053/03.07.2018, avizat de C.J.S.U. Covasna, s-au constatat următoarele :

  • În intravilanul localității Lunca Mărcușului digul de apărare de pe malul drept al pârâului Dobârlău la aproximativ 480 m de confluență cu pr. Tărlung s-a rupt. Lungimea breșei create prin ruperea digului este de 30 m;
  • În intravilanul localității Lunca Mărcușului digul de apărare de pe malul stâng al pârâului Dobârlău la aproximativ 450 m de confluență cu pr.Tărlung s-a rupt. Lungimea breșei create prin ruperea digului este de 25 m

Astfel s-a constatat că este necesară amenajarea Pârâului Dobârlău în localitatea Lunca Mărcușului în vederea atingerii următoarelor obiective:

  • Punerea în siguranță a căilor de comunicație și a populației;
  • Reducerea riscurilor de poluare care pot apărea în timpul inundațiilor;
  • Reabilitarea și ecologizarea zonei adiacente malurilor.

Lucrările prevăzute prin proiect sunt amplasate în bazinul hidrografic Olt pe pârâul Dobârlău (cod cadastral VIII-1.45.22.7), afluent de dreapta al pârâului Tărlung, în albia minoră a pârâului Dobârlău.

Caracteristici constructive ale lucrărilor propuse:

Pentru punerea în siguranță a zonei afectate se vor realiza următoarele lucrări:

  • A. Închiderea breșelor prin diguri din argilă compactată și palplanșe PVC, L=55,00 m;
  • B. Recalibrare albie pe o lungime de L=2000 m.

A. Închiderea breșelor prin diguri din argilă compactată și palplanșe PVC

Pentru a reface linia de apărare a pârâului Dobârlău se va realiza un dig din argilă compactată și baterea unor palplanșe PVC.

Secțiunea digului are coronamentul cu o lățime de 3 m, pantele taluzelor de 1:2 și înălțimea de aproximativ 2,5 m, cota coronamentului depinzând de cota coronamentului digului existent în zona de închidere.

Palplanșele PVC vor avea momentul maxim admisibil de 16 kNm/m, lungimea fișei de 6 m, grosimea de 7,2 mm și masa de 10,74 kg/ml.

B. Recalibrare albie pe o lungime de 2000 m

Pentru a se asigura tranzitarea debitului s-a realizat și o recalibrare a albiei pe o lungime de 2000 m.

Secțiunea de reprofilare s-a stabilit la o secțiune trapezoidală, având albia minoră cu lațimea la bază de 3 m, taluze cu panta de 1:1,5 și înălțime variabilă. Se vor decolmata depozitele de aluviuni din albie, iar terasamentele rezultate din excavații se vor depozita în afara zonei digurilor.

Principalele etape tehnologice pentru realizarea lucrărilor sunt:

  • amenajarea unui drum de acces la amplasamentul lucrării;
  • desființare lucrări provizorii;
  • umpluturi compactate în dig;
  • săpătura în carieră;
  • decopertă ampriză dig;
  • trepte de incastrare;
  • finisare taluze;
  • înierbări taluze;
  • excavații pentru recalibrare;
  • montare palplanșe PVC.

Amenajarea platformei pentru organizarea de șantier

Platforma pentru organizarea de șantier se amenajează pe o suprafață de 250 mp prin nivelarea terenului și balastarea pe o grosime de 0,30 m cu balast necesară depozitării materialelor necesare execuției lucrărilor și pentru asigurarea utilajelor de construcții.

Dupa finalizarea lucrărilor platformele organizării de șantier se vor dezafecta, materialul rezultat fiind transportat în zone indicate de beneficiarul lucrării și de autoritățile locale.

Căi de acces. Drum tehnologic L = 450,00 m

Accesul utilajelor terasiere și a utilajelor pentru realizarea lucrărilor se realizează pe drumuri tehnologice (unde nu sunt drumuri existente) cu lățimea de 3,0 m. După finalizarea lucrărilor, drumurile tehnologice se vor dezafecta, materialul rezultat fiind transportat în zone indicate de beneficiarul lucrării și de autoritățile locale.

Racordarea la rețelele utilitare existente în zonă

În perioada de realizare a lucrărilor energia electrică necesară va fi asigurată cu ajutorul motogeneratoarelor de curent electric.

 

1.Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect: având în vedere pagubele produse de inundațiile din vara acestui an în localitatea Lunca Mărcușului, prezentul proiect are caracter de regim de urgență, și scopul lui este refacerea sistemului de apărare împotriva inundațiilor.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate – nu se cumulează cu alte proiecte existente sau aprobate în zonă.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: principalele materiale și materii prime necesare realizării lucrărilor sunt:argilă de carieră și palplanșe PVC.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: principalele tipuri de deșeuri care se vor genera în perioada de construcție sunt: deșeuri menajere (20 03 01) de la personalul care lucrează pe șantier, pământ și pietre (17 05 04) din lucrările de refacere a digului, ulei uzat (13 02 05*), acumulutori uzați (16 06 01*), filtre ulei uzate (16 01 07*), și anvelope uzate (16 01 03) de la întreținerea utilajelor. Toate tipurile de deșeuri vor fi depozitate selectiv, pe sortimente şi predate ulterior la societață autorizate și specializate.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de demolare/construire: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor și deşeurilor, organizare de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor în toate fazele organizării de șantier și la executarea lucrărilor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): proiectul nu prezintă risc pentru sănătatea umană. Executarea lucrărilor prevăzute prin proiect sunt necesare pentru a reface linia de apărare a pr. Dobârlău, astfel reducând riscul de inundații asupra loc. Lunca Mărcușului.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Amplasamentul lucrărilor hidrotehnice este pe teritoriul administrativ al localității Lunca Mărcușului, comuna Dobârlău, județul Covasna categoria de folosință a terenului este: ape curgătoare. Terenurile pe care se vor amplasa lucrările aparțin domeniului public al statului administrat de ANAR – ABA Olt-SGA Covasna.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia – lucrările propuse vor fi realizate în albia minoră a pârâului Dobârlău, la închiderea breșelor din dig, se folosește o combinație de materiale care se integrează rapid în mediul înconjurător.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor - amplasamentul lucrărilor se află de-a lungul răului Dobârlău, pentru a se asigura tranzitului debitului se realizează o recalibrare a albiei pe o lungime de L=2000 m;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – lucrările proiectate nu se află în perimetrul sau vecinătatea unei arii protejate, deci acestea nu vor afecta habitate și/sau specii vegetale sau faunistice protejate;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – zonă indiguită, în albia minoră a pr. Dobârlău, aflat în administrarea ANAR – ABA Olt-SGA Covasna.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului

  prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există

  astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: proiectul prevede refacerea digului de apărare de-alungul pr. Dobârlău, lucrările fiind importante din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): proiect cu importanță majoră, executat în regim de urgență, extinderea spațială fiind locală, la nivelul localității Lunca Mărcușului. Pe termen lung se preconizează ca proiectul să aibă un impact pozitiv asupra zonelor de locuit și terenurilor agricole, prin rolul de apărare împotriva inundațiilor.

  (b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție, datorată dezafectării aleilor existente și a lucrărilor de construcție.

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: redus, numai pe perioada execuției;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: frecvență unică, pe perioada realizării lucrăriolor prevăzute, la organizarea de șantier se prevede aducerea amplasamentului la starea inițială.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu sunt identificate alte proiecte semnificative în zonă.

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: sunt propuse măsuri de prevenire și reducere a impactului asupra mediului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor.

 

  II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

 

III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- în cadrul ședinței CAT din data de 14.12.2018 s-au prezentat lucrările prevăzute prin proiect, reprezentantul ABA Olt subliniind că acestea se execută în regim de urgență, fiind de importanță majoră din punct de vedere al apărării împotriva inundațiilor, avănd efect benefic pe termen lung asupra zonelor de locuit și terenurilor agricole din loc. Lunca Mărcușului.

Condiţiile de realizare a proiectului:

1. Se vor respecta prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor; HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase; HG 1175/2007 (ADR), pentru aprobarea Normelor de efectuare a activităţii de transport; SR 10009-2017 privind limitele admisibile a nivelului de zgomot; STAS 12574-87 privind conditiile de calitate ale aerului din zonele protejate;

2. solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 467/28.08.2018 emis de Consiliul Județena de Urgență, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;

3. toate tipurile de deşeuri vor fi colectate selectiv şi vor fi preluate pentru tratare/valorificare/ eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri; se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament (șantierul organizat în cadrul proiectului), în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură

4. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) a legislaţiei si normativelor în domeniul situaţiilor de urgenţă (Legea 307/2006, Ord.ANRE 118/2013 şi altele) precum şi înştiinţarea ITM Covasna, respectiv ISU Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;

5. respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

6. pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ord. MS 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;

7. respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

8. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;

9. se interzice poluarea solului cu carburanţi, uleiuri uzate în urma operaţiilor de staţionare, aprovizionare, depozitare sau alimentare cu combustibili a utilajelor şi a mijloacelor de transport sau datorită funcţionării necorespunzătoare a acestora;

10. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;

11. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;

12. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei decizii, respectiv la terminarea lucrărilor.

13. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii atrage suspendarea sau anularea acesteia, după caz, în conformitate cu prevederile legale.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV

Ing. NEAGU Gheorghe

 

Şef Serviciu Avize,

Acorduri, Autorizaţii                                                                                              Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                             ecol. Balázsi Beáta