Back

Proiect DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Proiect DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 18.04.2019

 

Ca urmare a notificării adresate de SC DIAZ HOME CONS SRL cu sediul în municipiul Ploiești, str. Malu Roșu, nr. 67A, bl. 141B, ap. 9, județul Prahova, privind Elaborare PUZ modificator – Zonă de producție agrozootehnică, propus a fi amplasat în comuna Hăghig, satul Hăghig, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2826/10.04.2019, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 18.04.2019, desfăşurată la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 13/18.04.2019);

- Notificarea Asistență de specialitate de sănătate publică nr. 1904/1877/15.04.2019 emis de Direcția de Sănătate Publică Covasna;

- Avizul de oportunitate nr. 7/2019 emis de Consiliul Județean Covasna;

 

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

PUZ modificator – Zonă de producție agrozootehnică, propus a fi amplasat în comuna Hăghig, satul Hăghig, județul Covasn, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Prezentul plan urbanistic zonal are ca scop modificarea prevederilor PUZ Ferma ecologica gaini ouatoare aprobat, precum și reglementarea terenului pentru zona de producție agrozootehnica, cu specific ferma de bovine (taurași) cu o capacitate de maximum 750 de capete.

Terenul situat pe teritoriul administrativ al comunei Haghig, pe drumul DN13E, intre localitatile Araci și Haghig are o suprafata de 45.100 mp si este in proprietatea titularului conform extrasului de carte funciara nr. 23007 Haghig. Folosinţa actuală a terenului: arabil, functiunea zonei conform PUZ aprobat: zona producție agro-zootehnica.

Vecinătăți: la aprox. 400m înspre Haghig functioneaza o ferma de porcine, cele mai apropiate case sunt situate la peste 1500m, incinta este marginita de terenuri agricole în extravilan. Accesul în ferma se va face din DN13E, se prevăd benzi de accelerare / decelerare conform PUZ initial. Bilant teritorial propus:

 

existent

propus

DESTINATIA TERENULUI

mp

%

 

mp

%

Teren arabil in intravilan

45100

100.00

 

-

-

Constructii

-

-

max

22 550

50

Alei, platforme, parcaje

-

-

 

 11 275

25

spatii verzi

-

-

min

 11 275

25

TOTAL  ferma

45 100

100.00

 

45 100

100.00

 

P.O.T. max  50%, C.U.T. max 0.5.

Constructii propuse:

  • adăposturi pentru animale (taurasi), silozuri, soproane, abator, spatii administrative, magazin,
  • platforme de gunoi de grajd, filtru sanitar, gospodarie de apa, alei carosabile.

Investitia se va realiza etapizat, intr-o prima etapa se propune o fermă pe jumatae din teren urmand ca intr-o etapa ulterioara aceasta sa-si dubleze capacitatea.

Mod de asigurare utilităţi:

Alimentarea cu apă: din sursă proprie puț forat, rezervor de înmagazinare, stație de hidrofor și de tratare, rețea de distribuție.

Canalizarea: apele uzate menajere se vor colecta printr-o reţea de canalizare de incintă într-un bazin impermeabiliziat (V = 10 mc). Apele uzate tehnologice provenite de la abator vor fi preepurate prin intermediul unui separator de grasimi și evacuate prin curgere liberă într-un bazin impermeabil cu capacitatea de 10 mc.

Evacuarea dejectiilor si  gunoiului de grajd: dejecţiile solide se vor depozita pe 2 platforme de stocare betonate, hidroizolate de unde periodic se vor transporta pe terenurile agricole. Fracția lichidă se va colecta într-un bazin îngropat impermeabil de 46,8 mc.

Alimentarea cu energie electrică: racord la rețeaua existentă în zonă;

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Prin funcţiunile sale, planul propus se integrează în zona preponderent agro-zootehnică din vecinătate.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

- planul prevede realizarea de investiții pentru managementul gunoiului de grajd;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: nu este cazul;

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: în zonă nu sunt alte planuri sau proiecte noi în curs de implementare;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): planul se conformează la normele de igienă și sănătate publică, nu există zone de locuit în vecinătate;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Impactul este local, nesemnificativ pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: planul urbanistic zonal propune realizarea unei ferme zootehnice;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul;

 

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 14/18.12.2018 emis de Primăria Hăghig, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se vor respecta normele tehnice privind depozitarea şi managementul gunoiului de grajd și a efluenţilor din exploataţiile agricole, prevăzute de Codul de bune practici agricole și Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole;

- fertilizarea terenurilor cu gunoi de grajd se va face respectând prevederile Codului bunelor practici agricole aprobat prin Ord. MMGA nr. 1182/2005 şi MAPDR nr. 1270/2005;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- scoaterea din circuitul agricol se realizează conform Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în Observatorul de Covasna din datele de 26.03.2019 și 28.03.2019;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 18.04.2019;

- Anunţul titularului planului privind decizia etapei de încadrare, publicat în …. din data de ….

 

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                         Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                         Ing. Farkas János