Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE din 13.06.2019

 

Ca urmare a notificării adresate de HÉJJA MIKLÓS, HÉJJA MAGDOLNA, KIS ÉVA cu domiciliul în comuna Catalina, satul Mărtineni, nr. 150, județul Covasna, privind Elaborare PUZ - Zonă de locuințe și funcțiuni complementare, propus a fi amplasat în comuna Catalina, satul Mărtineni, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3808/29.05.2019, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 13.06.2019, desfăşurată la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 16/13.06.2019);

 

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

PUZ - Zonă de locuințe și funcțiuni complementare, propus a fi amplasat în comuna Catalina, satul Mărtineni, județul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Planul de fata propune amenajarea functională a unei zone de pe teritoriul administrativ al comunei Catalina, zona situata în intravilanul satului Martineni, cuprins în P.U.G, aprobat ca zona de locuinte si functiuni complementare, cu restrictie de construire până la elaborarea P.U.Z., pentru a deveni o zonă de locuințe construibila. Amplasamentul se afla in partea de nord-vest a intravilanului satului Martineni, în zona fostei CAP, actualmente dezafectat. Suprafata totala de teren studiata este de 6183  mp, terenul se află în proprietatea privată a titularilor și figureaza în cărțiile funciare la nr. 23349, 23360 Mărtineni.

Pe terenurile din intravilan, spre nord si sud se gasesc constructii cu functiuni agricole, dezafectate, constructii de locuinte si anexe gospodaresti.

Se vor amenaja doua incinte de locuit imprejmuite cu gard, în spatiul interior al incintelor se propune cate o cladire de locuit, cu amenajarile necesare, curte, gradina. Accesul auto si pietonal se va realiza din drumul local existent cu regim de strada, catre care terenul are front direct, drum aflat in proprietatea comunei in domeniul public.

Spatiile libere de amenajari vor fi acoperite de spatii verzi, curte si gradina. Se vor realiza plantatii de arbori si arbusti pentru fixarea solului si pentru protectie.

Bilant teritorial – situatia propusă :

Specificatie

ha

%

suprafata totala reglementata

0,62

100,00

suprafata ocupata de constructii

0,06

9,68

suprafata ocupata de circulatie carosabila

0,05

8,06

suprafata ocupata de echipare edilitara

0,02

3,22

suprafata ocupata de spatii verzi

0,01

1,62

suprafata ocupata de curte si gradina

0,45

72,58

suprafata ocupata de terase, platforme

0,02

3,22

suprafata ocupata de alte functiuni

0,00

0,00

Suprafata totala ocupata

3702

100,00

 

Indici de ocupare a terenului :

Procent de ocupare a terenului POT maxim  = 35,00 %,

Coeficient de ocupare a terenului CUT maxim = 0,70.

Alimentare cu apă: se va realiza prin racord la retea centralizata de alimentare existentă în zonă.

Canalizare menajerș : apele uzate menajere rezultate de la baie si bucatarie se vor colecta in bazine vidanjabile impermeabilizate, care se vor vidanja la nevoie, in prima etapa, urmand sa se racordeze la o retea centralizata cand va deveni posibil.

Canalizare pluviala : apele meterorice si de suprafata se vor scurge spre rigole deshise conduse spre partea de sud - vest a amplasamentului, spre gradina si spre nord, respectiv sud, catre rigola drumului public.

Alimentare cu energie electrică : se va realiza racord la reteaua existenta chiar la limita de nord - est a amplasamentului.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Având in  vedere functiunea dominanta a zonelor invecinate din intravilan, propunerea reglementarii unei zone de locuit este compatibila cu functiunile existente si propuse in vecinatate.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

- planul prevede realizarea de spații verzi;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: nu este cazul;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: în vecinatatea imediata spre sud se afla o zona reglementata prin PUZ aprobat in anul 2013 tot pentru functiunea de zona de locuinte si functiuni complementare.

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Impactul este local, nesemnificativ pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul;

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 215/25.04.2019 emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- scoaterea din circuitul agricol se realizează conform Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna din datele de 24.05.2019 și 29.05.2019;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 13.06.2019;

- Anunţul titularului planului privind decizia etapei de încadrare, publicat în Observatorul de Covasna din data de ...2019.

 

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                         Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                         Ing. Farkas János