Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 12.12.2019

 

Ca urmare a notificării adresate de CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA NATURII ȘI SALVAMONT cu sediul în mun. Sfântu Gheorghe, str. Gábor Áron, nr. 1, județul Covasna, privind “Elaborare PUZ modificator – Zonă instituții publice și servicii, bază salvamont” propus a fi amplasat în comuna Bixad, satul Bixad, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 7197/30.10.2019, în baza:

  • OUG nr. 68/2019, Art. 6. — (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

 

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 28.11.2019, desfăşurată la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 31/28.11.2019);

- Memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19 din 13 ianuarie 2010 pentru aprobarea ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar înregistrat la APM Covasna cu nr. 7615/21.11.2019;

- Avizul favorabil nr. 260/25.11.2019 cu condiții al Consiliului Județean Covasna în calitate administrator al sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt;

- Avizul favorabil cu condiții nr. 10/ST CV/10.12.2019 al ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate administrator al sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos;

 

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

PUZ modificator Zonă instituții publice și servicii, bază salvamont” propus a fi amplasat în comuna Bixad, satul Bixad, județul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Planul de fata propune actualizarea reglementarilor unui teren aflat in intravilanul comunei Bixad, judetul Covasna, km 27+500 DN teren care in momentul de fata este reglementat pentru un parc tematic «  Parcul rocilor vulcanive » in cadrul programului «  Drumul apelor minerale « . Imobilul este in domeniul public al judetului Covasna, cu drept de administrare in favoarea Centrului Judetean pentru Protectia Naturii si Salvamont. Pe teren exista amenajari si constructii care indeplinesc functiunea de parc tematic, dar, odata cu transmiterea in administrare pentru Centrul Judetean pentru Protectia Naturii si Salvamont, a devenit oportuna realizarea pe acest amplasament a bazei salvamont, foarte importanta in conditiile in care la nivelul judetului nu exista o asemenea baza, iar zona, care atrage foarte multi turisti, necesita realizarea in cel mai scurt timp a acestei baze.  Terenul are forma poligonala, prezinta cadere majora de la nord spre sud, de aproape 6 %, este amenajat cu alei carosabile si pietonale, spatii de parcare, nuclee de expunere pentru roci vulcanice, spatii verzi.Suprafata terenului este de 7.164 mp, teren intravilan. Destinaţia terenului conform PUZ aprobat fiind zonă de servicii şi agrement UTR 1, respectiv zonă parc tematic UTR 2. Folosința actuală a terenului este curți, construcții. Vecinatatile sunt terenuri private spre est si vest, paraul Zsombor spre sud si drumul national 11 C, spre nord. Accesul in zona studiata este posibil de pe DN 11 C la nord de amplasament. Accesul exista si nu se cere modificat.  In momentul de fata drumul este practicabil in conditii bune.

Pe teren există o cladire, datand din anii de dinainte de anul 1989, cladire cu subsol partial si parter, care a fost candva cantorn de drumuri. Construcţia identificată prin CF nr. 23167, nr. top. 23167 – C1 se află în UTR 1.Cu scopul valorificării construcției în stare de degradare avansată se intenționează amenajarea unui sediu pentru bază salvamont şi centru de formare - promovare – respectiv oferirea de posibilități pentru cazarea și servirea mesei pentru participanți/cursanți.

Interventii propuse :

- reabilitarea clădire și amenajare teren constând în:

-renovarea și dotarea imobilului, respectiv corelarea acestuia cu standardele conform legislației în vigoare;

-amenajarea a unei săli de seminare oferind între 15 și 25 locuri la parterul clădirii existente cu anexele necesare (grup sanitar/baie, depozitare, zonă pregătire mâncare), respectiv mansardarea clădirii în vederea realizării spaţiului de cazare oferind minim 4-6 locuri de cazare în camere cu băi proprii;

- amenajarea unor săli pentru administrarea sediului;

- amenajarea unei recepții la intrarea în clădire;

- amenajări exterioare pentru utilizarea adecvată al terenului, depozitarea lemnului necesar pentru funcționarea centralei termice;

- împejmuirea terenului;

- realizarea unui foişor;

- renovarea bazinului existent.

Se vor propune soluții care să ridică eficiența energetică al clădirii, cu scopul reducerii costurilor de întreținere.

 

Bilant teritorial – situatia existenta

Specificatie

Ha

%

suprafata totala reglementata

0,72

100,00

suprafata ocupata de constructii

0,02

2,78

suprafata ocupata de circulatii carosabile

0,13

18,05

suprafata ocupata de circulatii pietonale dalate

0,11

15,28

suprafata ocupata de echipare edilitara

0,02

2,78

suprafata ocupata de spatii verzi amenajate sau spontane

0,44

61,11

suprafata ocupata de destinatii speciale

0,00

0,00

suprafata totala ocupata

0,72

100,00

procent de ocupare a terenului P.O.T. existent

2,78 %

coeficient de utilizare a terenului C.U.T.

0,03

Bilant teritorial – situatia propusă

Specificatie

Ha

%

suprafata totala studiata

0,72

100,00

suprafata ocupata de constructii

0,07

9,72

suprafata ocupata de circulatii carosabile

0,16

22,22

suprafata ocupata de circulatii pietionale dalate

0,12

16,67

suprafata ocupata de echipare edilitara

0,03

4,17

suprafata ocupata de spatii verzi amenajate si spontane

0,34

47,22

Suprafata ocupata de edificabil

0,09

12,50

Suprafata oupata de alte functiuni

0,00

0,00

SUPRAFATA TOTALA OCUPATA

0,72

100,00

Indici de ocupare a terenului: Procent de ocupare a terenului POT maxim  = 20,00  %, Coeficient de ocupare a terenului CUT maxim = 0,38

Alimentarea cu apa se poate realiza in doua variante, se va opta pentru una dintre acestea, in functie de considerente tehnice si economice:

  1. Captarea unui izvor existent in zona, conducerea si stocarea apei într-un rezervor, pentru nevoi menajere (apa nepotabila).
  2. Forarea unui put in lunca paraului Zsombor, pomparea apei intr-un rezervor, pentru nevoi menajere (apa nepotabilă).

Canalizarea menajera se poate realiza in doua variante. Se va opta pentru una dintre acestea, in functie de considerente tehnice si economice.

  1. Realizarea unui bazin vidanjabil impermeabilizat pe amplasament, cu contract de vidanjare cu o firma specializata.
  2. Dotarea incintei cu o ministatie de epurare, cu colectarea apelor uzate menajere, epurarea lor si deversare in emisarul natural pa parametrii legali (paraul Zsombor ).

Alimentarea cu energie electrica : se va realiza prin extinderea circuitelor existente in momentul de fata la nivelul incintei.

Incalzirea spatiilor interioare : se va realiza cu centrala termica pe combustibil solid, amplasata la subsolul constructiei existente sau la nivelul constructiilor subterane.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: în imediata vecinătate a acestei zone se află alte zone de locuinţe.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

- planul prevede realizarea de spații verzi;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: nu este cazul;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: în zonă nu sunt alte planuri sau proiecte noi în curs de implementare;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): impactul este local, nesemnificativ pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul;

Evaluarea adecvată a planului urbanistic fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar. Având în vedere că planul urbanistic propus se se află în interiorul siturilor Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt, au fost parcurse următoarele etape ale evaluării adecvate:

- s-a solicitat şi obţinut punctul de vedere al Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna, conform căruia amplasamentul planului se suprapune cu siturile Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt;

- memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19 din 13 ianuarie 2010 pentru aprobarea ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar;

- s-a solicitat și obținut avizul favorabil cu condiții al administratorilor siturilor Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt;

- s-a definitivat lista de control pentru etapa de încadrare EA;

- în urma desfăşurării etapei de încadrare EA s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată, având în vedere că impactul este local şi nesemnificativ și faptul că pe amplasament există construcții înainte de declararea siturilor Natura 2000;

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 508/27.09.2019 emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- respectarea prevederilor O.U.G. nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se vor respecta condiţiile menţionate în avizele administratorilor siturilor Natura 2000 nr. 260/25.11.2019 emis de Consiliul Județean Covasna în calitate administrator al sitului ROSPA0082 Munții Bodoc – Baraolt și  nr. 10/ST CV/10.12.2019 al ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate administrator al 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos;

- se vor respecta prevederile Planului de management al sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc – Baraolt aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1643/2016;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- scoaterea din circuitul agricol se realizează conform Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna din datele de 16.10.2019 și 21.10.2019;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 12.12.2019;

- Anunţul titularului planului privind decizia etapei de încadrare, publicat în Observatorul de Covasna din data de ....

 

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                         Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                         Ing. Farkas János