Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Proiect Decizia etapei de încadrare din 22.07.2021

 

Ca urmare a notificării adresate de ASOCIAȚIA VINCA MINOR cu domiciliul/sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Jozsef Bem, nr. 2, bl. 3, sc. C, ap. 12, județul Covasna, privind “ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL – ZONĂ MIXTĂ TURISTICĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ”, propus a fi amplasat în comuna Bixad, CF nr. 23538 Bixad, extravilan, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 3162/07.05.2021, în baza:

  • Ordonanței de Urgenţă nr. 68/06.11.2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, unde la Art. 6 se menționează că se înființează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • HG nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea A.N.P.M. şi a instituţiilor aflate în subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare;
  • O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare
  • H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe (*actualizată*);
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. nr. 1822 din 6 octombrie 2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

 

- ca urmare a consultării și centralizării punctelor de vedere transmise de către membrii Comitetului Special Constituit din data de 23.06.2021 la sediul APM Covasna (proces-verbal nr. 15/23.06.2021);

- planul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completãrile ulterioare, fiind situat în aria sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt;

- memoriu de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010, transmis către APM Covasna în data de 25.06.2021;

- punctul de vedere al Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna, din data de 26.05.2021 + Lista de control pentru etapa de încadrare în procedura EA din data de 26.06.2021;

- Aviz nr. 33/03.06.2021 emis de Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont, în calitate de administrator desemnat al ariei natural protejate ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt;

- Punct de vedere nr. 221/ST CV/23.06.2021 transmis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Covasna privind necesitatea solicitării avizului ANANP (solicitare prin adresa cu nr. 4996/20.07.2021);

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- dovada achitării tarifului aferent PUZ 500 lei (OP nr. 58/10.05.2021).

- completări înregistrate la APM Covasna cu nr. 3712/02.06.2021, 4002/10.06.2021, 4436/25.06.2021, 4971/19.07.2021;

 

D e c i d e:

ELABORARE PLAN URBANISTIC ZONAL – ZONĂ MIXTĂ TURISTICĂ ȘI EDUCAȚIONALĂ”, propus a fi amplasat în comuna Bixad, CF nr. 23538 Bixad, extravilan, judeţul Covasna nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Obiectivul planului prevede reglementare unui teren aflat în extravilanul comunei Bixad, judetul Covasna, în vederea realizării unui centru pentru activități de ecoturism și activități educaționale în domeniul protecției naturii. Se dorește de asemenea demarcarea spațiilor edificabile, soluționarea utilităților necesare la nivel de propunere, împrejmuirea întregii incinte.

Suprafața totală de teren studiată este de 1.447 mp. Terenul figurează în CF nr. 23538 Bixad. Terenul este în proprietatea Asociației VINCA MINOR, a cărei activitate se desfășoară în domenii multiple ale protecției naturii. Acest teren se află situat adiacent Drumului National 11C (fost DJ 113) și se află în perimetrul a două arii naturale protejate: ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt.

În apropiere, se află un PUZ aprobat în cadrul programului „Drumul apelor minerale„ Parcul rocilor vulcanice, la cca 80 de metri spre nord, iar spre sud, la cca 800 m se află Observatorul urșilor.

Pe teren nu există construcții sau amenajări. În timpul verii fiind ocupat de vegetație spontană.

Bilanț teritorial – situația existentă

Specificație

mp

%

Suprafața totală reglementată

1447

100,00

Suprafața ocupată de construcții

0

0,00

Suprafața ocupată de circulații carosabile

0

0,00

Suprafața ocupată de circulații pietonale, alei

0

0,00

Suprafața ocupată de echipare edilitară

0

0,00

Suprafața ocupată de spații verzi spontane

1447

100,00

Suprafata ocupată de destinații speciale

0,00

0,00

Suprafata totală ocupată

1447

100,00

Procent de ocupare a terenului P.O.T. existent

0 %

 

Coeficient de utilizare a terenului C.U.T.

0

 

 

Funcțiunea de bază a incintei va fi recreațional cu activități specifice de eco-educație și eco-turism.

Bilanț teritorial – situația propusă:

Specificație

mp

%

Suprafața totală studiată

1447

100,00

Suprafața ocupată de construcții

525

36,28

Suprafața ocupată de circulații semicarosabile și carosabile

337

23,29

Suprafața ocupată de circulații pietionale, alei

35

2,42

Suprafața ocupată de echipare edilitară

20

1,38

Suprafața ocupată de spații verzi amenajate și spontane

530

36,63

Suprafața ocupată de edificabil

525

36,28

Suprafața oupată de alte funcțiuni

0,00

0,00

SUPRAFAȚA TOTALĂ OCUPATĂ

1447

100,00

 

Indici de ocupare a terenului:

Procent de ocupare a terenului POT maxim = 36,00 %

Coeficient de ocupare a terenului CUT maxim = 0,60

Regim maxim de inaltime: D + P + 1

Accesul auto se va face din drumul secundar local din partea de sud a terenului, se vor asigura spații de parcare pentru autoturisme și alte autovehicule. Nu se accede la teren, nici pietonal, nici carosabil din drumul național. Spațiile neocupate cu construcții și amenajări vor fi configurate ca spații verzi. Se vor realiza plantații de arbori și arbuști pentru fixarea solului și pentru protecție.

Asigurare utilităţi:

Alimentarea cu apă se poate realiza în două variante:

  • Captarea unui izvor existent în zonă, conducerea și stocarea apei într-un rezervor, pentru nevoi menajere (apă nepotabilă). Apa potabilă se va aproviziona din comerț (îmbuteliată).
  • Forarea unui puț pe amplasament, pomparea apei într-un rezervor, pentru nevoi menajere (apa nepotabila), tratarea apei pentru a deveni potabilă, în funcție de calitatea acesteia.

Canalizarea menajeră se poate realiza în două variante:

  • bazin vidanjabil impermeabilizat pe amplasament, cu contract de vidanjare cu o firmă specializată.
  • dotarea incintei cu o ministație de epurare, cu colectarea apelor uzate menajere, epurarea lor și deversare în emisar natural respectând indicatorii de calitate prevăzuți în NTPA001.

Alimentarea cu energie electrica:

  • Se va realiza prin extinderea circuitelor existente în momentul de față la nivelul incintei Baza Salvamont la distanța de cca. 100 m.

Încălzirea spațiilor interioare:

  • Se va realiza cu centrală termică pe combustibil solid, amplasată la subsolul construcției, sau independent în exterior sau centrala interioară electrică.

Telecomunicatii :

  • Retelele de telefonie mobilă au semnal în zonă.

Gospodărire comunală: În incintă se va rezolva în mod corespunzător colectarea și depozitarea temporară a deșeurilor menajere. Toate acestea se vor colecta conteinerizat și se vor depune la depozite agrementate conform legii, prin grija proprietarului. Materialele refolosibile, PET-uri, textile, metal, sticla, se vor colecta selectiv și se vor preda la unități specializate de colectare.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: nu este cazul.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: planul va contribui la modernizarea și dezvoltarea zonei.

Spațiile neocupate cu construcții și amenajări vor fi configurate ca spații verzi. Se vor realiza plantații de arbori și arbuști pentru fixarea solului și pentru protecție.

Strategia de dezvoltare a județului Covasna cuprinde ca direcție principală dezvoltarea echilibrată și integrată a teritoriului județului Covasna. Acestă dezvoltare este concentrată în poli de interes și zonele lor de influență. Dezvoltarea policentrică este o garanție a dezvoltării echilibrate. În acest context, comuna Bixad se înscrie în culoarul nordic al județului. Potențialul turistic valoros poate deschide noi perspective dezvoltării locale și a economiei generale a zonei. Odată cu creșterea numărului de turiști care vizitează zona, se impune realizarea unei baze de infrastructura care să vină în întâmpinarea interesului acestora, pentru siguranta lor, pentru asigurarea informării acestora.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program:

Problemele de mediu relevante pentru plan sunt următoarele: echiparea cu utilităţi a amplasamentului de aşa manieră încât să nu impieteze asupra factorilor de mediu, folosind instalaţii, echipamente şi utilaje ale căror caracteristici sunt compatibile cu normele de protecţia mediului și evident, o utilizare, explotare corespunzătoare a tuturor construcțiilor, amenajărilor și dotărilor;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: încadrarea planului a fost efectuată în baza etapelor procedurale din evaluarea strategică de mediu (SEA);

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: Terenul studiat se află în extravilanul localității Bixad. Comuna Bixad nu are PUG actualizat aprobat.

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus, cu o suprafață totală de 1.447 mp. Terenul figurează în CF nr.: 23538 Bixad.

Folosința actuală a terenului este agricolă, fâneață.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: imobilul nu este inclus pe lista monumentelor istorice și nu se află în zonă de protecție monumente istorice și/sau ale naturii.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: Amplasamentul se situează în siturile Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt;

 

Evaluarea adecvată a planului urbanistic a fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar.

Având în vedere că planul urbanistic propus este suprapus cu situl Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad Balvanyos și ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt, au fost parcurse etapele de evaluare iniţială şi de încadrare astfel:

- documentaţia de solicitare de aviz de mediu înregistrată la APM Covasna cu nr. 3162/07.05.2021;

- memoriu de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010, transmis către APM Covasna în data de 25.06.2021;

- s-a solicitat şi obţinut punctul de vedere al Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna şi s-a întocmit lista de control conf. Anexa nr. 2 din Ord. 19/2010 pentru etapa de încadrare EA;

- Solicitarea de aviz de mediu a fost analizată în şedinţa CSC desfăşurată la APM Covasna în data de 23.06.2021 la sediul APM Covasna (proces-verbal nr. 15/23.06.2021);

- Aviz nr. 33/03.06.2021 emis de Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont, în calitate de administrator desemnat al ariei natural protejate ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt;

- Punct de vedere nr. 221/ST CV/23.06.2021 transmis de Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate – Serviciul Teritorial Covasna privind necesitatea solicitării avizului ANANP (solicitare prin adresa cu nr. 4996/20.07.2021);

- în urma desfăşurării etapei, a modificării planului s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată, având în vedere că impactul este local şi nesemnificativ;

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obţinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 189/13.04.2021, emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- având în vederea variantele propuse privind alimentarea cu apă, respectiv realizarea sistemului de evacuare a apelor uzate, titularului planului va depune documentație la SGA Covasna pentu obținerea unui punct de vedere/act de reglementare;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se vor respecta condiţiile menţionate în Avizul nr. 33/03.06.2021 emis de Centrul Județean pentru Protecția Naturii și Salvamont, în calitate de administrator desemnat al ariei natural protejate ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt:

  • respectarea prevederilor Planului de management al sitului Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc-Baraolt aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1643/2016;
  • se interzice depozitarea deșeurilor de orice fel pe suprafața sau în vecinătatea sitului, în alte locuri decât cele special amenajate;
  • la proiectarea clădirilor se recomandă folosirea unor culori cât mai naturale, care se armonizează cu peisajul (fără culori vii);
  • instalațiile de iluminat se vor proiecta să fie amplasate în așa fel încât să nu afecteze habitatele din vecinătate (de ex. să se folosească corpuri de iluminat orientate în jos, spre sol), este de dorit să se folosească lumină de culoare galbenă;
  • să se respecte tradiția locală în cazul construcțiilor, adică clădirile să se încadreze în peisaj;
  • în cazul alegerii materialelor de construcții propunem folosirea celor caracteristice zonei, adică învelitori din țiglă tip Bățani sau șindrilă, culorile alese să fie caracteristice zonei, să nu se folosească pavaje din piatră naturală sau artificială;
  • se interzice introducerea plantelor ornamentale sub pretextul refacerii cadrului natural după construcții, la amenajarea grădinilor și la înființarea perdelei de protecție se aleg strict elementele floristice și de arbori din zonă (menținerea habitatului de fânețuri, plantarea speciilor locale de Quercus, Alnus, Betula, Acer, etc.);
  • este interzisă schimbarea destinației construcțiilor.

- conform punctului de vedere transmis de către ANANP – Serviciul Teritorial Covasna -planul nu este susceptibil să influențeze negativ starea de conservare a speciilor și habitatelor pentru care a fost constituită aria naturală protejată.

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (*actualizată*);

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarele Observatorul de Covasna în data de 27.04.2021 şi 30.04.2021;

- Anunțul public și Proiectul Deciziei etapei de încadrare se va publica pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro;

- Convocatorul transmis către membrii CSC nr. înreg. 4244/17.06.2021 și procesul verbal al ședinței nr. 15/23.06.2021.

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu – APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

 

 

Şef  Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                            Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                        Ing. Csáki Gabriela