Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 10.08.2021

 

Ca urmare a notificării adresate de S.C. INSTAL-ALL S.R.L. cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Pap Lehel, F.N., județul Covasna, privind ”ELABORARE P.U.Z. – TRUP 3 – UTR 10b – ZONĂ INDUSTRIALĂ”, propus a fi amplasat în comuna Arcuș, satul Arcuș, str. Gr. Széchenyi István, F.N., județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4962/19.07.2021, în baza:

  • Ordonanței de Urgenţă nr. 68/06.11.2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, unde la Art. 6 se menționează că se înființează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor;
  • HG nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România;
  • Ord. 1822/2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate.

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 09.08.2021 (proces-verbal ședință nr. 18/09.08.2021);

- Memoriul tehnic de prezentare PUZ; Regulamentul de urbanism PUZ;

- Avizul de oportunitate nr. 17/19.03.2021 emis de Consiliul Județean Covasna;

- Avizul de amplasament favorabil nr. 7060210300966/21.04.2021 emis de Distribuție Energie Electrică Romania;

 

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

 

 

 

 

D e c i d e:

 

ELABORARE P.U.Z. – TRUP 3 – UTR 10b – ZONĂ INDUSTRIALĂ”, propus a fi amplasat în comuna Arcuș, satul Arcuș, str. Gr. Széchenyi István, F.N., județul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor: Terenul este amplasat în comuna Arcus, localitatea Arcus, în intravilanul localitatii, Trup 3 și este accesbil din drumul  comunal  DC 31 A, Str. Gróf Széchenyi István. Suprafata a fost reglementată anterior intocmirii si aprobarii Planului Urbanistic General prin “PUZ – ATELIER”, proiect nr. 10/2007, întocmit de S.C. PROINVEST S.R.L. – Sfantu Gheorghe.

Suprafata totala de teren pe care urmeaza a se realiza noul obiectiv de investitii, este proprietatea initiatorilor prezentului PUZ, dupa cum urmează:

  • Extras de Carte Funciara pentru informare nr. 23519, număr cadastral nr. 23519, Suprafata  5.818 mp, categoria de folosinta “curti constructii”,
  • Extras de Carte Funciara pentru informare nr. 27854, nr.cadastral 27854, Suprafata 9.754 mp, categoria de folosinta “arabil”.

Terenul pe care urmeaza a se realiza investitia propusa avand categoria de folosinta “arabil” si "curti-constructii" , urmează a se intocmi procedurile legale necesare transformarii acestei zone in terenuri destinate constructiilor " curti constructii". Pe amplasament se vor realiza constructii de tip industrial, birouri, servicii  si  functiuni complementare (spatii tehnice de deservire a functiunii de baza, etc.). Accesul se realizeaza din drumul  judetean DC 531A (Str. Gróf Széchenyi István) printr-un drum de acces privat, din care se intra in incinta reglementata prin prezentul Plan Urbanistic zonal.

Bilantul teritorial al zonei se prezintă astfel:

 

EXISTENT

PROPUS

 

mp

%

mp

%

Suprafata de teren aferenta zonei studiate

27.837,00

-

27.837,00

-

Suprafata de teren reglementata prin P.U.Z.

15.572,00

-

15.572,00

-

Suprafata zona functionala industrie si servicii

15.572,00

100

-

-

Suprafata zona functionala industrie, birouri, servicii si functiuni complementare

-

-

15.572,00

100

Suprafata estimata aferenta drumuri, platforme si parcaje de incinta

-

-

1.557,20

10

Suprafata minima spatii verzi

-

-

3.114,40

20

Suprafata construita maxima

4.674,60

30

10.900,40

70

Suprafata desfasurata maxima:

7.007,40

-

21.800,80

-

Procent de ocupare al terenului P.O.T. maxim

-

30

-

70

Coeficient de ocupare al terenului C.U.T. maxim

-

0,45

-

1,4

 

Alimentarea cu apă se va asigura prin prelungirea retelei de apa potabilă existentă în zona intersectiei dintre drumul European E578 si Str. Gróf Széchenyi István, din care se va executa bransament la reteaua publica  de distributie apa potabilă.

Canalizare menajera se va face prin racordul constructiilor la conducta de canalizare menajera existenta pe Strada Lunca Oltului – Sfantu Gheorghe existenta, in zona intersectiei dintre drumul European E578 si Str. Grof Szechenyi Istvan, din care se va executa  bransament la reteaua publica.

Alimentarea cu energie electrica a noilor constructii propuse se va realiza printr-un racord la reteaua stradala existenta.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: se intenționează a accesa fonduri nerambursabile provenite din Suprafata a fost reglementată anterior prin “PUZ – ATELIER”, proiect nr. 10/2007.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: - planul prevede realizarea de spații verzi; ele vor reprezenta min. 20% din totalul suprafeței reglementate.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: nu este cazul;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: se vor lua toate măsurilor necesare pentru prevenirea poluărilor accidentale;   

b) natura cumulativă a efectelor: nu este cazul;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): teren cu suprafața totală de 15.572 mp, impactul este local, pe amplasament şi în vecinătatea acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: conform punctului de vedere nr. 1235/05.08.2021, Direcției Județeană pentru Cultură Covasna este de acord cu emiterea avizului, cu condiția depunerii documentației pentru avizare la DJC;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: nu este cazul.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul;

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 101/26.02.2021 emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- conform Punctului de vedere al SGA Covasna nr. 4753/SL/05.08.2021, înregistrat la APM Covasna cu nr. 5327/06.08.2021, titularul planului are obligația de a solicita și de obține aviz de gospodărire a apelor;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- pentru prevenirea poluării accidentale a solului şi subsolului, se vor utiliza doar mijloace de transport şi utilaje corespunzătoare normelor tehnice în domeniu, astfel încât să se preîntâmpine deversările de motorină sau uleiuri de la motoarele acestor;

- amenajarea corespunzătoare a organizărilor de şantier în ceea ce priveşte utilităţile (apă, electricitate, dotarea cu grupuri sanitare ecologice, colectarea apei uzate menajere, parcări pentru utilaje, maşini de transport, autoturisme, după caz) şi depozitarea materialelor periculoase şi inflamabile conform legislaţiei în vigoare;

- monitorizarea gestiunii deşeurilor rezultate din activitatea de organizare de şantier, în etapa de construcţie;

- mijloacele de transport pentru materialele pulverulente vor fi prevăzute cu prelată pentru evitarea împrăştierii de particule cu ajutorul vântului; mijloacele de transport vor rula cu viteză redusă, pentru limitarea antrenării particulelor minerale, a prafului în atmosferă şi pentru limitarea poluării fonice şi a nivelului de vibraţii;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- realizarea sistemului de canalizare a apelor uzate menajere şi sisteme de preepurare pentru ape pluviale, posibil impurificate de scurgerile accidentale de produse petroliere/uleiuri;

- respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului (*actualizată);

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în Observatorul de Covasna din datele de 19.07.2021 și 22.07.2021;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 10.08.2021;

- Anunţul titularului planului privind decizia etapei de încadrare, publicat în Observatorul de Covasna din data de ....2021.

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                                Ing. Farkas János