Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

din 07.04.2022

 

Ca urmare a notificării adresate de DÁVID ÉVA ȘI COPROPRIETARII cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Ciucului, nr. 6, județul Covasna, în scopul „ELABORARE DOCUMENTAȚIE DE URBANISM „PUZ ZONĂ INDUSTRIALĂ ȘI SERVICII”, amplasat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Extravilan - zona străzii Sylveszter Lajos,  jud. Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2076/21.03.2022,

În baza:

- OUG nr. 68/2019, Art. 6. al. (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere, Hotărâre de Guvern nr. 43/16.01.2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor;

- HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;

- O.U.G. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările utlerioare;

- H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- O.U.G. nr. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare;

- Ord. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;

- Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România;

- Ord. nr. 1.822 din 6 octombrie 2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna ca urmare a:

- punctului de vedere transmis de către DSP Covasna, înregistrat cu nr. 2496/05.04.2022 la APM Covasna;

- Avizul de Oportunitate  nr. 9 din 06.08.2021, emis de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe;

- Proces verbal nr. 9 încheiat în urma ședinței CSC care a avut loc la sediul APM Covasna in data de 05.04.2022;

- în conformitate cu prevederile art. 5. alin (3) pct. a) și a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potențiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

 

D e c i d e:

 

Planu „ELABORARE DOCUMENTAȚIE DE URBANISM „PUZ ZONĂ INDUSTRIALĂ ȘI SERVICII”, amplasat în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Extravilan - zona străzii Sylveszter Lajos,  jud. Covasna, titular DÁVID ÉVA ȘI COPROPRIETARII cu domiciliul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Ciucului, nr. 6, județul Covasna, nu necesită evaluare de mediu și nu necesită evaluare adecvată și se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

 

Descrierea planului:

Obiectul lucrarii :

Extinderea intravilanului cu zona industriala si de servicii, zona fiind cuprinsa in PUG-ul in curs de avizare pentru astfel de functiuni. Beneficiarii parcelelor doresc sa construiasca constructii care se vor incadra in specificul zonei: Davrai SRL fiind o firma de servicii funerare doreste sa construiasca o sala de imbalsamare iar Vitalis Alexandru 1-2 hale de productie nepoluanta si/ sau depozite.

 

Stadiul actual al dezvoltării

Evolutia zonei

Terenul se afla in versantul drept al raului Olt, la o distanta de cca. 550m de albia raului. In partea sudica a intravilanului, intr-o zona bine conturata de strazile Tigaretei, Sylveszter Lajos, paraul Sambrezi s-a format un nucleu de servicii, productie nepoluanta si de echipare tehnico edilitaraal municipiului, reglementata prin PUG-ul inca valabil. Noul PUG prevede o extindere a acestei zone pe partea vestica a strazii Sylveszter Lajos(unde se afla si zona studiata) si extinderea zonei de locuinte si servicii pe partea estica. Deci zona este in continua evolutie, contribuind la dezvoltarea economica a localitatii si a zonei din jur.

 

Incadrare in localitate

Terenul in discutie se afla la sud de str.Tigaretei, actual in extravilanul mun.Sfantu Gheorghe, dar cuprins in PUG-ul in curs de avizare ca zona de servicii, comert si activitati economice nepoluante, accesibil din strada Sylveszter Lajos, si este format din 3 parcele dupa cum urmeaza:

1. CF nr.38817-Sf.Gheorghe, nr.cad. 38817- arabil in extravilan cu S = 2900mp, proprietari: David Eva si David Izsak

2. CF nr.38816-Sf.Gheorghe, nr.cad. 38816- arabil in extravilan cu S = 2870mp, proprietar: Davrai SRL

3. CF nr.38815-Sf.Gheorghe, nr.cad. 38815- arabil in extravilan cu S = 2930mp, proprietar: Vitalis Alexandru

Suprafata totala teren studiat = 8700mp. Terenul este plat, fara constructii, parcelele sunt imprejmuite cu imprejmuire provizorie. Parcelele sunt traversate de conducta Dn400 de transport gaze naturale, pe directia nord est – sud vest

Pe parcela 1 se afla un stalp LEA 20kV

Ocuparea terenurilor

  • pe terenul studiat nu se afla constructii:

-    POT = 0%   CUT = 0

Echipare tehnico-edilitara

fiind terenuri agricole nu sunt dotate cu utilitati tehnico-edilitare

 

PROPUNERI DE DEZVOLTARE URBANISTICA

Zonificare functionala,reglementari,bilant teritorial,indici urbanistici

Zonificarea teritoriului

Se doreste realizarea unei singure zone functionale:  Zona industriala si servicii (ZIS) si  functiuni complementare :  circulatii, zone verzi, utilitati, locuinte de serviciu tratat intr-un singur UTR

Suprafața  ZIS(zona efectiv reglementata) = 8700mp

S PUZ = S  ZIS + portiunea de strada aferenta = 9000mp

 

Bilant teritorial comparativ

Zone functionale

existent

propus

mp

%

mp

%

Terenuri agricole- arabil in extravilan

8700

100

-

-

Zona industriala si servicii

-

-

8700

100

Total zona reglementata

8700

100

8700

100

S ZIS = 8700mp din care:

          S construita maxima                        = 4350mp(50%)

          S desfasurata maxima                      = 8700mp

          S circulatii, platforme, parcari        = 2610mp(30%)

          S zone verzi minima                          = 1740mp(20%)

Regimul de inaltime

    Regimul de inaltime maxim a constructiilor:

  • Regimul de inaltime maxim: P+1(+M)
  • Inaltimea la streasina nu va depasi 8,0m fata de cota naturala a terenului
  • Inaltimea maxima a coamei va fi 12,00m

Indici urbanistici

Pentru caracterizarea modului de utilizare a terenului se stabilesc valori maxime privind procentul de ocupare a terenului(POT) si coeficientul de utilizare aterenului(CUT)

Pentru fiecare parcela in parte comparativ expus aceste valori se prezinta astfel:

existent

propus

      POT = 0,0 %

          POT max.= 50%

      CUT = 0,00

         CUTmax. = 1,0

 Dezvoltarea echiparii edilitare

  • alimentarea cu energie electrica a constructiilor se va realiza prin bransament la reteaua extinsa in str. Sylveszter Lajos
  • alimentarea cu apa  prin bransament la reteaua stradala
  • canalizarea menajera in sistem local in bazin vidanjabil- deocamdata
  • alimentarea cu energie electrica va fi suplimentata cu panouri foto voltaice amplasate pe acoperisul constructiilor, sau in incinte
  • telecomunicatii electronice prin sistem wierles
  • gospodaria comunala: deseurile menajere vor fi colectate in tomberoane inchise,amplasate in incinte si golite periodic pe baza contractului cu Gospodaria  Comunala

Toate lucrarile de infrastructura cad in sarcina investitorului

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: Suprafata totala teren studiat = 8700mp.      Terenul este plat, fara constructii, parcelele sunt imprejmuite cu imprejmuire provizorie. Parcelele sunt traversate de conducta Dn400 de transport gaze naturale, pe directia nord est – sud vest. Pe parcela 1 se afla un stalp LEA 20kV

vecinatati:

  • la nord, sud si vest: terenuri agricole in extravilan (propus pentru zona industriala si de serviciu prin noul PUG)
  • la est: strada Sylveszter Lajos

            Documentatia este elaborata pe baza prevederilor din Certificatul de Urbanism nr. 561 din 10.12.2021, eliberat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Prevederi ale Cetificatului de Urbanism:

- regimul juridic

Imobilul teren este identificat cu nr. cad 38817 din CF 38817, nr. cad 38815 din CF 38815 nr. cad 38816 din CF 38816, proprietatea inițiatorilor lucării, se află în extravilanul localitatii- zona străzii Sylveszter Lajos. Imobilele sunt intersectate de magistrala rețelei de transport gaze naturale  SNTGN TRANSGAZ SA MEDIAS.

- regimul economic

Zonă extravilan nereglementat.

Categoria de folosinta este arabil.

- regimul tehnic

se solicita elaborare PUZ, indicii urbanistici sunt stabiliti prin PUZ fiind:

POT=50 % (maxim), CUT=1,0 (maxim)

 c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: Beneficiarii parcelelor doresc sa construiasca constructii care se vor incadra in specificul zonei: Davrai SRL fiind o firma de servicii funerare doreste sa construiasca o sala de imbalsamare iar Vitalis Alexandru 1-2 hale de productie nepoluanta si/ sau depozite. Zona cu specific industrial si prestari servicii este pregatit pentru aceasta functiune, deci nu sunt probleme ecologice majore:poluare sol,subsol,aer. Pentru parcelele propuse a fi introduse in intravilan si constructiile preconizate se vor asigura accese carosabile, retele tehnico edilitare, etc., necesare functiunii industriale si de servicii 

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program:

Problemele de mediu relevante pentru plan sunt următoarele: echiparea cu utilităţi a amplasamentului de aşa manieră încât să nu impieteze asupra factorilor de mediu, folosind instalaţii, echipamente şi utilaje ale căror caracteristici sunt compatibile cu normele de protecţia mediului. Aspectele de protectia mediului se rezuma la rezolvarea utilitatilor de asa maniera incat sa nu impieteze asupra integritatii factorilor de mediu, folosind instalatii, echipamente si utilaje ale caror caracteristici sunt compatibile cu normele de protectia mediului, si, evident, o utilizare, o explotare corespunzatoare a tuturor constructiilor, amenajarilor si dotarilor.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu:

Nu este cazul.

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: Efecte nesemnificative.

După terminarea lucrărilor este obligatorie refacerea cadrului natural afectat de lucrări.

b) natura cumulativă a efectelor: Nu este cazul

c) natura transfrontieră a efectelor: Nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): Construcțiile prevăzute vor respecta reglementările propuse prin plan.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate):

Terenul având mărimea de 8700 mp, identificat cu nr. cad 38817 din CF 38817, nr. cad 38815 din CF 38815 nr. cad 38816 din CF 38816, proprietatea inițiatorilor lucării, se află în extravilanul localitatii- zona străzii Sylveszter Lajos. Categoria de folosință actuală a terenului este arabil cf. CU nr. 561 din 10.12.2021 emis de către Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

Indici de ocupare a terenului propuși:

Procent de ocupare a terenului POT propus  = 50,00  % (maxim)

Coeficient de ocupare a terenului CUT propus = 1,00 (maxim)

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: distanţa faţă de obiectivele de interes cultural sunt mari, nu pot fi afectate.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: Atât în faza de construcție, cât și în faza de funcționare a obiectivelor propuse se vor respecta standardele și normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: Prin grija beneficiarilor se va asigura o bună gospodărire și folosire a incintei.

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: planul în sine nu are un efect asupra acestor zone.

Obligațiile titularului:

  • Solicitarea şi obținerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 561 din 10.12.2021, emis de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;
  • Conform procesului-verbal nr. 9 din data 05.04.2022, încheiat în urma ședinței CSC care a avut loc la sediul APM Covasna, s-a stabilit:

- titularul deține Asistență de Specialitate de Sănătate Publică emis de Direcția de Sănătate Publică Covasna.

-ISU Covasna a comunicat că s-a solicitat avizul, documentația este în curs de soluționare;

  • Respectarea legislației de mediu în vigoare.
  • Să respecte în integralitate prevederile următoarelor acte normative:
    • O.U.G. 195/2005 (*actualizată*) privind protecția mediului;
    • O.U.G. nr. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
    • Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
    • Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
    • OUG nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor
    • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
    • se vor respecta prevederile HG nr. 188 / 2002, modificată prin HG 352 / 2005, privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
    • Legea nr. 47/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.
  • În perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii; Nu se vor folosi materiale poluante, periculoase și nocive;

Informarea și participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind inițierea PUZ, publicate în ziarul Szekely Hirmondo în data de  17.03.2022 și 21.03.2022;

- Convocatorul transmis către membrii CSC;

- Procesul verbal al şedinţei CSC nr. 9/05.04.2022;

- Anunț public privind decizia etapei de încadrare și proiectul deciziei afișat pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) din data de 07.04.2022;

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu – APM Covasna.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări sau este revizuit, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU Gheorghe

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                 Întocmit,

Ing. SIMINICEANU Gabriel Nicolae                                                Ing. FARKAS Berta