Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

Proiect Decizia etapei de încadrare din 04.08.2022

 

Ca urmare a notificării adresate de KUTI ENDRE prin TAMASI EVA, cu sediul/domiciuliul în județul Covasna, comuna Ilieni, satul Ilieni, nr. 201, privind ”Elaborare Plan Urbanistic Zonal – Amenajare oglindă de apă cu exploatarea prealabilă a nisipului și pietrișului perimetrul Ilieni – Viarock 5”, propus a fi amplasat în comuna Ilieni, satul Ilieni, CF nr. 28099 - Ilieni, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5056/18.07.2022, în baza:

  • Hotărârii nr. 43 din 16 ianuarie 2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar, modificat și completat prin Ordinul 262/2020 ;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ordinul nr. 1.822/2020 pentru aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 02.08.2022 desfăşurat la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 20/02.08.2022);

- planul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- Dovadă plată (500 lei) – OP 290/21.07.2022.

--în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

D e c i d e:

”Elaborare Plan Urbanistic Zonal – Amenajare oglindă de apă cu exploatarea prealabilă a nisipului și pietrișului perimetrul Ilieni – Viarock 5”, propus a fi amplasat în comuna Ilieni, satul Ilieni, CF nr. 28099, judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

 

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Planul propune realizarea unei oglinzi de apă, rezultată în urma exploatării în acest perimetru a produselor de balastieră (nisip și pietriș). În prima etapă se va exploata materialul de balastieră, în etapa următoare se va amenaja oglinda de apă rezultată, taluzurile și malurile acestuia.

Suprafața terenului propusă pentru reglementare este de 7800 mp, în întregime în extravilanul comunei Ilieni, la limita cu comuna Chichiș, la cca 800 m de intersecția DC 35 și DN 12 spre Ilieni, la cca. 1,50 km față de cursul Râului Olt spre est. Terenul este în proprietatea unei persoane fizice, proprietate privată, fiind liber de construcții și amenajări.

Vecinătățile sunt terenuri libere de construcții și amenajări, drum local de aces pre est și o exploatare similară de produse de balastieră spre nord. În zonă funcționează mai multe obiective în domeniul exploatării și sortării produselor de balastieră, precum și o unitate de producție a materialelor de pavaj.

Amplasamentul este accesibil de pe un drum existent care leagă DC 33 (legătura DN 12 – localitatea Ilieni) de stația de sortare a balastului existent la sud de amplasament.

Coodonatele Stereo 70 (contur):

 

Nr. pct.

Coordonate pct. de contur

Lungimi laturi D(I, i+1)

 

X (m)

Y (m)

 

1

477308.682

561983.252

5.256

2

477309.304

561988.471

20.594

3

477288.815

561990.546

388.064

4

477274.196

561602.757

15.193

5

477289.375

561602.099

4.935

6

477294.309

561601.983

381.540

S(1)=7800,07 mp, P=815.583 m

 

 

Bilant teritorial – situația existentă și propusă

Specificație

existent

propus

ha

%

ha

%

suprafața reglementată

0,78

100,00

0,78

100,00

suprafața ocupată de construcții

0,00

0,00

0,00

0,00

suprafața ocupată de circulații carosabile

0,00

0,00

0,23

29,49

suprafața ocupată de circulație pietonale, platforme terase

0,00

0,00

0,00

0,00

suprfața ocupată de exploatare

0,00

0,00

0,51

65,38

suprafața ocupată de oglinda de apă

0,00

0,00

0,00

0,00

suprafața ocupată de echipare edilitară

0,00

0,00

0,02

0,32

suprafața ocupată de taluz

0,00

0,00

0,00

0,00

suprafața ocupată de zone verzi

0,00

0,00

0,04

5,13

suprafața ocupată de zone de protecție

0,00

0,00

0,00

0,00

suprafața ocupată de teren agricol

0,78

100,00

0,00

0,00

suprafața totală ocupată

0,78

100,00

6,24

100,00

Procent de ocupare a terenului P.O.T.

0,00%

0,00 %

Coeficient de utilizare a terenului C.U.T.

0,00

0,00

 

Indici de ocupare a terenului: Procent de ocupare a terenului POT maxim =  0,00%. Coeficient de ocupare a terenului CUT maxim = 0,00.

Conform Regulament de urbanism aferent PUZ:

Zonă funcțională unică – oglindă de apă, prin exploatare prealabilă a nisipului și pietrișului perimetrul Ilieni – Viarock 5. Funcțiunea dominantă, etapa 1 – exploatare zăcăminte natural; etapa 2 – amenajare oglindă de apă.

Dezvoltarea echipării edilitare

Alimentare cu apă: În etapa 1 - de exploatare pietriș și nisip, apa potabilă pentru muncitori se va asigura din apă imbuteliată. Apa se va asigura local la toaletă și chiuvetă din apă îmbuteliată.

Canalizare menajeră: În perioada de exploatare se va amplasa o toaletă ecologică cu chiuvetă.

Canalizare pluvială: Apele meterorice și de suprafață se vor conduce prin rigole deschise spre oglinda de apă (etapa 2) și spre spațiile verzi.

Încălzire: nu se vor construi clădiri, nu va fi nevoie de sisteme de incălzire.

Alimentare cu energie electrică: se va asigura prin racord la reteaua existentă la funcțiunile similare aflate la nord de amplasament.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: amplasamentul studiat se află într-o zonă în care funcționează mai multe obiective în domeniul exploatării și sortării produselor de balastieră. 

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: Planul prevede reglementarea unei suprafațe de 0,78 ha, prin exploatarea prealabilă zăcământului, după care se dorește amenajarea unei zone de agrement în jurul lacului rezultat în urma exploatării .

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: lucrările de exploatarea a resurselor de andezit au ca efect modificări ale factorilor de mediu: sol, subsol, aer, apă și asupra peisajului.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: Incadrarea planului a fost efectuată în baza etapelor procedurale din evaluarea strategică de mediu (SEA).

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: după finalizarea lucrărilor de exploatare a pietrișului și nisipului se va amenaja o zonă de agrement;

b) natura cumulativă a efectelor: zonă cu multiple funcțiuni similare (perimetre de exploatare pietriș și nisip, unitate spălare/sortare, fabrica de pavaje).

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul, perimetrul se situează în extravilanul com. Ilieni, în afara zonelor de locuit (vatra satului Ilieni se situează la cca. 800 m de limita perimetrului prezentului plan).

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): planul prevede reglementarea unei suprafețe de 0,78 ha. Posibilele efecte negative cauzate factorilor de mediu, aer, vegetaţie şi peisaj, zgomot şi vibraţii, se reduc la perimetrul de exploatare și  în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 280/16.06.2022, emis de Consiliul Județean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- să ia măsuri prealabile executării lucrărilor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe care să-l depoziteze şi să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora, conform art. 100 din Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 (*actualizată*) Legea fondului funciar;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- Legea minelor 85/2003, cu modificarile si completările ulterioare; Ord. MMP 2042/2010 privind aprobarea Procedurii pentru aprobarea planului de gestionare a deşeurilor din industriile extractive şi a normativului de conţinut al acestuia;

- Ord. ANRM 202/2013 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind aplicarea şi urmărirea măsurilor stabilite în planul de refacere a mediului, în planul de gestionare a deşeurilor extractive şi în proiectul tehnic de refacere a mediului, precum şi modul de operare cu garanţia financiară pentru refacerea mediului afectat de activităţile miniere;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare; HG nr. 188/2002 aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (*actualizată*);

- respectarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deşeurilor;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularilor planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna din datele de 13.07.2022 şi 18.07.2022;

- Convocatorul nr. 5313/28.07.2022 pentru ședința CSC din data de 02.08.2022 și procesul verbal al ședinței nr. 20/02.08.2022 (nr. înreg. 5936/02.08.2022);

- Proiectul Deciziei etapei de incadrare și anunțul public privind decizia de incadrare va fi afișat pe pagina proprie de internet a APM Covasna, http://apmcv.anpm.ro

- Anunțul titularului privind decizia etapei de incadrare, publicat în ziarul ..... în data de ......

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                   ecol. Balázsi Beáta