Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

DIN DATA DE 16.05.2017

 

Ca urmare a notificării adresate de Primăria Turia , judeţul Covasna prin domnul Luka Medard , cu sediul/domiciliul în comuna Turia , nr. 1139 , judeţul Covasna , privind ’’Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică și privată U.P. I Primăria Turia ”, propus a fi amplasat în raza teritorială a U.A.T. Turia , judeţul Covasna , înregistrată la APM Covasna cu nr. 1205/01.03.2017, ( înregistrare electonică : 242/07.04.2017 ) în baza :

- Art. 14 din OUG nr. 1/2017 , privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului , Apelor şi Pădurilor ;

- HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative ;

- H.G. 1000/2012 , privind reorganizarea şi funcţionarea A.N.P.M. şi a instituţiilor aflate în subordinea acesteia , cu modificările şi completările ulterioare ;

- O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului , aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006 , cu modificările şi completările ulterioare ;

- H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe (*actualizată*) ;

- Ordinul nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor și programelor care intră sub incidența H.G. nr.1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe (*actualizată*);

- Ordinul MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar ;

- O.U.G. nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice , cu modificãrile şi completãrile ulterioare ;

- Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară , ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România ;

- Ord. nr. 1052/2014 (*actualizat *) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare și custodie a ariilor naturale protejate ;

 

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna                            

 

Având în vedere următoarele:

- consultările autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 09.03.2017 desfăşurat la sediul APM Covasna ;

- memoriu de prezentare întocmit conform Ordinului MMP 19/2010 , înregistrat la APM Covasna cu nr. 2136 / 05.04.2017 , elaborator S.C. ECOLOGISTICS SRL ;

- Avizul favorabil cu condiţii înregistrat la APM Covasna cu nr. 2777 din 05.05.2017 emis de Asociația Vinca Minor , custodele sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos ;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a) corelat cu pct. 1 , lit. a) şi c) din anexa nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe ;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat ;

 

D e c i d e:

 

Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate publică și privată U.P.I Primăria Turia , propus a fi amplasat în U.A.T. Turia , judeţul Covasna , nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu .

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu , identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului , consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia .

 

Documentaţia conţine :

- Solicitare aviz mediu înregistrată la APM Covasna cu nr. 1205/01.03.2017 ;

- Memoriul tehnic , planuri de amenajament , evidenţe de amenajament ;

- Coordonatele Stereo 70 ale amplasamentului ;

- Procese verbale ale Conferinţei I şi II de amenajare a fondului forestier ;

- Documente privind proprietatea ; piese desenate ;

- Dovada achitării tarifului etapei de încadrare , O.P. 250/02.03.2017 ;

- Aviz pozitiv al Compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna ;

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire , în special , la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul , natura , mărimea şi condiţiile de funcţionare , fie în privinţa alocării resurselor :

Obiectul prezentului plan îl constituie amenajarea unității de producție UP I Primăria Turia , fond forestier proprietate publică și privată aparținând comunei Turia și Școlilor Generale nr. 1 Turia , nr. 2 Karatna , nr. 3 Turia de Sus , nr. 4 Turia de Jos și Alungeni , din comuna Turia , județul Covasna , în suprafață de 413,4 ha . O suprafață de 161,2 ha ( 39% ) din suprafața luată în studiu se suprapune peste aria protejată ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos – ( parcelele 8 - 11 și 77 – 81 ). Administrarea pădurilor se face de către Ocolul Silvic Privat Târgu Secuiesc , cu sediul în orașul Târgu Secuiesc , județul Covasna . Fondul forestier proprietate privată din U.P.I Primăria Turia este cuprins în 7 trupuri de pădure : Valea Seipeș , Gorgan I , Muncaci I , Gorgan II , Stejarul , Turia , Muncaci II . Din cele șapte trupuri de pădure trupurile Gorgan I și Gorgan II sunt situate în sit ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos . Pădurile acestei unități sunt situate în județul Covasna , pe raza U.A.T. Turia , în Unitatea Carpato – Transilvană (I) , Carpații Orientali (A) , grupa de la curbură (3) , Munții Curburii externe (J) , mai exact în Munții Bodocului . Principala cale de acces este drumul județean Covasna – Tg. Secuiesc . Pădurea este situată în bazinul hidrografic al râului Negru , afluent de stânga al Oltului. Principalul afluent al râului Negru în zonă este pârâul Turia , cu afluenții mai importanți : pârâul Muncaci , pârâul Gorgan , pârâul Turcilor , pârâul Stejarului și pârâul Valea Seipeș . Toate hotarele sunt evidente și sunt materializate cu semne uzuale pentru delimitarea fondului forestier , precum și cu borne .

Accesul în această unitate este asigurat de drumul public DJ 113 Târgu – Secuiesc – Bixad și de cinci drumuri forestiere : FE001 Valea Seipeș , FE002 Gorgan , FE003 Muncaci , FE004 , Pârâul Turcilor și FE005 Turia.

Având în vedere că aproximativ 39% (161,2 ha ) din suprafața unității luate în studiu se suprapune peste aria protejată ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos ( parcelele 8 - 11 și 77 – 81 ) , prin proiectul de evaluare de mediu se vor propune măsuri adecvate privind gospodărirea fondului forestier ce se suprapune peste aria protejată menționată.

Situl Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos se încadrează în Categoria IV IUCN , fiind desemnat pentru protejarea habitatelor și a speciilor. Este situat în partea central – nordică a județului Covasna , în partea de nord a Munților Bodoc , respectiv partea de sud a Munților Harghitei. Situl Ciomad – Balvanyos la Nord se învecinează cu situl Natura 2000 Tinovul Mohoș - Lacul Sf.Ana (ROSCI0248) iar la vest se suprapune pe o suprafață de 1897,70 ha cu situl de Protecție Specială Avifaunistică Munții Bodoc – Baraolt ( ROSPA0082 ).

Scopul sitului este menținerea pe termen lung a stării de conservare favorabilă a celor 12 specii și cinci habitate de importanță comunitară.

Vegetația sitului este alcătuită din pajiști naturale , păduri de foioase , păduri de conifere , păduri de amestec și păduri de tranziție.

Situl se remarcă prin prezența fenomenelor postvulcanice și existența unor peșteri de tip solfatare.

Amenajarea fondului forestier proprietate privată aparţinând persoanelor fizice din cadrul U.P. I Primăria Turia , județul Covasna , s-a făcut pentru o suprafaţă de 413,4 ha .

Terenurile din fondul forestier au următoarele folosinţe stabilite prin amenajament :

A - Păduri și terenuri destinate împăduririi și reîmpăduririi.........413,4 ha ;

          A1 - Păduri și terenuri destinate împăduririi pentru care se reglementează recoltarea de produse principale............................................................413,4 ha ;

           A2 - Păduri și terenuri destinate împăduririi pentru care nu se reglementează recoltarea de produse principale............................................................... - ;

Zonarea funcţională :

Păduri din grupa I funcţională : 161,2 ha , constituite în următoarele categorii funcţionale :

-1.5L – Păduri constituite în zone de protecție a rezervațiilor din parcurile naționale și a altor rezervații (T III) – 161,2 ha ;

Păduri din grupa a II-a funcţională : 252,2 ha , constituite în următoarele categorii funcționale:

- 2.1.B. – Păduri destinate să producă , în principal , arbori groşi de calitate superioară pentru lemn de cherestea ( T VI ) : 252,2 ha ;

Bazele de amenajare adoptate sunt :

  • Regim : codru ;
  • Tratamente : tăieri progresive , tăieri rase ;
  • Compoziţia ţel : corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure pentru arboretele exploatabile și compoziția țel la exploatabilitate pentru celelalte arborete ;
  • Exploatabilitatea : de protecție pentru arboretele încadrate în grupa I funcţională şi tehnică pentru arboretele încadrate în grupa a II-a funcţională ;
  • Ciclul de producţie : 110 ani .

 

În tabelul de mai jos este redată repartizarea fondului forestier pe proprietari şi unităţi teritorial administrative.

 

Nr.

crt

Proprietar persoană juridică sau fizică

Judeţul

Unitatea teritorial administrativă

 

Denumirea

Parcele aferente

Suprafaţa

-ha-

O.S.P.

U.B., trup păşune împădurită sau U.P.

1

U.P.I Primăria Turia

Covasna

 

U.A.T. Turia, judeţul Covasna

 

Târgu Secuiesc

 

 

 

Comuna Turia

1 – 15, 77-81,

93 , 94 , 118 ,

119 ,147

 

 

 

413,4

 

 

 

                       TOTAL         413,4

Fondul forestier proprietate privată din U.P. I Primăria Turia este împărțită în 25 de parcele și 40 de subparcele , rezultând o întindere medie a parcelei de 16,5 ha și a subparcelei de 10,3 ha .

Majoritatea pădurilor o formează gorunete - făgetele 45% , urmate de făgete pure montane 27% , făgete pure de deal 17% și gorunete pure 11% . Această repartiție este normală ținând cont de faptul că fagul și gorunul sunt speciile cel mai bine adaptate condițiilor ecologice din zonă. Din punct de vedere al bonității , 4% din stațiuni sunt de bonitate superioară și 96% sunt de bonitate mijlocie.

Posibilitatea anuală de produse principale este de 80 mc/an iar cea din produse secundare de 720 mc/an , rezultând un indice de recoltare la produse principale de 0,2 mc/an/ha , iar la produse secundare de 1,7 mc/an/ha. În deceniul de aplicare s-au propus următoarele lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor :

- curățiri : 0,4 ha/an cu un volum de extras de 1 mc/an ;

- rărituri : 56,2 ha/an cu un volum de extras de 719 mc/an ;

- tăieri de igienă : 75,6 ha/an , cu un volum de extras de 61 mc/an ;

S-au prevăzut împăduriri pe 3,0 ha din care 0,5 ha împăduriri integrale și 2,5 ha completări. Speciile utilizate în lucrările de împădurire sunt : fag , gorun și paltin de munte.

Avându-se în vedere funcțiile atribuite pădurilor din această unitate , structura corespunzătoare atingerii acestor funcții este cea cu arborete de amestec , de productivitate superioară sau mijlocie , în raport cu bonitatea stațiunilor naturale sau de tip natural , capabile să îndeplinească funcții multiple. Tratamentele propuse urmăresc cu precădere evitarea intervențiilor prin care se dezgolește terenul sau prin care nu se asigură permanența pădurii și executarea de către aceasta a funcțiilor atribuite. Alegerea tratamentelor s-a făcut în conformitate cu normele în vigoare prin care sunt indicate cele mai adecvate lucrări pe formații sau grupe de formații forestiere. Se va aplica tratamentul tăierilor progresive în făgete , derivat de carpen – mesteacăn și tratamentul tăierilor rase pe parchete mici. În arboretele care nu fac obiectul recoltării de masă lemnoasă s-au prevăzut numai tăieri de conservare și tăieri de igienă , prin care se va urmări menținerea vegetației forestiere. În cazul rezervațiilor de semințe se vor executa doar tăieri de igienă. Arboretele cu funcții speciale de protecție excluse de la reglementarea procesului de producție prin tăieri obișnuite de regenerare vor fi conduse în regim natural prin lucrări de conservare și tăieri de igienă.

Conform bazelor de amenajare , tehnologia de exploatare este colectarea arborilor secționați în trunchiuri și catarge. Coroana arborilor , fracționată în bucăți , se colectează separat sub formă de lemn rotund iar resturile de exploatare ( Ø 2 cm ) adunate în grămezi formate în porțiuni fără semințiș ( pe cioate ).

La exploatare se vor respecta restricţiile prevăzute în instrucţiunile privind termenele , modalităţile şi epocile de recoltare şi transport a materialului lemnos .

În procesul de exploatare se va acorda atenţie deosebită următoarelor aspecte :

  • protejarea regenerării naturale instalate ;
  • protejarea arborilor pe picior contra vătămărilor de exploatare ;
  • acces redus al utilajelor de scos apropiat în perioadele cu precipitaţii ;
  • acces numai pe trasee dinainte stabilite ;
  • curăţirea suprafeţelor în lucru concomitent cu exploatarea .

 Se vor executa tăierile progresive de punere în lumină pe o suprafață de 5,5 ha din care în acest deceniu se vor extrage 731 mc. Tăierea de racordare se va executa numai atunci când suprafața semințișului natural utilizabil va ocupa cel puțin 70 % din suprafață. Tăierile rase pe parchete mici se vor executa pe o suprafață de 0,5 ha în arboretul total derivate de carpen și mesteacăn din unitatea amenajistică 119E având caracter de substituire a arboretului existent cu unul corespunzător tipului natural fundamental de pădure. Prin aceste tăieri se va extrage un volum de 69 mc. După executarea tăierilor se vor efectua împăduriri cu specii principale de bază și de amestec , proprii stațiuniilor respective. Indicele de recoltare este de 0,2 mc/an/ha.

Se va extrage în deceniu cca 11% din volumul total al arboretelor de parcurs cu rărituri ceea ce reprezintă o intensitate de 12,8 mc/ha.

Curățirile se vor executa în două unități amenajistice 3C și 119D . Pe o suprafață de 4,2 ha se va extrage un volum de 9 mc cu o intensitate de 2,1 mc/ha . În ceea ce privește degajările , în cuprinsul unității analizate nu există arborete care să necesite acest gen de lucrare. Prin tăieri de igienă se prevăd a se extrage 61 mc/an , ceea ce însemnă o intensitate de 0,81 mc/an/ha. Rărituri s-au propus în arboretele din u.a.: 2-3 A , 3 B , 4-8 A , 8 B , 8 C , 9-12 A , 12 C , 14-77 A , 77 C, 78-79 A , 80 A , 81 D , 93-94 A , 118-119 B.

Instalațiile de transport existente care deservesc pădurea însumează 19,3 km și sunt reprezentate de un drum public și cinci drumuri forestiere. Ele asigură atât accesabilitatea fondului forestier cât și a posibilității în proporție de 100%.

Amenajamentul nu propune viitoare proiecte , construirea de drumuri forestiere noi .

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe , inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Amenajamentul silvic analizat se integrează cu amenajamentele silvice ale suprafeţelor limitrofe , fiind o condiţie a asigurării continuităţii vegetaţiei fondului forestier. Întrucât 39 % ( 161,2 ha , parcelele 8 -11 , 77 - 81 ) din amenajament se suprapune cu situl de importanţă comunitară Munţii Ciomad - Balvanyos ROSCI0037 , în avizul dat de custode sunt prevăzute o serie de condiții care trebuie respectate la aplicarea amenajamentului. În memoriu de prezentare există specificate tipuri de habitate în suprafața studiată iar lucrările prevăzute sunt destinate asigurării continuității fondului forestier.

Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos a fost aprobat prin Ord. Nr.141 din 25 ianuarie 2016 privind aprobarea Planului de management al sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad – Balvanyos. Acesta conține măsuri stricte referitoare la gestionarea fondului forestier de pe teritoriul sitului , în vederea protecției speciilor de păsări și habitatelor enumerate în formularul standard al sitului.

Amenajamentele silvice ale unităţilor de producţie/proprietăţilor ce intră în componenţa ariilor naturale protejate trebuiesc revizuite în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea planurilor de management.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu , mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

În cazul nerealizării planului („ alternativa 0 ”) fondul forestier din zona studiată se va degrada atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ . Varianta de plan supusă aprobării propune măsuri silvotehnice în acord cu Legea 46/2008 ( *actualizată* ) Codul silvic şi „ Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor ” care presupun o gospodărire a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice , economice şi sociale ale acesteia .

Obiectivul principal al planului constă în stabilirea modului de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular în vederea dezvoltării durabile şi în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social - economice ale acestuia . Acesta presupune conducerea pădurii prin amenajament spre starea normală ( optimă ) , planificarea recoltelor , conservarea biodiversităţii şi menţinerea integrităţii ariilor naturale protejate incluse în amenajament.

Conform OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice în zonele de dezvoltare durabilă ale ariilor protejate , se pot desfăşura următoarele activităţi , cu respectarea prevederilor din planurile de management : lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare şi aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor : tratamentul tăierilor de transformare spre grădinărit , tratamentul tăierilor grădinărite şi cvasigrădinărite , tratamentul tăierilor progresive clasice sau în margine de masiv , tratamentul tăierilor succesive clasice ori în margine de masiv , tratamentul tăierilor în crâng în salcâmete şi zăvoaie de plop şi salcie.

Avantajele pe care le prezintă realizarea amenajamentului sunt :

  • creşterea eficacităţii funcţionale a arboretelor ;
  • creşterea producţiei de lemn ;
  • creşterea gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea agresivă a factorilor externi şi interni destabilizatori ;
  • păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor şi pădurii în ansamblul său ;
  • asigurarea calităţii factorilor de mediu ( apei , aerului , solului ) ;
  • creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii ;
  • îmbunătăţirea calităţii producţiei de lemn ;
  • mărirea capacităţii de fructificare a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare ;
  • recoltarea biomasei lemnoase în vederea valorificării ei , care altfel prin eliminarea naturală s-ar recicla în cadrul ecosistemelor forestiere respective.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program:

În zonele de suprapunere a siturilor de importanţă comunitară cu unităţile de producţie , măsurile impuse prin planul de management al sitului Natura 2000 trebuie transpuse în amenajament.

Neexistând emisii poluatoare agresive în condiţii normale de exploatare , nu se pot anticipa emisii de poluanţi care să dauneze vegetaţiei , faunei şi florei.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu:

- amenajamentul silvic implementează prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului , a O.U.G. 57/2007 ( *actualizată* ) privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice ;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire , în special , la :

a) probabilitatea , durata , frecvenţa şi reversibilitatea efectelor : măsurile de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular au fost adoptate pornind de la necesitatea menţinerii continuităţii pădurii , condiţie esenţială pentru exercitarea funcţiilor atribuite . În amenajament sunt prevăzute măsuri de protecţie a fondului forestier : protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă , protecţia împotriva incendiilor , protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători , măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală .

b) natura cumulativă a efectelor : cumularea unor efecte provenind din implementarea anumitor poiecte/planuri/activităţi în suprafaţa studiată se va analiza individual , la reglementarea acestora;

c) natura transfrontieră a efectelor : nu este cazul .

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu ( de exemplu , datorită accidentelor ): efectuarea lucrărilor propuse prin amenjamanet are un efect pozitiv şi benefic atât asupra mediului şi implicit şi asupra sănătăţii umane ;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor ( zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate ): Planul propus reglementează o suprafaţă de păduri proprietate publică și privată de 413,4 ha , amplasat în raza U.A.T. Turia ;

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat , date de :

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural : prezentul plan prevede măsuri de conservare a biodiversităţii şi menţinerea integrităţii ariilor naturale protejate incluse în amenajament ;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului : în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare , prezentul plan conţine măsuri de reducere a impactului asupra mediului ;

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional , comunitar sau internaţional : amenajamentul silvic prevede măsuri pentru protejarea integrităţii sitului de interes comunitar ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos .

Evaluarea adecvată a amenajamentului silvic a fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar. Au fost parcurse etapele de evaluare iniţială şi de încadrare astfel:

- având în vedere că Amenajamentul se suprapune parţial cu situl de importanţă comunitară ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos la nivelul trupurilor Gorgan I și Gorgan II , pe o suprafaţă de 161,2 ha , la evaluarea iniţială a documentaţiei s-a stabilit că planul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

- ca urmare APM Covasna a transmis Adresa nr. 1205/10.03.2017 în care s-au solicitat: memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19 / 2010 ;

- titularul planului a depus la APM Covasna memoriul de prezentare nr. 2136/05.04.2017 întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010 , elaborator S.C. ECOLOGISTICS SRL ;

- s-a definitivat lista de control EA a etapei de încadrare ( Anexa 1 la Ghidul Metologic Otd. MMP 19/2010 );

- în urma desfăşurării etapei de încadrare s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată;

Obligaţiile titularului:

Măsuri pentru protejarea integrităţii sitului de interes comunitar:

  • Se va notifica custodele ariei naturale protejate ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos cu zece zile înainte de începerea lucrărilor ;
  • La colectarea masei lemnoase se interzice târârea şi depozitarea buştenilor în albiile apelor curgătoare ;
  • Trecerea buştenilor peste apele curgătoare se va face peste podeţe ;
  • Se va evita colectarea masei lemnoase pe timp nefavorabil ( ploi ) ;
  • Exploatarea masei lemnoase se va realiza astfel încât să se evite degradarea solului ;
  • În perioadele de îngheţ – dezgheţ sau cu precipitaţii abundente , în cazul în care platforma drumului auto forestier este îmbibată cu apă , se interzice transportul de orice fel ;
  • Traversarea pâraielor cu buşteni se va face obligatoriu pe podeţe de lemn iar platformele primare şi organizările de şantier vor fi amplasate la o distanţă de minim 50 de metri de albia minoră a pâraielor ;
  • Se interzice degradarea zonelor umede , desecarea , drenarea sau acoperirea ochiurilor de apă;
  • Menţinerea bălţilor , pâraielor , izvoarelor şi a altor corpuri mici de apă , mlaştini , smârcuri , într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor , amfibienilor , insectelor etc. , prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei , degradării digurilor naturale şi poluării apei;
  • Este interzisă depozitarea materialelor lemnoase în albiile pâraielor şi văilor sau în locuri expuse viiturilor ;
  • Nu se vor amenaja depozite de carburanţi în aria protejată şi în apropierea cursurilor de apă ;
  • Nu se vor executa lucrări de reparaţii a motoarelor , de schimbare a uleiului şi încărcare a rezervoarelor auto cu combustibil în aria protejată ;
  • Se interzice deversarea în apele de suprafaţă , apele subterane , evacuarea pe sol şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate ;
  • Este interzisă stocarea/depozitarea temporară a deşeurilor în aria protejată ;
  • Se vor proteja arborii cu cuiburi de păsări răpitoare şi barză neagră ; obligativitatea comunicării descoperirii unor astfel de cuiburi către administraţia sitului ; pentru protejarea speciilor de păsări răpitoare şi barză neagră , pe o rază de 100 m în jurul cuiburilor nu se vor executa lucrări de exploatare a masei lemnoase ( principale , rărituri şi igienă ) în perioada 15 martie – 15 august , celelalte lucrări nu vor fi realizate în perioada 15 martie – 30 iunie ;
  • Menţinerea habitatelor marginale cum ar fi lizierele , stâncării , mlaştini , etc. ;

Respectarea în integralitate a legislaţiei de mediu în vigoare şi a următoarelor acte normative :

  • O.U.G. 195/2005 ( *actualizată* ) privind protecţia mediului ;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare ; se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului ;
  • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei ;
  • O.U.G. 57/2007 ( *actualizată* ) privind regimul ariilor naturale protejate , conservarea habitatelor naturale , a florei şi faunei sălbatice ;
  • Legea 107/1996 ( *actualizată* ) – legea apelor ;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător ;
  • Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătăţii , pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei ;
  • H.G. 188/2002 ( *actualizată* ) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate ;
  • H.G. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică ;
  • Legea 86/2014 de aprobare a O.U.G. 34/2013 privind organizarea , administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199 ;
  • Legea 46/2008 ( *actualizată* ) Codul silvic ;
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu , cu modificările şi completările ulterioare ;

- respectarea condiţiilor din Avizul favorabil , nr. 2777 din 05.05.2017 emis de Asociația Vinca Minor , custodele sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos ;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie ;

- se vor respecta epocile şi termenele de tăiere şi colectare a materialului lemnos din parchete prevăzute în OM 1540/2011 ;

- în cazul tăierilor progresive să fie lăsaţi suficienţi arbori în vederea asigurării regenerării naturale , dar şi pentru a oferi loc de cuibărit pentru păsări ;

- completarea regenerărilor naturale cu specii conforme tipului de pădure ;

- alte lucrări în afara celor prevăzute în amenajamentul silvic se execută cu avizul prealabil al autorităţilor publice centrale de specialitate ;

- se interzice introducerea de specii de arbori sau plante alohtone atât pe terenurile care fac parte din fondul forestier cât şi pe terenurile din afara fondului forestier ;

- proprietarii terenurilor au obligaţia de a asigura luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor de deşeuri ;

- este interzisă incendierea vegetaţiei sau resturile vegetale ;

- se interzice amplasarea de construcţii fără aprobarea legală ;

- în vederea eliminării scurgerilor accidentale de hidrocarburi societatea va asigura controlul periodic al utilajelor din dotare , asigurând astfel o stare de funcţionare adecvată a acestora ; eventualele defecțiuni vor fi remediate în ateliere de reparaţii autorizate ;

- colectarea deșeurilor se va efectua în recipienți special amplasați pentru acest scop , iar golirea și transportul lor de către o firmă specializată la intervale regulate de timp ;

- se vor respecta prevederile impuse de reglementările în vigoare în materie de manipularea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor periculoase ;

- se vor evita traversările prin albiile apelor supraterane. În acest scop se vor amenaja/reabilita podeţe din material lemnos , fără a interveni prin decolmatare sau regularizare a albiilor naturale ;

În vederea combaterii eroziunii precum şi a reducerii prejudiciilor asupra arboretelor în timpul exploatării şi a altor lucrări aferente acestei activităţi cu impact asupra factorilor de mediu şi pentru protejarea surselor de apă se impune :

        - folosirea drumurilor de exploatare existente ;

        - interzicerea amplasării drumurilor pe suprafeţe sensibile din punct de vedere ecologic ;

        - atunci când solul este îmbibat cu apă se vor sista lucrările de exploatare ;

        - se vor lua măsuri pentru evitarea deprecierii seminţişului şi a arborilor rămaşi pe picior ;

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu , publicate în ziarul Observatorul de Covasna în datele de 02.03.2017 şi 06.03.2017 ;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare se va publica pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro;

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Înaintea demarării lucrărilor de exploatare forestieră unitatea care execută lucrările va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii/revizuirii autorizaţiei de mediu , după caz

 

Se va solicita acord de mediu pentru lucrări de înfiinţare de drumuri forestiere , împădurirea de terenuri pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului.

 

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului , iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora , conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului , cu modificările şi completările ulterioare.

 

În cazul în care planul suferă modificări , titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

 

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii , pe toată perioada de valabilitate a planului , dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

 

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize , Acorduri , Autorizaţii ,                              Întocmit ,

 Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                             ing.Ghican Oana Elena