Back

Proiect Decizia etapei de încadrare

Proiect Decizia etapei de încadrare

din 16.10.2017

 

Ca urmare a notificării adresate de S.C. H & H ECO RANCH S.R.L. cu sediul în comuna Reci, satul Reci, nr. 2, judeţul Covasna, privind Plan Urbanistic Zonal ”Fermă de taurine de carne cu 490 de capete”, propus a fi amplasat în comuna Reci, satul Aninoasa, extravilan, județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5016/09.08.2017, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 18.08.2017, desfăşurat la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 22/18.08.2017);

- Avizul de gospodărire a apelor nr. 52/12.10.2017 emis de Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna;

- Notificare asistență de specialitate de sănătate publică nr. 3807/3706/21.08.2017 emisă de Direcția de Sănătate Publică Covasna, conform căreia planul se conformează la normele de igienă și sănătate publică.

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

 

D e c i d e:

 

Planul Urbanistic Zonal - Fermă de taurine de carne cu 490 de capete”, propus a fi amplasat în comuna Reci, satul Aninoasa, extravilan, județul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Planul urbanistic propune realizarea unei microzone agro-zootehnice în comuna Reci, satul Aninoasa, județul Covasna. Terenul de amplasament studiat se afla în extravilanul satului Aninoasa, pe traseul drumului comunal Aninoasa - Saciova, în partea de sud a localității. Se intentioneaza amenajarea unei ferme zootehnice cuprinzand mai multe obiective specifice intr-un cadru aerat, respectiv adăposturi pentru 490 de capete taurine de carne, fânare, depozite pentru materiale diverse, platforma pentru furaje, platforma de gunoi, bazin de purine, etc. - toate anexele necesare pentru functionarea corespunzatoare a fermei. Clădirile vor avea regim maxim de inaltime parter + 1 nivel.

În cadrul acestui ansamblu se vor prevedea spatii verzi, alei pietonale, platforme, circulatie semicarosabila, parcaje, amenajari care sa deserveasca toate unitatile functionale.

Bilantul teritorial propus se prezinta astfel :

Specificatie

ha

%

suprafata totala studiata

4,05

X

Suprafata reglementata

1,81

100,00

suprafata ocupata de constructii

0,50

27,62

suprafata ocupata de circulatii carosabile

0,60

33,15

suprafata ocupata de echipamente edilitare

0,10

5,53

Suprafata ocupata de spatii verzi

0,21

11,60

Suprafata ocupata de platforme

0,40

22,10

suprafata ocupata de destinatii speciale

0,00

0,00

suprafata totala ocupata

1,81

100,00

Indici de ocupare a terenului :

Procent de ocupare a terenului POT maxim  =  40,00 %

Coeficient de ocupare a terenului CUT maxim = 0,60

Mod de asigurare utilităţi:

- Alimentarea cu apă: se va realiza din puturi forate al caror amplasamente vor fi definitivate prin studii de specialitate. Apa va fi condusă la punctele de consum prin branșament la conducta de alimentare si retea de distribute interioara, tevi din material plastic pozate pe pat de nisip. Conductele de distributie preconizate vor urmari traseele căilor de circulatie carosabile si pietonale interioare propuse.

- Canalizare: apele uzate menajere de la spatiile sanitare se vor conduce prin conducta de canalizare menajera subterana catre un bazin vidanjabil impermrabilizat. Dejectiile lichide de la animale se vor colecta intr-un bazin de purine. Dejectiile solide se vor depozita pe o platforma de gunoi cu pardoseala din beton si cu parapet de beton, de unde, din timp in timp se vor imprastia pe terenurile agricole din zona.

- Alimentarea cu energie electrică: racord la rețeaua existentă în zonă;

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Prin funcţiunile sale, planul propus se integrează în zona preponderent agro-zootehnică din vecinătate.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

- nu este cazul;

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: nu este cazul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: nu este cazul;

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: în zonă nu sunt alte planuri sau proiecte noi în curs de implementare;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): planul se conformează la normele de igienă și sănătate publică;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Impactul este local, nesemnificativ pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: planul urbanistic zonal propune realizarea unei ferme zootehnice;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: cea mai apropiată arie naturală protejată față de amplasament - Situl Natura 2000 Mestecănișul de la Reci ROSCI0111, se află la o distanță de aproximativ 1,1 km;

 

 

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 348/14.07.2017, emis de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se vor respecta normele tehnice privind depozitarea şi managementul gunoiului de grajd și a efluenţilor din exploataţiile agricole, prevăzute de Codul de bune practici agricole și Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole;

- fertilizarea terenurilor cu gunoi de grajd se va face respectând prevederile Codului bunelor practici agricole aprobat prin Ord. MMGA nr. 1182/2005 şi MAPDR nr. 1270/2005;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- scoaterea din circuitul agricol se realizează conform Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Mesagerul de Covasna din datele de 03.08.2017 şi 08.08.2017;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 16.10.2017;

- Anunţul titularului planului privind decizia etapei de încadrare, publicat în ziarul …. din data de …..;

 

 

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

 

 

 

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

 

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                  Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                 Ing. Farkas János