Back

Proiect Decizia etapei de încadrare

Proiect Decizia etapei de încadrare nr.  41 din 31.07.2018

 

     Ca urmare a notificării adresate de MÁTHÉ BENEDEK și soția MÁTHÉ EMESE KATALIN, cu domiciliul în municipiul Târgu Secuiesc, satul Lunga, str. Tinoasa,  judeţul Covasna, privind „Elaborare PUZ pentru exploatație agricolă și construire adăpost pentru bovine cu platformă pentru gunoi de grajd”, propus a fi amplasat în municipiul Târgu Secuiesc, satul Lunga, Extravilan, nr. FN (CF nr. 29239, 29713), judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 4099/16.07.2018, în baza:

  • OUG nr. 1/2017, Art. 14, privind înfiinţarea Ministerul Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

      Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

 

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 27.07.2018 desfăşurat la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 24/27.07.2018);

- că planul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- În lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

        D e c i d e:

 

„Elaborare PUZ pentru exploatație agricolă și construire adăpost pentru bovine cu platformă pentru gunoi de grajd”, propus a fi amplasat în municipiul Târgu Secuiesc, satul Lunga, Extravilan, nr. FN (CF nr. 29239, 29713), judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

 

Situația existentă:

▪  Terenul (zona studiată) cu suprafața totală de 11500 mp , se află în extravilanul municipiul Târgu Secuiesc, satul Lunga,este în proprietatea  persoanelor fizice Máthé Benedek și soția Máthé Emese Katalin, folosința actuală arabil, este liber de construcții

▪ Disfuncționalități:nu au  fost identificate

▪  Vecinătăți:

-  la nord – terenuri agicole, localitatea Tinoasa (cca 420 m fata de perimetrul incintei reglementate si la 500 m fata de constructiile care se propun a se realiza)

-  la sud – terenuri agricole, aria naturală protejată Râul Negru ROSCI0374 (cca.70 m)

-  la vest – terenuri agricole

-  la est – drum de acces local la terenurile agicole, inclusiv la zona studiată, aria naturală protejată Răul Negru ROSCI0374 (cca.70 m)

 

▪  Bilanțul teritorial existent

 

Specificatie

ha

%

suprafata totala reglementata

1,15

100,00

suprafata ocupata de constructii

0,00

0,00

suprafata ocupata de circulatii carosabile

0,00

0,00

suprafata ocupata de circulatii pietonale

0,00

0,00

suprafata ocupata de echipare edilitara

0,00

0,00

suprafata ocupata de spatii verzi amenajate

0,00

0,00

Suprafata ocupata de vegetatie spontana / agricola

1,15

100,00

suprafata totala ocupata

1,15

100,00

suprafata ocupata de alte functiuni

0,00

0,00

procent de ocupare a terenului POT

0,00 %

coeficient de utilizare a terenului CUT

0,00

 

Situația propusă:

▪ Documentație PUZ se referă la reglementarea terenul in suprafata de 11.500 mp astfel incat sa se poata construi un adapost pentru bovine de sub 100 capete, o constructie specială cu dimensiunile de care va avea un singur perete (zid), in rest stâlpi din beton până la o cota dupa care se continua cu piloti de lemn, structura care va sustine o sarpanta de lemn cu invelitoare Lindab. Constructia nu este cladire, nu este grajd ci doar un adapost deschis si acoperit pentru protectia animalelor față de intemperii in sezonul rece. Obiectivul va fi folosit numai iarna, in timpul anotimpurilor calde, animalele vor fi tinute in stabulatie complet libera pe alte terenuri aflate in proprietatea initiatorilor de proiect.

    Incinta va asigura acces auto si pietonal in interiorul ei, parcarea se va realiza pe lot. Se vor construi si alte obiective anexe, ca: Platforma proprie pentru gunoi de grajd (estimat la 50x8 m), 2 Bazine pentru purine, Cladire administrator cu depozite de materiale, Fanare,  Imprejmuiri (transparente nu mai inalte de 2,0 m si garduri vii din arbusti fasonati, nu mai inalte de 1,5 m). Se vor realiza spatii verzi plantate, cu rol decorativ, de agrementare in incinta interioara, precum si la limita proprietatii si drumului de acces, cu rol de protectie fata de vant, inzapezire, absorbante pentru praf, pulberi, mirosuri, zgomot.

 

▪  Bilanțul teritorial propus

 

Specificatie

ha

%

suprafata totala studiata

1,15

100,00

suprafata ocupata de constructii

0,35

30,43

suprafata ocupata de circulatii carosabile

0,35

30,43

suprafata ocupata zona verde

0,43

37,39

suprafata ocupata de echipare edilitara

0,02

1,74

suprafata ocupata de alte functiuni

0,00

0,00

Suprafata ocupata de edificabil

0,35

30,43

 

▪  Circulația:

-  accesul la zona reglementata se va face de pe drumul local existent. El este domeniu public in administrarea autoritatii administratiei publice locale. De pe acesta se poate accede la teren, direct. Se va asigura posibilitatea de acces pentru autoutilitare, salvari, politie, pompieri, altele.

▪  Dezvoltarea echipării edilitare

-  alimentare cu apă: se va realiza din fantana, sapata pe amplasament.

-  canalizarea menajeră: apele uzate menajere de la cladirea administratorului se vor conduce catre un bazin vidanjabil impermeabilizat. Purinele de la animale se vor colecta temporar in doua bazine betonate impermeabilizate. Gunoiul de la animale se va depozita temporar pe o platforma adosata adapostului si se vor transporta din timp in timp impreuna cu purinele pe terenurile agricole ale proprietarilor pe baza de program de fertilizare. Adapostul va functiona numai pe perioada de iarna.

- canalizarea pluvială: apele meterorice si de suprafata se vor conduce prin rigole spre spatiile verzi.

- încălzire: încalzirea nu este necesara decat la dcadirea administratorului se se va realoza local, fie cu soba cu lemn, fie electric.

- alimentare cu energie electrică: pentru asigurarea alimentarii cu energie electrica se va realiza racordul la reteaua existenta in zona, pe baza de proiect de specilitate.

-  telecomunicații: Retelele de telefonie mobila au semnal in zona.

- gospodărie comunală, protecția mediului: în incinta se va rezolva colectarea si depozitarea temporara a deseurilor menajere, foarte putine. Acestea se vor colecta conteinerizat, si se vor depune la depozite agrementate conform legii, prin grija proprietarilor. Materialele refolosibile, PET-uri, textile, metal, sticla, se vor colecta separat si se vor preda la unitati specializate de colectare. Trebuiesc luate măsuri pentru a nu afecta aria naturală protejată Râul Negru ROSCI0374

- organizarea spațiilor verzi: In interiorul incintei se vor realiza spatii verzi amenajate cu rol de protectie, rol decorativ si de agrementare vizuala si fizica. Acestea vor ramane in mare parte acoperite cu plante perene. Se vor planta arbori si arbusti cu vegetatie bogata la limita de est si vest a amplasamentului, cu rol de absorbtie, fixare a suspensiilor de pulberi si praf, rol de paravan in calea curentilor de aer, a viscolelor, cu rol de fixare a solului si rol decorativ.

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a)   probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: la baza elaborarii proiectului a stat  Planul Urbanistic General al Mun.Tg.Secuiesc aprobat prin HCL nr. 2 / 2000

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul, planul nu prevede zone industriale sau agricole cu risc pentru sănătatea umană și pentru mediu;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): în vecinătatea amplasamentului sunt: locuitorii din zonă (la cca. 500 m). Impactul este local, pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta legislația, standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 156/25.06.2018, emisă de Primăria Municipiului Târgu Secuiesc, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- Se va obține act de reglementare din partea SGA Covasna respectiv DSP Covasna (solicitare la ședința CAT din data de 27.07.2018)

- Se solicită punct de vedere din partea Compartimentului CFM din cadrul APM Covasna, datorită aproprierii zonei studiate de aria naturală protejată Râul Negru ROSCI0374

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- să ia masuri prealabile executării construcţiei obiectivelor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe care sa-l depoziteze şi să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora, conform art. 100 din Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 (*actualizată*) Legea fondului funciar;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea prevederilor OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare; Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător; Ord.MS nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei; Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare; HG nr. 188/2002 aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (*actualizată*); Legii nr. 211/2011privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului; OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Szekely Hirmondo în datele de 03.07.2018, 08.01.2018;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare, respectiv anunțul privind luarea deciziei va fi publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro

-  Titularul va publica anunțul privind luarea deciziei într-un ziar local sau județean

    Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

Ing. NEAGU Gheorghe

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şef  Serviciu Avize,  

Acorduri, Autorizaţii                                                                                Întocmit

Ing. SIMINICEANU Gabriel Nicolae                                                          Ing. BORBÁTH József