Back

Proiect Decizia etapei de încadrare

Proiect

 Decizia etapei de încadrare

 din 05.11.2018

 

Ca urmare a notificării adresate de Benko Sandor Levente reprezentant al Composesoratului Aita Medie , cu sediul în com. Aita Mare, sat. Aita Medie, nr. 71, privind Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Aita Medie, județul Covasna amplasat în sit Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5423/25.09.2018, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultările autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 28.09.2018 desfăşurat la sediul APM Covasna;

- memoriu de prezentare întocmit conform Ordinului MMP 19/2010, înregistrat la APM Covasna cu nr. 5768/09.10.2018;

- Puncte de vedere ale compartimentului Arii Protejate din cadrul APM Covasna din 26.09.2018 si 30.10.2018;

- Avizul favorabil cu condiţii nr. 282/22.10.2018 emis de Consiliul Judeţean Covasna - Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii Dezvoltare Rurală şi Salvamont, custodele sitului Natura 2000 Munţii Bodoc-Baraolt ROSPA0082;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

 

D e c i d e:

 

Amenajamentul silvic al fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Aita Medie, amplasat în sit Natura 2000 ROSPA0082 Munții Bodoc Baraolt, judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

Documentaţia conţine:

- Solicitare aviz mediu înregistrată la APM Covasna cu nr. 5423/25.09.2018;

- Memoriul tehnic, planuri de amenajament, evidenţe de amenajament;

- Procese verbale ale Conferinţei I şi II de amenajare a fondului forestier;

- Documente privind proprietatea; piese desenate;

- Proces-verbal şedinţă CSC nr. 30/28.09.2018;

- Memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010;

-Aviz favorabil al custodelui nr 282/22.10.2018

-Puncte de vedere al compartimentului Controlul Factorilor de Mediu din cadrul A.P.M. Covasna

-Dovada publicării anunțurilor

-Dovada plății-Ordin de Plată.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Suprafața totală a fondului forestier proprietate privată aparținând Composesoratului Aita Medie, care face obiectul amenajării are o suprafață de 1093,62 ha. Fondul forestier organizat în U.P. X Aita Medie este administrată de către Ocolul Silvic Privat Baraolt, județul Covasna. Din punct de vedere administrativ teritorial, suprafața luată în studiu se află pe raza U.A.T.Aita Mare, județul Covasna.

Ocupații și litigii: Nu sunt

Repartiția fondului forestier pe folosințe se prezintă astfel :

A - Păduri și terenuri destinate împăduririi și reîmpăduririi: 1089,56 ha, din care păduri 1089,56 ha;

B – Terenuri afectate gospodăririi pădurilor: - 4,06 ha, din care:

            -linii de vânătoare și terenuri pentru hrana vânatului 3,37 ha(u.a. 11V1 și 11V2);

            -terenuri cultivate pentru nevoile administrației 0,69 ha (26A);

C – Terenuri neproductive: stâncării, nisipuri, sărături, mlaștini etc:- nu sunt.

D – Terenuri scoase temporar din fondul forestier: Nu sunt.

Zonarea funcţională:

În concordanță cu obiectivele social-economice fixate, condițiile staționale existente, țelurile de gospodărire adoptate și structura reală a arboretelor, fondul forestier a fost încadrat, la actuala amenajare, integral, în grupa I funcțională, în următoarele categorii funcționale:

  • 1.2.a – 3,58 ha – păduri situate pe stâncării, pe grohotișuri, pe terenuri cu eroziune în adăncime, pe terenuri cu înclinare mai mare de 35 grade iar cele situate pe substate de fliș, nisipuri sau pietrișuri , cu înclinare mai mare de 30 de grade -T II;
  • 1.5h – 58,31 ha păduri stabilite ca rezervații de semințe forestiere,și conservării geofondului forestier stabilite de Ministerul Silviculturii;
  • 1.5.n. – 1027,67 ha, păduri din situl de importanță comunitară Natura 2000, ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt –T IV.

Subunități de gospodărire

            In raport cu obiectivele urmărite și funcțiile de producție și de protecție stabilite au fost constituite următoarele subunități de producție sau protecție:

S.U.P.A  - codru regulat, sortimente obișnuite:                       1027,67 ha;

S.U.P.K  - rezervații de semințe:                                                 58,31 ha;

S.U.P.M  - păduri supuse regimului de conservare deosebită:     3,58 ha;

Total U.P.X Aita Medie:                                                          1089,56 ha.

 

Bazele de amenajare adoptate sunt:

  • Regim: codru pentru toate arboretele;
  • Tratamente: s-a adoptat tratamentul tăierilor progresive pentru făgete, gorunete și goruneto-făgete;
  • Compoziţia ţel: corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure pentru arboretele exploatabile și compoziția țel la exploatabilitate pentru celelalte arborete;
  • Exploatabilitatea: în cazul arboretelor din subunitatea de codru regulat s-a adoptat exploatabilitatea de protecție, exprimată prin vârsta exploatabilității de protecție. Vârsta medie a exploatabilității la nivelul arboretelor din S.U.P.A. este de 111 ani. Pentru arboretele cu funcții speciale de protecție excluse de la reglementarea procesului de producție (respectiv arboretele încadrate țn S.U.P. de tip K și M) nu s-au stabilit vârste ale exploatabilității, ele urmând să fie supuse regimului de conservare deosebită ;
  • Ciclul de producţie: 110 ani.

Adoptarea posibilității:

Posibilitatea anuală de produse principale este de 3646 mc, după valoarea indicatorului rezultat prin metoda creșterii indicatoare.

S-au prevăzut a se executa în deceniul care urmează următoarele cantități anuale de lucrări de îngrijire a arboretelor:

  • degajări: 2,00 ha/an;
  • curățiri: 4,79 ha/an cu un volum de extras de 12 mc/an;
  • rărituri: 28,85 ha/an cu un volum extras de 880 mc/an;
  • tăieri de igienă: se estimează a se parcurge anual 424,17 ha cu un volum de extras de
  • 384 mc/an;
  • tărei de conservare: Nu sunt prevăzute.

 Amenajamentul nu propune viitoare proiecte, construirea de drumuri forestiere noi.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Amenajamentul silvic analizat se integrează cu amenajamentele silvice ale suprafeţelor limitrofe, fiind o condiţie a  asigurării continuităţii vegetaţiei fondului forestier.

Întrucât întreaga suprafață aferentă Amenajamentului Silvic – 1093,62 ha - se suprapune cu situl de importanţă comunitară ROSPA0082 Munții Bodoc - Baraolt, în avizul dat de custode sunt prevăzute o serie de condiții care trebuie respectate la aplicarea amenajamentului. În memoriu de prezentare există specificate tipuri de habitate în suprafața studiată iar lucrările prevăzute sunt destinate asigurării continuității fondului forestier.

Planul de management conţine măsuri stricte referitoare la gestionarea fondului forestier de pe teritoriul sitului, în vederea protecţiei speciilor de păsări enumerate în formularul standard al siturilor.

Amenajamentele silvice ale unităţilor de producţie/proprietăţilor ce intră în componenţa ariilor naturale protejate trebuiesc revizuite în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea planurilor de management.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

În cazul nerealizării planului („alternativa 0”) fondul forestier din zona studiată se va degrada atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Varianta de plan supusă aprobării propune măsuri silvotehnice în acord cu Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic şi „Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor” care presupun o gospodărire a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice, economice şi sociale ale acesteia.

Obiectivul principal al planului constă în stabilirea modului de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular în vederea dezvoltării durabile şi în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice ale acestuia. Acesta presupune conducerea pădurii prin amenajament spre starea normală (optimă), planificarea recoltelor, conservarea biodiversităţii şi menţinerea integrităţii ariilor naturale protejate incluse în amenajament.

Avantajele pe care le prezintă realizarea amenajamentului sunt:

  • creşterea eficacităţii funcţionale a arboretelor;
  • creşterea producţiei de lemn;
  • creşterea gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea agresivă a factorilor externi şi interni destabilizatori;
  • păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor şi pădurii în ansamblul său;
  • asigurarea calităţii factorilor de mediu (apei, aerului, solului);
  • creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii;
  • îmbunătăţirea calităţii producţiei de lemn;
  • mărirea capacităţii de fructificare a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare;
  • recoltarea biomasei lemnoase în vederea valorificării ei, care altfel prin eliminarea naturală s-ar recicla în cadrul ecosistemelor forestiere respective.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program:

În zonele de suprapunere a siturilor de importanţă comunitară cu unităţile de producţie, măsurile impuse prin planul de management al sitului Natura 2000 trebuie transpuse în amenajament.

Neexistând emisii poluatoare agresive în condiţii normale de exploatare, nu se pot anticipa emisii de poluanţi care să dăuneze vegetaţiei, faunei şi florei.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: Amenajamentul silvic implementează prevederile O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, a O.U.G. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: măsurile de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular au fost adoptate pornind de la necesitatea menţinerii continuităţii pădurii, condiţie esenţială pentru exercitarea funcţiilor atribuite. În amenajament sunt prevăzute măsuri de protecţie a fondului forestier: protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă, protecţia împotriva incendiilor, protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători, măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală.

b) natura cumulativă a efectelor: cumularea unor efecte provenind din implementarea anumitor poiecte/planuri/activităţi în suprafaţa studiată se va analiza individual, la reglementarea acestora;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): efectuarea  lucrărilor propuse prin amenjamanet are un efect pozitiv şi benefic atât asupra mediului şi implicit şi asupra  sănătăţii umane;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus reglementează o suprafaţă de păduri proprietate privată indivizia Composesoratului Aita Medie de 1093,62 ha, este situat pe teritoriul comunei Aita Mare, jud. Covasna. Administrarea este realizată de către Ocolul Silvic Privat Baraolt.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare, prezentul plan conţine măsuri de reducere a impactului asupra mediului;

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Evaluarea adecvată a amenajamentului silvic fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar. Au fost parcurse etapele de evaluare iniţială şi de încadrare astfel:

- având în vedere ca Amenajamentul se suprapune cu situl de importanţă comunitară Munţii Bodoc-Baraolt ROSPA0082, la evaluarea iniţială a documentaţiei s-a stabilit că planul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

- ca urmare APM Covasna a transmis Adresa nr. 5549/01.10.2018 in care s-au solicitat: memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010;

- APM Covasna a convocat membrii Comitetului Special Constituit şi titularul planului în vederea prezentării memoriului în şedinţa CSC ;

- Amenajamentul silvic a fost prezentat în şedinţa desfăşurată la APM Covasna în data de 28.09.2018 (proces-verbal şedinţă nr. 30/28.09.2018);

- titularul planului a depus la APM Covasna memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010 în data de 09.10.2018;

- APM Covasna a solicitat avizul custodelui sitului Natura 2000 Munţii Bodoc-Baraolt - Consiliul Judeţean Covasna - Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii Dezvoltare Rurală şi Salvamont prin adresa nr. 5549/01.10.2018;

-Avizul favorabil cu conditii al custodelui a fost înregistrat la APM Covasna cu nr.6006/23.10.2018;

- s-a definitivat lista de control EA a etapei de încadrare (Anexa 1 la Ghidul Metologic Otd. MMP 19/2010) de către compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna;

- în urma desfăşurării etapei de incadrare s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată;

 

Obligaţiile titularului:

  • Respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;
  • Respectarea condiţiilor din Avizul favorabil cu condiţii nr. 282 din 22.10.2018 emis de Consiliul Judeţean Covasna - Centrul Judeţean pentru Protecţia Naturii Dezvoltare Rurală şi Salvamont, custodele sitului Natura 2000 Munţii Bodoc-Baraolt ROSPA0082;
  • Se vor respecta prevederile Planului de management al sitului Natura 2000 Munţii Bodoc-Baraolt ROSPA0082;
  • Măsuri necesare menținerii stării favorabile de conservare a speciei Ursus arctos, Canis lupus, Lynx Lynx, Felis silvestris: se interzice orice activitate de exploatare a masei lemnoase în vecinatatea bârloagelor si zonelor de creștere a puilor de urs, râs, lup, pisică salbatică în perioada 15 decembrie - 15 aprilie, pe o rază de 100 metrii. Titularul planului va solicita lista unităților amenajistice în care sunt localizate bârloage de urs către gestionării fondurilor de management cinegetic, administratorul ariei protejate și Agenția pentru Protecția Mediului;
  • Se vor proteja arborii cu cuiburi de păsări răpitoare şi barză neagră; obligativitatea comunicării descoperirii unor astfel de cuiburi către administraţia sitului; pentru protejarea speciilor de păsări răpitoare şi barză neagră, pe o rază de 300 m în jurul cuiburilor nu se vor executa lucrări de exploatare a masei lemnoase (principale, rărituri şi igienă) în perioada 15 martie – 15 august, celelalte lucrări nu vor fi realizate în perioada 15 martie – 30 iunie;
  • Se va notifica custodele ariei naturale protejate ROSPA0082 înainte de începerea lucrărilor;
  • La colectarea masei lemnoase se interzice târârea şi depozitarea buştenilor în albiile apelor curgătoare;
  • Se va evita colectarea masei lemnoase pe timp nefavorabil (ploi);
  • Exploatarea masei lemnoase se va realiza astfel încât să se evite degradarea solului;
  • În perioadele de îngheţ – dezgheţ sau cu precipitaţii abundente, în cazul în care platforma drumului auto forestier este îmbibată cu apă, se interzice transportul de orice fel;
  • Traversarea pâraielor cu buşteni se va face obligatoriu pe podeţe de lemn iar platformele primare şi organizările de şantier vor fi amplasate la o distanţă de minim 50 de metri de albia minoră a pâraielor;
  • Se interzice degradarea zonelor umede, desecarea, drenarea sau acoperirea ochiurilor de apă;
  • Menţinerea bălţilor, pâraielor, izvoarelor şi a altor corpuri mici de apă, mlaştini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor, amfibienilor, insectelor etc., prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale şi poluării apei;
  • Este interzisă depozitarea materialelor lemnoase în albiile pâraielor şi văilor sau în locuri expuse viiturilor;
  • Menţinerea habitatelor marginale cum ar fi lizierele, stâncării, mlaştini, etc;
  • Se vor respecta epocile şi termenele de tăiere şi colectare a materialului lemnos din parchete prevăzute in OM 1540/2011.
  • Completarea regenerărilor naturale cu specii conforme tipului de pădure;
  • Alte lucrări în afara celor prevăzute în amenajamentul silvic se execută cu avizul prealabil al  autorităţilor publice centrale de specialitate;
  • Este interzisă incendierea vegetaţiei  sau resturilor vegetale;
  • Se vor evita traversările prin albiile apelor supraterane. În acest scop se vor amenaja/reabilita podeţe din material lemnos, fără a interveni prin decolmatare sau regularizare a albiilor naturale;
  • În vederea combaterii eroziunii precum şi a reducerii prejudiciilor  asupra arboretelor în timpul exploatării şi a altor lucrări aferente acestei activităţicu impact asupra factorilor de mediu şi pentru protejarea surselor de apă se impune:

            -folosirea drumurilor de exploatare existente;

            -interzicerea amplasării drumurilor pe suprafeţe sensibile din punct de vedere ecologic;

            -atunci când solul este îmbibat cu apă se vor sista lucrările de exploatare;

            -se vor lua măsuri pentru evitarea deprecierii seminţişului şi a arborilor rămaşi pe picior; 

  • Nu se vor amenaja depozite de carburanţi în aria protejată şi în apropierea cursurilor de apă;
  • Nu se vor executa lucrări de reparaţii și întreținere a vehiculelor și utilajelor în aria protejată;
  • Se interzice deversarea în apele de suprafaţă, apele subterane, evacuarea pe sol şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate;
  • Este interzisă stocarea/depozitarea temporară a deşeurilor în aria protejată;
  • În cazul tăierilor progresive să fie lăsaţi suficienţi arbori în vederea asigurării regenerării naturale, dar şi pentru a oferi loc de cuibărit pentru păsări;
  • Se interzice introducerea de specii de arbori sau plante alohtone atât pe terenurile care fac parte din fondul forestier cât şi pe terenurile din afara fondului forestier;
  • Proprietarii terenurilor au obligaţia de a asigura luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor de deşeuri;
  • Se interzice amplasarea de construcţii fără aprobarea legală;
  • În vederea eliminării scurgerilor accidentale de hidrocarburi societatea va asigura controlul periodic al utilajelor și vehiculelor din dotare, asigurând astfel o stare de funcţionare adecvată a acestora; eventualele defectiuni vor fi remediate in ateliere de reparaţii autorizate;
  • Colectarea deseurilor se va efecua în recipienti special amplasati pentru acest scop, iar golirea si transportul lor de catre o firma specializata la intervale regulate de timp;
  • Se vor respecta prevederile impuse de reglementările în vigoare în materie de manipularea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor periculoase;

 

Respectarea în integralitate a legislaţiei de mediu în vigoare şi a următoarelor acte normative:

  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • O.U.G. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
  • Legea 107/1996 (*actualizată*) – legea apelor;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • H.G. 188/2002 (*actualizată*) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  • H.G. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;
  • Legea 86/2014 de aprobare a O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199;
  • Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic;
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna în datele de 06.09.2018 şi 10.09.2018;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 06.11.2018;

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Înaintea demarării lucrărilor de exploatare forestieră unitatea care execută lucrările va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii/revizuirii autorizaţiei de mediu după caz, conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Se va solicita acord de mediu pentru lucrări de înfiinţare de drumuri forestiere, împădurirea de terenuri pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului.

 

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                         Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                          Ing. Farkas Berta