Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE AMENAJAMENT SILVIC

PROIECT  DECIZIE  ETAPĂ DE ÎNCADRARE

Din data de 04.04.2016

 

Ca urmare a notificării adresate de COMPOSESORATUL BIBORTENI, cu sediul în Bodoc nr. 198, privind Amenajamentul Silvic UP XVII BIBORTENI situat în judeţul Covasna suprafaţa totală studiată 705,60 ha, cu perioada de valabilitate a amenajamentului  01.01.2014 - 31.12.2023 înregistrată la APM Covasna cu nr. 2016/08.04.2015 în baza,

  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • HG. nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa  H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 art. 28 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului COVASNA

ca urmare a consultării autorităţilor publice participante în cadrul şedinţei Comitetului Special Constituit din data de 14.05.2015, a completărilor depuse la documentaţie;

- memoriu de prezentare intocmit conform Ordinului MMP 19/2010,

-aviz pozitiv al Compartimentului  Arii Protejate din cadrul APM Covasna

-avizul favorabil nr. 352/04.04.2016, emis de OSP Baraolt custodele sitului Natura 2000 Herculian,  ROSCI0091 pentru parcelele 1-13 si 31-34;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 2 pct. a şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

  • în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat,

decide:

 

 Amenajamentul Silvic UP XVII BIBORTENI ,  titular Composesoratul Biborteni, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor;

       Proiectul nu implică  alte activităţi decât cele legate de silvicultură şi exploatare forestieră.

       Suprafaţa totală a fondului forestier amenajat este de 705,60 din care 489,50 ha in grupa I si 216,1ha in grupa II. Din totalul suprafetei 696,20 ha sunt terenuri acoperite cu padure, 2,7 ha terenuri care deservesc nevoile de productie silvica, 2,9 ha terenuri care servesc nevoilor  de administratie forestiera  si 3,8 ha terenuri afectate impaduriri.

Documentaţia mai conţine:

-măsuri pentru restabilirea stării de conservare a habitatelor

-efectul aplicării prevederilor amenajamentului asupra habitatelor şi speciilor protejate

-măsuri de atenuare a impactului intervenţiilor silviculturale  asupra speciilor şi habitatelor de interes comunitar

-măsuri de contracarare a efectelor produse de calamităţi cauzate de factori biotici sau abiotici conform Ord. MMP nr. 3814/06.11.2012 privind protecţia fondului forestier

        -coordonatele Stereo 70 ale amplasamentului;

        -proces verbal al Conferinţei a II de amenajare a fondului forestier;

        -documente privind proprietatea; piese desenate;

        -dovada achitării tarifului etapei de încadrare;

- proces-verbal al  şedinţei CTAP.

  Lucrări prevăzute în deceniul în curs:

-Lucrări pentru produse secundare:

   -degajari 11,1 ha

   -rărituri: 256,3 ha /  7526 mc

   -curatiri: 117,0 ha/630 mc

   -tăieri igienă:189,2 ha /1818 mc

-Lucrări pentru recoltare produse principale:

   -tăieri succesive: 27 ha/ 4390 mc

   -tăieri progresive: 109,2 ha/ 11787 mc

   -tăieri rase: 3,8 ha /1159 mc ; 

   -tăieri de conservare: 54,5ha/ 1850 mc

   -taieri in crâng: 0,6 ha/ 36mc

   

-Lucrari de regenerare 18,3 ha

    din care –împăduriri integrale 13,6 ha

                   -completări  4,7 ha

Posibilitatea de produse principale este de 1737 m3/an, iar cea din produse secundare de   816 m3/an.

Compoziţia ţel   este 39FA27GO19MO9PAM2BR2LA1FR1CI.

Avându-se în vedere funcţiile atribuite pădurilor din ocolul silvic, structura corespunzătoare atingerii acestor funcţii este cea cu arborete de amestec, de productivitate superioară sau mijlocie, în raport cu bonitatea staţiunilor naturale sau de tip natural, capabile să îndeplinească funcţii multiple. Tratamentele propuse urmăresc cu precădere evitarea intervenţiilor prin care se dezgoleşte terenul sau prin care nu se asigură permanenţa pădurii şi executarea de către aceasta a funcţiilor atribuite. Alegerea tratamentelor s-a făcut în conformitate cu normele în vigoare prin care sunt indicate cele mai adecvate lucrări pe formaţii sau grupe de formaţii forestiere. Se va aplica tratamentul tăierilor progresive în gorunete, goruneto-făgete, goruneto-stejărete, făgete şi tratamentul tăierilor rase pe parchete mici în pinete, molidişuri În arboretele care nu fac obiectul recoltării de masă lemnoasă s-au prevăzut numai tăieri de conservare şi tăieri de igienă, prin care se va urmări menţinerea vegetaţiei forestiere. În cazul rezervaţiilor de seminţe se vor executa doar tăieri de igienă. Arboretele cu funcţii speciale de protecţie excluse de la reglementarea procesului de producţie prin tăieri obişnuite de regenerare vor fi conduse în regim natural prin lucrări de conservare şi tăieri de igienă.

Conform bazelor de amenajare, tehnologia de exploatare este colectarea arborilor secţionaţi în trunchiuri şi catarge. Coroana arborilor, fracţionată în bucăţi se colectează separat sub formă de lemn rotund iar resturile de exploatare ( Ø 2 cm) adunate în grămezi formate în porţiuni fără seminţiş (pe cioate).

La exploatare se vor respecta restricţiile prevăzute în instrucţiunile privind termenele, modalităţile şi epocile de recoltare şi transport a materialului lemnos.

În procesul de exploatare se va acorda atenţie deosebită următoarelor aspecte:

-protejarea regenerării naturale instalate;

-protejarea arborilor pe picior contra vătămărilor de exploatare;

-acces redus al utilajelor de scos apropiat în perioadele cu precipitaţii;

-acces numai pe trasee dinainte stabilite;

-curăţirea suprafeţelor în lucru concomitent cu exploatarea.

           

Amenajamentul nu propune viitoare proiecte, construirea de drumuri forestiere noi.

    Nu sunt prevăzute construcţii de drumuri forestiere, cele existente (km total din care km drumuri publice şi km drumuri forestiere) asigura accesibilitatea  în totalitate a extragerii materialului lemnos.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele;  

- Amenajamentul silvic analizat se integrează cu amenajamentele silvice ale suprafeţelor limitrofe, fiind o condiţie a  asigurării continuităţii vegetaţiei fondului forestier.

- Intrucât o parte din suprafaţa  se suprapune peste situl Natura 2000,  ROSCI0091 Herculian în avizul dat de custode sunt prevăzute  o serie de condiţii care trebuie respectate la aplicarea amenajamentului. In memoriul de prezentare  există specificate tipuri de habitate  în suprafaţa studiată, iar lucrările prevăzute sunt destinate asigurării continuităţii fondului forestier.

Planul de management al sitului a fost elaborate şi se află in curs de aprobare la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Acesta conţin măsuri stricte referitoare la gestionarea fondului forestier de pe teritoriul sitului, în vederea protecţiei speciilor şi habitatelor enumerate in formularul standard al siturilor. Planurile de Management vor avea efecte după aprobarea lor de către MMAP şi publicarea în Monitorul oficial al României.

Amenajamentul silvic ce intră în componenţa sitului Natura 2000 trebuie revizuit în mod obligatoriu în termen de 12 luni de la aprobarea planului de management.

c) relevanţa planului sau programului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile;

Amenajamentul Silvic al Composesoratului Biborteni UP XVII  Biborteni prin organizarea planului decenal al lucrărilor silvice promovează dezvoltarea durabilă a vegetaţiei forestiere , cu perspective şi pentru următorii 20 ani.

    În cazul nerealizării planului („alternativa 0”) fondul forestier din zona studiată se va degrada atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Varianta de plan supusă aprobării propune măsuri silvotehnice în acord cu Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic şi „Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor” care presupun o gospodărire a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice, economice şi sociale ale acesteia.

Obiectivul principal al planului constă în stabilirea modului de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular în vederea dezvoltării durabile şi în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice ale acestuia. Acesta presupune conducerea pădurii prin amenajament spre starea normală (optimă), planificarea recoltelor, conservarea biodiversităţii şi menţinerea integrităţii ariilor naturale protejate incluse în amenajament.

Conform OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice în zonele de dezvoltare durabilă ale ariilor protejate, se pot desfăşura următoarele activităţi, cu respectarea prevederilor din planurile de management: lucrări de îngrijire şi conducere a arboretelor şi lucrări de conservare şi aplicarea de tratamente silvice care promovează regenerarea pe cale naturală a arboretelor: tratamentul tăierilor progresive clasice, tratamentul tăierilor succesive clasice tratamentul tăierilor în crâng. 

Avantajele pe care le prezintă realizarea amenajamentului sunt:

-creşterea eficacităţii funcţionale a arboretelor;

-creşterea producţiei de lemn;

-creşterea gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea agresivă a factorilor externi şi interni destabilizatori;

-păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor şi pădurii în ansamblul său;

-asigurarea calităţii factorilor de mediu (apei, aerului, solului);

-creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii;

-îmbunătăţirea calităţii producţiei de lemn;

-mărirea capacităţii de fructificare a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare;

-recoltarea biomasei lemnoase în vederea valorificării ei, care altfel prin eliminarea naturală s-ar recicla în cadrul ecosistemelor forestiere respective.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program;

- Intrucât suprafata amenajamentului  se suprapune  peste situri Natura 2000,  ROSCI0091 Herculian,  în avizul date de custode  sunt prevăzute  o serie de condiţii care trebuie respectate la aplicarea amenajamentului. In memoriul de prezentare conform ord 19/2010 există specificate tipuri de habitate şi specii protejate în suprafaţa studiată, iar lucrările prevăzute sunt destinate asigurării continuităţii fondului forestier.

    Nu sunt prevăzute drumuri forestiere, cele existente asigura accesibilitatea  în totalitate a extragerii materialului lemnos.

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu;

Amenajamentul Silvic UP XVII Biborteni  este un plan care promovează şi se încadrează în legislaţia de mediu (O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului, a O.U.G. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice);

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

      a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor;

    -lucrările de îngrijire a arboretelor se desfăşoară periodic conform prevederilor amenajamentului, pe o durată scurtă cu  respectarea Codului Silvic , aprobat prin Legea nr. 46/2008, cu respectarea O.M. nr. 1540/2011 pentru aprobarea Instructiunilor privind termenele, modalitatile şi perioadele de colectare, scoatere şi transport al materialului lemnos si respectarea HG 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase;

- măsurile de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular au fost adoptate pornind de la necesitatea menţinerii continuităţii pădurii, condiţie esenţială pentru exercitarea funcţiilor atribuite. În amenajament sunt prevăzute măsuri de protecţie a fondului forestier: protecţia împotriva doborâturilor şi rupturilor de vânt şi zăpadă, protecţia împotriva incendiilor, protecţia împotriva bolilor şi a altor dăunători, măsuri de gospodărire a arboretelor cu uscare anormală

b) natura cumulativă a efectelor;

cumularea unor efecte provenind din implementarea anumitor poiecte/planuri/activităţi în suprafaţa studiată se va analiza individual, la reglementarea acestora;

c) natura transfrontieră a efectelor;  Nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor);

efectuarea  lucrărilor propuse prin amenjamanet are un efect pozitiv şi benefic atât asupra mediului şi implicit şi asupra  sănătăţii umane;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate;

Planul propus reglementează o suprafaţă de 705,60 ha  situată în judeţul Covasna amplasată în afara intravilanului localităţilor.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

       (i)  caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural;

 -prezentul plan prevede măsuri de conservare a biodiversităţii şi menţinerea integrităţii ariilor naturale protejate incluse în amenajament cu păstrarea fondului forestier cu specii indigene;

 (ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului;

 -în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare, prezentul plan conţine măsuri de reducere a impactului asupra mediului;

      (iii) folosirea terenului în mod intensiv; -nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe  plan naţional, comunitar sau internaţional;

   -amenajamentul silvic prevede măsuri pentru protejarea integrităţii sitului de interes comunitar Herculiant ROSCI0091.

      Evaluarea adecvată a amenajamentului silvic fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar. Au fost parcurse etapele de evaluare iniţială şi de încadrare astfel:

- întrucât suprafaţa amenajamentului se suprapune peste situl Natura 2000, la evaluarea iniţială a documentaţiei s-a stabilit că planul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

- ca urmare APM Covasna a  solicitat memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010;

- titularul planului a depus la APM Covasna memoriul de prezentare întocmit conform Ordinului MMP nr. 19/2010.

- s-a definitivat lista de control EA a etapei de încadrare (Anexa 1 la Ghidul Metologic Ord. MMP 19/2010);

- în urma desfăşurării etapei de incadrare s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată;

Aplicarea amenajamentului nu aduce modificări esenţiale  peisajului şi zonelor limitrofe;

Obligaţiile titularului:

  • Titularul avizului de mediu are obligația de a menţine şi de a nu periclita starea de conservare favorabilă a speciilor şi habitatelor naturale precum şi de a asigura integritatea Reţelei Ecologice Europene Natura 2000/ariilor naturale protejate.
  • Respectarea prevederilor din avizul custodelui.
  • Respectarea legislaţiei de mediu în vigoare.
  • Se va notifica custodele sitului Natura 2000 ROSCI0091 Herculian, cu zece zile înainte de începerea lucrărilor;
  • La colectarea masei lemnoase se interzice târârea şi depozitarea buştenilor în albiile apelor curgătoare;
  • Trecerea buştenilor peste apele curgătoare se va face peste podeţe;
  • Se va evita colectarea masei lemnoase pe timp nefavorabil (ploi);
  • Exploatarea masei lemnoase se va realiza astfel încât să se evite degradarea solului;
  • În perioadele de îngheţ – dezgheţ sau cu precipitaţii abundente, în cazul în care platforma drumului auto forestier este îmbibată cu apă, se interzice transportul de orice fel;
  • Traversarea pâraielor cu buşteni se va face obligatoriu pe podeţe de lemn iar platformele primare şi organizările de şantier vor fi amplasate la o distanţă de minim 50 de metri de albia minoră a pâraielor;
  • Se interzice degradarea zonelor umede, desecarea, drenarea sau acoperirea ochiurilor de apă;
  • Menţinerea bălţilor, pâraielor, izvoarelor şi a altor corpuri mici de apă, mlaştini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor, amfibienilor, insectelor etc., prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale şi poluării apei;
  • Este interzisă depozitarea materialelor lemnoase în albiile pâraielor şi văilor sau în locuri expuse viiturilor;
  • Nu se vor amenaja depozite de carburanţi în aria protejată şi în apropierea cursurilor de apă;
  • Nu se vor executa lucrări de reparaţii a motoarelor, de schimbare a uleiului şi încărcare a rezervoarelor auto cu combustibil în aria protejată;
  • Se interzice deversarea în apele de suprafaţă, apele subterane, evacuarea pe sol şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate;
  • Este interzisă stocarea/depozitarea temporară a deşeurilor în aria protejată;
  • Menţinerea habitatelor marginale cum ar fi lizierele, stâncării, mlaştini, etc;

Respectarea în integralitate a legislaţiei de mediu în vigoare şi a următoarelor acte normative:

  • O.U.G. 195/2005 (*actualizată*) privind protecţia mediului;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  • Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • O.U.G. 57/2007 (*actualizată*) privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice;
  • Legea 107/1996 (*actualizată*) – legea apelor;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • H.G. 188/2002 (*actualizată*) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  • H.G. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;
  • Legea 86/2014 de aprobare a O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199;
  • Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic;
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea condiţiilor din:

-recomandările din avizul favorabil nr. 352/04.04.2016 emis de OSP Baraolt custodele sitului Natura 2000 Herculian ROSCI0091;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se vor respecta epocile şi termenele de tăiere şi colectare a materialului lemnos din parchete prevăzute in OM 1540/2011.

- în cazul tăierilor progresive să fie lăsaţi suficienţi arbori în vederea asigurării regenerării naturale, dar şi pentru a oferi loc de cuibărit pentru păsări;

- completarea regenerărilor naturale cu specii conforme tipului de pădure;

- alte lucrări  în afara celor prevăzute în amenajamentul silvic se execută cu avizul prealabil al  autorităţilor publice centrale de specialitate;

- se interzice introducerea de specii de arbori sau plante alohtone atât pe terenurile care fac parte din fondul forestier cât şi pe terenurile din afara fondului forestier;

- proprietarii terenurilor au obligaţia de a asigura luarea  măsurilor de salubrizare a terenurilor de deşeuri;

- este interzisă incendierea vegetaţiei  sau resturile vegetale;

- se interzice amplasarea de construcţii  fără aprobarea legală;

- în vederea eliminării scurgerilor accidentale de hidrocarburi societatea va asigura controlul periodic al utilajelor din dotare, asigurând astfel o stare de funcţionare adecvată a acestora; eventualele defectiuni vor fi remediate in ateliere de reparaţii autorizate;

- colectarea deseurilor se va efecua in recipienti special amplasati pentru acest scop, iar golirea si transportul lor de catre o firma specializata la intervale regulate de timp;

- se vor respecta prevederile impuse de reglementările în vigoare în materie de manipularea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor periculoase;

- se vor evita traversările prin albiile apelor supraterane. În acest scop se vor amenaja/reabilita podeţe din material lemnos, fără a interveni prin decolmatare sau regularizare a albiilor naturale;

În vederea combaterii eroziunii precum şi a reducerii prejudiciilor  asupra arboretelor în timpul exploatării şi a altor lucrări aferente acestei activităţicu impact asupra factorilor de mediu şi pentru protejarea surselor de apă se impune:

        -folosirea drumurilor de exploatare existente;

        -interzicerea amplasării drumurilor pe suprafeţe sensibile din punct de vedere ecologic;

        -atunci când solul este îmbibat cu apă se vor sista lucrările de exploatare;

        -se vor lua măsuri pentru evitarea deprecierii seminţişului şi a arborilor rămaşi pe picior; 

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro;

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

Înaintea demarării lucrărilor de exploatare forestieră unitatea care execută lucrările va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii/revizuirii autorizaţiei de mediu, după caz

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Se va solicita acord de mediu pentru lucrări de înfiinţare de drumuri forestiere, împădurirea de terenuri pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului conform prevederilor din Anexa 1, pct. 2 din O.M. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveti obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de incadrare a planului in termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată: în urma anunţurilor publice făcute în data de 17.032015, 23.03.2015  în Mesagerul de Covasna şi pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) nu au fost făcute observaţii sau sesizări.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.  

 

    

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

     Şef  Serv. Avize, Acorduri, Autorizări                                                              Întocmit,

            Ing. Bălălău Ileana Luminiţa                                                                 Ing. Gog  Mircea