Back

Proiect Decizia etapei de încadrare

Proiect Decizia etapei de încadrare din 10.04.2018

Ca urmare a notificării adresate de ERDO HUNOR cu sediul în com. Turia, sat Turia, nr. 303, judeţul Covasna, privind ”Plan Urbanistic Zonal – Unitate de producție și de depozitare”, propus a fi amplasat în com. Turia, sat. Turia, nr. FN, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 1610/20.03.2018, în baza:

  • Art. 14 din OUG nr. 1/2017, privind înființarea Ministerului Mediului prin reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor; HG nr. 19 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1052/2014 (*actualizat*) privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate;

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 05.04.2018 desfăşurat la sediul APM Covasna (proces-verbal ședință nr. 12/05.04.2018);

- planul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

-în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

Planul Urbanistic Zonal – Unitate de producție și de depozitare”, propus a fi amplasat în com. Turia, sat Turia, judeţul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Terenul cu nr. cadastral 24166 în suprafață de 4000 mp, se situează în extravilan și are categoria de folosință arabil.

Zona studiată se situează la sud-vest de localitatea Turia, în apropierea intravilanului aprobat, pe drumul comunal DC4, ce leagă localitatea Turia de Alungeni. Accesul se va realiza din DC4.

Planul prevede realizarea unei unități de depozitare și de producție, format din sediu administrativ, remiză utilaje agricole, hală depozitare și de împachetare produse agricole, accesuri carosabile și pietonale, parcaje și dotări tehnico-edilitare. Parcarea autoturismelor se va face în zona sediului administrative, iar pentru parcarea utilajelor agricole și a autocamioanelor se propune un amplasament situat în zona din spate a incintei.

Bilanț teritorial propus:

Suprafața totală a terenului studiat                            4000,0 mp

din care:

  • Suprafața construită                                      790,0 mp
  • Suprafața desfășurată                                              870,0 mp
  • Suprafața de drum, platform, parcaje                      1690,0 mp
  • Suprafața zonelor verzi amenjate                 1520,0 mp.
  • Indici urbanistici maxim propuși vor fi:

Indicii urbanistici ale zonei sunt: Procentul de ocupare a terenului (POT): 19,75 %

                                                    Coeficientul de utilizare a terenului (CUT): 0,22.

Indicii urbanistici maximi propuși vor fi: POT 30% și CUT 0,40.

Modul de asigurare a utilităţilor: în prezent terenul nu dispune de nici o dotare tehnico-edilitară cu excepția liniei electrice aeriene existente în zonă.

  • Alimentarea cu apă se va realiza din puț săpat amplasat în partea nord-vestică a parcelei, în apropierea sediului admninistrativ.
  • Apele uzate menajere se vor colecta într-un bazin vidanjabil impermeabilizat, amplasat la limita terenului, lângă accesul carosabil. În zona remizei pentru utilaje agricole se va prevedea un cămin pentru separator de hidrocarburi.
  • Apele meteorice se vor colecta în rigole deschise și evacuate în șanțul adiacent drumului existent.
  • Alimentarea cu energie electrică se va asigura prin racordarea la linia electric aeriană existent în zonă.
  • Încălzirea se va face cu sobe sau central termice proprie, utilizând combustibil solid.

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: Terenul se află în extravilanul localității Turia, lângă drumul comunal Turia - Alungeni. Titularii planului doresc înființarea unei zone de producție agricole. Administrația publică locală sprijină dezvoltarea zonei prin înființarea noilor unități industriale și agricole.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: Elaborarea prezentului plan urbanistic de detaliu va fi un punct de pornire din punct de vedere urbanistic și economic, în vederea dezvoltării viitoare a zonei.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: echiparea edilitară a terenului;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: Incadrarea planului a fost efectuată în baza etapelor procedurale din evaluarea strategică de mediu (SEA).

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor: nu vor fi efecte semnificative;

b) natura cumulativă a efectelor: terenul este liber de construcții, având ca folosință actuală - arabil, în zonă nu sunt alte planuri și proiecte în curs de implementare;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): nu este cazul, planul nu prevede activități industriale cu risc pentru sănătatea umană și pentru mediu;

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): planul se referă la reglementarea unei suprafețe de 4000 mp, impactul este local, nesemnificativ pe amplasament şi în imediata vecinătate a acestuia.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare şi funcţionare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 55/15.12.2017, emis de Primăria Comunei Turia, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- solicitarea și obținerea avizului la faza PUZ din partea Sistemului de Gospodărire a Apelor Române – SGA Covasna.

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- să ia masuri prealabile executării construcţiei obiectivelor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe care sa-l depoziteze şi să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora, conform art. 100 din Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 (*actualizată*) Legea fondului funciar;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002 aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (*actualizată*);

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu/procedura de evaluare adecvată:

- Anunţurile titularilor planului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna din datele de 14.03.2018 şi 16.03.2018;

-Convocatorul nr.1909/02.04.2018 transmis catre membrii CSC privind participarea la ședinta din data de 05.04.2018 și procesul verbal al ședinței nr. 12/05.04.2018;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 11.04.2018;

Autoritatea competentă pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie a publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

 

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

 

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

 

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia.

 

Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

 

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                 Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                 ecol. Balazsi Beata