Back

Gestionarea şi controlul bifenililor policloruraţi şi a compuşilor similari

Agenţii economici care deţin echipamente conţinând PCB sunt obligaţi să anunţe deţinerea lor Agenţiei Locale pentru Protecţia Mediului din judeţul în care se află echipamentul, utilizând formularele prevăzute în anexa 2 a Hotarârii Guvernului 173/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Toate echipamentele trebuie să fie prevăzute cu etichete adecvate în conformitate cu cele prevăzute în anexele 3, 4 şi 5 ale Hotarârii Guvernului 173/2000 cu modificările şi completările ulterioare.

Toate echipamentele conţinând PCB, scoase din  funcţiune, care nu mai pot fi folosite fiind depăşite fizic şi moral, cu volum de PCB mai mare de 5 dmc, a deşeurilor sau altor materiale care conţin compuşi desemnaţi în concentraţii mai mari de 50 ppm, trebuie să fie eliminate până la data de 31.12.2010. Echipamentele în funcţiune ce conţin compuşi desemnaţi în concentraţii mai mari de 50 ppm şi un volum de peste 5 dmc vor fi utilizate în continuare şi pot fi eliminate la sfârşitul existenţei lor utile.

Semestrial, se realizează reinventarierea agenţilor economici care deţin condensatori cu conţinut de PCB scoaşi din uz (cod deşeu 16 02 09*) şi aflate în funcţiune, în judeţul Covasna nu au fost identificate deţinători de transformatori cu conţinut de PCB

Se urmăreşte în mod continuu respectarea planurilor de eliminare a deşeurilor de condensatori cu conţinut de PCB întocmite de agenţii economici deţinători de astfel de condensatori. Planurile de eliminare întocmite de agenţii economici implicaţi trebuie să respecte termenele limită de utilizare a echipamentelor ce conţin compuşi desemnaţi, conform cu legislaţia în vigoare. Astfel în judeţ in anul 2009 , avem:

  • 16  operatori economici care deţin 365 condensatori cu PCB scoşi din uz, care se elimină până la sfârşitul anului 2010. La începutul anului existau 379 condensatori scoşi din uz, din care s-au eliminat în cursul anului 2009, 23 de bucăţi prin intermediul agenţilor economici reciclatori autorizaţi.
  • 16  operatori economici cu 1129 de condensatori în funcţiune, care pot fi utilizati  până la sfârşitul ciclului lor de funcţionare utilă