Back

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE INCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 10.08.2022

 

Ca urmare a notificării adresate de REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ COVASNA cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, str. Kós Károly, nr. 5/A, județul Covasna, privind ”Amenajamentul silvic al U.P. IV Târgu Secuiesc - OS Brețcu” (constituit prin preluarea unei suprafețe de 358,90 ha în proprietatea statului), amplasat pe raza U.A.T. Brețcu și Turia județul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 2857/20.04.2022, în baza:

  • OUG nr. 68/2019, Art. 6. — (1) privind înfiinţarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin reorganizarea Ministerului Mediului şi prin comasarea cu Ministerul Apelor şi Pădurilor, prin preluarea activităţilor şi structurilor acestuia, precum şi a unităţilor aflate în subordinea, coordonarea şi sub autoritatea celor două ministere;
  • HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;
  • Ord. M.M.A.P. nr. 1946/2021 pentru aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării de mediu pentru amenajamente silvice;
  • OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Ord. nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar;
  • Ord. nr. 2387/2011 pentru modificarea Ord. nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.
  • Ord. 1822/2020 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate;

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna

Având în vedere următoarele:

- consultările autorităţilor publice participante în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 30.05.2022 (proces-verbal nr. 15/30.05.2022);

- Adresa MMAP nr. DEICP/13425/18.05.2022 prin care se deleagă către APM Covasna competența parcurgerii etapelor procedurale de realizare a evaluării de mediu conform HG nr. 1076/2004, având în vedere că Amenajamentul ințial al OS Bretcu pentru care APM Covasna a emis Decizia etapei de încadrare nr. 2/07.01.2016 este amplasat pe teritoriul a 3 județe: Covasna (10089,32 ha), Bacău (44,71 ha) și Harghita (11,90 ha);

- Punctul de vedere nr. 7886/27.05.2022 emis de Agenția pentru Protecția Mediului Bacău;

- în conformitate cu prevederile art. 5 alin (3) pct. a). corelat cu pct. c) şi a anexei nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului din H.G. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe;

- completările titularului înregistrate la APM Covasna cu nr. 5565/08.08.2022;

- Avizul favorabil cu condiții nr. 12/ST CV/14.07.2022 emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSAC0130 (ROSCI0130) Oituz-Ojdula;

- Avizul favorabil cu condiții nr. 24/04.08.2022 emis de Consiliul Județean Covasna - CJPNS în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos;

- lista de control etapă de încadrare SEA – Anexa F Ghid Generic privind evaluarea de mediu pentru planuri și programe;

- în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat;

 

D e c i d e:

 

Amenajamentul silvic al U.P. IV Târgu Secuiesc - OS Brețcu” (constituit prin preluarea unei suprafețe de 358,90 ha în proprietatea statului), amplasat pe raza U.A.T. Brețcu și Turia județul Covasna, nu necesită evaluare de mediu şi nu necesită evaluare adecvată şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

Documentaţia conţine:

- Solicitare aviz mediu înregistrată la APM Covasna cu nr. 2857/20.04.2022;

- Tema de proiectare nr. 3957/05.10.2021;

- Tabele coordonate Stereo 70, piese desenate;

- Proces verbal al Conferinţei I de amenajare nr. 10118/22.10.2021;

- Memoriu de prezentare pentru evaluarea adecvată înregistrată la APM Covasna cu nr. 2857/20.04.2022, întocmit de către INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ÎN SILVICULTURĂ “MARIN DRĂCEA” – Staţiunea BRAŞOV;

- Proces-verbal şedinţă CSC APM Covasna nr. 15/30.05.2022;

1. Caracteristicile planurilor şi programelor cu privire, în special, la:

a) gradul în care planul sau programul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Se dorește elaborarea unui amenajament silvic pentru suprafața de 358,90 ha preluată în proprietatea statului (unitate de producție distinctă) în cadrul OS Brețcu, pentru perioada rămasă de valabilitate a amenajamentului OS Brețcu (2022-2024). Amenajamentul inițial al OS Bretcu pentru care APM Covasna a emis Decizia etapei de încadrare nr. 2/07.01.2016 nu se modifică.

Prin tema de proiectare propusă se intenționează reglementarea acestei suprefețe adiționale pentru perioada rămasă de valabilitate a OS Brețcu, și anume: 01.01.2022 – 31.12.2024. Din cele 358,90 ha preluate, pentru 255,22 ha există un amenajament silvic care a intrat în vigoare la data de 01.01.2016, pentru restul nu există amenajament silvic.

Amplasare: este situat în partea partea nord-estică a judeţului Covasna, în bazinul superior al Râului Oituz, în bazinul hidrografic al Râului Oituz.

            Din punct de vedere administrativ-teritorial, suprafața preluată în proprietatea publică a statului, se află pe raza U.A.T. Brețcu și Turia, județul Covasna.

            Suprafaţa fondului forestier proprietate publică a statului, care face obiectul amenajamentului, totalizează 358,90 ha şi este împărţită într-o singură unitate de producție (U.P.) și provine din:

Ocol Silvic

Unitatea de producție

Unități amenajistice

Suprafața

(ha)

Nr.

Denumire

Brețcu

V

Oituz

19A, 19B, 19C%, 20, 21A, 22A, 22B, 23A, 24A, 24B, 25A%, 25C, 26A%

255,22

Târgu-Secuiesc

III

Turia

77%, 78A, 78B, 78C, 79A, 79B

103,68

Total

358,90

Bazele de amenajare propuse la amenajarea precedentă

U.P.

Anul amena-jării

SUP

Regimul

Compoziția-țel

Exploatabilitatea

Ciclul

Tratamentul

Nr.

Denumire

V

Oituz

2015

A

Codru

41MO30BR29FA

Protecție

110

T. Progresive

III

Turia

2015

A

Codru

41MO30BR29FA

Producție

110

T. Progresive

Zonarea funcțională

La amenajarea anterioară fondul forestier, ce face obiectul studiului adițional, a fost încadrat în grupa I funcțională – păduri cu funcții speciale de protecție  (255,22 ha) și în grupa a II-a funcțională – păduri cu rol de producţie şi protecţie (103,68 ha), în următoarele categorii funcționale:

- 1.5M păduri din rezervații ale biosferei neincluse în categoriile funcționale 1.5 a, c, d, e Situl Natura 2000 (ROSCI0130 Oituz–Ojdula) – T.IV: 255,22 ha;

- 2.1B păduri destinate să producă, în principal, arbori groși de calitate superioară pentru lemn de cherestea (T.VI): 103,68 ha.

Repartiţia suprafeţelor pe unităti de gospodărire:

U.P.

Număr

IV

Denumire

Târgu Secuiesc

Suprafaţa

ha

358,90

       

            Obiectivele social - economice şi ecologice avute în vedere la elaborarea amenajamentului sunt prezentate în tabelul următor:

Grupa de obiective

Obiectivul urmărit

Ecologice (care urmăresc menținerea echilibrului natural)

Gospodărirea durabilă a habitatelor și speciilor din Siturile Natura 2000: ROSCI0130 Oituz–Ojdula și ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos.

Asigurarea unui circuit echilibrat al apei.

Reglarea climatului, atât la nivel macro dar și micro.

Economice (care urmăresc optimizarea producției de masă lemnoasă și produse accesorii)

Obținerea de masă lemnoasă de calitate ridicată, valorificabilă industrial.

Satisfacerea nevoilor locale de lemn de foc și construcție.

Valorificarea tuturor resurselor nelemnoase disponibile.

Sociale (care urmăresc satisfacerea unor necesități umane diverse)

Satisfacerea necesităților recreațional – estetice și sanogene ale locuitorilor din zonă și ale turiștilor.

 

            Concomitent cu acestea se urmăreşte conservarea durabilă a biodiversităţii.

Repartiţia suprafeţelor pe grupe subgrupe si categorii funcţionale:

Grupa, subgrupa și categoria funcțională:

U.P.: (ha)

Cod

Denumire

IV

I.5

Păduri de interes științific, de ocrotire a genofondului și ecofondului forestierși a altor ecosisteme cuelemente naturale de valoare deosebită

358,90

I.5.q

Arborete din siturile de importanță comunitară: ROSCI0130 Oituz–Ojdula și ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos (T IV)

358,90

Total U.P.

358,90

 

Categoriile funcţionale au fost grupate în tipuri funcţionale, după cum urmează:

Tipul funcțional

Categorii funcționale:

Țeluri de gospodărire

Suprafața:

ha

%

IV

I.5.q

de protecție și producție (lemn de cherestea)

358,90

100

TOTAL

358,90

100

În arboretele din tipurile funcționale IV se poate recolta masă lemnoasă sub formă de produse principale, dar tratamentele alese vor fi adaptate la specificul funcțiilor de protecție pe care le îndeplinesc arboretele.

Pentru realizarea obiectivelor social-economice şi ecologice stabilite s-a constituit o singură subunitate de gospodărire: S.U.P. A – codru regulat, sortimente obișnuite – 358,90 ha;

            Referitor la lucrările silvice prevăzute de amenajament se fac următoarele precizări:

- întregul volum de lucrări prevăzut în amenajamentul silvic, se referă la toată perioada de 3 ani de valabilitate a proiectului, iar anual se va realiza o eşalonare în general egală (1/3 din totalul prevăzut de amenajament) la nivelul fiecărei categorii de lucrări;

- completări în sprijinul regenerării naturale se vor executa în arboretul care va fi parcurs cu tăieri progresive (u.a. 26). Compoziţiile de împădurire prevăzute respectă compoziţia tipului natural de pădure, iar materialul seminologic ce va fi folosit pentru obţinerea puieţilor va fi de provenienţă locală; Ţinând cont de dinamica regenerării naturale, se preconiează că suprafeţele propuse vor fi mai mici. Suprafaţa lucrărilor din planul de regenerare şi îngrijire este orientativă, urmând ca la elaborarea planurilor anuale ocolul silvic să stabilească în mod concret lucrările necesare de executat, precum şi suprafaţa acestora.

- lucrările de îngrijire şi conducere a arboretelor (descopleşiri, degajări, curăţiri, rărituri, tăieri de igienă) se vor executa în arborete cu vârsta de până la 100 - 120 ani. Menirea principală a acestor lucrări este de a asigura stabilitatea şi starea de sănătate a pădurilor. Astfel arboretele vor fi conduse către compoziţii ţel corespunzătoare tipului natural fundamental de pădure. În arboretele tinere se va menţine şi un anumit procent de specii pioniere care sunt folosite ca hrană de speciile de mamifere sălbatice. În cazul tăierilor de igienă se recomandă păstrarea a 7 arbori uscaţi sau scorburoşi/ha (căzuţi la sol sau în picioare) pentru menţinerea biodiversităţii descompunătorilor şi plantelor inferioare şi pentru ca păsările, mamiferele mici şi chiropterele să-şi poată instala cuiburile sau vizuinile. Lucrările de îngrijire sunt obligatorii pe suprafaţă, volumul de extras fiind orientativ. Cantităţile de extras variază după starea şi stadiul arboretelor în momentul executării lucrării. Dacă în perioada de aplicare a amenajamentului, se constată că unele arborete realizează condiţiile de a fi parcurse cu lucrări de îngrijire, acestea se vor executa, chiar dacă nu sunt menţionate în planul de recoltare al amenajamentului.

- în fondul productiv inclus în S.U.P. „A”, în cazul arboretelor care au ajuns la vârsta exploatabilităţii (în arboretele naturale 100 - 120 ani, în funcţie de specie şi clasa de producţie - vârste care permit totodată şi conservarea biodiversităţii ecosistemelor forestiere la toate nivelurile) s-a propus, în limita asigurării continuităţii recoltelor pe durata ciclului de producţie (110 ani), următorul tratament silvicultural (tăieri de recoltare a masei lemnoase)[1]:

- tăieri progresive clasice, amestecuri de fag, brad şi molid, (cu perioada de regenerare de 30 ani).

            În cazul în care, pe parcursul perioadei de valabilitate a amenajamentului, se vor produce calamităţi din cauza unor factori biotici sau abiotici neprevăzuţi (gen doborâturi de vânt, rupturi de zăpadă, uscări anormale, atacuri de insecte, incendii, alunecări de teren, inundaţii, rezinaj, răni provocate de faună etc.) se va proceda conform Ordinului M.M.P. nr. 3814/06.11.2012, fără a fi necesară reluarea procedurii de evaluare de mediu. În fapt se va proceda în felul următor:

- în cazul produselor accidentale al căror volum nu depăşeşte 20 % din volumul de masă lemnoasă existent în arboretul afectat, la data apariţiei fenomenului, sau dacă se depăşeşte 20 % din volum şi lucrările propuse înlătură acţiunea factorilor perturbatori, sau în cazul în care volumul arborilor afectaţi sunt concentraţi pe o suprafaţă de maxim 0.5 ha, volumul de produse accidentale rezultat se va recolta cu sau fără precomptarea masei lemnoase (în funcţie de vârsta arboretului şi subunitatea de gospodărire din care face parte), fără promovarea unei documentaţii pentru modificarea prevederilor amenajamentului silvic;

- în cazul produselor accidentale al căror volum depăşeşte 20 % din volumul existent în arboret, la data apariţiei fenomenului şi lucrările propuse nu înlătură acţiunea factorilor perturbatori, sau în cazul în care volumul arborilor afectaţi sunt concentraţi pe o suprafaţă mai mare de 0.5 ha, volumul de produse accidentale rezultat se va recolta cu sau fără precomptarea masei lemnoase (în funcţie de vârsta arboretului şi subunitatea de gospodărire din care face parte), dar după întocmirea unei documentaţii pentru modificarea prevederilor amenajamentului silvic, în care se prevăd măsurile de restaurare a stării favorabile de conservare a ecosistemelor foarte puternic afectate (reîmpăduriri cu speciile naturale, tratamentele cele mai potrivite pentru regenerarea pe cale naturală a arboretelor, studii pentru identificarea soluţiilor optime de stabilizare a terenurilor alunecătoare şi de reconstrucţie ecologică a arboretelor afectate de uscare anormală etc.).

Fondul forestier proprietate publică a statului, din cadrul O.S. Brețcu, U.P. IV Târgu Secuiesc, se suprapune cu sit-ul Natura 2000, aria protejată ROSCI0130 Oituz–Ojdula (255,22 ha) și cu ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos (103,68 ha).

Aria
protejată

U.P.

Parcele/u.a.

Suprafaţa - ha

Pădure

Categoria funcţională

Total

5Q (TIV)

5Q

ROSCI0130 Oituz–Ojdula

IV

19A, 19B, 19C, 20, 21A, 21B, 22A, 22B, 23, 24A, 24B, 25A, 25B, 25C, 25D, 26A

255,22

255,22

ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos

IV

77, 78A, 78B, 78C, 79A, 79B

103,68

103,68

Total arii protejate

358,90

358,90

Arboretele incluse în Situl Natura 2000 au fost încadrate în grupa I funcţională (păduri cu funcţii speciale de protecţie), într-o categorie funcţională distinctă 1.5.Q., cu scopul protejării şi conservării biodiversităţii forestiere existente în zonă.

Zonarea funcţională după funcţia prioritară în care sunt încadrate arboretele din ariile naturale protejate:

Aria
protejată

U.P.

Suprafaţa - ha

Pădure

Categoria funcţională

Total

5Q

Tipul de categorii funcţionale

TIV

Subunitatea de gospodărire (S.U.P.)

A

ROSCI0130 Oituz–Ojdula

IV

255,22

255,22

ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos

IV

103,68

103,68

Total arii protejate

358,90

358,90

Lucrări propuse în arboretele din ariile naturale protejate:

Aria protejată

Habi-tat

Suprafaţa

Suprafaţa - ha

-ha-

Curăţiri

Rărituri

Igienă

Tăieri reg.

Asig.

regen. nat.

Împăd.  şi comp.

Îngrijirea culturilor

ROSCI0130 Oituz–Ojdula

91V0

255,22

0,91

49,82

177,60

26,89

2,69

4,68

4,68

Total

255,22

0,91

49,82

177,60

26,89

2,69

4,68

4,68

ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos

9130

103,68

 

16,19

87,49

 

 

 

 

Total

103,68

 

16,19

87,49

 

 

 

 

Total situri Natura 2000

358,90

0,91

66,01

265,09

26,89

2,69

4,68

4,68

b) gradul în care planul sau programul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele:

Amenajamentul silvic analizat se integrează cu amenajamentele silvice ale suprafeţelor limitrofe, fiind o condiţie a  asigurării continuităţii vegetaţiei fondului forestier.

c) relevanţa planului sau programului pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

În cazul nerealizării planului („alternativa 0”) fondul forestier din zona studiată se va degrada atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ. Varianta de plan supusă aprobării propune măsuri silvotehnice în acord cu Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic şi „Normele tehnice pentru amenajarea pădurilor” care presupun o gospodărire a pădurilor în conformitate cu cerinţele ecologice, economice şi sociale ale acesteia.

Obiectivul principal al planului constă în stabilirea modului de gospodărire a fondului forestier deţinut de către titular în vederea dezvoltării durabile şi în concordanţă cu obiectivele ecologice şi social-economice ale acestuia. Acesta presupune conducerea pădurii prin amenajament spre starea normală (optimă), planificarea recoltelor, conservarea biodiversităţii.

Avantajele pe care le prezintă realizarea amenajamentului sunt:

  • creşterea eficacităţii funcţionale a arboretelor;
  • creşterea producţiei de lemn;
  • creşterea gradului de stabilitate şi rezistenţă a arboretelor la acţiunea agresivă a factorilor externi şi interni destabilizatori;
  • păstrarea şi ameliorarea stării de sănătate a arboretelor şi pădurii în ansamblul său;
  • asigurarea calităţii factorilor de mediu (apei, aerului, solului);
  • creşterea productivităţii arboretelor şi a pădurii;
  • îmbunătăţirea calităţii producţiei de lemn;
  • mărirea capacităţii de fructificare a arborilor şi ameliorarea condiţiilor de regenerare;
  • recoltarea biomasei lemnoase în vederea valorificării ei, care altfel prin eliminarea naturală s-ar recicla în cadrul ecosistemelor forestiere respective.

Nu s-a propus executarea de noi instalații de transport, și nu sunt necesare construcții forestiere noi.

d) problemele de mediu relevante pentru plan sau program: - menținerea stării favorabile de conservare a habitatelor și speciilor din siturile Natura 2000 cu care se suprapune amenajamentul;

e) relevanţa planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: - nu este cazul;

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvenţa şi reversibilitatea efectelor:

Amenajamentul propune lucrări silvice care au ca scop: gestionarea durabilă a pădurii, creşterea capacităţii de producţie şi protecţie a pădurilor.

Se vor respecta prevederile din rezoluţiile Conferinţelor Ministeriale pentru Protecţia Pădurilor din Europa, de la Helsinki (1993) şi Lisabona (1998):

- menţinerea şi sporirea adecvată a resurselor forestiere dar în acelaşi timp conservarea biodiversităţii în cadrul ecosistemelor forestiere;

-  executarea lucrărilor de regenerare la momentul oportun;

-  adaptarea periodizării operaţiunilor silviculturale şi de tăiere astfel încât să se evite interferenţa cu sezonul de reproducere al speciilor de animale sensibile, în special cuibăritul de primăvară şi perioadele de împerechere ale păsărilor de pădure;

-  păstrarea unor distanţe adecvate pentru a nu perturba speciile rare sau periclitate a căror prezenţă a fost confirmată;

-  în arboretele tinere se va menţine şi un anumit procent de specii pionere care sunt folosite ca hrană de speciile de mamifere sălbatice;

-  rotația ciclică a zonelor cu grade diferite de intervenție în timp și spațiu;

-  se interzice organizarea unor parchete de exploatare în zonele favorabile existenţei unor bârloguri în perioada noiembrie - martie;

b) natura cumulativă a efectelor: cumularea unor efecte provenind din implementarea anumitor poiecte/planuri/activităţi în suprafaţa studiată se va analiza individual, la reglementarea acestora;

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul.

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor):

Efectuarea  lucrărilor propuse prin amenajament are un efect pozitiv şi benefic atât asupra mediului şi implicit şi asupra  sănătăţii umane.

În caz de calamităţi (incendii, alunecări de teren, uscări anormale, doborâturi şi rupturi de vânt şi de zăpadă etc.), măsurile de gospodărire vor fi în conformitate cu O.M.670/2014, completat cu Ordinul 766/2018, privind modificarea şi completarea normelor tehnice silvice pentru amenajarea pădurilor. Acestea reglementează procedura şi situaţiile în care se solicită modificarea prevederilor amenajamentelor silvice.

            În funcţie de gradul de vătămare a arboretelor din cauza factorilor destabilizatori (biotici sau abiotici), vor fi prevăzute următoarele măsuri:

a) extragerea arborilor afectaţi (prin tăieri de igienă sau prin tăieri accidentale);

b) extragerea integrală a materialului lemnos, urmată de împăduriri cu specii aparţinând tipului natural fundamental de pădure;

            c) schimbarea compoziţiei-ţel de regenerare.

În toate situaţiile, lucrările vor avea în vedere ca biodiversitatea pădurilor să fie cât mai puţin afectată.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Planul propus reglementează o suprafaţă de păduri proprietate publică și privată de 358,90 ha;

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

(i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: nu este cazul;

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: în faza de implementare se vor respecta standardele şi normativele în vigoare, prezentul plan conţine măsuri de reducere a impactului asupra mediului;

(iii) folosirea terenului în mod intensiv: nu este cazul;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: fondul forestier proprietate publică a statului, din cadrul O.S. Brețcu, U.P. IV Târgu Secuiesc, se suprapune peste sit-ul Natura 2000, aria protejată ROSCI0130 Oituz–Ojdula (255,22 ha) și cu ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos (103,68 ha).

Estimarea impactului lucrărilor silvice propuse asupra habitatelor şi speciilor protejate:

Lucrarea silvică propusă

Natura impactului

Observaţii

Habitate

Specii

Curăţiri

Pozitiv

Pozitiv până la

slab negativ

Impactul negativ de slabă intensitate, pe durată scurtă de timp, se poate resimţi cu ocazia deschiderii căilor de acces în arboret şi a extragerii şi colectării materialului lemnos.

Rărituri

Pozitiv

Pozitiv până la

slab negativ

Tăieri de igienă

Pozitiv / nul

Pozitiv până la

slab negativ

Tăieri progresive

Mediu / slab negativ

Slab negativ

Impactul negativ de slabă sau medie intensitate este adus de executarea drumurilor pentru colectare şi transportul materialului lemnos, precum şi de extragerea acestuia.

Completări, ajutorarea regenerării naturale

Pozitiv / nul

Nul / slab negativ

Un posibil impact negativ de slabă intensitate se poate resimţi, pe o foarte scurtă perioadă de timp, la nivelul stratului ierbaceu.

 

            - Lucrările cu impact negativ de intensitate medie (tăieri progresive) vor fi executate pe 3% (1% anual) din suprafaţa cu pădure a ariilor naturale protejate, dar şi în cazul acesta efectele nu sunt concentrate pe suprafaţă, datorită dispersării în timp (3 ani) şi spaţiu (locaţie) a arboretelor în cauză, iar revenirea la normalitate va fi rapidă (1 – 5 ani), comparativ cu durata ciclului (110 ani).

            - Se apreciază că impactul negativ este de scurtă durată având în vedere capacitatea speciilor şi a arboretelor de a-şi reface starea normală.

            - Asupra animalelor, posibilele efecte negative nu depăşesc nivelul de intensitate slab. Aceasta se datorează mobilităţii acestora în teritoriu, dar şi faptului că habitatele cunosc, la nivelul sitului, o dinamică continuă şi echilibrată a vârstelor; în cazul arboretelor conduse în codru regulat (absolut majoritare), unele îmbătrânesc iar altele sunt întinerite, evitând întreaga gamă de vârste până la exploatabilitate (S.U.P. A).

            Efectul negativ al impactului lucrărilor silvice asupra habitatelor și speciilor protejate este diminuat prin respectarea recomandărilor expuse în capitolele anterioare.

 

Evaluarea adecvată a amenajamentului silvic fost derulată de către APM Covasna conform prevederilor Ordinului MMP nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metologic privind evaluarea adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor protejate de interes comunitar. Au fost parcurse etapele de evaluare iniţială şi de încadrare astfel:

- având în vedere ca amenajamentul silvic se suprapune cu arii naturale protejate din rețeaua Natura 2000, la evaluarea iniţială a documentaţiei s-a stabilit că planul propus intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Fondul forestier proprietate publică a statului, din cadrul O.S. Brețcu, U.P. IV Târgu Secuiesc, se suprapune peste sit-ul Natura 2000, aria protejată ROSCI0130 Oituz–Ojdula (255,22 ha) și cu ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos (103,68 ha.

- memoriul de prezentare pentru evaluarea adecvată, întocmit conform Ordinului MMP 19/2010, elaborator Ministerul Cercetării și Inovării Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură ”Marin Drăcea”, Stațiunea Brașov a fost de pus de către titularul planului;

- concluziile formulate memoriul de prezentare pentru evaluarea adecvată:

Identificarea
impactului
Tipul de impact

Evaluarea impactului indicatori-cheie
cuantificabili folositi la evaluarea impactului
produs prin implementarea proiectului

Situl Natura 2000 (ROSCI0130 Oituz–Ojdula și ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos)

Direct

1. procentul din suprafaţa habitatelor de interes comunitar care va fi pierdut 

În urma implementării prevederilor amenajamentului propus nu se va reduce suprafața habitatelor de interes comunitar.

- 0% suprafața pierdută.

2. procentul ce va fi pierdut din suprafeţele habitatelor folosite pentru necesităţile de hrană, odihnă şi reproducere ale speciilor de interes comunitar

În urma implementării prevederilor amenajamentului propus, suprafața habitatelor folosite pentru necesităţile de hrană, odihnă şi reproducere ale speciilor de păsări cu habitat forestier se va reduce temporar (6-8 ani) până la refacerea stării de masiv. Este vorba însă de modificări calitative ale habitatului și nu de pierdere fizică de suprafață.
- 0% suprafața pierdută.

3. fragmentarea habitatelor
de interes comunitar (exprimată în procente)

În urma implementării prevederilor amenajamentului propus nu se vor fragmenta habitatele de interes comunitar, intervențiile silviculturale având caracter limitat în timp și spațiu, difuz în fondul forestier.
- 0% suprafața fragmentată.

4. durata sau persistenţa
fragmentării

Nu se identifică fragmentarea habitatelor și nu există nici o durată sau persistentă a fragmentării.

5. durata sau persistenţa
perturbării speciilor de interes comunitar, distanţa faţă de aria naturală protejată de interes comunitar

Perturbarea speciilor va avea o durată scurtă, pe perioada lucrărilor propuse în amenajament. Aceste perturbări vor fi reduse la minimum,  ținând cont și de recomandările din prezentul raport.
Nu va exista un impact de durată sau persistent la nivelul

sitului Natura 2000. Lucrările desfășurate în situl Natura 2000 nu vor afecta populațiile speciilor de interes comunitar din vecinatatea amplasamentului.

6. schimbări în densitatea
populaţiilor

(nr. de indivizi/suprafaţă)

În urma implementării prevederilor amenajamentului propus, ținând cont și de recomandările din prezentul raport, nu se vor produce schimbări în densitatea populaţiilor speciilor de interes comunitar.

7. scara de timp pentru
înlocuirea speciilor/habitatelor afectate de implementarea planului

În urma implementării prevederilor amenajamentului propus, ținând cont și de recomandările din prezentul raport, nu se vor distruge specii și habitate.

- s-au obținut avize favorabile cu condiții de la custozii/administratorii ariilor naturale protejate: Avizul favorabil cu condiții nr. 12/ST CV/14.07.2022 emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSAC0130 (ROSCI0130) Oituz-Ojdula; Avizul favorabil cu condiții nr. 24/04.08.2022 emis de Consiliul Județean Covasna - CJPNS în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos;

- s-au solicitat puncte de vedere de la APM Harghita și APM Bacău, Adresa APM Covasna nr. 3699/19.05.2022;

- APM Covasna a convocat membrii Comitetului Special Constituit în vederea prezentării memoriului în şedinţa CSC (Convocator nr. 3844/26.05.2022);

- Amenajamentul silvic a fost prezentat în şedinţa desfăşurată la APM Covasna în data de 30.05.2022 (proces-verbal şedinţă nr. 15/30.05.2022);

- s-a definitivat lista de control EA a etapei de încadrare (Anexa 1 la Ghidul Metologic Ord. MMP 19/2010) de către compartimentul Arii Protejate din cadrul APM Covasna;

- în urma desfăşurării etapei de incadrare s-a considerat că planul nu necesită parcurgerea celorlalte etape ale procedurii de evaluare adecvată;

 

Obligaţiile titularului:

  • Respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;
  • Se vor respecta prevederile Regulamentului și Planul de management al ariei naturale protejate ROSAC0130 (ROSCI0130) Oituz-Ojdula, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 1925/2021;
  • Se vor respecta Obiectivele de conservare specifice definite prin parametri și valori țintă pentru speciile prioritare aflate în ROSAC0130 (ROSCI0130) Oituz-Ojdula aprobat prin decizia ANANP nr. 7812/20.12.2021;
  • Se vor respecta prevederile Regulamentului și Planul de management al ariei naturale protejate ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos, aprobat prin Ordinul MMAP nr. 141/2016;
  • Pentru speciile de interes comunitar sunt interzise: recoltarea, capturarea, distrugerea, uciderea sau vătămarea exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile ciclului lor biologic;
  • Se vor respecta condițiile din Avizele nr. 12/ST CV/14.07.2022 emis de ANANP Serviciul Teritorial Covasna în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSAC0130 (ROSCI0130) Oituz-Ojdula și nr. 24/04.08.2022 emis de Consiliul Județean Covasna - CJPNS în calitate de administrator al sitului Natura 2000 ROSCI0037 Ciomad-Balvanyos;
  • Se vor respecta epocile şi termenele de tăiere şi colectare a materialului lemnos din parchete prevăzute în OM 1540/2011; respectarea normelor de exploatare a masei lemnoase și evitarea pe cât posibil a rănirii arborilor rămași pe picior sau a semințișului în cazul tratamentelor; pe cât posibil se vor vor evita lucrările silvotehnice în perioada de reproducere a speciilor de animale sau a perioadei de cuibărit a păsărilor ce habitează în pădure; se va evita organizarea simultană a parchetelor pe suprafețe învecinate;
  • Exploatarea masei lemnoase se va realiza astfel încât să se evite degradarea solului; folosirea drumurilor de exploatare existente; se va evita colectarea masei lemnoase pe timp nefavorabil (ploi); în perioadele de îngheţ – dezgheţ sau cu precipitaţii abundente, în cazul în care platforma drumului auto forestier este îmbibată cu apă, se interzice transportul de orice fel; se interzice degradarea zonelor umede, desecarea, drenarea sau acoperirea ochiurilor de apă;
  • Alegerea de trasee ale căilor provizorii de scoatere a masei lemnoase astfel încât să se evite solurile cu portanță redusă, și astfel încât distanțele să fie cât mai scurte;
  • Menţinerea bălţilor, pâraielor, izvoarelor şi a altor corpuri mici de apă, mlaştini, smârcuri, într-un stadiu care să le permită să îşi exercite rolul în ciclul de reproducere al peştilor, amfibienilor, insectelor etc., prin evitarea fluctuaţiilor excesive ale nivelului apei, degradării digurilor naturale şi poluării apei; menţinerea habitatelor marginale cum ar fi lizierele, stâncării, mlaştini, etc;
  • Se vor păstra 7 arbori uscaţi sau scorburoşi/ha (căzuţi la sol sau în picioare) cu prilejul efectuării tăierilor de regenarare și a lucrărilor de îngrijire și conducere, în vederea conservării microflorei și microfaunei, dar și pentru protejarea unor specii de insecte și păsări care cuibăresc în acești arbori; recoltarea rațională și ecologică a ciupercilor, fructelor de pădure, a speciilor de plante medicinale;
  • O atenție deosebită se va acorda arboretelor din grupa I funcțională, de protecție, prin creșterea stabilității ecosistemice și asigurarea permanenței pădurii în spațiu și timp;
  • Nu se vor amenaja depozite de carburanţi în ariile naturale protejate şi în apropierea cursurilor de apă; nu se vor executa lucrări de reparaţii a motoarelor, de schimbare a uleiului şi încărcare a rezervoarelor auto cu combustibil în albiile cursurilor de apă și în ariile naturale protejate; se interzice deversarea în apele de suprafaţă, apele subterane, evacuarea pe sol şi depozitarea în condiţii necorespunzătoare a uleiurilor uzate;
  • Promovarea cu prioritate a regenerării naturale a arboretelor cu prilejul aplicării tratamentelor silviculturale; în cazul tăierilor progresive să fie lăsaţi suficienţi arbori în vederea asigurării regenerării naturale, dar şi pentru a oferi loc de cuibărit pentru păsări;
  • Se interzice introducerea de specii de arbori sau plante alohtone atât pe terenurile care fac parte din fondul forestier cât şi pe terenurile din afara fondului forestier; extragerea speciilor alohtone prin intervențiile silvotehnice, atunci când acestea devin invazive;
  • Este interzisă incendierea vegetaţiei  sau resturilor vegetale;
  • Se interzice amplasarea de construcţii  fără aprobarea legală;
  • În vederea eliminării scurgerilor accidentale de hidrocarburi societatea va asigura controlul periodic al utilajelor din dotare, asigurând astfel o stare de funcţionare adecvată a acestora; eventualele defectiuni vor fi remediate in ateliere de reparaţii autorizate;
  • Aplicarea unor restricții de viteză pentru mijloacele auto, astfel încât să se diminueze cantitățile de praf generate;
  • Colectarea deseurilor se va efecua selectiv pe categorii de deșeuri, uleiurile uzate în recipienti special amplasati pentru acest scop în sistem impermeabil, iar golirea si transportul lor de catre o firma specializata la intervale regulate de timp; proprietarii terenurilor au obligaţia de a asigura luarea măsurilor de salubrizare a terenurilor de deşeuri; se va evita depozitarea rumegușului sau a resturilor de exploatare în zone umede;
  • Se vor respecta prevederile impuse de reglementările în vigoare în materie de manipularea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor periculoase;
  • La colectarea masei lemnoase se interzice târârea şi depozitarea buştenilor în albiile apelor curgătoare; se vor evita traversările prin albiile apelor supraterane; în acest scop se vor amenaja/reabilita podeţe din material lemnos, fără a interveni prin decolmatare sau regularizare a albiilor naturale; platformele primare şi organizările de şantier vor fi amplasate la o distanţă de minim 50 de metri de albia minoră a pâraielor; este interzisă depozitarea materialelor lemnoase în albiile pâraielor şi văilor sau în locuri expuse viiturilor;
  • Alte lucrări în afara celor prevăzute în amenajamentul silvic se execută cu avizul prealabil al  autorităţilor publice centrale de specialitate;
  • Se va urmări anual modul în care sunt puse în practică prevederile amenajamentului silvic;
  • Nu se va exploata arboretele situate pe stâncării, pe grohotișuri, pe terenuri cu eroziune în adânsime și pe terenuri cu înclinarea mai mare de 300 pe substrate de fliș (facies marnos, marnos-argilos și argilos), nisipuri, pietrișuri și loess, precum și cel situat pe terenuri cu înclinare mai mare de 350 pe late substrate litologice;
  • Pentru exploatarea arboretelor din bazinele torențiale sau cu transport excesiv de aluviuni, determinate prin studii hidrologice, de amenajare a pădurilor sau amenajarae a bazinelor hidrografice, trebuie obținut aviz de gospodărire a apelor conform Legii apelor nr. 107/1996 (*actualizată*), art. 48 și 50, dacă lucrările de exploatare se încadrează la:
  • ”d) construcţii de apărare împotriva acţiunii distructive a apei: îndiguiri, apărări şi consolidări de maluri şi albii, rectificări şi reprofilări de albii, lucrări de dirijare a apei, combaterea eroziunii solului, regularizarea scurgerii pe versanţi, corectări de torenţi, desecări şi asanări, alte lucrări de apărare;”
  •  h) plantari şi defrişări de vegetaţie lemnoasă, perdele antierozionale şi filtrante în zonele de protecţie sau în albiile majore, care nu fac parte din fondul forestier;
  • În conformitate cu prevederile art. 31 din Legea apelor nr. 107/1996 (*actualizată*), pentru ”pădurile cu funcţii speciale de protecţie din bazinele de recepţie ale lacurilor de acumulare, cele din bazinele cu grad mare de torenţialitate şi predispuse eroziunii, din albiile majore ale râurilor, din zonele dig-mal, precum şi benzile de pădure situate de-a lungul râurilor neîndiguite aparţin grupei de păduri cu funcţii speciale de protecţie a apelor şi sunt gospodărite ca atare prin tratamente intensive, interzicându-se tăierile rase sau tratamentele cu perioada scurta de regenerare. Pădurile din zonele de munte şi de deal trebuie astfel gospodărite încât să nu contribuie la formarea inundaţiilor şi la producerea eroziunii solului.”
  • Pe parcursul realizării lucrărilor cuprinse în amenajamentul silvic, se vor lua toate măsurile de prevenire și combatere a poluărilor accidentale ale apelor de suprafață/subterane.

 

Respectarea în integralitate a legislaţiei de mediu în vigoare şi a următoarelor acte normative:

  • OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
  • OUG 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  • HG 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României cu modificările şi completările ulterioare;
  • HG 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje;
  • HG nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, HG 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi a deşeurilor de baterii şi acumulatori;
  • Lege nr. 811 din 19.08.2020 privind gestionarea deșeurilor nepericuloase compostabile;
  • Legea Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Ordinul 119/2014 al Ministerului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • H.G. 188/2002 (*actualizată*) privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;
  • H.G. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;
  • Legea 86/2014 de aprobare a O.U.G. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/199 (*actualizată*);
  • Legea 46/2008 (*actualizată*) Codul silvic;
  • HG 1004/2016 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Regulamentul 995/2010 de stabilire a obligaţiilor care revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn utilizând sistemul „due diligence”.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu:

- Anunţurile titularului privind depunerea solicitării de emitere a avizului de mediu, publicate în ziarul Observatorul de Covasna în datele de 15.04.2022 şi 20.04.2022;

- Proiectul Deciziei etapei de încadrare a fost publicat pe pagina proprie de internet a APM Covasna http://apmcv.anpm.ro în data de 10.08.2022;

- Anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ziarul Observatorul de Covasna din data de ...2022;

 

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Documentaţia care a stat la baza emiterii avizului de mediu a fost accesibilă publicului la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii. Nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului.

 

Se va solicita acord de mediu pentru lucrări de înfiinţare de drumuri forestiere, împădurirea de terenuri pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră sau defrişare în scopul schimbării destinaţiei terenului, conform Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului;

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentului aviz se sancționează conform prevederilor legale în vigoare.

 

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna.

 

Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                            Întocmit,

          Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                           Ing. Farkas János