Back

Proiect Decizia etapei de încadrare

Proiect DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 16.10.2018

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de S.C. FONIC-IMPEX S.R.L., cu sediul în orașul Covasna, str. Toamnei, nr. 15, judeţul Covasna, înregistrată la APM Covasna cu nr. 5573/02.10.2018,  în baza:

  1. Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2017, ce prevede înființarea Ministerului Mediului;
  2. Hotărârii Guvernului nr. 19/17.01.2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului;
  3. Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  4. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  5. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 12.10.2018 că proiectul ”Construire spălătorie auto, self service și împrejmuire teren” propus a fi amplasat în orașul Covasna, str. Pava de Jos, nr. 16/A,  judeţul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct. 10 litera b);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 04.10.2018; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna din data de 10.10.2018; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 16.10.2018; anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în ..... din ....2018), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. proces-verbal ședință CAT nr. 31/12.10.2018;
  4. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  5. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

 

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect:

Prin prezentul proiect se propune realizarea unei constructii în regim parter, cu destinatia de spalatorie auto self service cu toate instalatiile de apa, canalizare, electricitate necesare functionarii, precum si imprejmuirea amplasamentului.Terenul cu suprafața totală de de 7.412 mp  va cuprinde:

            - spălătorie alcatuită din 4 boxe de spălare acoperite si o camera tehnica (S=150 m2);

            - spatiu amenajat pentru asteptare: S= 750 m2 pavaj - dale carosabile din beton;

            - spatii verzi S= 6662 m2 .

Programul standard pentru exterior include spălare cu spumă activă, clătire şi ceară, iar pentru interior acest program include aspirare. Se reduce astfel timpul de spălare si aspirare la maxim 10 minute/masină.

Masina nu necesita stergere deoarece la finalul spalarii se clateste cu apa tratata  prin osmoza si prin uscare nu rezulta pete de saruri.Spaţiul tehnic este amplasat intr-un modul complet inchis si asigura spatiul necesar motoarelor şipompelor ce deservesc cele patru boxe de spălat. Peretii camerei tehnice se vor realiza din panou sandwich si tabla cutata, pardoselile vor fi din ciment sclivisit si covor PVC, iar acoperisul din învelitoare din tablă.

              Spalatoria va fi dotata cu 4 statii de spalare, 2 boxe de aspirare neacoperite si un spatiu tehnic pentru: statie de pompare cu inalta presiune, pompe, statia de dedurizare a apei, statie de demineralizare a apei (osmoza inversa), tablou electric, computer PLC, contorizare. Accesul in ea se face din strada Pava de Jos.

               Tot mecanismul este conceput pentru a reduce la minim zgomotul, camera tehnica fiind inchisa si construita cu panouri fonoabsorbante. Prin faptul ca un spalat dureaza in total 7-8 minute (de cand intra masina in incinta si pana cand iese), rareori se necesita asteptare pentru eliberarea unei boxe si deci necesita un spatiu de asteptare foarte redus – maxim 1- 2 locuri de parcare. Masina nu necesita stergere deoarece la finalul spalarii se clateste cu apa tratata prin osmoza si prin uscare nu rezulta pete de saruri. Astfel, dupa spalare masina poate iesi din spalatorie imediat.

               Module de comanda pentru fiecare rampa de spalare vor fi prevazute  cu butoane iluminate LED care isi vor schimba culoarea in momentul utilizarii si vor fi dotate cu ecran de afisare a timpului de spalare.

Imprejmuirea terenului se va face cu plasa bordurata si stalpi metalici montati in elevatie de  beton armat. Suprafata platformei pavate este de 750 mp, iar accesul in ea se face din strada Pava de Jos.

Alimentarea cu apă se realizeaza in sistem centralizat, de la reteaua publica de apa rece potabila a orasului Covasna, prin bransament subteran si camin de apometru amplasat la limita proprietatii, pe baza unui proiect avizat de detinatorul de retele de apa, S.C. GOSPODARIA COMUNALA S.A.

Nu rezulta ape uzate menajere – nu exista grup sanitar amenajat in cadrul spalatoriei.

Apele uzate tehnologice sunt preepurate prin decantorul de namol / separatorul de hidrocarburi si ulei avand debitul nominal de 4 l/s. După preepurare ele sunt evacuate si inmagazinate in fosa septica vidanjabila subterana 30m3 impermeabilă, amplasata in incinta obiectivului. Ulterior dupa construirea si punerea in functiune a retelei de canalizare publica din zona, apele uzate preepurate vor fi deversate in aceasta retea de canalizare a orasului Covasna.

Apele pluviale sunt colectate prin intermediul jgheburilor, burlanelor si rigolelor şi directionate spre zona verde.

Alimentare cu energie electrică: prin racordarea la retaua orasului Covasna.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate Nu este cazul.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: nu este cazul.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeuri rezultate în perioada de execuţie: deșeurile rezultate din lucrările de construcție, deşeurile menajere produse de personalul care lucrează pe şantier vor fi depozitate selectiv, pe sortimente şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- deșeuri rezultate în faza de funcționare: nămol și fracțiuni de produse petroliere de la sistemul de preeuparare ape uzate de la spălare, deșeuri menajere care vor colectate selectiv și predate la firme autorizate pentru preluarea, valorificarea sau eliminarea lor.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de demolare/construire: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor și deşeurilor, organizare de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- principalele surse de poluare în perioada de funcţionare:

  • poluar efonică;
  • ape uzate tehnologice;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

Nu este cazul.

Se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor. Se vor respecta prevederile Legii nr. 104 / 2011 privind calitatea aerului înconjurător.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice):

- se vor respecta prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei (*acxtualizat*);

- calitatea apelor uzate preepurate se va încadra în valorile limită prevazute în  Normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi orăşeneşti la evacuarea în receptorii naturali, NTPA - 002/2002;

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: terenul se află în intravilanul orașului Covasna, conform certificatului de urbanism destinației zonei este  zonă de industrie mică și servicii, spații și dotări aferente.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: - nu este cazul.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor - nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor, prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor;

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție, emisii de poluanți în aer și în apă în perioada de funcționare.

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale sau funcționarea necorespunzătoare a sisetmului de preepurare ape uzate;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul.

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- în cadrul ședinței CAT din data de 12.10.2018 s-a stabilit că proiectul nu are impact semnificativ asupra corpurilor de apă, însă necesită reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor. 

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. apele uzate tehnologice rezultate din activitatea spălătoriei auto vor fi preepurate prin intermediului unui decantor și separator de hidrocarburi.
  2. conform Proces-verbal ședință CAT nr. 31/12.10.2018, titularul proiectului are obligația de a solicita și obține Notificare pentru începerea execuției (NIE) aviz pe linie de gospodărie a apelor din partea SGA Covasna;
  3. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  4. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  5. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  6. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  7. respectarea Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare;
  8. respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  9. respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  10. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  11. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  12. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  13. obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 504/18.09.2018 emis de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia depusă;
  14. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;

Titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

 

Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului, titularul proiectului are obligaţia de a solicita autorizaţie de mediu conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului. Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                   Ing. Farkas János