Back

PROIECT DECIZIE ETAPA DE INCADRARE

PROIECT DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

din 05.04.2018

 

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de S.C. PRIMO CEZAR S.R.L., cu sediul în municipiul Brașov, str. Vulturului, nr. 22, Bloc E6, scara C, ap. 10, județul Brașov, înregistrată la APM Covasna cu nr. 7647/27.11.2017,  în baza:

  1. Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2017, ce prevede înființarea Ministerului Mediului;
  2. Hotărârii Guvernului nr. 19/17.01.2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului;
  3. Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  4. Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sǎlbatice, cu modificǎrile şi completǎrile ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,
  5. Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,

autoritatea competentă pentru protecţia mediului APM Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 05.04.2018 că proiectul “Schimbare destinație fânare în grajd bovine și extindere, construire grajd bovine propus a fi amplasat în comuna Ghidfalău, satul Ghidfalău, nr. 2, judeţul Covasna, nu se supune evaluării adecvate, nu se supune evaluării impactului asupra corpurilor de apă şi nu se supune evaluării impactului asupra mediului

   

Justificarea prezentei decizii:

   I. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluării impactului asupra mediului sunt următoarele:

  1. proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2 la pct. 1 litera e) corelat cu pct. 13 litera a);
  2. în urma anunţurilor publice (anunţ APM Covasna privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu afişat de pagina proprie de internet în data de 29.11.2018; anunţ titular privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu publicat în Observatorul de Covasna din data de 29.11.2017; anunţ APM Covasna privind etapa de încadrare și proiectul deciziei afişat de pagina proprie de internet în data de 05.04.2018; anunţul titularului privind decizia etapei de încadrare publicat în Observatorul de Covasna din …04.2018), nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;
  3. Proces-verbal ședință CAT nr. 12/05.04.2018;
  4. Notificarea Asistență de specialitate de sănătate publică nr …. emisă de DSP Covasna conform căreia proiectul se conformează la normele de igienă și sănătate publică;
  5. Lista de control EIA întocmit conform Ord. M.A.P.M. nr. 863 din 26 septembrie 2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului;
  6. prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele:

1. Caracteristicile proiectului:

a) dimensiunea și concepția întregului proiect: Proiectul are ca scop mărirea capacităţii de producţie a fermei existente de bovine, în acest scop se propune extinderea și schimbarea de destinație a fânarelor în grajduri de bovine, respectiv construirea unei clădiri cu funcțiunea de grajd de bovine în care se vor adăposti maxim 250 de capete de bovine.

Amplasamentul propus pentru realizarea obiectivului se află în intravilanul localității Ghidfalău, Strada Principală Nr. 2, Județul Covasna, înscris în C. F. nr. 23237, pe o suprafaţă de 49912 m2 fiind în proprietatea beneficiarului.

Capacitatea totală maximă de a adăpostire a fermei va fi de 800 de capete de bovine în totalul grajdurilor existente respectiv propuse.

Grajdurile vor fi executate astfel încât să nu fie afectată în nici un fel solul. Sub pardoseala finită a grajdurilor sunt proiectate mai multe secţiuni, se va pune un strat de nisip, pe care un strat de separaţie geotextilă, după care se va turna o placă de beton slab armat. Alimentarea cu apă potabilă a clădirilor este realizată respectiv se va realiza pentru construcţiile noi din sursă subterană proprie, amplasată într-o zonă protejată, într-un cămin amenajat special pentru hidrofor.

Apele uzate menajere, provenite de la clădirea Filtru sanitar şi birouri sunt colectate printr-o conductă din PVC-KG cu diametru de Dn-125mm într-o fosă septică vidanjabilă având o capacitate de  V = 4 mc.

Pentru colectarea gunoiului de grajd provenit din așternutul adânc utilizat în fermă, există amenajat o platformă betonată cu o suprafaţă de 1250 mp. Platforma și pereții sunt realizate din beton armat turnat împreună pentru a asigura impermeabilizarea ansamblului, pentru a nu afecta în niciun fel solul. Platforma a fost turnată peste un strat de nisip, pe care s-a aşternut un strat de separaţie, după care s-a turnat o placă de beton slab armat.

Platforma existentă este destul de mare pentru primirea inclusiv a gunoiului de grajd rezultate în urma extinderii respectiv în urma schimbării destinaţiei fânarelor în grajduri. Conform calculelor bazate pe codul bunelor practici agricole și de mediu (GAEC) pentru o fermă de 800 de capete de viței, utilizând așternut adânc volumul gunoiului de grajd solid este între 1200-1920 mc, calculând o perioada de interdicţie/fermentare pentru aplicarea în teren a gunoiului de grajd de 6 luni. Platforma existentă poate depozita un volum maxim de 3125mc de gunoi de grajd. Din tehnologia aplicării așternutului adânc, generarea dejecțiilor lichide este eliminată. Platforma este realizată cu un canal de scurgere pe o latură și bazin vidanjabil pentru mustul de gunoi de grajd de 27mc.

Acest spaţiu de depozitare a gunoiului de grajd este amenajat la o distanţă de 100 m faţă de sursa de apă potabilă.

Stocarea dejecţiilor animale pe platforma betonată existentă pe perioada de interdicție după care va fi împrăştiată pe terenuri agricole folosindu-se ca îngrăşământ natural.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate Nu este cazul.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: pentru construcția clădirilor propuse se vor utiliza diferite materiale de construcții: beton, cărămidă, nisip, lemn, elemente metalice, elemente prefabricate, tâmplărie PVC, etc.

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeuri rezultate în perioada de execuţie: deșeurile rezultate din lucrările de construcție, deşeurile menajere produse de personalul care lucrează pe şantier vor fi depozitate selectiv, pe sortimente şi preluate ulterior de către firme autorizate.

- deșeuri rezultate în faza de funcționare: dejecții solide (gunoi de grajd), dejecții lichide, deșeuri de țesuturi animale, deșeuri medicale, deșeuri menajere, etc. care vor depozitate selectiv și folosite la fertilizarea solului sau predate la firme autorizate pentru preluarea, valorificarea sau eliminarea lor.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de demolare/construire: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor și deşeurilor, organizare de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- principalele surse de poluare în perioada de funcţionare: managementul dejecțiilor;

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice:

Nu este cazul. Se vor respecta cu stricteţe normativele de protectia muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor. Se vor respecta prevederile Legii nr. 104 / 2011 privind calitatea aerului înconjurător.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): - se vor respecta prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei; - Introducerea în sol a gunoiului de grajd se va face cu respectarea celor mai bune practici agricole şi a reglementărilor în vigoare în ceea ce priveşte dozarea amestecului şi a conţinutului de N şi P precum şi funcţie de culturile vegetale care vor fi produse pe terenurile fertilizate; 

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: terenul se află în intravilanul localității Ghidfalău. Conform certificatului de urbanism categoria de folosință actuală a terenului: terenuri cu construcții, iar destinația conform PUG aprobat este zonă agroindustrială.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia:

- nu este cazul, zonă agroindustrială antropizată.

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor - nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – nu este cazul.

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: nu este cazul.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

  a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): potențial impact redus, poluările accidentale pot fi evitate prin manipularea atentă a materialelor folosite, prin respectarea celor mai bune practici agricole;

  b) natura impactului: eventuale zgomote și vibrații, emisii în aer generate pe perioada de execuție, emisii de miros specific activității de creștere a bovinelor în perioada de funcționare .

  c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

  d) intensitatea și complexitatea impactului: impact redus, local;

  e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

  f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: impact redus, reversibil.

   g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: nu este cazul.

  (h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor și echipamentelor, managementul corespunzător a dejecțiilor.

 

    II. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării adecvate sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 (Actualizată), privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ.

 

    III. Motivele pe baza cărora s-a stabilit necesitatea neefectuării evaluării impactului asupra corpurilor de apă în sunt următoarele:

- în cadrul ședinței CAT din data de 05.04.2018 s-a stabilit că proiectul nu are impact semnificativ asupra corpurilor de apă, fiind necesară insă reglementarea pe linie de gospodărie a apelor. 

 

Condiţiile de realizare a proiectului:

  1. se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  2. titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  3. conform procesului-verbal al ședinței CAT nr. 12/05.04.2018 titularul proiectului are obligația de a solicita și de a obține act de reglementare pe linie de gospodărire a apelor de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna și de la Direcția pentru Agricultură a Județului Covasna;
  4. se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  5. se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;
  6. respectarea Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare;
  7. respectarea prevederilor HG nr. 188/2002 aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (*actualizată*);
  8. respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;
  9. respectarea prevederilor Legii nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  10. deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  11. fertilizarea terenurilor cu gunoi de grajd se va face respectând prevederile Codului bunelor practici agricole aprobat prin Ord. MMGA nr. 1182/2005 şi MAPDR nr. 1270/2005;
  12. se vor respecta normele tehnice privind depozitarea şi managementul gunoiului de grajd și a efluenţilor din exploataţiile agricole, prevăzute de Codul de bune practici agricole și Programul de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați din surse agricole.
  13. implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  14. pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale;
  15. obţinerea tuturor avizelor precizate în Certificatul de urbanism nr. 514/29.09.2017 emis de Consiliul Județean Covasna şi respectarea condiţiilor din acestea şi din documentaţia depusă;
  16. titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  17. titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.

Înainte de punerea în funcţiune a obiectivului titularul proiectului are obligaţia de a solicita revizuirea autorizaţiei de mediu conform prevederilor Ordinului M.M.D.D. nr. 1798/2007, privind aprobarea procedurii de emitere a Autorizaţiei de Mediu, cu modificările şi completările ulterioare.

Nerespectarea prevederilor prezentului acord de mediu se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                   Întocmit,

        Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                                    Ing. Farkas János