Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE

din data de 10.10.2018

Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresate de COMUNA CATALINA prin Primar Tusa Levente cu sediul/domiciliul în comuna Catalina, sat Catalina, nr.413, județul Covasna, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna cu nr. 5268/17.09.2018,  în baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, cu modificările şi completările şi ulterioare;
  • Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011,  

Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna decide, ca urmare a consultărilor desfăsurate în cadrul şedintei Comisiei de Analiză Tehnică din data de 28.09.2018 că proiectul Extinderea Retelei de apa in comuna Catalina, sat Catalina si sat Hatuica, jud. Covasna propus a fi amplasat în comuna Catalina, satul Catalina, satul Hatuica, judeţul Covasna, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare a impactului asupra mediului sunt următoarele:

- proiectul se încadrează în prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009, anexa nr. 2, la pct. 13, lit. a) corelat cu pct. 10, lit e);

- în urma anunţurilor publice afișate pe site-ul APM Covasna (http://apmcv.anpm.ro) în data de 18.09.2018, respectiv publicat de către titular în ziarul Observatorul de Covasna la data de 01.10.2018 privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

-  prin aplicarea criteriilor din Anexa IIA și Anexa III din Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului, s-au constatat următoarele: 

Descrierea proiectului: proiect de dimensiuni medii, care urmareste extinderea sistemului centralizat de alimentare cu apa existent  pe toate strazile din satele Catalina si Hatuica.

Situatia existenta: În prezent localitatea are un sistem centralizat de alimentare cu apa potabila dar nu cuprinde toate strazile din satele Catalina si Hatuica. In strazile in care se propune extinderea retelei de apa conductele retelei vor fi amplasate in afara partii carosabile cu exceptia in care nu e posibil atunci se vor amplasa in apropierea axului drumului. Strazile nu au carosabil asfaltat, și nu este pavata cu alte materiale. Tipul captarii:Put forat, ramane nemodificat si nu sunt interventii asupra captarii existente. Amplasamentul: pe terenul din proprietatea consiliului local, in interiorul satului adica pe intravilanul satului Catalina. Conducta de aductiune este existenta si ramane nemodificata, prin prezentul proiect nu se intervine asupra conductei de aductiune.Rezervor de inmagazinare: pentru localităţi având de la 500 până la 5000 locuitori, necesarul de apă pentru combaterea incendiului se realizează printr-o rezervă de apă de 54 m3 pentru asigurarea unui debit pentru stingerea incendiului de 5 l/s timp de 3 ore; Dar rezervorul inmagazineaza si necesarul de apa pentru populatie astfel volumul util este de 300 mc.

Distributia apei potabile este partial existenta.

In strazile in care se propune extinderea retelei de apa conductele retelei vor fi amplasate, daca este posibil, in afara partii carosabile, daca nu este posibil atunci se vor amplasa in apropierea axul drumului. Panta minima va fi de 1%, iar la schimbare de panta se vor monta vane de golire si aerisire. Reteaua de distributie din acest proiect este o extindere a retelei existente, prin conducta PEID avand diametrul nominal 110mm cu o lungime totala de 4600 m .

La capetele de conducte vor fi prevazute camine de aerisire / camin vane / camin vana de racord.

Pe retea vor fi asezate vane pentru izolarea de tronsoane de 500 m; vanele pot fi asezate si direct in pamant, daca sunt vane realizate pentru aceasta.

Hidrantii vor fi supraterani pentru a asigura protectia impotriva incediilor     . 

Presiunea in reteaua de distributie este de max. 6 bar. Presiunea minima la hidrantii de incendiu este de 0,7 bar.

Lungimea extinderii retelei de apa este de 4600 m. Adancimea minima de pozare a retelelor nu poate fi mai mica decat adancimea de inghet, conform STAS 6054.

Caminele respecta prevederile STAS 6002 si SR ISO 4064 – 1,2.

 

PEID Dn 110 mm

L = 4600 m

Pmin

0.7 bar

Pmax

6 bar

Nr camine

47 buc

Hidranti

17 buc

    

        Vitezele recomandate pentru dimensionarea retelelor de distributie sunt conform STAS 1478.

Materialul conductelor din retea si pentru bransamente se alege pe considerente economice, tinand seama atat de costul materialului conductelor si a patului de pozare, cat si a pieselor speciale: coturi, teuri, bransamente. Se pot utiliza conducte din policiorura de vinil, polietilena de inalta densitate sau polipropilena (conform GP 043), poliester armat cu fibre de sticla si alte tuburi protejate la interior si exterior contra coroziunii, agrementate tehnic in tara pentru a fi utilizate pentru apa potabila si garantate pentru o perioada de 50 ani.

Determinarea cantităţilor de apă potabila s-a facut conf STAS 1343-1 din 2006, Normativ P-66 din 2001.

Debitele necesare pentru nevoi publice se fac conform Tabel nr. 2 din SR 1343-1 din 2006.

Necesarul de apă potabilă pentru localităţi cuprinde următoarele categorii de apă:

  • apă pentru nevoi gospodăreşti : băut, prparare hrană, spălatul corpului, spălatul rufelor şi vaselor, curăţenia locuinţei, utilizarea WC – ului precum şi pentru animalele de pe lângă gospodăriile proprii ale locuitorilor;
  • apă pentru nevoi publice
  • apă pentru nevoi gospodăreşti în unităţi industriale dacă acesta au asigurată apa potabilă din sistemul centralizat de alimentare cu apă;
  • apă potabilă pentru alte folosinţe care nu pot fi asigurate de sisteme independente. (stropitul spaţiilor verzi,  spălarea/desfundarea reţelei de canalizare) Apă pentru nevoile proprii sitemului de alimentare cu apă: prepararea soluţiilor de reactivi, spălarea filtrelor.
  • necesar de apă pentru acoperirea pierderilor inevitabile în sistemul de distribuţie datorate avariilor şi imperfecţiunilor de execuţie;
  • necesar de apă pentru combaterea incendiului

Prin proiect  nu se prevad cai noi de acces, se vor utiliza caile de acces existente.

Localitatile Catalina si Hatuica din judetul Covasna apartin administrativ, de comuna Catalina.  Lucrarile aferente retelei de alimentare cu apa sunt amplasate in interiorul perimetrului construit al localitatilor. Strazile pe care urmeaza sa se realizeze reteaua de alimentare cu apa se afla pe teritoriul administrativ al comunei Catalina.

1.Caracteristicile proiectului:

a)dimensiunea și concepția întregului proiect: Proiectul de dimensiune medie, care prin implementarea lui va asigura îmbunătățirea condițiilor de confort și de siguranță a utilizatorilor și a protejării mediului înconjurător. Terenul unde sunt propuse extinderea rețelelor existente de alimentare cu apa, face parte din domeniul public al comunei Catalina, aflat în administrația Consiliului Local al comunei Catalina.Scopul investitiei este extinderea retelei de apa in comuna Catalina, satele Catalina si Hatuica.

b) cumularea cu alte proiecte existente și/sau aprobate – în zonă au mai fost executate proiecte pentru reabilitare și modernizare.

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei și a biodiversității: în faza de execuție se vor utiliza materiale specifice construcției și reabilitării drumurilor (balast, piatră spartă, mixturi asfaltice).

d) cantitatea și tipurile de deșeuri generate/gestionate: deşeuri rezultate în perioada de execuţie: deşeurile rezultate în perioada de execuţie (deşeuri de construcție, deşeuri menajere produse de personalul care lucrează pe şantier etc.) vor fi depozitate selectiv şi preluate ulterior de către firme autorizate.

e) poluarea și alte efecte nocive, inclusiv zgomotul şi alte surse de disconfort:

- surse de poluare în perioada de demolare/construire: poluare fonică rezultată din funcţionarea utilajelor, transportul materialelor și deşeurilor, organizare de şantier, praf de la manipularea unor materiale pulverulente;

- surse de poluare în perioada de funcţionare: nu este cazul; În urma realizării proiectului se vor îmbunătății considerabil conditiile de confort a utilizatorilor, și nu va constitui o sursă de poluare.

f) riscurile de accidente majore și/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform cunoștințelor științifice: Se vor respecta cu stricteţe normativele de protecția muncii și PSI, a regulamentelor de exploatare a utilajelor.

g) riscurile pentru sănătatea umană (de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice): prin activitatea de execuție și exploatare,” Extinderea Retelei de apa in comuna Catalina, sat Catalina si sat Hatuica, jud. Covasna ”, nu afectează starea de sănătate a  populației din zonă.

2. Amplasarea proiectului

Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce privește:

a) utilizarea actuală și aprobată a terenului: Terenul unde sunt propuse extinderea rețelelor existente de alimentare cu apa parte din domeniul public al comunei Catalina, aflat în administrația Consiliului Local al comunei Catalina. Folosinta actual teren cu destinatie – domeniul public.

b) bogăția, disponibilitatea, calitatea și capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa și biodiversitatea) din zonă și din subteranul acesteia: Lucrările se execută în intravilanul  localitatilor ; 

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se atenție specială următoarelor zone:

  i) zonele umede, zone riverane, guri ale râurilor - nu este cazul;

  ii) zonele costiere și mediul marin - nu este cazul;

  iii) zonele montane şi forestiere – nu este cazul;

  iv) arii naturale protejate de interes național, comunitar, internațional – nu este cazul;

  v) zone clasificate sau protejate conform legislatiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislația privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislația privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislației din domeniul apelor, precum și a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică – amplasamentul studiat se afla in intravilanul localitatilor Catalina si Hatuica;

  vi) zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului

  prevăzute în dreptul Uniunii și relevante pentru proiect sau în care se consideră că există

  astfel de cazuri: - nu este cazul

  vii) zonele cu o densitate mare a populației: lucrările propuse prin proiect se vor realiza pe un amplasament existent, ceea ce va afecta populația ce activează zona doar în mică măsură, și numai în perioada de execuție a lucrărilor.

  viii) peisaje și situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: conform certificatului de urbanism nr. 496/13.09.2018 zona lucrărilor nu sunt incluse pe lista monumentelor istorice și nu se află în zone de protecție monumente istorice.

3. Tipurile și caracteristicile impactului potenţial

Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite la punctele 1 și 2 din prezenta anexă, având în vedere impactul proiectului asupra factorilor prevăzuți la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2014/52/UE și ținând seama de:

a) importanța și extinderea spațială a impactului (de exemplu, zona geografică și dimensiunea populației care poate fi afectată): impact redus, realizat în principal pe perioada de implementare a proiectului și este local.

b) natura impactului: zgomot și vibrații produse de utilaje, emisii în aer generate pe perioada de execuție a lucrărilor.

c) natura transfrontieră a impactului - nu este cazul;

d) intensitatea și complexitatea impactului: redus, numai pe perioada execuției lucrărilor de modernizare, impactul se limitează în mare parte la nivel local;

e) probabilitatea impactului – redus, numai în cazul producerii unei poluări accidentale;

f) debutul, durata, frecvența și reversibilitatea preconizate ale impactului: temporar, pe perioada executării lucrărilor.

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente și/sau aprobate: proiectul se încadrează în prevederile – Prioritatea de dezvoltare nr. 1 Dezvoltarea infrastructurii locale, și contribuie la modernizarea și reabilitarea acestora.   

(h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului: prin manipularea atentă a materialelor folosite, a deşeurilor şi prin exploatarea corespunzătoare a utilajelor.

 

II. Motivele care au stat la baza luării deciziei etapei de încadrare în procedura de evaluare adecvată sunt următoarele:

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;

III. Motivele pe baza cărora s-au stabilit neefectuarea evaluării impactului asupra corpurilor de apă în conformitate cu decizia justificată privind necesitatea elaborării studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă:

  • în urma analizării documentației în cadrul ședinței CAT din cadrul APM Covasna s-a stabilit existenta Notificarii/ Avizului de Gospodărire a Apelor Covasna.

Condiţiile de realizare a proiectului:

  • solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor și acordurilor stabilite în Certificatul de Urbanism nr. 496/13.09.2018 emis Consiliul Judetean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acesta;
  • în urma analizării documentației în cadrul ședinței CAT din cadrul APM Covasna s-a stabilit necesitatea solictării și obținerii Avizului/Notificarii de la ISU Covasna.
  • se vor respecta: prevederile OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv prevederile Legii nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor;
  • respectarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996 cu completările și modificările ulterioare;
  • pentru protecţia zonelor de locuit şi a sănătăţii populaţiei se vor respecta Ordinului M.S. nr. 119 din 4 februarie 2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei;
  • titularul va lua toate măsurile necesare privind respectarea legislaţiei în vigoare şi normele de securitate şi sănătate în muncă (Legea 319/2006, HG 1425/2006, HG 1091/2006, HG 971/2006 şi altele) precum şi înştiinţarea I.T.M. Covasna privind data începerii lucrărilor de execuţie;
  • respectarea prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;
  • se vor lua măsuri pentru diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii pe perioada executării lucrărilor;
  • se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel pe amplasament, în afara amplasamentului şi în locuri neautorizate. În urma lucrărilor efectuate pe amplasament suprafeţele se vor elibera de deşeuri de orice natură
  • deşeurile se colectează selectiv şi vor fi predate pentru tratare/valorificare/eliminare către societăţi autorizate să execute aceste operaţii, pe bază de contract sau comandă, păstrând evidenţa cantităţilor de deşeuri predate, pe tipuri de deşeuri şi cu menţiunea firmei care a preluat aceste deşeuri;
  • implementarea tuturor măsurilor de protecţie a factorilor de mediu propuse prin proiect şi descrise în documentaţia care a stat la baza emiterii acestei decizii;
  • pe parcursul execuţiei lucrărilor se vor lua toate măsurile pentru prevenirea poluărilor accidentale, la terminarea lucrărilor se impune refacerea terenurilor afectate de lucrări la starea iniţială;
  • titularul va informa în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza eliberării prezentei;
  • titularul va notifica în scris autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului la finalizarea lucrărilor în vederea realizării verificării şi întocmirii procesului verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor impuse.
  • Dupa terminarea lucrarilor lucrarilor titularul va depune documentatia la APM Covasna in vederea revizuirii autorizatiei de mediu.

Nerespectarea prevederilor prezentei decizii se sancţionează conform prevederilor legale în vigoare.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 445/2009 şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. NEAGU GHEORGHE

 

 

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizații,                                                  Întocmit,

Ing. Siminiceanu Gabriel Nicolae                                                              Ing. Bote Daniela