Back

PROIECT DECIZIE ETAPĂ DE ÎNCADRARE PUZ

Proiect decizie din data de 16.02.2015 privind etapa de încadrare

 

PUZ „Înfiinţare fermă vaci lapte", 1,44 ha,  propus a fi amplasat în comuna Zăbala, satul Zăbala, extravilan, judeţul Covasna, titular: Szalontai Mátyás Noémi cu domiciliul în comuna Zăbala, satul Zăbala, nr. 771, judeţul Covasna

Având în vedere:

- notificarea şi documentaţia depusă de Szalontai Mátyás Noémi prin B.I.A. Şerban Monica, înregistrată la APM Covasna cu nr. 617/04.02.2015;

- prevederile HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe (*actualizată*);;

- prevederile Ord. nr. 995/2006 pentru aprobarea listei planurilor şi programelor care intră sub incidenţa H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe (*actualizată*);

- prevederile HG 1000/2012, privind reorganizarea şi funcţionarea A.N.P.M., cu modificările şi completările ulterioare;

- consultările desfăşurate în cadrul şedintei Comitetului Special Constituit din data de 11.02.2015 la sediul APM Covasna;

- în urma anunţurilor publice nu au fost înregistrate sesizări sau observaţii din partea publicului;

- planul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind situat în afara perimetrelor siturilor Natura 2000 din judeţ;

 

Agenţia de Protecţie a Mediului – Covasna stabileşte:

 

PUZ „Înfiinţare fermă vaci lapte, este propus a fi amplasat în vestul localităţii Zăbala, pe drumul de legătură DC 10 cu satul Tamaşfalău. Terenul cu suprafaţa totală de 1,44 ha este situat între drum şi digul pârâului Zăbala. Se propune amenajarea unei ferme pentru vaci de lapte cu capacitatea de aprox. 60 de capete, care va cuprinde: grajd, platformă pentru dejecţii cu pereţi laterali conform prevederilor Codului bunelor practici agricole aprobat prin Ord. MMGA nr. 1182/2005 şi MAPDR nr. 1270/2005, bazin purine, depozit furaje, şopron pentru utilaje, alei carosabile, zone verzi. Bilanţ teritorial propus: suprafaţa totală teren 1,44 ha din care intravilan curţi-construcţii 0,71 ha, teren agricol extravilan 0,73 ha, POT maxim = 30%, CUT maxim = 0,3. Regimul de aliniere al construcţiilor, amplasarea în parcelă: se vor respecta distanţele minime obligatorii faţă de limitele laterale şi  posterioare ale parcelei, conform Codului civil si distantele minime necesare interventiilor în caz de incendiu.

Alimentarea cu apă a fermei se va realiza dintr-un puţ forat prevăzut cu staţie de hidrofor şi rezervor de înmagazinare. Evacuarea apelor uzate: apele uzate menajere vor fi stocate într-un bazin subteran vidanjabil impermeabilizat; dejecţiile lichide vor fi evacuate într-un bazin colector impermeabilizat; dejecţiile solide se vor depozita pe o platformă betonată cu pereţi laterali de protecţie. Apele pluviale de pe acoperişuri vor fi dirijate prin rigole şi şanţuri deschise spre spaţiile verzi. Planul urbanistic zonal nu are efecte semnificative asupra mediului şi nu este necesară evaluarea de mediu.

 

Decizia APM Covasna de emitere a avizului de mediu se bazează pe respectarea cerinţelor legislative privind integrarea în plan a consideraţiilor de mediu, identificarea problemelor de mediu rezultate ca efect a  implementării planului, consultarea autorităţilor şi cetăţenilor posibil a fi afectaţi de implementarea acestuia.

Autoritatea competentă  pentru protecţia mediului a asigurat şi garantat accesul liber la informaţie  a  publicului şi participarea acestuia la luarea deciziei în activitatea de definitivare şi avizare din punct de vedere al protecţiei mediului a planului. Astfel au fost mediatizate prin anunţuri în presa locală: elaborarea planului şi solicitarea de obţinere a avizului de mediu. Documentaţia a fost accesibilă publicului  la sediul APM Covasna pe durata derulării procedurii.

 

Planul este supus procedurii de adoptare fără aviz de mediu în următoarele condiţii:

- solicitarea şi obtinerea tuturor avizelor la faza PUZ indicate în Certificatul de Urbanism nr. 294/03.07.2014, emis de Consiliul Judeţean Covasna, precum şi respectarea tuturor condiţiilor impuse prin acestea;

- sistemul de stocare a dejecţiilor adoptat va fi conform cu prevederile Codului bunelor practici agricole aprobat prin Ord. MMGA nr. 1182/2005 şi MAPDR nr. 1270/2005;

- respectarea Ord. MMGA nr. 1234/2006 privind aprobarea Codului de bune practici în fermă;

- respectarea cu stricteţe a limitelor amplasamentului şi a zonelor funcţionale precizate în documentaţie;

- se interzice distrugerea şi degradarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, ori împiedicarea luării măsurilor de conservare a unor astfel de bunuri, precum şi înlăturarea acestor măsuri;

- să ia masuri prealabile executării construcţiei obiectivelor, de decopertare a stratului de sol fertil de pe suprafeţele amplasamentelor aprobate, pe care sa-l depoziteze şi să-l niveleze pe terenuri neproductive sau slab productive, indicate de organele agricole sau silvice, in vederea punerii in valoare sau a ameliorarii acestora, conform art. 100 din Legea nr. 18 din 19 februarie 1991 (*actualizată*) Legea fondului funciar;

- în perioada de execuţie a lucrărilor se va pune accent pe: limitarea la minim a suprafeţelor ocupate de organizările de şantier, utilizarea unor tehnologii noi performante din punct de vedere a mediului (instalaţii de reţinere a poluanţilor la sursă), diminuarea emisiilor de praf, zgomot şi vibraţii;

- respectarea OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor Legii nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;

- respectarea prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi a recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- instituirea unei zone de protecţie sanitară în jurul fermei conform prevederilor Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 119 din 04.02.2014; dimensionarea zonelor de protectie sanitara se va face în asa fel încât în teritoriile protejate vor fi asigurate si respectate valorile-limita ale indicatorilor de zgomot conform standardului SR ISO 1996/2-08;

- respectarea prevederilor Legii nr. 204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole;

- respectarea prevederilor HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

- respectarea Legii Apelor 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

- respectarea prevederilor HG nr. 188/2002, modificată şi completată prin HG nr. 352/2005 şi HG nr. 210/2007 pentru aprobarea normelor privind condiţiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- respectarea prevederilor Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor cu modificările şi completările ulterioare; Se interzice depozitarea necontrolată a deşeurilor de orice fel în afara amplasamentului;

- respectarea OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu, cu modificările şi completările ulterioare;

- scoaterea din circuitul agricol se realizează conform Legii nr. 50/1991 cu modificările şi completările ulterioare, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor.

Avizul de mediu nu ţine loc de autorizaţie de construire, nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii. Titularul are obligaţia de a supune acest plan procedurii de adoptare numai în forma avizată de autoritatea competentă de mediu –APM Covasna.

Înaintea demarării investiţiei privind lucrările propuse în prezentul PUZ se va depune la APM Covasna documentaţia tehnică necesară în vederea obţinerii acordului de mediu.

Răspunderea pentru corectitudinea informaţiilor puse la dispoziţia APM Covasna şi a publicului revine titularului planului, iar răspunderea pentru corectitudinea studiilor şi evaluărilor revine autorilor acestora, conform art. 21 din OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazul în care planul suferă modificări, titularul este obligat să notifice în scris Agenţia pentru Protecţia Mediului Covasna.

Prezentul aviz este valabil de la data emiterii, pe toată perioada de valabilitate a planului, dacă nu intervin modificări ale acestuia. Nerespectarea condiţiilor prezentuluii aviz constituie contravenţie şi se pedepseşte conform prevederilor legale în vigoare.

Conform prevederilor HG 1076/2004 aveţi obligaţia de a informa publicul în mass media asupra deciziei privind etapa de încadrare a planului în termen de 3 zile de la primirea acesteia. Dovada publicării în mass – media va fi înaintată la APM Covasna. Prezentei decizii i se aplică prevederile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ (*actualizată*).

 

DIRECTOR EXECUTIV,

Ing. Neagu Gheorghe

 

Şef Serviciu Avize, Acorduri, Autorizaţii,                                                                              Întocmit,

              Ing. Bălălău Ileana Luminiţa                                                                           Ing. Farkas János