Anunț privind dezbaterea publică (Platformă stocare deșeuri lichide - Ișalnița - SC PIKANORE)
Anunţ public privind dezbaterea publică
03.09.2024
Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj anunţă publicul interesat asupra depunerii Raportului privind impactul asupra mediului pentru proiectul „Amenajare platformă betonată stocare temporară deșeuri lichide în scopul măririi capacității de tratare a acestora”, propus a fi amplasat în județul Dolj, comuna Işalniţa, str. Mihai Eminescu, nr. 105, titular Pikanore SRL.
Tipul deciziei posibile luate de APM Dolj poate fi emiterea acordului de mediu sau respingerea solicitării de emitere a acordului de mediu.
Raportul poate fi consultat la sediul APM Dolj din Craiova, str. Petru Rareş, nr. 1, la sediul Pikanore SRL din comuna Brazi, sat Negoieşti, str. Piatra Craiului, nr. 13, judeţul Prahova, în zilele de L-J, între orele 8-16 şi vineri între orele 8-14, sau în documentul de mai jos.
Dezbaterea publică a Raportului privind impactul asupra mediului va avea loc la sediul Primăriei Işalniţa, în data de 08.10.2024 începând cu orele 12:30.
Publicul interesat poate transmite în scris comentarii/opinii/observaţii privind documentele menţionate la sediul APM Dolj din municipiul Craiova, str. Petru Rareș, nr.1, e-mail: office[@]apmdj.anpm.ro, până la data de 08.10.2024.