Back

PARCUL NAŢIONAL RETEZAT – REZERVAŢIE A BIOSFEREI

PARCUL NAŢIONAL RETEZAT – REZERVAŢIE A BIOSFEREI - S-a înfiinţat în

anul 1935 prin Jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 593.

În prezent parcul are statut de arie naturală protejată de interes naţional şi

internaţional, fiind recunoscut ca Rezervaţie a Biosferei din anul 1979 – la cea dea

VI-a sesiune a Consiliului Internaţional de Coordonare a Programului Om-Biosferă

din cadrul UNESCO.

Prin constituirea Parcului Naţional Retezat se urmăreşte protecţia şi conservarea

unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând

elemente naturale cu valoare deosebită sub aspect fizico-geografic, floristic,

faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic şi peisagistic

oferind posibilitatea vizitării sale în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi

turistice.

Parcul Naţional Retezat – Rezervaţie a Biosferei se află în partea de vest a

Carpaţilor Meridionali, cuprinzând o suprafaţă de 38.138ha din Masivul Retezat-

Godeanu.

În interiorul lui există douăzeci de vârfuri de peste 2000m şi peste 80 de

lacuri glaciare. Parcul este renumit pentru diversitatea floristică şi faunistică ,

adăpostind aproape 1190 specii de plante superioare, 90 taxoni endemici, 130 de

plante rare sau vulnerabile, 50 specii mamifere, 168 specii de păsări, 9 specii de

reptile, 5 specii amfibieni.

Începând din anul 1999, Parcul Naţional Retezat are administraţie proprie;

din luna septembrie 2004 Parcul Naţional Retezat a devenit membru al Fundatiei

PAN PARKS, iar din anul 2007 este protejat ca propunere de sit pentru reţeaua

ecologică europeană NATURA 2000, în vederea conservării habitatelor naturale şi

a speciilor de plante şi animale sălbatice de interes comunitar.