Back

Arii naturale protejate

În România au fost desemnate, în scopul asigurării măsurilor speciale de protecţie şi conservare in situ a bunurilor patrimoniului natural, următoarele categorii de arii naturale protejate:

-de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz;

-de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale, parcuri naturale;

-de interes comunitar sau situri "Natura 2000": SAC-uri (Special Areas for Conservation – Arii Speciale de Conservare) desemnate pentru: habitate naturale şi specii de floră şi faună sălbatică; SPA-uri (Special Protection Areas – Arii de Protecţie Specială Avifaunistică) desemnate pentru specii de păsări SCI -uri (Sites of Community Importance - Situri de importanţă comunitară) reprezintă un sit care, în cadrul regiunii sau regiunilor biogeografice cărora le aparţine, contribuie în mod semnificativ la menţinerea sau readucerea unui habitat din anexa 2 sau a unei specii din anexa 3 din OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, la un stadiu corespunzător de conservare şi, în acelaşi timp, la coerenţa sistemului Natura 2000, precum şi/sau la menţinerea diversităţii biologice a regiunii sau regiunilor biogeografice respective;

-de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei.

La nivelul judeţului Ialomiţa există 8 locaţii cu bunuri de patrimoniu natural de importanţa locala si judeţeana (arbori speciali prin varsta,specie, istorie), 7 arii de importanţa naţionala, 18 de importanţă comunitară si doua de importanţa internaţională (situri Ramsar).