Back

Comunicat de presă: "Poluarea aerului în Iaşi se menţine la un nivel ridicat!" - 22.03.2022

22.03.2022

 

Comunicat de presă

Poluarea aerului în Iaşi se menţine la un nivel ridicat!

În ultimele 6 zile, nivelul poluanţilor PM10 şi PM2,5 măsuraţi prin intermediul staţiilor automate de monitorizare a calității aerului din municipiul și judeţul Iaşi se menţine la un nivel ridicat, calitatea aerului fiind necorespunzătoare. La ambii poluanţi au fost depăşite constant valorile medii zilnice admise (50 micrograme/mc pentru PM10 şi 25 micrograme/mc pentru PM2,5).

Valorile nu sunt influenţate semnificativ de situaţia din Ucraina, ci provin din surse locale: încălzire rezidenţială, trafic, salubrizarea şi curăţenia de primavară, şantierele, la care se adaugă nenumăratele  incendii de vegetație şi deşeuri, precum şi lucrările agricole specifice perioadei. Numai în ultima săptămână au avut loc cca 80 de incendii, din care un număr de 30 în Zona Metropolitană Iași în aria de influență a stațiilor de monitorizare, în întreg județul arzând peste 500 de ha cu vegetație uscată, 2,5 tone deșeuri, precum și bunuri materiale.  

Pe fondul secetei, a lipsei vegetaţiei şi corelate cu condițiile meteo nefavorabile dispersiei frecvent întâlnite în acestă perioadă (inversiune termică, calm atmosferic), concentrațiile orare de PM10 şi PM2,5 au fost și de cca 5-6 ori mai mari decât cele curente, fâcând aerul greu de respirat. La un astfel de nivel al poluanţilor este recomandat ca populaţia să evite pe cât posibil activităţile în aer liber în zonele poluate sau să poarte mască de protecție în caz de necesitate. Autoritățile, operatorii  economici trebuie să ia măsurile necesare pentru o mai bună gestionare şi un control riguros al activităţilor generatoare de emisii, stoparea  incendiilor de vegetaţie şi deşeuri, pentru a menține la un nivel cât mai scăzut emisiile de poluanți astfel încât să nu fi afectată sănătatea populaţiei şi calitatea mediului.

Facem apel la responsabilitate și implicare din partea tuturor, de la operatori economici la instituţii cu competențe de control și primării, de a interveni pentru eliminarea/diminuarea surselor de poluare. Nu în ultimul rând, facem apel la populație de a nu mai incendia vegetația sau deșeurile, de a se implica activ în identificarea incendiilor/surselor suplimentare de poluare a aerului, să anunțe la numărul unic de urgență 112 şi să-şi dea concursul pentru sprijinirea autorităţilor la identificarea autorilor unor astfel de acțiuni nu doar ilegale, dar care pun în pericol viaţa şi sănătatea noastră, biodiversitatea și calitatea  mediului în general.       

Toți cei interesați pot urmări  în timp real calitatea aerului prin pagina web www.calitateaer.ro. Aici se pot vizualiza informații actualizate orar, aflate în curs de validare și certificare.

De asemenea, buletinul zilnic de informare privind calitatea aerului este publicat a doua zi pe pagina noastră web și pe pagina de facebook.  https://www.facebook.com/apmiasi, http://www.anpm.ro/web/apm-iasi/buletine-calitate-aer .

Toate depășirile valorilor limită zilnice pentru protecția sănătății umane înregistrate de APM Iaşi sunt notificate, conform procedurilor, autorităților implicate în realizarea măsurilor necesare pentru reducerea poluării: Consiliul Judeţean, Instituția Prefectului, Garda Naţională de Mediu, Direcția de Sănătate Publică, primării.