Back

Comunicat presa: „Apa şi dezvoltarea sustenabilă” tema din acest a Zilei Mondiale a Apei – 22 martie 2015 - Tema Zilei Mondiale a Apei din acest an, „Apa şi dezvoltarea sustenabilă”, evidenţiază faptul că apa este una din cele mai preţioase resurse naturale şi reprezintă o componentă esenţială pentru viaţa oamenilor, lipsa ei putând deveni un factor de limitare a dezvoltării economice.

„Apa şi dezvoltarea sustenabilă" tema din acest a

Zilei Mondiale a Apei – 22 martie 2015

 

Tema Zilei Mondiale a Apei din acest an, „Apa şi dezvoltarea sustenabilă", evidenţiază faptul că apa este una din cele mai preţioase resurse naturale şi reprezintă o componentă esenţială pentru viaţa oamenilor, lipsa ei putând deveni un factor de limitare a dezvoltării economice.

Dezvoltarea durabilă sau sustenabilă reprezintă dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi aşa cum e definită prin OUG nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. 

Astfel că un element important pentru o dezvoltare sustenabilă şi pentru îmbunătăţirea calităţii mediului este utilizarea eficientă a resurselor naturale pentru a satisface nevoile umane, dar care să asigure şi un acces echitabil la utilizarea mediului de către generaţiile prezente şi viitoare. 

Apa nu trebuie privită ca un produs comercial oarecare, ci ca patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare. Apa o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, reprezintă un element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport cât şi factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.

Societatea şi însăşi viaţa sunt de neconceput fără apă. Apa sub multiplele ei forme, a reprezentat şi reprezintă unul dintre cele mai importante elemente ale peisajului geografic, atât pentru utilizarea directă de către om, cât şi pentru activitatea normală a biosferei, fiind, evident, indispensabilă supravieţuirii si bunăstării oamenilor.

În anul 1992, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu si Dezvoltare ce a fost organizată la Rio de Janeiro, s-a luat decizia ca ziua de 22 martie să fie sărbătorită ca Ziua Mondială a  Apei. Programul Naţiunilor Unite este instituţia sub egida căreia sunt organizate la nivel mondial diferite acţiuni de celebrare a acestui eveniment.

Cu ocazia acestei zile aniversare un grup de salariaţi ai APM Olt va efectua o vizită de documentare la Centrala Hidroelectrică Arceşti aparţinând S.C. HIDROELECTRICA S.A. – Sucursala Hidrocentrale Râmnicu Vâlcea.

 

DIRECTOR EXECUTIV

DOREL ŞTEOMLEGA