Back

Comunicat presa: Rezultatele Programului Casa Verde Clasic, sesiunea de finanțare 2016, la nivelul județului Olt

Rezultatele Programului Casa Verde Clasic, sesiunea de finanțare 2016,

la nivelul județului Olt

 

La nivelul județului Olt în cadrul Programului Casa Verde Clasic-sesiunea 2016, (beneficiari persoane fizice), au fost depuse în total 288 dosare de finanţare din care: 286 dosare de finanţare pentru instalare panouri solare şi două dosare de finanţare pentru instalare pompe de căldură. Suma totală alocată judeţului Olt pentru Programul Casa Verde Clasic 2016 a fost de 1.735.047 lei.

După verificările efectuate în anul 2017 de Administrația Fondului pentru Mediu, din cele 288 de dosare depuse, 259 au fost acceptate și 29 au fost respinse.

Până la această dată toți cei 259 de solicitanți ale căror dosare de finanțare au fost acceptate, au semnat la APM Olt contractele de finanțare nerambursabilă pentru instalarea panourilor solare, iar 98 dintre aceștia au și efectuat lucrările de instalare a panourilor solare și au depus la APM Olt documentele în vederea decontării de către AFM a cheltuielilor efectuate pentru instalarea panourilor solare. Restul de 161 de solicitanți care au semnat contractele de finanțare nerambursabilă au posibilitatea ca în termen de 10 luni de la semnarea contractului de finanțare, să efectueze lucrările de instalare a panourilor solare și să depună la APM Olt documentele în vederea decontării cheltuielilor efectuate pentru instalarea panourilor solare, conform art. 23 din Ordinul MMAP nr. 1817 / 2016.

După data efectuării lucrărilor de instalare a panourilor solare beneficiarii sunt obligați să menţină investiţia realizată în cadrul programului pentru o perioadă de cel puţin 1 an de la data expirării contractului de finanțare nerambursabilă.  

Finanţarea nerambursabilă acordată va fi recuperată în cazul în care obiectivele finanţate nu sunt folosite conform scopului stabilit, precum şi în cazul în care acestea au fost vândute/gajate/înstrăinate în timpul derulării proiectului şi/sau pe o perioadă de un an de la data expirării contractului, în conformitate cu prevederile Ordinului MMAP nr. 1817 / 2016 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice.

Listele cu solicitanții din județul Olt, ale cător dosare de finanțare au fost aprobate și respinse, dar și listele cu contestațiile admise și respinse se regăsesc pe pagina de internet a AFM : www.afm.ro, domeniul Programe de finanțare – CASA VERDE CLASIC (persoane fizice).

La nivelul județului Olt depunerea dosarelor de finanțare, în cadrul acestui program, s-a desfășurat în perioada10-12.10.2016, suma de 1.735.047 lei alocată județului Olt, acoperind 288 de cereri de finanțare nerambursabilă în cadrul acestui program.

 

DIRECTOR EXECUTIV

DOREL ŞTEOMLEGA