Back

Comunicat presa: „ Şapte miliarde de visuri. O planetă. Consum cu grijă.” tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului 5 iunie 2015. La nivel mondial în fiecare an pe data de 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Mediului. Data de 5 iunie a fost declarată ca Ziua Mondială a Mediului în urma desfăşurării primei conferinţe a Naţiunilor Unite privind omul şi mediul înconjurător care a avut loc în Suedia, la Stockholm în perioada 3-14 iunie a anului 1972.

 

                     „ Şapte miliarde de visuri. O planetă. Consum cu grijă."

                  tema din acest an a Zilei Mondiale a Mediului 5 iunie 2015

 

În data de 5 iunie 2015, când se celebrează Ziua Mondială a Mediului, APM Olt va participa la acţiunea organizată de Şcoala „Eugen Ionescu" din Slatina, care constă într-un marş al elevilor în mun. Slatina, această acţiune vizând atenţionarea cetăţenilor de a merge pe jos sau cu bicicleta ori de câte ori este posibil şi de a folosi mai mult mijloacele de transport în comun şi mai puţin autoturismele proprii.

Tot pentru această zi aniversară la expoziţia de fotografie „Lumea pe care ne-o dorim" organizată în data de 5 iunie 2015, la Bucureşti, de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, APM Olt va participa cu fotografii făcute în cadrul Proiectului „Conservarea transfrontalieră a speciilor de Phalacrocorax pygmaeus (cormoran mic) şi Aythya nyroca (raţă roşie) în situri cheie din România şi Bulgaria".

În ziua de 3 iunie 2015 un grup de specialişti de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt va efectua o vizită de documentare la S.C. Pirelli Tyres România S.A. Slatina, una dintre cele mai mari companii din industria românească, cu investiţii majore pentru respectarea normelor europene de protecţia mediului, acţiune care se înscrie în programul de activităţi desfăşurate de APM Olt pentru celebrarea Zilei Mondiale a Mediului din acest an.

La nivel mondial în fiecare an pe data de 5 iunie se sărbătoreşte Ziua Mediului. Data de 5 iunie a fost declarată ca Ziua Mondială a Mediului în urma desfăşurării primei conferinţe a Naţiunilor Unite privind omul şi mediul înconjurător care a avut loc în Suedia, la Stockholm în perioada 3-14 iunie a anului 1972.

Pentru anul acesta Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) a stabilit ca activităţile la nivel mondial să se desfăşoare sub sloganul „Şapte miliarde de visuri. O planetă. Consum cu grijă."

Acest slogan atenţionează cu privire la faptul că în ultimul timp relaţia dintre om şi natură s-a concretizat mai mult prin consum excesiv de resurse, iar acum această relaţie trebuie privită în spiritul dezvoltării durabile, al echităţii cu generaţiile viitoare, care presupune planificarea resurselor naturale cu foarte mare grijă şi în timp îndelungat.

Dezvoltarea durabilă privită prin prisma relaţiei economie-mediu nu înseamnă cantitate, ci calitate, prin care se urmăreşte impunerea şi respectarea standardelor de mediu, înlăturarea risipei, stoparea impactului nedorit al activităţilor antropice asupra mediului, gestionarea deşeurilor, creşterea productivităţii, reducerea emisiilor de poluanţi, reîmpăduririle, trecerea la agricultura durabilă.

Totodată fiind şi cea mai importantă zi din calendarul evenimentelor ecologice, Ziua Mondială a Mediului este un prilej pentru fiecare dintre noi să fim mai interesaţi pentru a gospodări eficient resursele pământului şi de a ne asuma răspunderea pentru menţinerea calităţii mediului.

 

 

DIRECTOR EXECUTIV

DOREL ŞTEOMLEGA