Back

Comunicat de presa: Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă

Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt atenţionează persoanele fizice şi juridice din județul Olt, proprietari şi deţinători de terenuri cu titlu sau fără titlu, că au obligația de a nu arde şi de a preveni arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase, având în vedere prevederile OUG nr. 195 / 2005, privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare.

Încălcarea acestei obligații constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, şi de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, conform art. 96, alin (1), pct. 16 din OUG nr 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. 

De asemenea arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor și vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, conform art. 98, alin (1), lit.a din OUG nr 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare. 

În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă.

Fenomenul de ardere a miriştilor şi a resturilor vegetale, ar putea avea consecinţe grave asupra mediului, respectiv asupra aerului, solului, subsolului şi dereglarea sau distrugerea ecosistemelor terestre, iar posibilitatea extinderii focului în alte zone ar putea genera pagube materiale.