Back

Modificare legislativă OUG 75/19 iulie 2018, pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor

OUG nr. 75 din 19 iulie 2018

pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei mediului şi al regimului străinilor

Publicat în:

Monitorul Oficial nr. 631 din 19 iulie 2018

Data intrării în vigoare: 19 Iulie 2018

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

  ART. I

  Articolul 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. Alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Autorizaţia de mediu şi autorizaţia integrată de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada în care beneficiarii lor obţin viza anuală."

  2. După alineatul (2) se introduc patru noi alineate, alineatele (2^1)-(2^4), cu următorul cuprins:

(2^1) Procedura de aplicare a vizei anuale prevăzute la alin. (2) se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

(2^2) Viza anuală se aplică de către Ministerul Mediului şi, respectiv, Administraţia Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu care intră în sfera de competenţă a acestora.

(2^3) Viza anuală pentru autorizaţiile de mediu şi autorizaţiile integrate de mediu care nu intră în sfera de competenţă a Ministerului Mediului şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei «Delta Dunării» se aplică de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului sau se deleagă de către aceasta către autorităţile competente pentru protecţia mediului.

(2^4) Autorităţile competente pentru protecţia mediului modifică valabilitatea autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu în măsura în care se solicită revizuirea acestora."