Back

Programul ”Milioane de capace, milioane de zâmbete”

PROGRAM DE EDUCAȚIE ECOLOGICĂ ”MILIOANE DE CAPACE – MILIOANE DE ZÂMBETE !”

Având în vedere importanța colectării selective a deșeurilor reciclabile, pentru a realiza ținta de 50 % până în 2020, s-a lansat cu ocazia Zilei Mondiale a Voluntariatului 4.12.2017, un proiect de educație ecologică în acest domeniu care s-a implementat și s-a finalizat cu succes în anul 2018 în parteneriat cu ISJ, Consiliul Județean, Primăria Satu Mare, ONG-ul Asociația LINEART Studio Satu Mare și care s-a adresat instituțiilor de învățământ preșcolar și școlar și prin aceste instituții, întregii comunități.

Titlul proiectului este ,,Milioane de capace – Milioane de zâmbete!”.

Proiectul și-a propuns colectarea capacelor de PET pe culori și realizarea de către fiecare grădiniță în parteneriat cu câte o școală a unui panou care să reprezinte o imagine dintr-o poveste populară, anul 2018 fiind Anul poveștilor. Pe parcusul celor 6 luni de implementare s-au implicat 95 de instituții de învățământ și s-au colectat 2.197.540 de capace de PET echivalentul a 4,5 tone și s-au realizat 49 de panouri cu imagini realizate din capace de Pet, panouri care cu ocazia celebrării evenimentului ecologic ”Ziua Mondială a Mediului”  pe Stadionul ”Daniel Prodan” din Municipiul Satu Mare, au fost așezate unul lângă celălalt realizând ”Cel mai lung panou” reprezentând imagini din povești populare. Efortul și munca în echipă în cadrul proiectului ”Milioane de capace-milioane de zâmbete” s-au concretizat prin intrarea în ”Cartea Recordurilor - România” și primirea Certificatului  Recordului Național “Cel mai lung şir de panouri realizat din capace de pet - 123 m” care a fos acordat comunității sătmărene de către Asociația Cartea Recordurilor România.

Totodată proiectul ,,Milioane de capace – Milioane de zâmbete!” a fost înscris la Gala ”Premiilor pentru un Mediu Curat” un eveniment cu tradiție al Organizatiei ECOTIC, ce se desfășoară din anul 2009 și are ca scop promovarea inițiativelor dedicate protecției mediului, conservării resurselor planetei și prevenirii risipei acestora. Competiția a fost deschisă companiilor, instituțiilor publice, instituțiilor de invățământ și ONG-urilor. În urma evaluării  și votului publicla categoria instituții publice, APM Satu Mare cu acest proiect a primit ”Premiul cel mare”.

Motivarea unităților de învățământ care au colectat cea mai mare cantitate de capace în cadrul programului

Evenimentul festiv dedicat finalizării programului și decernării certificatului oferit de ”Cartea recordurilor România” Comunității din județul Satu Mare pentru ”Cel mai lung panou mozaic realizat din capace de plastic-123m”

Acțiunea de expunere a panourilor realizate - 9 iunie 2018 Stadionul ”Daniel Prodan”-

Filmul evenimentului  - click aici