Back

Procedura EIA

Ce este Evaluarea Impactului asupra Mediului (EIM) ?

Evaluarea impactului asupra mediului este o procedură prin care se evaluează potenţialele efecte negative pe care un proiect, public sau privat, le poate avea asupra mediului. Această evaluare identifică de asemenea, şi măsurile de diminuare sau compensare a efectelor negative ale proiectului asupra mediului.

Evaluarea impactului asupra mediului a fost introdusă în legislaţia română în vederea alinierii prevederilor acesteia la dispoziţiile legislaţiei internaţionale şi comunitare.

Legislaţia naţională prevede ca evaluarea impactului asupra mediului trebuie realizată cât mai devreme posibil, aşa încât , pe de o parte să existe toate premisele că nu se vor irosi resurse materiale şi de timp pentru proiectarea unei activităţi, iar pe de alta parte, informaţiile despre proiect pe care titularul acestuia le poate furniza autorităţilor competente să fie suficiente pentru realizarea evaluării impactului asupra mediului.

Evaluarea impactului asupra mediului se efectuează pentru anumite proiecte, prevăzute de legislaţia în vigoare, din domeniile: agricultură, industria extractivă a petrolului, gazelor naturale, cărbunelui şi turbei, industria energetică, producerea şi prelucrarea metalelor, industria materialelor minerale de construcţii, industria chimică şi petrochimică, industria lemnului şi a hârtiei, proiecte de infrastructură, precum şi proiecte din domeniul managementului apei şi al deşeurilor.

Publicul are un rol important în procesul de luare a deciziilor cu privire la aprobarea, din punct de vedere al mediului, a realizării unor proiecte/investiţii, fie ele publice sau private.

Pentru a-şi exprima opiniile şi a formula comentarii şi propuneri în cunoştinţă de cauză, publicul este informat şi i se pune la dispoziţie, în vederea consultării, documentaţia de evaluare a impactului asupra mediului.

Titularul proiectului este obligat să informeze prin anunţ public:

-     intenţia de realizare a proiectului;

-     dacă proiectul este supus sau nu evaluării impactului asupra mediului;

-     data, ora şi locul dezbaterii publice a proiectului;

-     decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului cu privire la proiect.

Publicul are la dispoziţie 30 de zile lucrătoare, de la data publicării anunţului, pentru a consulta documentaţia de evaluare a impactului asupra mediului.

 Dezbaterea publică are drept scop prezentarea proiectului şi a documentaţiei de evaluare a impactului asupra mediului şi oferă răspunsuri problemelor ridicate de către public atât înaintea dezbaterii publice, cât şi în timpul acesteia.

Dezbaterea publică este condusă de autoritatea competentă pentru protecţia mediului şi este deschisă participării cetăţenilor, ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului, mass-mediei, titularului proiectului, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi altor instituţii şi grupuri de interes public.

Atât autoritatea competentă pentru protecţia mediului cât şi titularul de proiect au obligaţia să analizeze propunerile/observaţiile publicului şi să ia în considerare, în procesul decizional de mediu, pe cele care sunt justificate.

Prin participarea sa la procedura de evaluare a impactului asupra mediului, publicul are următoarele avantaje:

  • transparenţă mărită în planificarea proiectului ce ar putea avea impact semnificativ asupra mediului înconjurător şi în luarea deciziilor privind astfel de proiecte;         
  • posibilitatea de a face comentarii şi recomandări privind aspectele tehnice sau netehnice ale  unui proiect şi de a-şi prezenta propria atitudine faţă de acesta;
  • posibilitatea de a cunoaşte riscurile la care este expus publicul şi posibilitatea de a şi exprima opinia cu privire la un anumit proiect;
  • acceptarea cu mai multă uşurinţă a schimbărilor ce urmează să se producă în zonă, fiind părtaş la tot procesul decizional;
  • o mai bună înţelegere a problemelor de protecţia mediului şi a dezvoltării durabile;
  • acces la date privitoarea la un anumit proiect;
  • o înţelegere mai bună a procesului de luare a deciziilor;
  • standarde de viaţă mai bune datorită unei decizii mai bune;
  • realizarea unui proiect înseamnă dezvoltarea economică a zonei;
  • un sentiment mai puternic de apartenenţă la comunitatea locală şi responsabilitate comună pentru problemele de interes public; prin acestea, întărirea principiilor democraţiei.

Manuale şi ghiduri

Ghid EIA 

Manual EIA

Ghid privind consultarea publicului in cadrul procedurilor EIA si SEA