Back

COMUNICAT DE PRESĂ - Simpozionul „O viață dedicată ocrotirii naturii în Bucovina – In memoriam dr. ing. Taras George Seghedin” dedicat Zilei Mondiale a Mediului 2017

 

COMUNICAT DE PRESĂ [pdf]

 

Miercuri, 31 mai 2017, ora 14, va avea loc în Aula din corpul E al Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava simpozionul „O viață dedicată ocrotirii naturii în Bucovina – In memoriam dr. ing. Taras George Seghedin” organizat de Agenția pentru Protecția Mediului Suceava și Facultatea de Silvicultură Suceava.

Manifestarea are loc cu prilejul zilei de 5 iunie – Ziua Mondială a Mediului, care în acest an are ca temă Conectarea oamenilor la natură”.

În concordanță cu această temă ne propunem să omagiem una din personalitățile Bucovinei, dr. ing. Taras George Seghedin, care a contribuit prin rezultatele muncii sale, dăruirea și dragostea față de natură la cunoașterea și conservarea patrimoniului natural al Bucovinei.

Tema  pentru Ziua Mondială a Mediului, din acest an, ne îndeamnă să ajungem în aer liber, în natură, să apreciem frumusețea și importanța sa, să avansăm oamenilor chemarea de a proteja Pământul, mediul în care trăim și să împărtășim acestora bucuria de a viețui în comuniune cu lumea înconjurătoare. De asemenea, ne impune nouă să-i respectăm și să-i omagiem pe OAMENII care au păstrat și ne-au transmis tezaurul natural pentru a-l folosi cu discernământ, ca să se bucure de acesta și cei ce vor urma după noi.

La eveniment au fost invitați reprezentați ai autorităților publice locale, ai unor instituții de învățământ, ONG-uri, agenți economici etc.

Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, Facultatea de Silvicultură Suceava și Asociația EUDEMOS, partener în organizarea evenimentului, transmit locuitorilor județului Suceava mesajul “Opriţi-vă o clipă şi lăsaţi-vă bucuraţi de frumuseţea naturii!”