Back

Deşeuri de ambalaje

Directiva 94/64 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje este transpusă în legislaţia naţională prin HG nr. 621/2005, cu modificările ulterioare (HG nr. 1872/2006). Acest act normativ stabileşte obligaţia agenţilor economici şi ai administraţiei publice locale de a  asigura colectarea selectivă a deşeurilor de ambalaje în scopul valorificării şi de a raporta anual autorităţilor de mediu informaţii referitoare la gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje.

Realizarea obiectivelor anuale de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje este responsabilitatea agenţilor economici care introduc pe piaţă produse ambalate (producători/importatori), care ambalează produse ambalate (ambalatori de produse ambalate) sau cei care introduc pe piaţă ambalaje de desfacere (importatori/producători de pungi de plastic, hârtie, farfurii şi pahare de unică folosinţă, filme aderente, pungi pentru sandvişuri, folie de aluminiu, etc.).

Pentru anul 2010, obiectivul anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje reprezintă 48% din greutatea deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională, din care minim 42% trebuia valorificat prin reciclare.

Obiectivul minim de valorificare prin reciclare pe tip de material este de: 12 % pentru lemn, 14% pentru plastic, 60% pentru hârtie/carton, 50% metal, 44% pentru sticlă.

Această obligaţie legală poate fi realizată de către agenţii economici individual sau prin transferarea responsabilităţii către un operator economic autorizat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Legislaţia in domeniul gestionarii ambalajelor si a deşeurilor de ambalaje permite ca responsabilitatea asigurării si raportării îndeplinirii obligaţiilor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje sa fie transferată, pe bază de contract, către un agent economic legal constituit in acest scop.