1 Aprilie – Ziua Internațională a Păsărilor

 

Această zi este sărbătorită încă din 1906, când a fost adoptată „Convenția Internațională a Păsărilor”, unul dintre cele mai importante documente privind protecția avifaunei, fiind unul dintre primele documente ecologice.

Pe teritoriul țării noastre, această zi a fost sărbătorită încă din perioada interbelică, preponderent în școli. Cu această ocazie, elevii instalau cuiburi artificiale în copaci pentru păsările migratoare. 

PĂSĂRILE PROTEJATE ÎN ROMÂNIA

Fauna țării noastre este foarte variată, iar unele specii vulnerabile de păsări au fost protejate de-a lungul timpului prin diferite legi. Interesele economice și pierderea habitatelor sunt principalele cauze ale diminuării numărului de exemplare. 

Dintre speciile de păsări vulnerabile de la noi amintim: pelicanul comun și pelicanul creț, cocoșul de mesteacăn, nagâțul de stepă, gâsca cu gât roșu, dropia, gârlița mică sau acvila de câmp.

CUM TE POȚI IMPLICA?

  • Ajută păsările să treacă mai ușor peste iarnă și construiește-le o hrănitoare. Oferă-le doar hrană naturală, neprocesată, precum semințe (floarea soarelui, dovleac, in, mei), fructe, legume sau chiar slănină crudă, nesărată;  
  • Relaxează-te la o activitate de birdwatching într-un observator special amenajat sau chiar în grădina ta, în parcul din apropierea casei, în pădure sau pe o baltă din apropiere; 
  • Nu distruge cuiburile de păsări și nu le stresa, mai ales în perioada de cuibărire;

Oamenii ar trebui să înțeleagă că dacă păsările dispar, vom dispărea și noi mai devreme sau mai târziu... nu telefoanele mobile și nici toate acele ecrane pe care le privim de dimineață până seara ne vor salva!”

Elevii de la Liceul Tehnologic “Mihai Eminescu” Dumbrăveni, județul Suceava  au înțeles să ajute păsările: