Back

Anunț Privind organizarea procedurii de selecţie de parteneri în vederea scrierii şi implementării unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020; Axa Prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric Obiectivului Specific (OS) 4.1 „Creşterea gradului de protecţie și conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate”

Anunț

Privind organizarea procedurii de selecţie de parteneri în vederea scrierii şi implementării unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare  2014-2020; Axa Prioritară 4 - Protecţia mediului prin măsuri de conservare a biodiversităţii, monitorizarea calităţii aerului şi decontaminare a siturilor poluate istoric Obiectivului Specific (OS) 4.1 „Creşterea gradului de protecţie și conservare a biodiversităţii prin măsuri de management adecvate şi refacerea ecosistemelor degradate”

În conformitate cu prevederile:

- OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul de convergenţă , cu modificările şi completările ulterioare ,

- HG nr. 218/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul de convergenţă , cu modificările şi completările ulterioare,

- OUG nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

- HG nr. 93/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 40/2015.

- Ordinul Ministrului Fondurilor Europene nr. 5681/16.08.2017 privind aprobarea Ghidului Solicitantului pentru Creşterea gradului de protecţie conservare a biodiversităţii  pentru Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

- HG nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

- Ordinului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr.1079/08.06.2016 pentru aprobarea Planului de management al ROSPA0009 Beştepe Mahmudia şi al rezervaţiei Dealurile Beştepe

Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea în calitate de custode al celor două arii protejate și responsabil pentru implementarea Planului de management aprobat, anunță organizarea unei proceduri de selecţie de parteneri pentru încheierea unui Acord de parteneriat în vederea scrierii şi implementarii unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Infrastructura Mare  2014-2020.

Obiectivul general al proiectului , în concordanță cu planul de management, va fi menţinerea stării favorabile de conservare a speciilor de interes național/comunitar şi a habitatelor lor, specii pentru a căror conservare au fost desemnate situl ROSPA0009 Beştepe Mahmudia și rezervaţia naturală Dealurile Beştepe, în contextul dezvoltării durabile a comunităţilor locale de pe teritoriul sitului.

Obectivele Specifice:

1) Conservarea speciilor de interes comunitar/național și a habitatelor acestora - menținerea/creșterea nivelului populațiilor acestor specii în sit;

2) Promovarea și aplicarea unor forme de vizitare și turism în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului;

3) Îmbunătățirea atitudinii populației față de valorile naturale ale sitului, prin informare, conştientizare, implicare și educare a adulților și a tinerei generații în spiritul protecției naturii;

4) Asigurarea unui management integrat eficient și adaptabil în vederea realizării obiectivelor.

Localizare spaţială a proiectului în zona ITI Delta Dunării, respectiv comuna Nufăru  - 39% , comuna Beştepe -11%,  comuna Mahmudia - 3%, municipiul Tulcea -sub 1%  şi  comuna Valea  Nucarilor -sub 1%.

Durata estimată este de 3 ani în perioada 2018-2021.

Principalele activități prevăzute în planul de management, care corespund celor patru obiective specifice, și se doresc a fi implementate prin proiect sunt:

-Continuarea activităților de identificare și cartare a speciilor de interes comunitar/național și a habitatelor caracteristice;

-Monitorizarea stării de conservare a speciilor de interes comunitar/național;

-Aplicarea măsurilor pentru asigurarea stării de conservare favorabile a speciilor de interes comunitar/național;

-Promovarea unor forme de vizitare și turism în concordanță cu obiectivele de conservare ale sitului;

-Conștientizare și comunicare;

-Educația ecologică.

Detaliile se regăsesc în Planul de management al ROSPA0009 Beştepe Mahmudia și al rezervaţiei naturale Dealurile Beştepe pe site-ul APM Tulcea la următoarea adresă: http://www.anpm.ro/web/apm-tulcea/programe-proiecte.

VIZUALIZEAZA TOT ANUNTUL AICI