Back

INFORMARE PRIVIND Valabilitatea Autorizațiilor de mediu/ Autorizațiilor integrate de mediu, după încetarea stării de alertă

INFORMARE PRIVIND

Valabilitatea Autorizațiilor de mediu/ Autorizațiilor integrate de mediu, după încetarea stării de alertă

Agenţia pentru Protecţia Mediului Tulcea informează operatorii economici că, odată cu încetarea stării de alerta, valabilitatea autorizațiilor/ autorizațiilor integrate de mediu se menține cu condiția obținerii vizei anuale.

Astfel, dupa încetarea efectelor Legii 55/2020 ( actele de reglementare sunt valabile pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări):

  • Autorizațiile de mediu/ Autorizațiile integrate de mediu care au data de emitere până la data de 07.06, își mențin valabilitatea doar în condițiile obținerii Vizei anuale pentru anul 2022- 2023
  • Autorizațiile de mediu/ Autorizațiile integrate de mediu emise după  data de 07.06 își mențin valabilitatea doar in conditiile obținerii Vizei anuale pentru anul  2021-2022

Procedura de emitere a Vizei anuale se face în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1150/2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu,

Actele necesare obținerii Vizei anuale sunt urmatoarele:

a) cererea conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la Ord. 1150 /2020

b) raportul anual de mediu și/sau raportările menționate în actele de reglementare, după caz;

c) declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții pentru care a fost emisă autorizația/autorizația integrată de mediu și că nu au intervenit modificări de fond care să afecteze condițiile stabilite prin autorizație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la Ord. 1150 /2020;

d) dovada achitării tarifului ( 100 de lei pentru Autorizațiile de mediu, 300 de lei pentru Autorizațiile integrate de mediu)

Autorizaţiile de mediu/ autorizaţiile integrate de mediu care au expirat pe perioada stării de alertă sunt valabile încă 90 de zile de la încetarea acesteia, termenul limită fiind 07.06.2022. Facem precizarea ca la expirarea celor 90 de zile de la expirarea  starii de alerta, toate Autorizatiile de Mediu carora le-a expirat valabilitatea in timpul starii de alerta, si a celor pentru  care operatorii economici nu au obtinut Viza anuală își pierd valabilitatea.

Reamintim operatorilor economici cărora le expiră valabilitatea autorizațiilor de mediu, că au obligatia de a solicita noul act de reglementare cu cel puțin 6 luni înainte de expirarea valabilității actului de reglementare.