Back

Agenda Locală 21

Implementarea principiilor dezvoltării durabile la nivel local, înseamnă pentru început identificarea problemelor sociale, economice şi de protecţie a mediului şi formularea obiectivelor ce trebuie atinse. Acestea urmează a se materializa într-o strategie, denumită Agenda 21 Locală, ce va fi aplicată prin planuri locale de acţiune şi proiecte concrete care să soluţioneze problemele sociale, economice şi de protecţie a mediului existente.

Prin Agenda 21 Locală se realizează şi evaluarea situaţiilor actuale şi a potenţialului existent. Agenda 21 Locală accentuează, de asemenea, rolul educaţiei, considerându-se că educaţia permanentă, care induce încredere, gândire creativă şi un scop concret în viată, ca şi cunostinţele, contribuie direct la durabilitatea locală şi la acumularea de capacităţi.

Esenţa unei abordări eficiente asupra dezvoltării durabile constă în integrarea unei game de politici şi programe care se completează unele pe altele în domeniile social, economic şi protecţia mediului.

Pentru început au fost necesari următorii paşi:

  • stabilirea unei filozofii; identificarea problemelor şi cauzelor;
  • formularea obiectivelor;
  • stabilirea priorităţilor;
  • stabilirea ţintelor şi identificarea opţiunilor de acţiune.

După efectuarea acestor paşi urmează:

  • Crearea programelor prin care vor fi atacate ţintele.
  • Concretizarea Planului de Acţiune.
  • Implementarea şi Monitorizare.
  • Evaluare şi feedback.

Pentru a începe orice proces de schimbare în cadrul unei comunităţi trebuie să ia naştere dorinţa de a face acest lucru. În primul rând trebuie conştientizat consiliul local ales, precum şi comunitatea locală de importanţa acestui proces.

Filozofia trebuie să cuprindă aspiraţiile de viitor ale comunităţii în ceea ce priveşte sănătatea, modul de viaţa şi calitatea acesteia, calitatea mediului local şi direcţiile viitoare de dezvoltare economică. În ansamblu, viziunea trebuie să ofere ândrumare şi orientare spre direcţia în care comunitatea poate acţiona.

Deoarece filozofia constituie fundamentul celorlalte activitaţi specifice Agendei 21 Locale, este foarte important ca aceasta să fie adoptată de către consiliul local.

Atât stabilirea unei filosofii, cât şi identificarea problemelor şi cauzelor, formularea obiectivelor, stabilirea priorităţilor, stabilirea ţintelor şi identificarea opţiunilor de acţiune se materializează în realizarea unei strategii locale de aplicare a principiilor dezvoltării durabile, denumită Agenda 21 Locală.

După efectuarea acestor paşi, se are în vedere trecerea la elaborarea Planului Local de Acţiune şi a listei proiectelor prioritare care vor soluţiona în mare parte problemele sociale, economice şi de protecţie a mediului existente în municipiul sau regiunea în care se implementează Agenda 21 Locală.

În România implementarea Agendei 21 Locală se realizează cu sprijinul PNUD, care asigură sursele de finanţare din partea Guvernelor Marii Britanii şi Canadei. Prin implementarea Agendei 21 Locale se urmăreşte integrarea problemelor de protecţie a mediului în procesul de luare a deciziei în sectoarele social şi economic, formându-se astfel un parteneriat strategic.

De asemenea, se urmăreşte şi implicarea publicului în monitorizarea şi raportarea procesului de implementare. Astfel, procesul aplicării Agendei 21 Locale încurajează participarea întregii comunităţi (mediul de afaceri, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale şi chiar participarea individuală a cetăţenilor) întrucât dezvoltarea durabilă se referă la o planificare pe termen lung care recunoaşte interdependenţa dintre factorii sociali, economici şi de mediu care afectează sănătatea şi calitatea vietii.

Obiectivele Agendei 21 Locale sunt:

  • realizarea unui progres social care să vină în întâmpinarea nevoilor fiecărui cetăţean;
  • creşterea şi stabilizarea economică;
  • protecţia efectivă a mediului şi utilizarea durabilă a resurselor naturale.

Agenda 21 Locală va avea efecte economico-sociale ce vor duce la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale întregii populaţii. De aceea, participarea cetăţenilor este foarte importantă, întrucât ei trebuie să fie conştienţi că este necesar să îşi asume responsabilitatea efectelor imediate sau viitoare ale acţiunilor lor.