Back

Decizia etapei de incadrare (proiect) pentru proiectul Ansamblu locuinţe sociale P + 2E + M, 2 tronsoane insumând 32 U.L. - Aleea Independenţei, oraşul Panciu - titular - U.A.T. ORAS PANCIU

DECIZIA  ETAPEI  DE  INCADRARE – PROIECT

NR. 12576 / 25.11.2019

 

 

               Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresată de  către : U.A.T. ORAŞUL PANCIU cu sediul in orasul Panciu, str. Titu Maiorescu, nr. 15,  înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 1111 / 31.01.2019; în baza  Legii nr. 292/ 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 14.11.2019  faptul că proiectul:

Ansamblu locuinţe sociale  P + 2E + M,  2 tronsoane insumând 32 U.L. -  Aleea Independenţei, oraşul Panciu ” -  propus a se desfăşura în intravilanul oraşului Panciu,  str. Aleea Independentei,  C. F. 50028,  judeţul Vrancea, nu se supune evaluării impactului asupra mediului .

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele pe baza carora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluarii impactului asupra mediului sunt următoarele:

a) - proiectul se încadrează în prevederile Legii 292/2018, Anexa nr. 2, pct. 10). “Proiecte de

infrastructură: lit. b)- proiecte de dezvoltare urbană, inclusiv construcţia centrelor comerciale şi a

parcărilor auto publice;

b) Caracteristicile proiectului :

b1) dimensiunea si conceptia intregului proiect :

Terenul a fost pus la dispoziție are suprafața de 1232.00 mp, conform CF nr. 50028 si se află în intravilanul localității; in conformitate cu Certificatul de Urbanism nr. 4 din 29.01.2019., emis de Primaria orasului Panciu, se doreste realizarea urmatoarei investitii: “ANSAMBLU LOCUINTE SOCIALE P+2E+M, 2 TRONSOANE INSUMAND 32 UL, ALEEA INDEPENDENTEI, oras PANCIU, judetul VRANCEA”. Obiectivul analizat are acces din aleea Independentei.

Cladirile vor fi de tip permanent, cu urmatorii coeficienti de ocupare si utilizare a terenului:                    POT propus – 40.75 %  ; CUT propus – 1.63.

Cladirea se va amplasa la distante convenabile si legale fata de vecinatati, astfel:

- nord-vest: alee  –   4.00 m; la sud-vest:  alee  –   6.40 m ; la sud-est: Lot 2–   5.15 m; la nord-est: def. Vladoianu Vasile  – 13.22 m  .

Obiectivul analizat are destinatia de locuinte sociale.

 

Bilant teritorial:

ZONE  FUNCTIONALE

EXISTENT

PROPUS

%

mp

mp

Suprafata teren

1232.00

 

100.00

Suprafata construita 

-

502,14

40,75

Parcaje, alei, trotuare, platforme

-

570,10

46,27

Spatii verzi

-

159,76

12,98

 

 

P+2E+M (2 TRONSOANE 32 UL)

PARTER   –   Su = 187.61 mp, Hliber = 2.57 m

Spatii comune

Sas                                                                             -   6.09 mp

Hol                                                                 - 14.36 mp

Casa scarii                                                                 - 10.44 mp

4 apartamente cu 1 camera tip A (Su = 39.18 mp x 4 = 156.72 mp)

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

ETAJ 1-2 – Su = 191.80 mp, Hliber = 2.57 m

Spatii comune

Hol                                                                 - 6.96 mp

Casa scarii                                                                 - 10.44 mp

2 apartamente cu 1 camera tip A (Su = 39.18 mp x 2 = 78.36 mp)

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

1 apartament cu 1 camera tip B (Su = 42.54 mp)

Vestibul                                                                     -   3.36 mp

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

1 apartament cu 2 camere tip A (Su = 53.50 mp)

Vestibul                                                                     -   2.32 mp

Dormitor                                                                    - 12.00 mp

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

 

MANSARDA – Su = 191.80 mp, Hliber = var. 1.91 - 2.70 m

Spatii comune

Hol                                                                 - 6.96 mp

Casa scarii                                                                 - 10.44 mp

2 apartamente cu 1 camera tip A (Su = 39.18 mp x 2 = 78.36 mp)

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

1 apartament cu 1 camera tip B (Su = 42.54 mp)

Vestibul                                                                     -   3.36 mp

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

1 apartament cu 2 camere tip A (Su = 53.50 mp)

Vestibul                                                                     -   2.32 mp

Dormitor                                                                    - 12.00 mp

Camera de zi                                                  - 25,47 mp

Depozitare                                                                 -   1,44 mp

Baie                                                               -   5,00 mp

Bucatarie                                                                   -   7,27 mp

Balcon                                                                       -   3.64 mp

 

Accesul în bloc al locatarilor se face pe trepte sau pe rampă pentru persoanele cu dizabilități în holul intrării principale. Accesul la apartamente se face pe scările interioare ale blocului, din holul de distribuție către acestea din casa scării.

Compartimentarile interioare ale apartamentelor sunt realizate cu pereti de BCA cu grosime de 15 cm, iar peretii comuni dintre apartamente vor fi realizati din zidarie de BCA, de 30 cm.

 

Racordarea la rețelele utilitare existente în zonă

Utilitatile urbane (alimentarea cu apa rece, canalizarea, alimentarea cu gaze naturale si energia electrica) se vor asigura din retelele existente in zona.

Incalzirea se va realiza cu centrale termice individuale.

 

Descrierea lucrărilor de refacere a amplasamentului în zona afectată de execuția investiției:

Dupa terminarea lucrarilor de investitii deseurile solide se vor colecta separat, unele vor fi indreptate spre reciclare, iar celelalte vor fi depozitate intr-un singur loc in incinta, pe platforma special amenajata de unde se vor prelua de serviciul de salubritate, pe baza de contract.

Dupa degajarea terenului se va trece la realizarea aleilor de acces auto si pietonal, a parcarii, a platformei pentru depozitarea deseurilor menajere, a spatiului de joaca pentru copii si a spatiului verde, in zonele ramase libere. Se vor planta arbori si arbusti pe aliniament, se va semana gazon si se vor planta flori.

 

Lucrări necesare organizării de șantier:

Descrierea lucrărilor necesare organizării de șantier : Lucrarile de construire si organizarea de santier se vor executa exclusiv in perimetrul proprietatii. Zona de lucru se imprejmuieste si se semnalizeaza corespunzator pe intreaga durata a lucrarilor. Apele uzate se vor deversa la reteaua de canalizare si se va prevedea amplasarea de toalete ecologice.

Localizarea: Organizarea de santier se va face exclusiv in perimetrul proprietatii.

Descrierea impactului asupra mediului a lucrărilor organizării de șantier: Lucrarile pentru organizarea de santier nu pot avea impact negativ asupra mediului, decat in situatia in care nu se respecta prescriptiile din proiect, care respecta normele si normativele in domeniu.

Surse de poluanți și instalații pentru reținerea, evacuarea și dispersia poluanților în mediu în timpul organizării de șantier : Sursele de poluanti sunt in general deseurile, praful, fumul, zgomotele si vibratiile rezultate din activitatea utilajelor si instalatiilor utilizate, dar prin gestionarea corecta a acestora se poate evita poluarea.

Lucrarile pentru organizarea de santier se desfasoara doar in incinta spatiului, care se imprejmuieste si se semnalizeaza corespunzator. Imprejmuirea santierului se va realiza cu ajutorul panourilor, prelatelor si a foliilor de polietilena. Acestea sunt necesare atat pentru pastrarea aspectului zonei, cat si pentru retinerea, pe cat posibil a poluantilor. Pentru a se evita poluarea se va evita pastrarea deseurilor si activitatea santierului se va desfasura doar in timpul zilei.

 

b2) Cumularea cu alte proiecte existente si/sau aprobate: In prezent terenul este liber de construcții, iar in vecinatatea amplasamentului (latura sudica si estica) exista mai multe trenuri libere. La vest si sud de amplasament s-au construit in perioada 2008-2018, mai multe locuinte colective. Pe amplasamentul pus la dispozitie de Primaria Panciu se doreste contruirea doua blocuri de locuinte sociale, cu 32 unitati locative.

b3) Utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii: In amenajarea investitiei se vor folosi materiale din resurse naturale, precum: produsele de balastiera (nisip, pietris de diverse sorturi) pentru realizarea betoanelor;  apa pentru realizarea betoanelor din fundatii. In functionarea obiectivului se vor utiliza: apa rece (potabila) pentru bai, bucatarii si pentru centralele termice; aerul este de asemenea utilizat pentru ventilarea spatiilor.

 

b4) Cantitatea si tipurile de deseuri generate/gestionate : Deseuri rezultate din faza de constructie (deseuri metalice, deseuri sticla, deseuri din lemn etc).Deseuri colectate de la muncitori in faza de constructie si de la utilizatori in timpul exploatarii: (PET, deseuri ambalaje sticla, ulei alimentar uzat): Deseurile menajere - (resturi alimentare, servetele etc.) – cod 20 03 01 se colecteaza separat, intr-un recipient din plastic (de regula in pubele specifice) etichetat corespunzator; Deseuri de ambalaje de carton (cod 15 01 01), precum si cele de hartie, se colecteza selectiv intrun recipient de plastic, etichetat corespunzator; Deseuri ambalaje din plastic (cod 15 01 02) pot fi foliile din plastic, PET-urile, pungile,etc. Acestea se colecteaza selectiv intr-un recipient de plastic. Recipientul sau locul de depozitare este etichetat corespunzator. Deseuri de hartie – (cod 20 01 01) se colecteaza intr-un recipient de plastic. Recipientul sau locul de depozitare este etichetat corespunzator cu respectarea cerintei de a pastra deseurile curate si ferite de intemperii. Deseurile de EEE, corpuri de iluminat (tuburi fluorescente si alte deseuri cu continut de mercur), baterii si acumulatori - pot rezulta din inlocuirea corpurilor de iluminat din spatial de lucru sau de la birouri, inlocuirea bateriilor/acumulatorilor echipamentelor din dotare, casarea echipamentelor electrice/electronice – se colecteaza in recipiente de plastic/carton sau vrac pentru echipamentele voluminoase. Recipientul sau locul de depozitare este etichetat corespunzator cu respectarea cerintei de a pastra deseurile curate si ferite de intemperii. Deseurile de ambalaje care contin reziduuri sau sunt contaminate cu substante periculoase (cod 15 01 10*) - pot rezulta din situatii accidentale, ambalaje deteriorate ale produselor chimice periculoase depozitate/comercializate – se colecteaza intr-un recipient metalic. Recipientul sau locul de depozitare trebuie sa fie etichetat corespunzator, in spatii inchise/acoperite, impermeabilizate/platforme betonate si ferite de intemperii. Uleiuri si grasimi comestibile, cod 20 01 25, se colecteaza intr-un recipient de plastic. Recipientul sau locul de depozitare este etichetat corespunzator cu respectarea cerintei de a pastra deseurile curate si ferite de intemperii. Amestecuri de grãsimi şi uleiuri de la separarea amestecurilor apa/ulei din sectorul uleiurilor şi grasimilor comestibile (se regasesc in separatorul de grasimi existent pe spatial de preparare al produselor). Se colecteaza in separatorul de grasimi din material metalic. Deseurile se vor colecta si depozita pe suprafete special amenajate in acest scop si vor fi preluate de o firma de salubritate pe baza de contract.

 

b5) Poluarea si alte efecte negative : Emisiile poluante vor fi locale, in zonele de lucru, pe perioada executarii lucrarilor si vor fi generate cu precadere ca urmare a activitatilor mijloacelor de transport si utilajelor folosite in perioada de realizare a proiectului.

Emisiile poluante, inclusiv zgomotul provenite din surse din perioada de executie a proiectului vor fi reduse prin utilizarea de utilaje si echipamente adecvate.

Se vor respecta prevederile si limitele SR 10009 / 2017 privind acustica – limite admisibile ale nivelului de zgomot in mediul ambiant .

 

b6) Riscurile de accidente majore si/sau dezastre relevante pentru proiectul in cauza, inclusiv cele cauzate de schimbarile climatice, conform informatiilor stiintifice : nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/mediu si titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

-  riscuri de accidente majore- nu este cazul.

            -  riscuri de dezastre naturale – nu este cazul.

            - riscuri cauzate de schimbarile climatice – nu este cazul.

             

b7) Riscurile pentru sanatatea umana - nu este cazul.

Zona obiectivului analizat va fi delimitata astfel incat riscul producerii unor accidente printre membrii comunitatilor invecinate este eliminat.

Functionarea utilajelor in vederea realizarii lucrarilor propuse va fi intermitenta.

 

c) Amplasarea proiectelor :

c1) Utilizarea actuala si aprobata a terenurilor: conform certificatului de urbanism nr. 4 / 29.01.2019, terenul se afla situat in intravilanul orasului Panciu, fiind proprietatea UAT oras Panciu.

 

c2) Bogatia, disponibilitatea, calitatea si capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa si biodiversitatea) din zona si din subteranul acesteia: nu este cazul.

 

 c3)  Capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordandu-se o atentie speciala urmatoarelor zone:

       a) zonele umede, zone riverane, guri ale raurilor: nu este cazul,

       b) zonele costiere si mediul marin : nu este cazul,

       c) zonele montane si forestiere : nu este cazul,

       d) arii naturale protejate de interes national, comunitar, international : nu este cazul

       e) zone clasificate sau protejate conform legislaţiei in vigoare : situri Natura 2000 desemnate in conformitate cu legislatia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice ; zonele prevăzute de legislatia privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a – zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislatiei din domeniul apelor, precum si a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică: - nu este cazul.

       g) zonele in care au existat deja cazuri de nerespectarea standardelor de calitate a mediului prevazute de legislatia nationala si la nivelul Uniunii si relevante pentru proiect sau in care se considera ca exista astfel de cazuri: nu este cazul,

       h) zonele cu o densitate mare a  populatiei : terenul este situat in intravilanul orasului Panciu.

       i)peisaje si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul.

 

 d) Tipurile si caracteristicile impactului potenţial :

     d1) Importanta si extinderea spatiala a impactului – zona geografica si dimensiunea populatiei care poate fi afectata : - proiectul nu prevede lucrări complexe care să producă modificări ale cadrului natural al amplasamentului, impactul asupra mediului în urma implementării proiectului va fi minim, strict local si nu va schimba functiunea zonelor invecinate.

d2) Natura impactului: direct si temporar , in perioada de realizare a lucrarilor.

d3) Natura transfrontaliera a impactului : nu este cazul, proiectul nu intra sub incidenta Conventiei   privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier , adoptata la Espoo la  25.02.1991 ratificata prin Legea nr. 22/2001.

d4) Intensitatea si complexitatea impactului : in perioada de execuţie a proiectului  impactul asupra  factorilor de mediu va fi minim daca se vor respecta masurile privind protecţia  factorilor de mediu impuse prin proiect ( prezentate in memoriul de prezentare) ,

      d5) Probabilitatea impactului : redusa pe timpul realizarii proiectului,

      d6) Debutul, durata, frecventa si reversibilitatea preconizate ale impactului : impactul lucrarilor asupra factorilor de mediu va debuta odata cu inceperea executiei lucrarilor, in perioada de executie  a proiectului impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar si reversibil .

     d7) Cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate: nu este cazul

     d8) Posibilitatea de reducere efectiva a impactului: prin aplicarea conditiilor de realizare a proiectului mentionate la punctul II.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului :

- Investiţia se va realiza cu respectarea proiectului, a legislaţiei de mediu in vigoare si a menţiunilor din Certificatul de Urbanism nr. 4 / 29.01.2019  emis de Primaria orasului Panciu, cat si a celorlalte avize mentionate in cadrul acestuia.

- Pe tot parcursul execuţiei lucrărilor si funcţionarii obiectivului se vor lua toate  masurile si se vor realiza toate lucrările necesare pentru protecţia calităţii apelor.

- Prezentul act nu exonereaza titularul de proiect de obligatia obtinerii avizelor mentionate in certificatul de urbanism.

- Se vor respecta prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare precum si a art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare.

-  Se interzice diminuarea spatiului verde existent.

- Constructorul si beneficiarul răspunde de realizarea corecta a lucrărilor propuse, aferente construcţiilor prezentate in Memoriul de prezentare.

- La executarea lucrărilor, se vor respecta normele sanitare, PSI, de protecţia muncii, de gospodărire a apelor si de protectia mediului in vigoare.

      - Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice si a regimului juridic prevăzute prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autoritati.

      - In perioada de execuţie a lucrărilor vor fi stabilite zone de parcare a autovehiculelor si

      utilajelor utilizate.

      - Se interzic lucrările de întreţinere si reparaţii la utilajele si mijloacele de transport in  

   cadrul  obiectivului de investiţii (acestea se vor realiza numai prin unitati de specialitate

   autorizate).

- Lucrările vor fi executate fara a produce disconfort prin generarea de noxe, praf, zgomot si vibraţii.

- Managementul deşeurilor generate de lucrările de construcţii si demolari va fi in conformitate cu legislaţia specifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizează lucrările.

- Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva a tuturor categoriilor de deşeuri produse ( deşeuri inerte din demolări, deşeuri de ambalaje, deşeuri metalice etc.), in conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

- Se interzice depozitarea materialelor de construcţii si a deşeurilor rezultate in spatii neamenajate in acest scop.

- Se vor asigura condiţii pentru depozitarea temporara a materialelor de construcţii si a reziduului de şantier astfel incat sa nu creeze disconfort locuitorilor din zona.

- Se vor respecta prevederile HG nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizării in exteriorul clădirilor.

- Activităţile care produc mult praf vor fi reduse in perioadele cu vânt puternic sau se va urmări o umectare a suprafeţelor.

- Se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si punerea in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

- După terminarea lucrărilor, constructorul are obligaţia eliberării amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, grămezi de pamant, etc.) si refacerea cadrului natural.

  • Investiţia va respecta strict proiectul si masurile de protecţie a mediului prevăzute de

proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.

  • Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de

     investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).

  • Se vor lua masuri pentru evitarea poluării accidentale a factorilor de mediu pe toata durata

execuţiei lucrărilor.

  • Deşeurile rezultate in urma lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in

containere metalice acoperite sau pe platforme de depozitare temporara si transportate la o platforma de deşeuri autorizata; transportul acestor tipuri de deşeuri se va face de către o societate specializata autorizata cu respectarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.

  • Deşeurile industriale reciclabile rezultate in perioada lucrărilor de construcţii  (metalice,

hârtie - carton, plastic – PET etc.) vor fi colectate/stocate temporar pe tipuri, in recipiente speciale, in vederea valorificării prin societati autorizate specializate.

  • Deşeurile menajere generate in perioada lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate

temporar in pubele cu capac si eliminate prin firme de salubrizare autorizate.

  • Se interzice utilizarea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp.
  • Se va separa zona de lucru cu panouri demontabile in scopul împiedicării accesului

autovehiculelor si a persoanelor neautorizate.

      - Organizarea de şantier va ocupa fi amenajata astfel incat sa asigure facilitatile de baza conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările si completările ulterioare.

  • La parasirea incintei şantierului, rotile autovehiculelor se vor curata.
  • Se vor evita pierderile de carburanţi sau lubrefianţi la staţionarea utilajelor, astfel toate

utilajele vor fi verificate periodic;

  • Evitarea pierderilor de materiale si substanţe cu potenţial poluant in vederea eliminării

poluării accidentale a apelor de suprafaţa si a apelor subterane.

  • Materialele fine sau prăfoase (pamant, balast, nisip, deşeuri de construcţie prăfoase ) se vor

transporta in autovehicule prevăzute cu prelate de protecţie pentru împiedicarea imprastierii acestora pe partea carosabila.

  • Nu se vor stoca combustibili in şantier.

-  Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrărilor de investiţii.

- Prezentul act nu exonerează de răspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

-  La finalizarea lucrarilor , titularul proiectului notifica A.P.M. Vrancea in vederea efectuarii unui control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.

 

          Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

 

          Prevederile prezentului act se pot revizui in conditiile specificate in art. 41 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, in cazul in care se constata aparitia unor elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii etapa de incadrare.

         Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta , este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii ( potrivit art.16, alin 5 din OUG nr. 195/2005, privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).

 

          Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ

competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusive aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

          Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

         Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale :

  • O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului cu modificarile, completarile si aprobarile ulterioare ;
  • SR 10009 / 2017 privind acustica urbană – limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant;
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
  • HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Ordinului MMP nr. 794/2012 privind Procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deşeuri de ambalaje;
  • Ordinul M.A.P.P.M. 756 / 1997 (a valorilor de referinţă pentru urme de elemente chimice în soluri prin punctele de măsurare indicate de inspectorul de control) si M.O.303 / 06.11.1997, pentru aprobarea Reglementarii privind  evaluarea poluării mediului; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 352 / 21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate;
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.
  • Legea 86 / 10.05.2000 (M.O.244 / 22.05.2000) pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie in probleme de mediu, semnata la Arhus la 25.01.2005.
- Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.