Back

Decizia etapei de incadrare (initiala) pentru PLANUL URBANISTIC ZONAL – “Construire pensiune pentru animale de companie P + 1 E şi împrejmuire” - titular - OLTENESCU MIHAELA DANIELA

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE

(inițială)

 

Nr.  11937 / 02.04.2018

 

 

Ca urmare a notificării adresate de OLTENESCU MIHAELA DANIELA din com. Garoafa, sat Garoafa, str. Principală, nr. 99, ap. 5, județul Vrancea, prin DIVORI PREST SRL Focșani reprezentată de Volodea Fechete, privind planul Planul Urbanistic Zonal - “Construire pensiune pentru animale de companie P + 1 E şi împrejmuire” în com. Garoafa, T 129, P 604, extravilan, jud. Vrancea, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 11937/14.12.2017,

 

în baza:

  • Hotărârii Guvernului nr. 19/12.01.2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative;
  • H.G. nr. 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia;
  • Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

 

având în vedere completările depuse la documentaţie și consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedinţei Comitetului Special Constituit din data de 29.03.2018 - etapa de încadrare,

 

în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, art. 5, alin. (3), pct. c) şi a anexa nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului,

 

în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat,

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide:

 

PLANUL URBANISTIC ZONAL – “Construire pensiune pentru animale de companie P + 1 E şi împrejmuire” în comuna Garoafa, T 129, P 604, extravilan, jud. Vrancea, titular:

OLTENESCU MIHAELA DANIELA din com. Garoafa, sat Garoafa, str. Principală, nr. 99, ap. 5, județul Vrancea,

nu necesită evaluare de mediu şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.

 

1. Caracteristicile planului:

a)gradul în care planul creează un cadru pentru proiecte şi alte activităţi viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea şi condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

Obiectivele planului: stabilire reglementări urbanistice pentru schimbarea funcțiunii existente a terenului (agricol) în vederea realizării unor construcții cu funcțiunea pentru servicii: clădire cu destinația pensiune pentru animale de companie (P+M) și spații auxiliare specifice, clădire pavilion administrativ, căi de acces carosabile și pietonale, platforme pentru parcare auto și platforme funcționale, spații verzi și împrejmuire teren.

Terenul este liber de construcții; accesul la teren se face din drumul de exploatare situat în partea de vest a terenului și racordat la drumul județean Garoafa – Făurei care se descarcă în DN2-E85; zona nu este echipată edilitar; teren este traversat de o conductă transport țiței administrată de CONPET SA.

Conform C.U. nr. 142/08.06.2017 emis de Consiliul Județean Vrancea, terenul are destinația teren agricol și destinația teren agricol.

Bilanț teritorial: suprafață teren: 3711 mp; zonă construcții prestări servicii: max. 608; zonă căi rutiere de acces, platforme pentru parcări și circulație pietonală: max. 1278 mp; spații verzi: min. 1722 mp; zonă echipare edilitară max. 103 mp.

Modul de utilizare a terenului: procentul de ocupare a terenului (POT) propus = max. 20%, coeficientul de utilizare a terenului (CUT) propus = max. 0,4.

b) gradul în care planul influenţează alte planuri şi programe, inclusiv pe cele în care se integrează sau care derivă din ele: Propunerea PUZ-ului răspunde posibilităților de dezvoltare a comunei Garoafa. Reglementările stabilite prin prezentul PUZ vor fi obligatorii pentru documentațiile de autorizare pentru obiectivele cuprinse în planul propus.  

c) relevanţa planului în/pentru integrarea consideraţiilor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile:

Utilitățile se vor asigura astfel: rețelele hidroedilitare se vor realiza independent, de o parte și de alta a zonei de protecție a conductei CONPET: zona de vest: foraj de alimentare cu apă cu H = 40 m și bazin etanș vidanjabil cu V = 20 mc pentru colectarea apelor uzate; zona de est: foraj de alimentare cu apă cu H = 40 m și bazin etanș vidanjabil cu V = 20 mc pentru colectarea apelor uzate; alimentarea cu energie electrică se va realiza prin racord la rețeaua electrică de joasă tensiune existentă pe DN2-E85.

Deșeurile menajere se vor colecta în europubele și vor fi ridicate de firma de salubritate, pe bază de contract.

d) problemele de mediu relevante pentru plan:

- Stabilirea amenajărilor necesare pentru obiectivele stabilite prin plan, cu respectarea reglementărilor specifice detaliate (permisiuni şi restricții) incluse în Regulamentul local de urbanism aferent PUZ-ului;

- Stabilirea soluţiilor pentru asigurarea accesului la amplasament;

- Organizarea circulaţiei carosabile şi pietonale pe amplasament;

- Realizarea infrastructurii de bază (apă, canalizare, energie electrică);

- Stabilirea măsurilor de protecție a mediului și a sănătăţii populaţiei, pentru toate etapele planului.

e) relevanţa planului pentru implementarea legislaţiei naţionale şi comunitare de mediu: 

- Prin activitatea care se va desfășura, planul poate contribui la realizarea obiectivelor de gestionare a deșeurilor, din planurile județene și naționale de gestionare a deșeurilor;

- Având în vedere directivele europene privind gestionarea deșeurilor, activitatea desfășurată de titularul planului va face parte din atingera țintelor de reciclare a deșeurilor și de reducere a cantitații de deșeuri depozitate.

 

2. Caracteristicile efectelor şi ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special, la:

a) probabilitatea, durata, frecvența și reversibilitatea efectelor: Soluția recomandată prin plan nu introduce efecte negative suplimentare asupra solului, subsolului, aerului, apei, microclimatului apelor de suprafață, vegetației, faunei, sau peisajului. Implementarea planului nu produce efecte negative asupra mediului, dar există riscul ca în perioada de execuție a modificărilor să apară efecte negative.

b) natura cumulativă a efectelor: nu se identifică manifestarea de efecte cumulative prin implementarea planului, avȃnd în vedere specificul zonei și caracteristicile planului propus.

c) natura transfrontieră a efectelor: nu este cazul;

d) riscul pentru sănătatea umană sau pentru mediu (de exemplu, datorită accidentelor): În timpul execuției lucrărilor există posibilitatea unor accidente care să prezinte risc asupra calității mediului, de exemplu deversări accidentale de resurse. În acest caz se va înlătura de urgență cauza și se vor lua măsuri pentru împiedicarea repetării incidentului prin inspecții ale utilajelor și instructajul forței de muncă.

e) mărimea şi spaţialitatea efectelor (zona geografică şi mărimea populaţiei potenţial afectate): Terenul are o suprafață de 3711 mp, face parte din extravilanul comunei Garoafa, situat în partea centrală a teritoriului administrativ al comunei și se învecinează la nord, est și sud cu proprietăți particulare și la vest cu canal.

f) valoarea şi vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de:

 (i)  caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul cultural: amplasamentul nu prezintă caracteristici naturale speciale și se află în afara perimetrului de protecție a patrimoniului cultural;

 (ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului: funcțiunea propusă nu presupune efecte de depășire a standardelor sau a valorilor limită de calitate a mediului;

 (iii) folosirea terenului în mod intensiv: prin PUZ se stabilesc modul de ocupare a parcelelor și procentul minim de spații verzi organizate pe solul natural pentru împiedicarea folosirii terenului în mod intensiv;

g) efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului - titularul planului are următoarele obligații:

  • De a respecta legislația de mediu în vigoare.
  • De a urmări ca prevederile PUZ-ului să fie cuprinse în PUG-ul localităţii.
  • De a respecta condiţiile prevăzute în Certificatul de urbanism nr. 142 / 08.06.2017 și Avizul de oportunitate nr. 47/13.12.2017 emise de Consiliul Judetean Vrancea, Avizul nr. 63/20.12.2017 emis de Sistemul de Gospodărire a Apelor Vrancea, Adresa nr. 4774483/06.04.2017 emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență A. Saligny al jud. Vrancea, Avizul nr. 291014/24.11.2017 emis de Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea, Adresa nr. 42722/23.10.2017 emisă de CONPET SA.
  • De a respecta prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
  • De a lua măsuri pentru gestionarea deşeurilor, astfel: deşeurile menajere vor fi colectate în europubele (cu colectare selectivă) amplasate în spaţii special amenajate, cu asigurarea accesului mijloacelor de transport pentru ridicare şi evacuate periodic de către un operator de servicii de salubritate autorizat; deşeurile valorificabile vor fi colectate selectiv şi valorificate prin operatori specializaţi autorizaţi.
  • De a supune procedurii de adoptare planul mai sus menţionat (înregistrat la A.P.M. Vrancea cu nr. 1630/14.02.2018), precum şi orice modificare a acestuia, după caz, numai în forma avizată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile art. 26 din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.
  • De a notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii de încadrare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, înainte de realizarea modificării.
  • De a înainta la A.P.M.Vrancea documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile Ordinului M.M.P. nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, în vederea analizării investiţiei propuse cu parcurgerea etapelor procedurale stipulate în ordinul menţionat. 

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu

Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a asigurat accesul liber al publicului la informaţie prin:

- Publicarea în cotidianul „Monitorul de Vrancea” în ediţiile din 12.12.2017 şi din 15.12.2017 și pe adresa de internet a Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea începând cu data de 04.01.2018 a anunţurilor privind prima versiune a planului în vederea obţinerii avizului de mediu şi declanşarea etapei de încadrare.

Pâna la data luării deciziei, nu au fost înregistrate opinii/observaţii din partea publicului.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le va trimite în scris la A.P.M. Vrancea în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

 În cazul în care nu se înregistrează comentarii din partea publicului în intervalul de 10 zile de la publicarea anunţului, A.P.M. Vrancea va emite decizia finală.

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.