Back

Decizia etapei de incadrare privind planul „ PUZ – Construire galerii comerciale pentru comercializarea produselor alimentare și nealimentare, amplasare bazin de incendiu, bazin de retenție, amenajări exterioare, amenajări în incintă ( parcare, zonă de aprovizionare, spații verzi, drumuri, trotuare), elemente publicitare, post trafo, rețele tehnico- edilitare, împrejmuire incintă, branșamente utilitare și organizare de șantier” - titular - NICOLAȘ ANETA

DECIZIE PRIVIND ETAPA DE ÎNCADRARE

 

 

         Ca urmare a notificării adresate de NICOLAȘ ANETA  cu domiciliul în Odobești,  str. Pictor N. Grigorescu, nr. 2, jud. Vrancea,  privind planul „ PUZ – Construire galerii comerciale pentru comercializarea produselor alimentare și nealimentare, amplasare bazin de incendiu, bazin de retenție, amenajări exterioare, amenajări în incintă ( parcare, zonă de aprovizionare, spații verzi, drumuri, trotuare), elemente publicitare, post trafo, rețele tehnico- edilitare, împrejmuire incintă, branșamente utilitare și organizare de șantier”, înregistrată la APM Vrancea cu nr. 12576 din 07.11.2022 ,

în baza :

  • Hotărârii Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor,
  • Hotărârii Guvernului nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia cu modificările și completările ulterioare ,
  • Hotărârii Guvernului nr. 1076/2004, privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri și programe,

 

având în vedere completările depuse la documentaţie și consultarea autorităţilor publice participante în cadrul şedinţei Comitetului Special Constituit din data de 24.11.2022 - etapa de încadrare,

 

în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, art. 5, alin. (3), pct. c) şi a anexa nr. 1 – Criterii pentru determinarea efectelor semnificative potenţiale asupra mediului,

 

în lipsa comentariilor motivate din partea publicului interesat,

 

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide:

PLANUL URBANISTIC ZONAL – Construire galerii comerciale pentru comercializarea produselor alimentare și nealimentare, amplasare bazin de incendiu, bazin de retenție, amenajări exterioare, amenajări în incintă ( parcare, zonă de aprovizionare, spații verzi, drumuri, trotuare), elemente publicitare, post trafo, rețele tehnico- edilitare, împrejmuire incintă, branșamente utilitare și organizare de șantier ”, amplasat în extravilan Odobești, T 90, P 2636, CF 56380, CN 56380,  jud. Vrancea, titular NICOLAȘ ANETA, nu necesită   evaluare de mediu şi se va supune adoptării fără aviz de mediu.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     

 

Motivele care au stat la baza luării deciziei sunt următoarele :

- planul se încadrează în prevederile HG nr. 1076/2004 art. 5. alin (3) lit. c.

1. Caracteristicile planurilor și programelor cu privire, în special, la :

a) gradul în care planul creează un cadru pentru proiecte și alte activități viitoare fie în ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea și condiţiile de funcţionare, fie în privinţa alocării resurselor:

     Obiectivele generale, ce urmeaza a fi realizate prin întocmirea prezentei documentații, sunt următoarele:

  • Respectarea retragerilor minime față de limitele de proprietate;
  • Asigurarea acceselor auto și pietonale;
  • Modul în care este ocupat terenul;
  • Amenajare pe parcelă.

     Obiectivele principale ce urmeaza a fi realizate prin întocmirea prezentei documentații, sunt următoarele:

  • Stabilirea unor funcțiuni compatibile și necesare zonei;
  • Reglementarea terenului ce a generat PUZ în suprafață de 7987 mp;
  • Propunerea zonei funcționale ZCS- zonă comerț și servicii pentru terenul ce a generat PUZ, cu NC 56380 în suprafață de 7987 mp, acesta fiind teren extravilan,având categoria de folosință vie;
  • Introducerea în intravilan a suprafeței de 7987 mp ;
  • Propuneri de reglementări privind indicatorii urbanistici: ( reglementarea regimului de aliniere, a regimului de înalțime, procentul de ocupare al terenului- POT, coeficientul de utilizsre a terenului – CUT, retrageri minime obligatorii, permisiuni, restricții) pentru zona funcțională propusă: ZCS- zonă comerț și servicii;
  • Realizarea infrastructurii edilitare, organizarea rețelei de drumuri, statutul juridic și circulația terenurilor, măsuri de delimitare până la eliminarea efectelor unor riscuri naturale și antropice;
  • Realizarea de căi de acces carosabille și pietonale, alei de incintă, parcări, zone verzi.

 

Terenul ce a generat PUZ este situat în extravilanul localității Odobești, în partea nordică acesteia, cu deschidere la str. Ștefan cel Mare.

Terenul  are ca vecinătăți:

  • Nord – Est  – teren necadastrat- stațiunea viticolă Odobești;
  • Sud -Est      – strada Ștefan cel Mare,
  • Sud- Vest    – teren necadastrat- drum de exploatare – DE-2637;
  • Nord- Vest  – teren necadastrat- drum de exploatare – DE-2635.               

 

Regimul juridic al terenului:

Terenul este situate în extravilanul orașului Odobești, T 90, P 2636,  înscris îm CF nr. 56380 cu NC 56380.

Terenul este deținut în proprietate de către Nicolaș Aneta, conform Contract de vânzare-autent. sub nr. 1174/05.11.2021. Conform Extrasului de Carte Funciară emis în baza cererii nr. 48795/20.05.2022, nu există înscriei privitoare la sarcini.

Includerea terenului în listele monumentelor istorice și/sau ale naturii ori în zona de protective a acestora- terenul se află în zona de protective a monumentului istoric ,, Casa Pogorevici”, cod LMI VN-II-m-B-06536, str. Ștefan cel Mare, nr. 59 A.

Terenul se află partial în zona de potecție a DJ 205 B cu restricții de construire. Terenul nu este grevat de alte servituți.

Regimul economic:

Folosința actuală a terenului- vie.

Destinația stabilită prin PUG- zonă agricolă.

Utilizări admise: activități agricole, construcții care servesc activităților agricole sau care prin natural or nu se pot amplasa în intravilan.

Utilizări admise cu condiții: alte construcții cu condiția elaborării și aprobării în prealabil a unei documentații PUZ.

Utilizări interzise: construcții sau lucrări care pot prejudicial calitatea mediului, pot afevta situl sau pot degrada fondul funciar existent.

Regimul tehnic:

Suprafața terenului este de 7987 mp.

Întrucât prin cerere se solicită derogare de la PUG, în sensul că se dorește implementarea unei funcțiuni ( unități comerciale) incompatibilă cu funcțiunea inițială ( agricolă), în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2001) privind amenajarea teritoriului și urbanismului, cu modificările ulterioare, art. 32, alin. ( 1), lit. c) și alin. ( 5), lit. a), derogarea poate fi solicitată printr-o documentație PUZ sau pin actualizarea PUG.

Realizarea functiunilor propuse:

•Stabilirea unor reguli de construire care să fie compatibile cu tendința actuală de dezvoltare a zonei;

•Stabilirea unor reguli clare de construire, de aliniere a construcțiilor în concordanţă cu clădirile deja existente în zonă, aflate în stare foarte bună;

•Rezolvarea arhitectural-volumetrică care să permită realizarea unui ansamblu reprezentativ din punct de vedere urban în concordanță cu situația existentă.

 

Regim de aliniere:

Zonificare funcțională pentru terenul ce a generat PUZ a fost trasată limita edificabilului pentru zona funcțională ZCS – zonă comerț și servicii, respectând retragerile obligatorii de la limitele proprietății, după cum urmează:

  • Retragerile față de aliniament (în partea de est – strada Ștefan ce Mare, în partea de sud – DE 2637 și în partea de vest – drum de exploatare 2635) vor fi de minim 5,00 metri;

 

  • Retragerile față de limita laterala (în partea de nord) va fi de minim 3,00 metri.

Regim de inaltime:

  • Înălțimea maximă a clădirilor = +20,00m
  • Înălțimea maximă totem/pilon/panou publicitar = +25,00m

 

BILANȚ TERITORIAL TEREN CE A GENERAT P.U.Z.

 

EXISTENT

PROPUS

Suprafață(mp)

Procent (%)

Suprafață(mp)

Procent (%)

Zonă teren vii                                                                                                     -extravilan-

7,987.00

100%

Teren intravilan

7,987.00

100%

ZCS - Zonă comerț și servicii

7,987.00

100%

1.CONSTRUCȚII - Suprafață construită la sol

3993.5

50%

2.CIRCULAȚII

2795.45

35%

3.SPAȚII VERZI

1198.05

15%

TOTAL TEREN ZONA P.U.Z.

7,987.00

100%

7,987.00

100%

Notă: *Se propune introducerea în intravilan a suprafeței de 7.987,00mp                                 Rezultatul bilanțului teritorial propus este raportat la suprafața totală de 7.987,00mp conform acte și măsurători din teren.

 

Indicatori urbanistici propuși:

  • P.O.T. max. Propus = 50%
  • C.U.T.max. propus = 1,5
  • RH max. Propus = P+2E
  • Înălțimea maximă a clădirilor = +20,00m
  • Înălțimea maximă totem/pilon/panou publicitar = +25,00m

Accesul la teren se va face din drumul județean DJ 205 B- strada Ștefan cel Mare.

Pe teren se vor asigura locuri de parcare, conform R.G.U. – Anexa 5.

  • Un loc de parcare la 200 mp suprafață desfășurată a construcției pentru unități de pâna la 400 mp;
  • Un loc de parcare la 100 mp suprafață desfășurată a construcției pentru unități de 400-600 mp;
  • Un loc de parcare la 50 mp suprafață desfășurată a construcției pentru unități de 600-2000 mp;
  • Un loc de parcare la 40 mp suprafață desfășurată a construcției pentru unități de peste 2000 mp;

 

Echiparea edilitară:

În zonă există rețele de alimentare cu apă, energie electrică, gaze natural, canalizare, telefonie și internet. Se vor face racorduri la rețelele existente.

Alimentarea cu apă se va realiza prin branșament la rețeaua de alimentare existentă PEHD 250 mm a orașului Odobești, conform Aviz Compania de Utilități publice SA Focsani nr. 1642/23.09.2022.

Apele uzate menajere, vor fi deversate în rețeaua de canalizare existentă PVC 315 a orașului Odobești conform Aviz Compania de Utilități publice SA Focsani nr. 1642/23.09.2022.

Apele pluviale provenite de pe suprafețele betonate (ape pluviale posibil impurificate cu produse petroliere), vor fi trecute printr-un separator de hidrocarburi, de unde vor fi direcționate prin pante către Str. Ștefan cel Mare.

Apele pluviale curate de pe acoperișul clădirilor vor fi deversate în rețeaua de canalizare existentă PVC 315 a orașului Odobești conform Aviz Compania de Utilități publice SA Focsani nr. 1642/23.09.2022.

 

Alimentarea cu energie electrica:

Alimentarea cu energie electrică se va face prin racordarea la cea mai apropiata rețea din vecinătate printr-o stație de transformare.

În funcție de puterea finală solicitată, în vederea alimentării cu energie electrică a viitorului loc de consum, va fi necesara realizarea unui racord electric de medie tensiune și a unui post de transformare 20/0,4 Kv sau a unui circuit de joasă tensiune din cel mai apropiat post de transformare al DEER-Sucursala Focșani. Lucrările necesare se stabilesc în baza unei fișe de soluție sau studiu de soluție.

Este obligatorie respectarea zonelor de protecție și siguranță ale instalațiilor electrice, conform Legii Energiei Electrice nr. 123/2012 și a normativelor tehnice în vigoare.

Pe teren exista Rețeaua LEA 20 kV Releul Măgura cf. aviz Distributie Energie Electrica Romania nr. VN/247225/23.09.2022, ce va fi deviata in urma realizarii unui studiu de solutie.

Se va obține aviz de la operatorul de rețea.

Telecomunicații.

Zona studiată va fi prevăzută cu sistem de cămine de tragere și conducte montate îngropat prin care se vor monta rețelele de fibră optică ale furnizorilor de servicii de telefonie-TV-internet. 

În cazul lucrărilor de reabilitare drumuri, vor fi incluse și fondurile necesare ridicării sau coborârii gurilor de cămine telefonice la noul nivel al carosabilului, în cazul în care nivelul acestuia se va modifica față de cel existent, în urma lucrărilor de modernizare proiectate.

Toate lucrările proiectate prin această documentație, în zona cablurilor telefonice subterane, vor fi prevăzute a se executa obligatoriu manual și în prezența delegaților Orange Communications.

În cazul în care sunt produse avarii ale instalațiilor de telecomunicații, contravaloarea lucrărilor de remediere a instalațiilor avariate, precum și daunele solicitate de clienții Orange Communications datorită întreruperii furnizării serviciilor, vor fi suportatede cel care a produs avaria.

Rețea gaze naturale

Alimentarea cu gaze naturale se poate face prin racordarea la rețeaua existentă a orașului Odobești.

Adâncimea de pozare a rețelelor subterane este cuprinsă între 0,90-1,20m.

Zona de protecție a unei conducte de gaze naturale din rețeaua de distribuție se întinde la suprafața solului, de ambele părți ale conductei, se măsoară în proiecție orizontală de la generatoarea exterioară a conductei și este de 0,50m, conform NTPEE-2018, cu modificările și completările ulterioare.

În vederea asigurării funcționării normale a rețelelor de distribuție gaze naturale și evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului, în zona de protecție se impun terților restrucții și interdicții prevăzute de legislația în vigoare.

Amplasarea de obiective noi, construcții noi și lucrări de orice natură, în zona de protecție a rețelelor existente, se realizează cu respectarea prevederilor NTPEE-2018, cu modificările și completările ulterioare.

În zona de protecție nu se execută lucrări fără aprobarea prealabilă a operatorului SD, conform NTPEE-2018, cu modificările și completările ulterioare.

Intersectarea conductelor de gaze cu instalațiile în cauză (telefonie, electrice și apă-canal) în montaj subteran sau suprateran se va face, în general, perpedincular pe axul instalației sau lucrării traversate, cazuri excepționale se admit traversări sub unghi mai mic, însă nu va fi mai mic de 60 grade; conducta de gaze naturaleva fi cel puțin 200 mm deasupra celorlalte instalații.

În cadrul lucrărilor de săpătură în zona de protecție a conductelor de gaze se va avea în vedere ca săpătura să se execute numai manual și a nu se distruge răsuflătorile sau chiar conductele de distribuție gaze naturale existente sub presiune.

În cazul avarierii, deteriorării sau aducerea în stare de neîntrebuințare totală sau parțială conductelor și instalațiilor sau accesoriilor componente ale acestora, parte din sistemul de distribuție gaze naturale a cărui exploatare este asigurată de operatorul S.C. GAZMIR IAȘI S.R.L. – Centrul Operațional Odobești, vor fi suportate contravaloarea pagubelor produse, inclusiv cea a pierderilor de gaze naturale și de restabilire a funcționalității elementelor afectate.

Circulația:

Se va realiza un acces pentru andocare și clienți din Str. Ștefan cel Mare din partea de est.

Str. Ștefan cel Mare cu acces direct la terenul ce a generat P.U.Z. are un profil existent și menținut general de 21,90m, cu 9,0m carosabil (o bandă pe sens), 1,70m spațiu verde, 2,20m spațiu pietonal, 4,60m spațiu verde pe o parte și 1,30m spațiu verde și 3,10 m spațiu pietonal pe cealaltă parte.

Drumul de exploatare DE - 2637 din partea de sud a terenului ce a generat PUZ are un profil carosabil existent și menținut,  variabil înre 2,20m - 7,10m.

Drumul de exploatare DE - 2635 din partea de vest a terenului ce a generat PUZ are un profil existent și menținut de 1.90 m.

În ceea ce privește circulațiile și accesele:

-        Parcela este construibilă numai dacă este asigurat un acces carosabil de minim 3,5m dintr-o circulație publică în mod direct sau prin drept de trecere legal obținut prin una din proprietățile învecinate;

-        Pentru toate categoriile de construcții și amenajări se vor asigura accese pentru intervenții în caz de incendiu, dimensionate conform normelor pentru trafic greu;

-        Accesele și circulațiile carosabile nu trebuie sa fie obstrucționate prin mobilier urban și trebuie să fie păstrate libere în permanență.

Autorizarea executării construcțiilor care prin destinație necesită spații de parcare se emite numai dacă există posibilitatea realizării acestora în afara domeniului public.

Realizarea obiectivului de investiție nu va avea un impact semnificativ asupra fluenței sau a condițiilor de siguranță în care se va desfășura circulația auto în zona de studiu.

Accesul carosabil, se va realiza din Str. Ștefan cel Mare din partea de est a terenului ce a generat PUZ.

b) gradul in care planul sau programul influenţează alte planuri si programe, inclusiv, pe cele in care se integrează sau care deriva din ele;     

Planul Urbanistic Zonal va reglementa regimul de construire, inaltimea maxima admisa, coeficientul de utilizare al terenului, procentul de ocupare al terenului, conformarea arhitectural volumetrica, retragerile fata de limitele laterale, principale si posterioare ale parcelei, accesuri auto si pietonale, materiale admise, modul de ocupare a terenului, asigurare parcari si spatii verzi in incinta. 

c) relevanta planului sau programului in /pentru integrarea considerentelor de mediu, mai ales din perspectiva promovării dezvoltării durabile: nu sunt.

d) probleme de mediu relevante : nu sunt

e)  relevanta planului sau programului pentru implementarea legislaţiei naţionale si comunitare  de mediu : - Odată cu implementarea, respectiv finalizarea unei astfel de investiții, zona va cunoaște un aport considerabil, cu un număr crescut de utilizatori permanenți.

Dezvoltarea proiectului va atrage după sine majorarea potențialului zonei și a numărului de investitori, cu precădere privați. Acest fapt va contribui la continua dezvoltare a zonei și implicit a proximității acesteia. 

Din perspectiva specificului zonei, în urma investițiilor, aceasta va cunoaște un progres continuu în funcție de necesități și se va corela cu viitoarele cereri ale zonei și ale utilizatorilor acesteia.

Realizarea investiţiei va avea impact pozitiv, social şi economic, asupra zonei şi asupra comunităţii prin creşterea veniturilor la bugetul local din impozite şi taxe.

         Propunerea funcțională a acestui P.U.Z. are potențialul de a accentua serviciile necesare populației, de a crea un subpol comercial și de servicii, de echilibru, în partea nordică a orașului și de a crea noi locuri de muncă.

 

2. Caracteristicile efectelor și ale zonei posibil a fi afectate cu privire, în special la :

  1. probabilitatea, durata, frecvența și reversibilitatea efectelor : - prin măsurile luate nu apare efectul remanent asupra mediului.
  2. natura cumulativa a efectelor – nu este cazul.
  3. natura transfrontiera a efectelor – nu este cazul.
  4. riscul pentru sănătatea populaţiei umane sau pentru mediu ( de exemplu datorita accidentelor)- nu este cazul .
  5. mărimea și spaţialitatea efectelor ( zona geografică și mărimea populaţiei potenţial afectată ) – impactul este redus pe perioada execuţiei lucrărilor;
  6. Valoarea, vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de :

( i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul natural : nu este cazul.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limita de calitate a mediului :nu este     cazul.

(iii) folosirea terenului în mod intensiv : nu este cazul.

  1. efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional : nu este cazul.

 

 

Obligaţiile titularului - titularul planului are următoarele obligații:

 

  • De a respecta legislația de mediu în vigoare.
  • De a urmări ca prevederile PUZ-ului să fie cuprinse în PUG-ul localităţii.
  • De a respecta condiţiile prevăzute în Certificatul de urbanism nr. 98 / 20.06.2022 emis de Primăria orașului Odobești si a avizelor mentionate in acesta .
  • De a respecta Punctul de vedere nr. 12073/06.10.2022 emis de DSP Vrancea, Punctul de vedere nr. 667493/27.09.2022 emis de ISU Vrancea, Avizul de Oportunitate nr. 21/03.11.2022 emis de Consiliul Județean Vrancea, Avizul condiționat nr. 1479/26.09.2022 emis de GAZMIR Iași, Avizul de principiu nr. 1642/23.09.2022 emis de SC CUP SA Focșani, Avizul favorabil nr. 84158/28.09.2022 emis de Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea- Serviciul Rutier, Punct de vedere nr. 4717/D.V./29.09.2022 emis de SGA Vrancea,  Avizul de principiu nr. 247225/23.09.2022 emis de Distribuție Energie Electrică România- Sucursala Focșani, Avizul condiționat nr. 142/26.09.2022 emis de Telekom România Communications SA.
  • De a respecta prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
  • De a lua măsuri pentru gestionarea deşeurilor, astfel: deşeurile menajere vor fi colectate în europubele (cu colectare selectivă) amplasate în spaţii special amenajate, cu asigurarea accesului mijloacelor de transport pentru ridicare şi evacuate periodic de către un operator de servicii de salubritate autorizat; deşeurile valorificabile vor fi colectate selectiv şi valorificate prin operatori specializaţi autorizaţi.
  • De a supune procedurii de adoptare planul mai sus menţionat (înregistrat la A.P.M. Vrancea cu nr. 12576 / 07.11.2022), precum şi orice modificare a acestuia, după caz, numai în forma avizată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile art. 26 din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.
  • De a notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii de încadrare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, înainte de realizarea modificării.
  • De a înainta la A.P.M.Vrancea documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/03.12.2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, în vederea analizării investiţiei propuse cu parcurgerea etapelor procedurale stipulate în Legea menţionata. 

 

Documentaţia care a stat la baza deciziei : notificare nr. 12576/07.11.2022, certificat de urbanism nr. 98/20.06.2021  emis de Primăria orașului Odobești, memoriu de prezentare,  plan de situație, plan încadrare în zonă, Punctul de vedere nr. 12073/06.10.2022 emis de DSP Vrancea, Punctul de vedere nr. 667493/27.09.2022 emis de ISU Vrancea, Avizul de Oportunitate nr. 21/03.11.2022 emis de Consiliul Județean Vrancea, Avizul condiționat nr. 1479/26.09.2022 emis de GAZMIR Iași, Avizul de principiu nr. 1642/23.09.2022 emis de SC CUP SA Focșani, Avizul favorabil nr. 84158/28.09.2022 emis de Inspectoratul Județean de Poliție Vrancea- Serviciul Rutier, Punct de vedere nr. 4717/D.V./29.09.2022 emis de SGA Vrancea,  Avizul de principiu nr. 247225/23.09.2022 emis de Distribuție Energie Electrică România- Sucursala Focșani, Avizul condiționat nr. 142/26.09.2022 emis de Telekom România Communications SA. Informarea si participarea publicului :

Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a asigurat accesul liber al publicului la informaţie prin:

- Publicarea în cotidianul „ Libertatea ” în ediţiile din 05.11.2022 și 08.11.2022 a anunţurilor privind prima versiune a planului în vederea obţinerii avizului de mediu şi declanşarea etapei de încadrare;

În conformitate cu prevederile art. 12 alin ( 2 ) din HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare pe care le trimite în scris la APM Vrancea, in termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

În cazul în care nu se înregistrează comentarii din partea publicului în intervalul de 10 zile de la publicarea anunţului, APM Vrancea va emite decizia finala.

 

 

Menţiuni despre procedura de contestare administrativă şi contencios administrativ:

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusiv aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi orice organizaţie neguvernamentală care îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 2 lit. e), considerându-se că acestea sunt vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim.

Actele sau omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului se atacă odată cu decizia etapei de încadrare, cu acordul de mediu sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării acordului de mediu, respectiv cu aprobarea de dezvoltare sau, după caz, cu decizia de respingere a solicitării aprobării de dezvoltare.

 Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoanele prevăzute la art. 24 au obligaţia să solicite autorităţii publice emitente a deciziei menţionate la art. 24 alin. (3)

sau autorităţii ierarhic superioare revocarea, în tot sau în parte, a respectivei decizii. Solicitarea trebuie înregistrată în termen de 30 de zile de la data aducerii la cunoştinţa publicului a deciziei.

 

Autoritatea publică emitentă are obligaţia de a răspunde la plângerea prealabilă prevăzută la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia la acea autoritate.

Procedura de soluţionare a plângerii prealabile prevăzute la alin. (1) şi (2) este gratuită şi trebuie să fie echitabilă, rapidă şi corectă.