Back

Decizia etapei de incadrare (proiect) pentru proiectul Modernizarea sistemului de colectare a apei meteorice in comuna Golesti, judetul Vrancea - titular - COMUNA GOLESTI

DECIZIA  ETAPEI  DE  INCADRARE- PROIECT

 

 

               Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresata de  catre :  COMUNA GOLESTI, cu  sediul in com. Golesti, sat Golesti, jud. Vrancea,  înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 4462/ 16.04.2019; în baza  Legii nr. 292/ 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare, Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 18.07.2019 faptul că proiectul: ,, Modernizarea sistemului de colectare a apei meteorice in comuna Golesti, judetul Vrancea ” propus a fi amplasat in în  intravilanul com. Golesti, sat Golesti, str. Orizont, Izvor, Dimitrie Cantemir , judeţul Vrancea, nu se supune evaluării impactului asupra mediului şi nu se supune evaluării adecvate.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele pe baza carora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluarii impactului asupra mediului sunt urmatoarele:

a) - proiectul se încadrează în prevederile Legii nr. 292 / 2018, Anexa nr. 2, pct.  13 a ( orice modificari sau extinderi, altele decat cele prevazute la pct. 24 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevazute in anexa nr. 1 sau in prezenta anexa, deja autorizate, executate sau in curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative negative asupra mediului)              

b)Caracteristicile proiectului :   

b1) - Dimensiunea si conceptia intregului proiect:

Regimul juridic: Terenurile sunt situate in intravilanul comunei Golesti, apartin domeniului public al comunei Golesti si asupra terenului nu greveaza alte sarcini si servituti

Regimul economic: Terenul respectiv este încadrat la categoria de folosinţă actuala –   drumuri. Destinatia : cai de comunicatii.

Regimul tehnic: Suprafata totala a terenurilor este de 10910 mp. Lucrarile propuse se vor realiza conform solutiilor date de proiectant, constau in realizarea unor dispozitive tip santuri pereate pentru preluarea si dirijarea apelor meteorice, acostamente betonate si platforme betonate armate.

Descrierea proiectului:

Lucrarile vizate in cadrul acestui proiect:

1. Executia de acostamentele  betonate avand  o suprafata totala pe cele 3 strazi de 331,36 mp. care vor avea o pantă transversală de 4 % către şanţuri si o latime de 50 cm. In urma asfaltarii celor 3 strazi (Izvor, Orizont si Dimitrie Cantemir), acostamentele au fost realizate dintr-un strat de balast in grosime de 10 cm.

Lucrarile care se vor efectua la executia acostamentele betonate prevazute in proiect:

- Strat drenant din nisip pilonat in grosime de 5 cm.;

- Montare pereu din placi de beton C 20/25 in grosime de 10 cm.;

Executia acostamente betonate se vor realiza pe cele 3 strazi:

-Strada Orizont-lucrarile de modernizare a acostamentelor betonate se va realiza pe partea dreapta incepand de la km 0+000(Strada Pioneri) si se sfarseste la km 0+296 (Drumul Comunal DC 212).

-Strada Izvor-lucrarile de modernizare a acostamentelor betonate se va realiza pe partea stanga incepand de la km 0+000 (Strada Pioneri) si se sfarseste la km 0+300 (Drumul Comunal DC 212).

-Strada Dimitrie Cantemir-lucrarile de modernizare a acostamentelor betonate se va realiza pe partea dreapta incepand de la km 0+000(Strada Pioneri) si se sfarseste la km 0+303 (Drumul Comunal DC 212).

2. Executia unui numar de 42 de accese la proprietati din beton armat.

Lucrarile care se vor efectua la executia acceselor la proprietati din beton armat C30/37 sunt:

- demolarea podetelor existente;

- sapatura manuala si compactarea umpluturii existente;

- executie fundatie din balast 0-63 mm. in grosime de 10 cm.;

- executie fundatie din beton armat C 20/25 (50x25);

- executie placa de beton aramat C30/35 in grosime de 15 cm. (plasa sudata ∅8 cu ochiuri de 10x10 cm);

- executia timpanelor(1.75x0.25x0.25).

Podetele existente din dreptul acceselor care se afla in stare necorespunzatoare vor fi demolate si inlocuite cu cele prevazute in cadrul proiectului. In cadrul acestei investitii sunt 2 accese la proprietati(Strada Orizont la numarul postal 64 si Strada Izvor la numarul postal 73 A ) care corespund din punct de vedere tehnic si raman ca existente.

Orice neconcordanta intre prevederile prezentei planse si situatia din amplasamentul podetului se va aduce la cunostinta proiectantului.

3.Executie sant pereat in lungime totala de 864.50 m.

Pentru modernizarea sistemului de colectare a apelor  si dirijarea acestora catre Canalul colector Harnau se vor executa 864,50 m. sant pereat amplasat pe cele 3 strazi.

Specificam faptul ca realizarea acestor santuri pereate amplasate pe cele 3 strazi va rezolva problema apelor meteorice provenite din partea de nord a comunei catre partea de sud (Canalul Harnau).

Lucrarile care se vor efectua la executia santurilor pereate C20/25 prevazute in proiect:

- sapatura mecanica cu excavatorul;

- executie strat drenant din nisippilonat in grosime de 5 cm.;

- montare pereu din placi de beton C20/25 in grosime de 10 cm.

Executia santurilor pereate C20/25 se vor realiza pe cele 3 strazi:

-Strada Orizont-lucrarile de modernizare a santurilor pereate C20/25 se vor realiza pe partea dreapta incepand de la km 0+000(Strada Pioneri) si se sfarseste la km 0+296 (Drumul Comunal DC 212).

-Strada Izvor- lucrarile de modernizare a santurilor pereate C20/25 se vor realiza pe partea stanga incepand de la km 0+000 (Strada Pioneri) si se sfarseste la km 0+300 (Drumul Comunal DC 212).

-Strada Dimitrie Cantemir- lucrarile de modernizare a santurilor pereate C20/25 se vor realiza pe partea dreapta incepand de la km 0+000(Strada Pioneri) si se sfarseste la km 0+303 (Drumul Comunal DC 212).

Vor fi prevazute semnalizari rutiere pe perioada executiei. Realizarea unor parametri tehnici optimi privind semnalizarea corespunzatoare, asigurarea colectarii si scurgerii rapide a apelor pluviale, asigurarea vizibilitatii asigura un grad inalt al sigurantei circulatiei pe intreg obiectivul proiectat.

Organizarea de santier :

   Organizarea de șantier va  include toate cheltuielile aferente racordării la utilitățile necesare organizării, în scopul realizării unei lucrari conforme cu cerințele proiectului tehnic.

Cazarea, transportul muncitorilor, depozitarea materialelor, curațenia în șantier, serviciile sanitare, organizarea și semnalizarea corespunzatoare a punctelor de lucru revin în sarcina directa a antreprenorului.

        Justificarea  necesității  proiectului:  

Pe cele 3 strazi (Dimitrie Cantemir, Orizont si Izvor) se afla un numar important de agenti economici. Prin modernizarea sistemului de colectare a apelor din bugetul local, acestia nu mai sunt nevoiti sa investeasca din fonduri proprii pentru realizarea acestora, fapt ce contribuie la dezvoltarea economica din zona.

Modernizarea sistemului de colectare a apelor va facilita patrunderea mijloacelor de interventii pentru situatii de salvare in cadrul proprietatilor private si va permite si traficul cu utilaje grele pe suprafata platformelor de acces la proprietati.

Realizarea investitiei presupune igienizarea si modernizarea sistemului de colectare a apelor meteorice, precum si dirijarea acestora catre Canalul Harnau. Majoritatea acceselor existente sunt subdimensionate, iar podetele acestora sunt in mare parte colmatate. Prin inlocuirea acestora se scade astfel riscul de inundare a gospodariilor datorat intretinerii necorespunzatoare a santurilor si a rigolelor.

b2) Cumularea cu alte proiecte existente si / sau aprobate:nu este cazul.

b3) Utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii:   Pentru realizarea lucrarilor de modernizare se vor folosi:

  • produse de balastieră (aprovizionate de la balastiere autorizate);
  • betoane asfaltice şi betoane de ciment (aprovizionate de la staţii de betoane autorizate, sau preparate local conform normelor) ;
  • combustibili auto necesari functionării utilajelor (vor fi aprovizionaţi din staţii de distribuţie);

b4) Cantitatea si tipurile de deşeuri generate/ gestionate: Din activitatea ce urmeaza a se desfaşura pe platforma obiectivului se estimeaza ca va rezulta un volum variabil de deseuri.

Aceste deşeuri vor fi de genul:

- deşeuri menajere provenite de la muncitorii care realizează obiectivul; compoziţia acestora este predominantă din materii organice, ambalaje de hârtie, plastic,  sticlă şi resturi textile.

- deşeuri industriale: deşeuri din metale feroase care provin de la  conducte sau piese de schimb deteriorate în timp, scăpări de produse petroliere – provenite de la exploatarea utilajelor terasiere.

Modul de gospodărire a deşeurilor

Deşeurile rezultate din activitatea zilnică desfăşurată în cadrul modernizari si refaceri drumurilor vor fi colectate în pubele tipizate amplasate în locuri special destinate acestui scop; pubelele vor fi preluate periodic de către serviciile de salubritate din zonă, pe bază de contract.

Deşeurile provenite de la pierderile accidentale de produse petroliere vor fi colectate şi deversate într-un separator de produse petroliere sau vor fi adunate cu ajutorul unor materiale absorbante, care se vor stoca în recipienţi speciali şi vor fi distruse prin incinerare în incineratoare autorizate.

b5) Poluarea si alte efecte negative : pot apărea emisii pe perioada construirii in cazul in care nu iau masuri corespunzătoare de reducerea acestora.

b6) Riscul de accidente, majore si / sau dezastre relevante pentru proiectul in cauza, inclusiv cele cauzate de schimbarile climatice, conform informatiilor stiintifice: titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor. Nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/ mediu si titularul de proiect/ constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

  • Riscuri de accidente majore- nu este cazul;
  • Riscuri de dezastre naturale- nu este cazul;
  • Riscuri cauzate de schimbarile climatice- nu este cazul

b7) Riscurile pentru sanatatea umana - nu este cazul;

 

 

c)Localizarea proiectelor :

 c1) Utilizarea actuala si aprobata a terenurilor: Terenul ocupat cu lucrarile propuse apartine domeniului public al comunei Golesti, are folosinta actuala: drumuri si destinatia: cai de comunicatii.

c2 ) Bogatia, disponibilitatea, calitatea si capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale ( inclusiv solul, terenurile, apa si biodiversitatea) din zona si din subteranul acesteia : nu este cazul.

 c3) Capacitatea de absorbţie a mediului natural,acordandu-se  o atenţie speciala urmatoarelor zone :

       a) zonele umede, zone riverane, guri ale raurilor: nu este cazul,

       b) zonele costiere si mediul marin: nu este cazul,

       c) zonele montane si forestiere: nu este cazul,

       d) arii naturale protejate de interes national, comunitar, international: nu este cazul,

       e) zone clasificate sau protejate conform legislatiei in vigoare: situri Natura 2000 desemnate in conformitate cu legislatia privind regimul ariilor  naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei si faunei salbatice; zonele prevazute de legislatia privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national- Sectiunea a III-a – zone protejate, zonele de protectie instituite conform prevederilor legislatiei din domeniul apelor, precum si a celei privind caracterul si marimea zonelor de protectie sanitara si hidrologica

: nu este cazul.

       f) zonele in care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevazute de legislatia nationala si la nivelul Uniunii si relevante pentru proiect sau in care se considera ca exista astfel de cazuri: amplasamentul nu este situat in astfel de zone

       g) ariile in care standardele de calitate a mediului stabilite de legislaţie au fost deja depăşite :           

       nu este cazul;

       h) zonele cu o densitate mare a populatiei : proiectul nu va avea un impact semnificativ;

       i) peisaje si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic : nu este cazul, 

 d) Caracteristicile impactului potenţial :

d1)Importanta si extinderea spatiala a impactului – zona geografica si dimensiunea populatiei care   poate fi afectata : impactul este local, cu durata limitata, numai in zona frontului de lucru si  nu va  schimba functiunea zonelor invecinate.

d2) Natura impactului: direct si temporar , in perioada de realizare a lucrarilor.

d3) Natura transfrontaliera a impactului : nu este cazul, proiectul nu intra sub incidenta Conventiei   privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier , adoptata la Espoo la  25.02.1991 ratificata prin Legea nr. 22/2001.

d4) Intensitatea si complexitatea impactului : in perioada de execuţie a proiectului  impactul asupra  factorilor de mediu va fi nesemnificativ sau minim daca se vor respecta masurile privind protecţia  factorilor de mediu impuse prin proiect ( prezentate in memoriul de prezentare) ,

      d5) Probabilitatea impactului : redusa pe timpul realizarii proiectului,

      d6) Debutul, durata, frecventa si reversibilitatea preconizate ale impactului : impactul lucrarilor

      asupra factorilor de mediu va debuta odata cu inceperea executiei lucrarilor, in perioada de executie  a proiectului impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar si reversibil .

     d7) Cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate: nu este cazul

     d8) Posibilitatea de reducere efectiva a impactului: prin aplicarea conditiilor de realizare a proiectului mentionate la punctul II.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului :

- Investiţia se va realiza cu respectarea proiectului, a legislaţiei de mediu in vigoare si a menţiunilor din Certificatul de Urbanism nr. 29 / 01.03.2019 emis de Primaria Golesti, , cat si a celorlalte avize mentionate in cadrul acestuia.

- Pe tot parcursul execuţiei lucrărilor si funcţionarii obiectivului se vor lua toate  masurile si se vor realiza toate lucrările necesare pentru protecţia calităţii apelor si prevenirea poluării accidentale ale apelor subterane si de suprafaţa.

- Prezentul act nu exonereaza titularul de proiect de obligatia obtinerii avizelor mentionate in certificatul de urbanism.

- Constructorul si beneficiarul răspunde de realizarea corecta a lucrărilor propuse, aferente construcţiilor prezentate in Memoriul Tehnic.

- La executarea lucrărilor, se vor respecta normele sanitare, PSI, de protecţia muncii, de gospodărire a apelor si de protectia mediului in vigoare.

      - Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice si a regimului juridic prevăzute    prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autoritati.

- Managementul deşeurilor generate de lucrările de construcţii va fi in conformitate cu legislaţia specifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizează lucrările.

- Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva a tuturor categoriilor de deşeuri produse (deşeuri inerte din demolări, deşeuri de ambalaje, deşeuri metalice etc.), in conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor .

- Se interzice depozitarea materialelor de construcţii si a deşeurilor rezultate in spatii neamenajate in acest scop.

- Se vor asigura condiţii pentru depozitarea temporara a materialelor de construcţii si a reziduului de şantier astfel incat sa nu creeze disconfort locuitorilor din zona.

- Se vor respecta prevederile HG nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizării in exteriorul clădirilor.

- După terminarea lucrărilor, constructorul are obligaţia eliberării amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, anrocamente, grămezi de pamant, desuri specifice rezultate din lucrarile de constructie, etc.) si refacerea cadrului natural.

  • Investiţia va respecta strict proiectul si masurile de protecţie a mediului prevăzute de proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.
  • Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).
  • Se vor lua masuri pentru evitarea poluării accidentale a factorilor de mediu pe toata durata execuţiei lucrărilor.
  • Deşeurile rezultate in urma lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in containere metalice acoperite sau pe platforme de depozitare temporara si transportate la o platforma de deşeuri autorizata; transportul acestor tipuri de deşeuri se va face de către o societate specializata autorizata cu respectarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Deşeurile industriale reciclabile rezultate in perioada lucrărilor de construcţii  (metalice, hârtie - carton, plastic – PET etc.) vor fi colectate/stocate temporar pe tipuri, in recipiente speciale, in vederea valorificării prin societati autorizate specializate.
  • Deşeurile menajere generate in perioada lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate  temporar in pubele cu capac si eliminate prin firme de salubrizare autorizate.
  • Se interzice utilizarea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp.
  • Se va separa zona de lucru cu panouri demontabile in scopul împiedicării accesului  autovehiculelor si a persoanelor neautorizate.
  • Se vor evita pierderile de carburanţi sau lubrefianţi la staţionarea utilajelor, astfel toate  utilajele vor fi verificate periodic;
  • Evitarea pierderilor de materiale si substanţe cu potenţial poluant in vederea eliminării  poluării accidentale a apelor de suprafaţa si a apelor subterane.
  • Materialele fine sau prăfoase (pamant, balast, nisip, deşeuri de construcţie prăfoase ) se vor  transporta in autovehicule prevăzute cu prelate de protecţie pentru împiedicarea imprastierii acestora pe partea carosabila.
  • Nu se vor stoca combustibili in  şantier.

-   Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrărilor de investiţii.

-  Prezentul act nu exonerează de răspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

-   Prezentul act este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

      - Prevederile prezentului act se pot revizui in conditiile specificate in art. 41 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, in cazul in care se constata aparitia unor elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii etapa de incadrare.

-  Nerespectarea prevederilor deciziei APM Vrancea atrage suspendarea şi anularea acestuia, după caz.

-  La finalizarea proiectului autoritatea competenta pentru protecţia mediului efectuează un control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.           

Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale :

  • O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului cu modificarile, completarile si aprobarile ulterioare ;
  • SR 10009 / 2017 privind acustica urbană – limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant;
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
  • HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Ordinului MMP nr. 794/2012 privind Procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deşeuri de ambalaje;
  • Ordinul M.A.P.P.M. 756 / 1997 (a valorilor de referinţă pentru urme de elemente chimice în soluri prin punctele de măsurare indicate de inspectorul de control) si M.O.303 / 06.11.1997, pentru aprobarea Reglementarii privind  evaluarea poluării mediului; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 352 / 21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate;
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.
  • Legea 86 / 10.05.2000 (M.O.244 / 22.05.2000) pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie in probleme de mediu, semnata la Arhus la 25.01.2005.

      Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.