Back

Decizia etapei de incadrare (proiect) pentru proiectul Refacere pod, aparari de maluri pe DN 2D km 53+338, peste raul Putna in comuna Birsesti, judetul Vrancea - titular - C.N.A.I.R S.A. - D.R.D.P. IASI

PROIECTUL DECIZIEI ETAPEI DE INCADRARE

Nr. 6462 din 10.09.2019

              Ca urmare a solicitării de emitere a acordului de mediu adresata de C.N.A.I.R. S.A. – D.R.D.P. IASI cu sediul in mun. Iasi, Sos. Nationala, nr. 23, jud. Iasi, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 4376 din 15.04.2018, în baza Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 01.08.2019 că proiectul:

,, Refacere pod, aparari de maluri pe DN 2D km 53+338, peste raul Putna in comuna Birsesti, judetul Vrancea ”, propus a fi amplasat in com. Birsesti, jud. Vrancea, nu se supune evaluării impactului asupra mediului.

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele pe baza carora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluarii impactului asupra mediului sunt următoarele:

a) - proiectul se încadrează în prevederile Legii 292/2018, Anexa nr. 2, pct. 13. lit.a. (Orice modificari sau extinderi, altele decat cele prevazute la pct. 22 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevazute in anexa nr. 1 sau in prezenta anexa, deja autorizate, executate sau in curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative negative asupra mediului).

- proiectul propus nu intră sub incidenţa art. 28 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare;

- proiectul propus nu intra sub incidenta art. 48 si 54 din Legea Apelor nr. 107/1996, cu modificarile si completarile ulterioare.

b) Caracteristicile proiectului :

   b1) dimensiunea si conceptia intregului proiect :

Ca urmare a cantităților mari de apa acumulate si transportate de râul Putna, s-a produs distrugerea lucrărilor de apărări de maluri si distrugerea sfertului de con, poziționat amonte mal drept, acest fapt conducând la afuierea culeei C2.

Se estimează ca la momentul actual, ansamblul format de pod amplasat pe DN 2D la km 53+338, si apărările de maluri nu asigura condițiile de siguranță a circulației, fiind necesare lucrări de refacere a terasamentului de taluz a corpului de drum, refacerea sfertului de con si execuția de lucrări de refacere a protecțiilor albiei râului pe toata lungimea zonei afectate.

Având in vedere gravitatea proceselor de degradare, care afectează alcătuirea constructiva si funcționalitatea podului, se impune aplicarea urgenta a unor lucrări de intervenție care sa asigure condiții optime de siguranță si confort pentru circulata rutiera si pietonala pe pod.

  1. Se executa semnalizarea șantierului.
  2. Se executa săpătura in vederea devierii râului Putna.
  3. Relocarea anrocamentele montate provizoriu in amplasamentul podului. Anrocamentele vor fi pastrate cat mai aproape de pozitia lucrarii, deoarece acestea vor fi reamplasate conform planului de situatie.
  4. Se executa săpătura de refacere a terasamentului drumului, inclusiv umplutura sfertului de con.
  5. Se demolează fundația si pereul sfertului de con existent.
  6. Se executa fundația si pereul sfertului de con nou. Fundatia sfertului de con va avea, in sectiune transversala, dimensiunile (50x80) cm, iar pereul sfertului de con va avea 15 cm grosime de beton, clasa C30/37, turnat pe un strat de balast cu grosimea de 20 cm.
  7. Se executa zidul de sprijin din doua rânduri de gabioane, montate pe o saltea de gabioane, ce va fi realizat pe 40 m lungime, la baza taluzului rampei, amonte mal drept.
  • Zidul va fi realizat din doua randuri de gabioane, montate pe o saltea de gabioane.
  • Zidul de gabioane are inaltimea totala de 2,0m si este compus din doua gabioane, gabionul de la baza zidului va avea sectiunea 1,50m x 1,00m peste care se dispune un gabion cu sectiunea 1,00m x 1,00m.
  • Zidul de gabioane se monteaza pe o saltea de gabioane cu latimea de 5.00m si grosimea de 0,50m.
  • Pe toata lungimea zidului de sprijin in fata saltelelor de gabioane se va realiza o umplutura din anrocamente cu latimea de 3,00m. Umplutura de anrocamente se va realiza şi în continuarea zidului de sprijin la baza taluzului pe lungimea a 24,00m, până la şanţul de descărcare care va fi prelungit la baza taluzului.
  1. Se montează un geotextil nețesut in spatele zidului de sprijin din gabioane si geogrilele.
  2. Se executa umplutura din spatele gabioanelor cu pământ granular local.
  3. Se executa refacerea terasamentului drumului, cu balast amestec optimal armat cu geogrile.
  4. Se montează geocelule pe intreaga suprafața a zonei de terasament reabilitata. Geocelulele vor fi ancorate in terasament cu ajutorul unor ancore din PC52 Ø20 mm cu lungimea de 1,15 m.
  5. Se executa casiul din beton C30/37 simplu si scara de acces.
  6. Se executa umplutura de pământ vegetal înierbat, peste stratul de geocelule. Stratul din pamant vegetal va avea grosimea de minim 20 cm.
  7. Se executa prelungirea șanțului, existent la baza taluzului, la fata gabioanelor noi montate. Intre santul pereat existent si extinderea acestuia, se va realiza o camera de linistire din beton armat, clasa C30/37.
  8. Se reface acostamentul pe 20 m, realizate din piatra sparta cu grosimea de 18 cm.
  9. Se montează parapetul direcțional tip H2, pe lungimea de 12,00 m. Se va utiliza terminatia din beton existenta.

     La sfarsitul lucrarilor, fațada zidului de sprijin din gabioane, sa fie placata cu un strat din beton simplu C30/37, cu grosimea de 10 cm.

    Organizarea de santier se va amplasa la distanta de zonele locuibile.

b2)Cumularea cu alte proiecte existente si/sau aprobate: nu e cazul.

b3)Utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii:  apa, pamant, agregate minerale: nu e cazul.

b4)Cantitatea si tipurile de deseuri generate/gestionate : deşeuri de construcţii ( deseuri din fier si otel, pamant, balast, piatra sparta, beton ), deseuri de hartie, carton, materiale plastice, lemn de la ambalaje, deşeuri menajere, etc.

Deseurile rezultate in perioada de executie a proiectului vor fi gestionate conform prevederilor Legii nr. 211 / 2011 privind gestionarea deseurilor si HG nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile, inclusiv deseurile periculoase cu modificarile si completarile ulterioare.

Deşeurile vor fi colectate selectiv in spatii special amenajate si valorificate prin unitati specializate.

b5) Poluarea si alte efecte negative : Emisiile poluante vor fi locale, in zonele de lucru, pe perioada executarii lucrarilor si vor fi generate cu precadere ca urmare a activitatilor mijloacelor de transport si utilajelor folosite in perioada de realizare a proiectului.

Emisiile poluante, inclusiv zgomotul provenite din surse din perioada de executie a proiectului vor fi reduse prin utilizarea de utilaje si echipamente adecvate.

b6) Riscurile de accidente majore si/sau dezastre relevante pentru proiectul in cauza, inclusiv cele cauzate de schimbarile climatice, conform informatiilor stiintifice : nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/mediu si titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

-  riscuri de accidente majore- nu este cazul.

- riscuri de dezastre naturale – nu este cazul avand in vedere ca amplasamentul proiectului este in afara zonelor locuite.

- riscuri cauzate de schimbarile climatice – nu e cazul.

b7) Riscurile pentru sanatatea umana - nu este cazul.

c) Amplasarea proiectelor :

c1) Utilizarea actuala si aprobata a terenurilor: conform certificatului de urbanism nr. 7/06.07.2018 emis de Primaria Comunei Birsesti, folosinta – zona de institutii publice si servicii cu destinatia admisa – constructii si dotari complementare destinate circulatiei publice.

c2) Bogatia, disponibilitatea, calitatea si capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa si biodiversitatea) din zona si din subteranul acesteia: nu este cazul,

 c3)  Capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordandu-se o atentie speciala urmatoarelor zone:

       a) zonele umede, zone riverane, guri ale raurilor: nu este cazul,

       b) zonele costiere si mediul marin : nu este cazul,

       c) zonele montane si forestiere : nu este cazul,

       d) arii naturale protejate de interes national, comunitar, international : nu este cazul

       e) zone clasificate sau protejate conform legislaţiei in vigoare : situri Natura 2000 desemnate in conformitate cu legislatia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice ; zonele prevăzute de legislatia privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a – zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislatiei din domeniul apelor, precum si a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică: nu este cazul.

       g) zonele in care au existat deja cazuri de nerespectarea standardelor de calitate a mediului prevazute de legislatia nationala si la nivelul Uniunii si relevante pentru proiect sau in care se considera ca exista astfel de cazuri: nu este cazul,

       h) zonele cu o densitate mare a  populatiei : nu este cazul.

       i) peisaje si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este cazul

d) Tipurile si caracteristicile impactului potenţial :

 d1) Importanta si extinderea spatiala a impactului – zona geografica si dimensiunea populatiei care poate fi afectata : impactul este local, cu durata limitata, numai in zona frontului de lucru si  nu va schimba functiunea zonelor invecinate.

d2) Natura impactului: direct si temporar, in perioada de realizare a lucrarilor.

d3) Natura transfrontaliera a impactului : nu este cazul, proiectul nu intra sub incidenta Conventiei privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier, adoptata la Espoo la 25.02.1991 ratificata prin Legea nr. 22/2001.

d4) Intensitatea si complexitatea impactului : in perioada de execuţie a proiectului  impactul asupra factorilor de mediu va fi nesemnificativ sau minim daca se vor respecta masurile privind protecţia factorilor de mediu impuse prin proiect ( prezentate in memoriul de prezentare).

      d5) Probabilitatea impactului : redusa pe timpul realizarii proiectului,

      d6) Debutul, durata, frecventa si reversibilitatea preconizate ale impactului :impactul lucrarilor asupra factorilor de mediu va debuta odata cu inceperea executiei lucrarilor, in perioada de executie a proiectului impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar si reversibil.

     d7) Cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate: nu e cazul

d8) Posibilitatea de reducere efectiva a impactului: prin aplicarea conditiilor de realizare a proiectului mentionate la punctul II.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului :

- Investiţia se va realiza cu respectarea proiectului, a legislaţiei de mediu in vigoare, a menţiunilor din Certificatul de Urbanism nr. 7/06.07.2018 emis de Primaria Comunei Birsesti; avizul de gospdarire a apelor nr. 35 / 16.05.2019 si avizului ANANP nr. 12 / 05.08.2019.

- Pe tot parcursul execuţiei lucrărilor si funcţionarii obiectivului se vor lua toate  masurile si se vor realiza toate lucrările necesare pentru protecţia calităţii apelor si prevenirea poluării accidentale ale apelor subterane si de suprafaţa.

- Prezentul act nu exonereaza titularul de proiect de obligatia obtinerii avizelor mentionate in certificatul de urbanism.

- Constructorul si beneficiarul răspunde de realizarea corecta a lucrărilor propuse, aferente construcţiilor prezentate in Memoriul Tehnic.

- La executarea lucrărilor, se vor respecta normele sanitare, PSI, de protecţia muncii, de gospodărire a apelor si de protectia mediului in vigoare.

      - Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice si a regimului juridic    

     prevăzute prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autoritati.

      - In perioada de execuţie a lucrărilor vor fi stabilite zone de parcare a autovehiculelor si

      utilajelor utilizate.

    - Se interzic lucrările de întreţinere si reparaţii la utilajele si mijloacele de transport in   

   cadrul  obiectivului de investiţii (acestea se vor realiza numai prin unitati de specialitate

   autorizate).

- Lucrările vor fi executate fara a produce disconfort prin generarea de noxe, praf, zgomot si vibraţii.

- Managementul deşeurilor generate de lucrările de construcţii va fi in conformitate cu legislaţia specifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizează lucrările.

- Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva a tuturor categoriilor de deşeuri produse ( deşeuri inerte din demolări, deşeuri de ambalaje, deşeuri metalice etc.), in conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

- Se interzice depozitarea materialelor de construcţii si a deşeurilor rezultate in spatii neamenajate in acest scop.

- Se vor asigura condiţii pentru depozitarea temporara a materialelor de construcţii si a reziduului de şantier astfel incat sa nu creeze disconfort locuitorilor din zona.

- Se vor respecta prevederile HG nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizării in exteriorul clădirilor.

- Activităţile care produc mult praf vor fi reduse in perioadele cu vânt puternic sau se va urmări o umectare a suprafeţelor.

- Se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si punerea in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

- După terminarea lucrărilor, constructorul are obligaţia eliberării amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, anrocamente, grămezi de pamant, etc.) si refacerea cadrului natural.

  • Investiţia va respecta strict proiectul si masurile de protecţie a mediului prevăzute de proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.
  • Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de

investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).

  • Se vor lua masuri pentru evitarea poluării accidentale a factorilor de mediu pe toata durata execuţiei lucrărilor.
  • Deşeurile rezultate in urma lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in containere metalice acoperite sau pe platforme de depozitare temporara si transportate la o platforma de deşeuri autorizata; transportul acestor tipuri de deşeuri se va face de către o societate specializata autorizata cu respectarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Deşeurile industriale reciclabile rezultate in perioada lucrărilor de construcţii  (metalice, hârtie - carton, plastic – PET etc.) vor fi colectate/stocate temporar pe tipuri, in recipiente speciale, in vederea valorificării prin societati autorizate specializate.
  • Deşeurile menajere generate in perioada lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in pubele cu capac si eliminate prin firme de salubrizare autorizate.
  • Se interzice utilizarea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp.
  • Se va separa zona de lucru cu panouri demontabile in scopul împiedicării accesului

autovehiculelor si a persoanelor neautorizate.

  • Se vor evita pierderile de carburanţi sau lubrefianţi la staţionarea utilajelor, astfel toate

utilajele vor fi verificate periodic;

  • Evitarea pierderilor de materiale si substanţe cu potenţial poluant in vederea eliminării

poluării accidentale a apelor de suprafaţa si a apelor subterane.

  • Materialele fine sau prăfoase (pamant, balast, nisip, deşeuri de construcţie prăfoase ) se vor transporta in autovehicule prevăzute cu prelate de protecţie pentru împiedicarea imprastierii acestora pe partea carosabila.
  • Nu se vor stoca combustibili in şantier.

-   Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrărilor de investiţii.

- Prezentul act nu exonerează de răspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

-  La finalizarea lucrarilor , titularul proiectului notifica A.P.M. Vrancea in vederea efectuarii unui control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.

 

Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

 

Prevederile prezentului act se pot revizui in conditiile specificate in art. 41 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, in cazul in care se constata aparitia unor elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii etapa de incadrare.

Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta , este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii ( potrivit art.16, alin 5 din OUG nr. 195/2005, privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).

 

Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ

competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusive aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

      Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale :

  • O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului cu modificarile, completarile si aprobarile ulterioare ;
  • SR 10009 / 2017 Acustica – limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant;
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
  • HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Hotărârea de Guvern 235/2007 (M.O. 199 / 22.03.2007), privind gestionarea uleiurilor uzate
  • Ordinului MMP nr. 794/2012 privind Procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deşeuri de ambalaje;
  • Ordinul M.A.P.P.M. 756 / 1997 (a valorilor de referinţă pentru urme de elemente chimice în soluri prin punctele de măsurare indicate de inspectorul de control) si M.O.303 / 06.11.1997, pentru aprobarea Reglementarii privind  evaluarea poluării mediului; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 352 / 21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate;
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei cu modificarile si completarile ulterioare.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.
  • Legea 86 / 10.05.2000 (M.O.244 / 22.05.2000) pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie in probleme de mediu, semnata la Arhus la 25.01.2005.