Back

Decizia etapei de incadrare (PROIECT) pentru “Realizare INT localitatea Obrejița, comuna Obrejița, județul Vrancea” - titular SDEE Focșani

DECIZIA  ETAPEI  DE  INCADRARE (PROIECT)

Nr. 10109/13.09.2019

               Ca urmare solicitării de emitere a acordului de mediu adresata de către: SDEE Focșani, cu sediul în mun. Focșani, b-dul Independenței, nr. 2, jud. Vrancea, înregistrată la Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea cu nr. 4708/21.05.2018;

                în baza  Legii nr. 292/ 2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare,

               Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea decide, ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Comisiei de Analiza Tehnica din data de 12.09.2019  faptul că proiectul:  “Realizare INT localitatea Obrejița, comuna Obrejița, județul Vrancea”, propus a fi amplasat în com. Obrejița, jud. Vrancea, nu se supune evaluării impactului asupra mediului .

 

Justificarea prezentei decizii:

I. Motivele pe baza carora s-a stabilit necesitatea neefectuarii evaluarii impactului asupra mediului sunt următoarele:

a) - proiectul se încadrează în prevederile Legii 292/2018, Anexa nr. 2, pct. 13 lit b) si pct. 13. lit.a. (Orice modificari sau extinderi, altele decat cele prevazute la pct. 22 din anexa nr. 1, ale proiectelor prevazute in anexa nr. 1 sau in prezenta anexa, deja autorizate, executate sau in curs de a fi executate, care pot avea efecte semnificative negative asupra mediului).

b) Caracteristicile proiectului :

   b1) dimensiunea si conceptia intregului proiect :

Localizarea proiectului:

Terenul pe care vor fi amplasate instalaţiile electrice proiectate este situat în intravilanul si in extravilanul localitatii Obrejita,com. Obrejita, jud. Vrancea

Lucrările de imbunatatire a nivelului de tensiune a retelelor electrice, necesita ocuparea următoarelor suprafeţe de teren :

OCUPARE DEFINITIVĂ

            Arabil                                      Păşune                                     Neproductiv

            0 mp                                          0 mp                                            13 mp

Se estimează ocuparea următoarelor suprafeţe de teren :

- 330  mp- temporara pentru realizare LEA 20 KV ;

- 3000 mp- temporara pentru realizare LEA 0,4 KV ;

- 13  mp- definitiva pentru amplasarea stalpilor proiectati ;

Terenul ocupat temporar este situat pe domeniul public.

 

Justificarea necesității proiectului:

Reţeaua de distribuţie publică de 0,4 KV din comuna Obrejita,satul Obrejita, in zona propusa pentru realizare imbunatatire nivel de tensiune (INT), alimenteaza consumatorii existenti din :

- postul de transformare PTA 9701 Gylgrad -20/0,4 KV 250 kVA racordat la LEA 20 KV Timboiesti, alimentata din statia 110/20 kV Gugesti.Din acest post de transformare sunt alimentati un numar de 80 de utilizatori, din care 5 trifazati.

- din postul de transformare PTA 4247 Obrejita Sat -20/0,4 KV 160 kVA racordat la LEA 20 KV Timboiesti, alimentata din statia 110/20 kV Gugesti. Din acest post de transformare pe circuitul propus a fi modernizat sunt alimentati un numar de 104 abonati monofazati, 3 abonati trifazati.

            Reţeaua de distribuţie publică de 0,4 KV mentionata, este construita pe stalpi de beton cu conductoare clasice de Al, cu sectiuni cuprinse intre 35 si 50 mmp.

            Starea fizica a obiectivelor :

-stalpi fisurati (deteriorati) si inclinati, console ruginite si indoite ;

-conductoare subdimensionate, cu multe inadiri si cu izolatia imbatranita;

-distante mari intre stalpi ce au determinat micsorarea gabaritului fata de pamant ;

-prizele de legare la pamant din retea sunt necorespunzatoare (prezinta un grad ridicat de uzura fizica si morala) ;

-circuitele LEA 0,4 KV  din PTA au lungimi de pana la 1,4km ;

-caderi mari de tensiune.

            Starea fizica a retelelor prezentate mai sus, cresterea puterilor absorbite de consumatorii existenti si aparitia de noi consumatori (preponderent casnici) duc la cresterea peste limitele admisibile a pierderilor tehnice si a abaterilor de tensiune, precum si la frecvente intreruperi in alimentarea cu energie electrica a consumatorilor.

Lucrările ce urmeaza a fi executate :

Lucrările de modernizare sunt împărțite astfel:

- Proiectarea unui  post de transformare aerian (PTA proiectat) – 160 KVA;

- Proiectarea unui racord (LEA) 20 KV pentru alimentare cu energie PTA proiectat  pe un traseu prezentat in planul de situatie nr. 2.3. LEA 0,4 KV existenta traverseaza DN2/E85.

Racordul (LEA) 20 KV proiectat va fi situat pe acelasi amplasament al stalpilor existenti din LEA 0,4 KV – 330 m.

Stalpii uzați din LEA 0,4 KV vor fi inlocuiti (pe acelasi amplasament) cu stalpi de medie tensiune  pentru a asigura functionalitatea liniei de 20 KV  si a liniei electrice 0,4 KV montate pe stalpi comuni) ;

- Reconfigurarea si modernizarea retelei aeriene de distributie publica de JT de 0,4 kV, in functie de PTA existente si proiectate ;

- înlocuirea conductoarelor funie cu conductoare torsadate torsadate (tip T2X, cu izolaţie din polietilenă reticulată), de secțiuni corespunzătoare;

- înlocuirea stâlpilor uzați cu stâlpi de beton și îndreptarea stâlpilor înclinați;

- montarea sau refacerea prizelor de legare la pământ;

- numerotarea și inscripționarea stâlpilor.

Pentru reglementarea iluminatului public, la  PTA proiectat se vor monta: punct de aprindere iluminat public și BMP pentru contorizare iluminat public..

Organizarea de santier : Nu sunt necesare lucrări pentru organizare de şantier..

b2) Cumularea cu alte proiecte existente si/sau aprobate:Nu este cazul

b3) Utilizarea resurselor naturale, in special a solului, a terenurilor, a apei si a biodiversitatii: nu este cazul;.

b4) Cantitatea si tipurile de deseuri generate/gestionate : Deşeurile recuperabile de orice tip (conductoare electrice, elemente de fixare a acestora pe stâlpi, e.t.c.), vor fi predate în baza formalităţilor de predare –primire către gestionarul obiectivului şi depozitate corespunzător legislaţiei în vigoare.

Constructorul asigură:

-           Colectarea selectivă a deşeurilor rezultate în urma lucrărilor de construcţii;

-           Depozitarea temporară corespunzătoare a fiecarui tip de deşeu rezultat (recipienţi etanşi, cutii metalice/PVC, butoaie metalice/PVC etc);

-           Efectuarea transportului deşeurilor în condiţii de siguranţă la agenţi economici specializaţi în valorificarea deşeurilor sau la depozitul de deşeuri inerte a SDEE Muntenia Nord;

După terminarea lucrărilor, terenul va fi adus la starea inițială

Deseurile rezultate in perioada de executie a proiectului vor fi gestionate conform prevederilor Legii nr. 211 / 2011 privind gestionarea deseurilor si HG nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea listei cuprinzand deseurile , inclusiv deseurile periculoase cu modificarile si completarile ulterioare.

Deşeurile vor fi colectate selectiv in spatii special amenajate si valorificate prin unitati specializate.

b5) Poluarea si alte efecte negative : Emisiile poluante vor fi locale, in zonele de lucru, pe perioada executarii lucrarilor si vor fi generate cu precadere ca urmare a activitatilor mijloacelor de transport si utilajelor folosite in perioada de realizare a proiectului.

Emisiile poluante, inclusiv zgomotul provenite din surse din perioada de executie a proiectului vor fi reduse prin utilizarea de utilaje si echipamente adecvate.

Se vor respecta prevederile si limitele SR 10009 / 2017 privind acustica – limite admisibile ale nivelului de zgomot in mediul ambiant .

b6) Riscurile de accidente majore si/sau dezastre relevante pentru proiectul in cauza, inclusiv cele cauzate de schimbarile climatice, conform informatiilor stiintifice : nu se vor utiliza materiale cu risc pentru om/mediu si titularul de proiect/constructorul va lua masuri in vederea prevenirii accidentelor.

-  riscuri de accidente majore- nu este cazul.

-riscuri de dezastre naturale – nu este cazul.

- riscuri cauzate de schimbarile climatice – nu este cazul.

b7) Riscurile pentru sanatatea umana - nu este cazul.

Zona obiectivului analizat va fi delimitata astfel incat riscul producerii unor accidente printre membrii comunitatilor invecinate este eliminat..

Functionarea utilajelor in vederea realizarii lucrarilor propuse va fi intermitenta.

c) Amplasarea proiectelor :

c1) Utilizarea actuala si aprobata a terenurilor: conform certificatului de urbanism nr.5/07.05.2018 emis de Primăria comunei Obrejița, terenul este inventariat în domeniul public al comunei Obrejița în administrarea Consiliului Local Obrejița și are destinația de rețele de utilități publice.

 c2) Bogatia, disponibilitatea, calitatea si capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale (inclusiv solul, terenurile, apa si biodiversitatea) din zona si din subteranul acesteia: nu este cazul,

 c3)  Capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordandu-se o atentie speciala urmatoarelor zone:

       a) zonele umede, zone riverane, guri ale raurilor: nu este cazul,

       b) zonele costiere si mediul marin : nu este cazul,

       c) zonele montane si forestiere : nu este cazul,

       d) arii naturale protejate de interes national, comunitar, international : nu este cazul

       e) zone clasificate sau protejate conform legislaţiei in vigoare : situri Natura 2000 desemnate in conformitate cu legislatia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice ; zonele prevăzute de legislatia privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a – zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislatiei din domeniul apelor, precum si a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică: - nu este cazul..

       g) zonele in care au existat deja cazuri de nerespectarea standardelor de calitate a mediului prevazute de legislatia nationala si la nivelul Uniunii si relevante pentru proiect sau in care se considera ca exista astfel de cazuri: nu este cazul,

       h) zonele cu o densitate mare a  populatiei : terenul este situat in intravilanul com. Obrejița

  1. peisaje si situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic: nu este    

cazul

 d) Tipurile si caracteristicile impactului potenţial :

     d1) Importanta si extinderea spatiala a impactului – zona geografica si dimensiunea populatiei care poate fi afectata : - proiectul nu prevede lucrări complexe care să producă modificări ale cadrului natural al amplasamentului, impactul asupra mediului în urma implementării proiectului va fi minim, strict local si nu va schimba functiunea zonelor invecinate.

d2) Natura impactului: direct si temporar , in perioada de realizare a lucrarilor.

d3) Natura transfrontaliera a impactului : nu este cazul, proiectul nu intra sub incidenta Conventiei   privind evaluarea impactului asupra mediului in context transfrontier , adoptata la Espoo la  25.02.1991 ratificata prin Legea nr. 22/2001.

d4) Intensitatea si complexitatea impactului : in perioada de execuţie a proiectului  impactul asupra  factorilor de mediu va fi minim daca se vor respecta masurile privind protecţia  factorilor de mediu impuse prin proiect ( prezentate in memoriul de prezentare) ,

      d5) Probabilitatea impactului : redusa pe timpul realizarii proiectului,

      d6) Debutul, durata, frecventa si reversibilitatea preconizate ale impactului : impactul lucrarilor asupra factorilor de mediu va debuta odata cu inceperea executiei lucrarilor, in perioada de executie  a proiectului impactul asupra factorilor de mediu va fi temporar si reversibil .

     d7) Cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente si/sau aprobate: proiectul

     analizat reprezinta reprezinta lucrari de modernizare a unei infrastructuri existente,

     pastrand traseul existent

     d8) Posibilitatea de reducere efectiva a impactului: prin aplicarea conditiilor de realizare a proiectului mentionate la punctul II.

 

II. Condiţiile de realizare a proiectului :

- Investiţia se va realiza cu respectarea proiectului, a legislaţiei de mediu in vigoare si a menţiunilor din certificatul de urbanism nr. 5/07.05.2018 emis de Primăria comunei Obrejița, cat si a celorlalte avize mentionate in cadrul acestuia.

- Pe tot parcursul execuţiei lucrărilor si funcţionarii obiectivului se vor lua toate  masurile si se vor realiza toate lucrările necesare pentru protecţia calităţii apelor.

- Prezentul act nu exonereaza titularul de proiect de obligatia obtinerii avizelor mentionate in certificatul de urbanism.

- Se vor respecta prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spatiilor verzi din intravilanul localitatilor, cu modificarile si completarile ulterioare precum si a art. 71 din OUG nr. 195/2005 privind protectia mediului cu modificarile si completarile ulterioare.

- Constructorul si beneficiarul răspunde de realizarea corecta a lucrărilor propuse, aferente construcţiilor prezentate in Memoriul de prezentare.

- La executarea lucrărilor, se vor respecta normele sanitare, PSI, de protecţia muncii, de gospodărire a apelor si de protectia mediului in vigoare.

      - Lucrările se vor desfăşura cu respectarea condiţiilor tehnice si a regimului juridic prevăzute prin actele de reglementare prealabile, emise de alte autoritati.

      - In perioada de execuţie a lucrărilor vor fi stabilite zone de parcare a autovehiculelor si

      utilajelor utilizate.

      - Se interzic lucrările de întreţinere si reparaţii la utilajele si mijloacele de transport in  

   cadrul  obiectivului de investiţii (acestea se vor realiza numai prin unitati de specialitate

   autorizate).

- Lucrările vor fi executate fara a produce disconfort prin generarea de noxe, praf, zgomot si vibraţii.

- Managementul deşeurilor generate de lucrările de construcţii si demolari va fi in conformitate cu legislaţia specifica de mediu si va fi in responsabilitatea titularului de proiect cat si a operatorului care realizează lucrările.

- Se vor realiza spatii special amenajate pentru colectarea selectiva a tuturor categoriilor de deşeuri produse ( deşeuri inerte din demolări, deşeuri de ambalaje, deşeuri metalice etc.), in conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

- Se interzice depozitarea materialelor de construcţii si a deşeurilor rezultate in spatii neamenajate in acest scop.

- Se vor asigura condiţii pentru depozitarea temporara a materialelor de construcţii si a reziduului de şantier astfel incat sa nu creeze disconfort locuitorilor din zona.

- Se vor respecta prevederile HG nr. 1756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot in mediu produs de echipamente destinate utilizării in exteriorul clădirilor.

- Activităţile care produc mult praf vor fi reduse in perioadele cu vânt puternic sau se va urmări o umectare a suprafeţelor.

- Se vor verifica periodic utilajele si mijloacele de transport in ceea ce priveşte nivelul de emisii de monoxid de carbon si a altor gaze de eşapament si punerea in funcţiune numai după remedierea eventualelor defecţiuni.

- După terminarea lucrărilor, constructorul are obligaţia eliberării amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi materiale, grămezi de pamant, etc.) si refacerea cadrului natural.

  • Investiţia va respecta strict proiectul si masurile de protecţie a mediului prevăzute de

proiect, in scopul reducerii la minim a impactului asupra factorilor de mediu.

  • Se vor lua masuri specifice de protecţie a mediului pe perioada realizării proiectului de

     investiţii (împrejmuire cu panouri, recipiente de colectare a deşeurilor, etc.).

  • Se vor lua masuri pentru evitarea poluării accidentale a factorilor de mediu pe toata durata

execuţiei lucrărilor.

  • Deşeurile rezultate in urma lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate temporar in

containere metalice acoperite sau pe platforme de depozitare temporara si transportate la o platforma de deşeuri autorizata; transportul acestor tipuri de deşeuri se va face de către o societate specializata autorizata cu respectarea prevederilor HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.

  • Deşeurile industriale reciclabile rezultate in perioada lucrărilor de construcţii  (metalice,

hârtie - carton, plastic – PET etc.) vor fi colectate/stocate temporar pe tipuri, in recipiente speciale, in vederea valorificării prin societati autorizate specializate.

  • Deşeurile menajere generate in perioada lucrărilor de construcţii vor fi colectate / stocate

temporar in pubele cu capac si eliminate prin firme de salubrizare autorizate.

  • Se interzice utilizarea materialelor cu risc ecologic imediat sau in timp.
  • Se va separa zona de lucru cu panouri demontabile in scopul împiedicării accesului

autovehiculelor si a persoanelor neautorizate.

      - Organizarea de şantier va ocupa fi amenajata astfel incat sa asigure facilitatile de baza conform prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţii, cu modificările si completările ulterioare.

  • La parasirea incintei şantierului, rotile autovehiculelor se vor curata.
  • Se vor evita pierderile de carburanţi sau lubrefianţi la staţionarea utilajelor, astfel toate

utilajele vor fi verificate periodic;

  • Evitarea pierderilor de materiale si substanţe cu potenţial poluant in vederea eliminării

poluării accidentale a apelor de suprafaţa si a apelor subterane.

  • Materialele fine sau prăfoase (pamant, balast, nisip, deşeuri de construcţie prăfoase ) se vor

transporta in autovehicule prevăzute cu prelate de protecţie pentru împiedicarea imprastierii acestora pe partea carosabila.

  • Nu se vor stoca combustibili in şantier.

     - Se vor respecta cu strictete prevederile : OUG nr.  57 / 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare .

    - Respectarea in permanenta a prevederilor OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu   referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.

-  Prezentul act nu se refera la partea de rezistenta si stabilitate a lucrărilor de investiţii.

- Prezentul act nu exonerează de răspundere proiectantul si constructorul in cazul producerii unor accidente in timpul execuţiei lucrărilor sau exploatării acestora.

-  La finalizarea lucrarilor , titularul proiectului notifica A.P.M. Vrancea in vederea efectuarii unui control de specialitate pentru verificarea respectării prevederilor deciziei etapei de încadrare.

 

          Prezenta decizie este valabilă pe toată perioada de realizare a proiectului, iar în situaţia în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, titularul proiectului are obligaţia de a notifica autoritatea competentă emitentă.

 

          Prevederile prezentului act se pot revizui in conditiile specificate in art. 41 din Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private asupra mediului, in cazul in care se constata aparitia unor elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii etapa de incadrare.

         Pana la adoptarea unei decizii de catre autoritatea competenta , este interzisa desfasurarea oricarei activitati sau realizarea proiectului, care ar rezulta in urma modificarilor care fac obiectul notificarii ( potrivit art.16, alin 5 din OUG nr. 195/2005, privind protectia mediului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 265/2006, cu modificarile si completarile ulterioare).

 

          Orice persoană care face parte din publicul interesat şi care se consideră vătămată într-un

drept al său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ

competente pentru a ataca, din punct de vedere procedural sau substanţial, actele, deciziile ori omisiunile autorităţii publice competente care fac obiectul participării publicului, inclusive aprobarea de dezvoltare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

          Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

 

         Pe toata durata realizării si funcţionarii obiectivului se vor respecta următoarele prevederi legale :

  • O.U.G. nr. 195 / 2005 privind protecţia mediului cu modificarile, completarile si aprobarile ulterioare ;
  • Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.  57 / 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu modificările şi completările ulterioare ;
  • SR 10009 / 2017 privind acustica urbană – limite admisibile ale nivelului de zgomot din mediul ambiant;
  • Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător;
  • Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
  • HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase si nepericuloase pe teritoriul României.
  • Ordinului MMP nr. 794/2012 privind Procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deşeuri de ambalaje;
  • Ordinul M.A.P.P.M. 756 / 1997 (a valorilor de referinţă pentru urme de elemente chimice în soluri prin punctele de măsurare indicate de inspectorul de control) si M.O.303 / 06.11.1997, pentru aprobarea Reglementarii privind  evaluarea poluării mediului; 
  • Hotărârea de Guvern nr. 352 / 21.04.2005 privind modificarea si completarea H.G. 188 / 2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare in mediul acvatic a apelor uzate;
  • Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 119/2014 pentru aprobarea normelor de igiena si sanatate publica privind mediul de viata si al populatiei.
  • OUG nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea si repararea prejudiciului asupra mediului aprobata prin Legea nr. 19/2008 modificata si completata cu OUG nr. 15/2009.
  • Legea 86 / 10.05.2000 (M.O.244 / 22.05.2000) pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei si accesul la justiţie in probleme de mediu, semnata la Arhus la 25.01.2005.

 

- Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile H.G. nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.