Back

Decizia etapei de incadrare (initiala) pentru PLAN URBANISTIC ZONAL – ,, PUZ și construire ansamblu de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7’’, propus a fi amplasat în intravilan Focșani, str. Cotești nr.101, T128, P 6707, 6717, CF 70045, 70046, 70047, jud. Vrancea - titular - S.C. SERPINOROBE S.R.L.

DECIZIA ETAPEI DE ÎNCADRARE (inițiala)

Nr. 9531 / 31.10.2022

 

 

PLAN URBANISTIC ZONAL – ,, PUZ și construire ansamblu de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7’’, propus a fi amplasat în intravilan Focșani,  str. Cotești nr.101, T128, P 6707, 6717, CF 70045, 70046, 70047,  jud. Vrancea

         Ca urmare a cererii adresate de SERPINOROBE SRL cu sediul în municipiul Focșani, Strada Mărășești, nr. 87, județul Vrancea, înregistrata la APM Vrancea cu nr. 9531 din 22.08.2022 în baza Hotărârii Guvernului nr. 1000/2012 privind reorganizarea și funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului și a instituţiilor publice aflate in subordinea acesteia, a Hotărârii Guvernului nr. 1076/2004, privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri si programe, APM Vrancea decide ca urmare a consultărilor desfăşurate în cadrul şedinţei Colectivului Special Constituit – APM Vrancea, din data de 27.10.2022, etapa de încadrare ca:

PLANUL URBANISTIC ZONAL –  ,, PUZ și construire ansamblu de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7’’, propus a fi amplasat în intravilan Focșani,  str. Cotești nr.101, T128, P 6707, 6717, CF 70045, 70046, 70047,  jud. Vrancea nu necesită evaluare de mediu.

 

Motivele care au stat la baza luării deciziei sunt următoarele :

  • planul se încadrează in prevederile HG nr. 1076/2004 art. 5. alin (3) lit. c.
  1. Caracteristicile planurilor si programelor cu privire, in special, la :
  1. gradul in care planul creează un cadru pentru proiecte si alte activitati viitoare fie in ceea ce priveşte amplasamentul, natura, mărimea si condiţiile de funcţionare, fie in privinţa alocării resurselor:

 

În interiorul parcelei se propune construirea unui ansamblu de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7E.

     Terenurile în suprafață de 7.575 mp conform actelor de proprietate sunt localizate în intravilanul municipiului Focșani, în zona sud-vestică a acestuia și în proximitatea arterelor Strada Cotești, Strada Anghel Saligny și Strada Vâlcele. Terenurile identificate cu N.C. 70045, N.C. 70046 și N.C. 70047 fac parte din intravilanul Municipiului Focșani, județul Vrancea și sunt situate pe Strada Cotești la numărul poștal 101.

Vecinătățile amplasamentului sunt:

- la Nord – cale ferată N.C. 67270;

- la Est – terenuri proprietate privată – N.C. 54715 și N.C. 69505;

- la Sud – teren proprietate privată – N.C. 56290, N.C. 69536 și teren necadastrat;

- la Vest – teren proprietate publică – N.C. 65091 - Strada Cotești.

Imobilele se încadrează în categoria de folosință: curți-construcții, conform Extraselor de Carte Funciară aferente N.C. 70045, N.C. 70046 și N.C. 70047.

Conform P.U.G. Municipiul Focșani aprobat cu H.C.L. nr. 36/30.03.2000, prelungit cu H.C.L. nr. 50/23.02.2010, H.C.L. nr. 391/10.12.2015, H.C.L. nr. 341/29.08.2018, imobilul identificat prin N.C. 68948 este situat în zona funcțională U.T.R. 18 – I.S. 18 - zona pentru instituții și servicii de interes public.

În cadrul intervenției se vor identifica, păstra și proteja în timpul executării construcţiilor arborii importanţi existenţi.

Realizarea unei clădiri noi va fi condiționată de amenajarea unui spațiu verde cu suprafață de cel puțin 30% din suprafața totală a parcelei.

Sistemul de spaţii verzi va fi organizat pe tipologia de plantaţii joase (gazon/plante acoperitoare de sol) cu rol ornamental, ierburi ornamentale, arbuști și arbori de talie medie (10-20m), plantaţiile pot fi de diverse înălţimi și siluete, din specii de cromatică diferită sau amenajări florale.

 

Propunerea urbanistică a avut în vedere următoarele principii:

  • stabilirea unor reguli de construire care să fie compatibile cu tendința actuală de dezvoltare a zonei;
  • ridicarea gradului de utilizare a terenului și rentabilizarea lui;
  • stabilirea unor reguli clare de construire, de aliniere a construcțiilor în concordanţă cu clădirile deja existente în zonă sau cu propunerile documentațiilor de urbanism aflate în vigoare;
  • rezolvarea arhitectural-volumetrică care să permită realizarea unui ansamblu reprezentativ din punct de vedere urban în coerență cu situația existentă.

 

În următoarea etapă, cea a elaborării proiectului de arhitectură, se va întocmi un studiu de însorire pentru a stabili amplasarea exactă a clădirii, astfel încât să asigure însorirea acesteia pe o durată de minim 1/ ½ ore zilnic la solstițiul de iarnă a tuturor încăperilor de locuit, ținând cont și de vecinătățile imediate. De asemenea, se recomandă evitarea orientării dormitoarelor spre nord pentru garantarea gradului de iluminare necesar zilnic.

Terenul are acces din Strada Cotești, parcela având o deschidere de aproximativ 19,50 m la această, iar profilul străzii este de 13,00 m în dreptul terenului analizat de prezenta documentație de urbanism.

 

În incintă se va realiza o rețea de circulații carosabile și pietonale, special destinată diferitelor tipuri de circulație, pe fluxuri funcționale, precum și zone dedicate parcărilor, respectându-se prevederile Hotărâre nr.66 din 06.04.2006 art. 6, privind asigurarea în incintă a locurilor de parcare necesare.

Locurile de parcare vor fi asigurate și pe terenul vecin situat tangențial pe limita sud-estică a imobilului identificat cu n.c. 70047. Imobilul identificat cu n.c. 70453 reprezintă proprietate privată SERPINOROBE S.R.L.,  conform Contractului de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 1546 din 07.06.2022 la Biroul Notarului Public Ivan Bogdan Constantin, intitulat S.S. Ivan Bogdan Constantin.

Terenul N.C. 70453 are acces din strada Cotești prin intermediul terenurilor cu N.C. 70046, N.C. 70045 și N.C. 70047, terenuri ale aceluiași proprietar, respectiv SERPINOROBE S.R.L.

Pe terenul identificat N.C. 70453 s-a obținut Certificatul de Urbanism nr. 879 din 12.08.2022 în scopul ”Amenajare parcare la sol, împrejmuire teren, branșamente utilități și organizare executare lucrări”.

Astfel, se propune amenajarea unei parcări care să asigure necesarul locurilor de parcare aferente locuințelor colective, definite și elaborate în cadrul prezentei documentații P.U.Z. – Construire ansamblu de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7E.

 

Estimat locuri de parcare în raport cu unitățile locative:

Nr. estimat apartamente

100

Nr. locuri de parcare necesare locuințe (1,5 locuri/ap)

150

Nr. locuri de parcare necesare spațiu comercial

(1 loc/50 mp + 1loc/2 angajați)*

10

Nr. total locuri de parcare la sol care trebuie asigurate

160

Nr. locuri de parcare la sol pe terenurile în proprietate

(n.c. 70045, n.c. 70046, n.c. 70047)

128

Nr. locuri de parcare la sol pe terenul de 1000 mp

(n.c. 70453)

32

* variază în funcție de suprafața spațiului comercial și de numărul de angajați ai acestuia

 

Pentru terenul reglementat prin acest studiu se propun următorii indicatori urbanistici:

UTR P – Ansamblu de locuințe colective și funcțiuni conexe cu regim de înălțime P+7E.

  • P.O.T. maxim propus = 50%
  • C.U.T. maxim propus = 2,00
  • R. H. maxim = P+7E

Spațiu verde

  • suprafață de spațiu verde propusă 30%

 

Pe planul de reglementări a fost trasată limita edificabilului, respectând următoarele retrageri de la limitele de proprietate, după cum urmează:

  • Retragerea față de limita nordică a parcelei va fi de minim 20,00 metri, respectând limita de protecție a infrastructurii feroviare;
  • Retragerea față de limita nord-vestică a parcelei (strada Cotești) va fi de minim 10,00 metri;
  • Retragerea față de limita sudică a parcelei va fi de minim 7,00 metri;
  • Retragerea față de limita sud-estică a parcelei va fi de minim 20,00 metri.

 

BILANȚ TERITORIAL

 

 

Teren care a generat P.U.Z.

 

 

Nr. Crt.

Denumire

EXISTENT conform P.U.G. Municipiul Focșani

PROPUS conform P.U.Z.

 

 

Suprafață                   mp

%

Suprafață                         mp

%

 

 

1

Suprafață teren

7.575,00

100

7.575,00

100

 

 

2

Suprafață construită la sol maximă

-

-

3787,5

-

 

 

3

Suprafață desfășurată maximă

-

-

15150

-

 

 

4

P.O.T. maxim

-

70

-

50

 

 

5

C.U.T. maxim

-

2

 

 

6

H. maxim

-

28,00 m

 

 

7

R.H. maxim

-

       P+7E

 

 

8

Suprafață spații verzi

-

20

2272,5

30

 

 

9

Accese

Alei

Parcări

-

10

1515

20

 

 
   
   

 

Branșarea la rețelele publice edilitare existente în zonă se va realiza conform avizelor obținute de la operatorii: COMPANIA DE UTILITĂȚI PUBLICE S.A.., DISTRIGAZ SUD REȚELE S.R.L., DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ  ROMÂNIA, TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS S.A., ENET S.A.   

Imobilul se va racorda la rețelele tehnico-edilitare existente în zonă respectând condițiile impuse de prestatorii de servicii, condiții care vor fi specificate în avizul de principiu și cel pentru branșament.

 

  1. Caracteristicile efectelor si ale zonei posibil a fi afectate cu privire, in special la :
  1. probabilitatea, durata, frecventa si reversibilitatea efectelor :

- prin masurile luate nu apare efectul remanent asupra mediului.

  1. natura cumulativa a efectelor – nu este cazul.
  2. natura transfrontiera a efectelor – nu este cazul.

riscul pentru sănătatea populaţiei umane sau pentru mediu (de exemplu datorita accidentelor): zona studiata in PUZ nu se afla intr-o zona cu alunecări de teren sau inundabila.

  1. mărimea si spaţialitatea efectelor (zona geografica si mărimea populaţiei potenţial afectata) – impactul este redus pe perioada execuţiei lucrărilor.
  2. Valoarea, vulnerabilitatea arealului posibil a fi afectat, date de :

( i) caracteristicile naturale speciale sau patrimoniul natural : nu este cazul.

(ii) depăşirea standardelor sau a valorilor limita de calitate a mediului :nu este cazul.

         (iii) folosirea terenului in mod intensiv: nu este cazul.

  1. efectele asupra zonelor sau peisajelor care au un statut de protejare recunoscut pe plan naţional, comunitar sau internaţional: nu este cazul.

 

Obligaţiile titularului - titularul planului are următoarele obligații:

  • De a respecta legislația de mediu în vigoare.
  • De a urmări ca prevederile PUZ-ului să fie cuprinse în PUG-ul localităţii.
  • De a respecta condiţiile prevăzute în Certificatul de urbanism nr. 496 / 26.04.2022 emis de Primaria Municipiului Focșani, avizul de oportunitate nr. 1/15.03.2022 emis de Primăria Municipiului Focșani, a adresei nr. 7194/08.06.2022 emisa de Direcția de Sănătate Publică Vrancea.
  • De a respecta prevederile H.G. nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, republicată în 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
  • De a lua măsuri pentru gestionarea deşeurilor, astfel: deşeurile menajere vor fi colectate în europubele (cu colectare selectivă) amplasate în spaţii special amenajate, cu asigurarea accesului mijloacelor de transport pentru ridicare şi evacuate periodic de către un operator de servicii de salubritate autorizat; deşeurile valorificabile vor fi colectate selectiv şi valorificate prin operatori specializaţi autorizaţi.
  • De a supune procedurii de adoptare planul mai sus menţionat (înregistrat la A.P.M. Vrancea cu nr. 9531 / 22.08.2022), precum şi orice modificare a acestuia, după caz, numai în forma avizată de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, în conformitate cu prevederile art. 26 din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe.
  • De a notifica Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea în cazul în care intervin elemente noi, necunoscute la data emiterii prezentei decizii de încadrare, sau se modifică condiţiile care au stat la baza emiterii acesteia, înainte de realizarea modificării.
  • De a înainta la A.P.M.Vrancea documentaţia întocmită în conformitate cu prevederile Legii nr. 292/2018 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, în vederea analizării investiţiei propuse cu parcurgerea etapelor procedurale stipulate în ordinul menţionat. 

 

Informarea şi participarea publicului la procedura de evaluare de mediu

Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea a asigurat accesul liber al publicului la informaţie prin publicarea în cotidianul „National” în ediţiile din 17.08.2022 şi din 19.08.2022.

 

Pâna la data luării deciziei, nu au fost înregistrate opinii/observaţii din partea publicului.

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, publicul poate formula comentarii privind decizia etapei de încadrare, pe care le va trimite în scris la A.P.M. Vrancea în termen de 10 zile calendaristice de la publicarea anunţului.

 

În cazul în care nu se înregistrează comentarii din partea publicului în intervalul de 10 zile de la publicarea anunţului, A.P.M. Vrancea va emite decizia finală.

 

Prezenta decizie poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare.