Înapoi

Raport de activitate al APM Braila pe anul 2016

                    RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ DE CĂTRE

AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI BRĂILA

 ÎN ANUL 2016

    

Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila este instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu statut de serviciu public deconcentrat, finanţată de la bugetul de stat. Îndeplineşte la nivel judeţean atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, respectiv: implementarea politicilor de mediu, strategiilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila emite acte de reglementare în domeniul protecţiei mediului în conformitate cu competenţele atribuite de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, pevăzute în legislaţia în vigoare.

Structura APM Brăila este alcătuită din: Serviciul Avize Acorduri Autorizaţii, Serviciul Monitorizare şi Laboratoare,  Biroul Calitatea Factorilor de Mediu, Compartimentul Buget Finanţe Administrativ Resurse Umane şi Compartimentul Relaţii Publice și Tehnologia Informaţiei.

 

ACTIVITATEA DESFĂŞURATĂ ÎN ANUL 2016

 

I.  SERVICIUL AVIZE, ACORDURI, AUTORIZAŢII

1. Optimizarea activităţilor privind emiterea actelor de reglementare, urmărirea aplicării procedurilor specifice şi a legislaţiei de mediu în vigoare, având ca efect creşterea numărului de acte de reglementare emise, raportat la numărul de solicitări (avize, acorduri, autorizaţii)

 

         Activitatea în cadrul Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii s-a desfăşurat cu respectarea legislaţiei şi procedurilor specifice, parcurgându-se toate etapele procedurale care s-au impus în funcţie de impactul asupra mediului al planurilor, proiectelor sau activităţilor a căror reglementare s-a solicitat.

         În perioada evaluată au fost eliberate următoarele acte de reglementare în conformitate cu legislaţia specifică:

Nr crt

Legislaţia specifică

Număr solicitări

Acte de reglementare

Număr acte emise

  1.  

HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe

Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic  privind evaluarea adecvata a efectelor potentiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar

  1.  

Aviz de mediu

  1.  

Decizii etapa de încadrare (planuri adoptate fără evaluare de mediu)

  1.  
  1.  

HG nr. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului

Ordinul nr. 135/2010 privind aprobarea metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi private

Ordinul nr. 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic  privind evaluarea adecvata a efectelor potentiale ale planurilor sau proiectelor asupra ariilor naturale protejate de interes comunitar

  1.  

Clasarea notificării

  1.  

Decizii pentru obţinerea aprobării de dezvoltare (decizii de încadrare)

  1.  

Acorduri de mediu

  1.  

Acorduri de mediu revizuite

  1.  
  1.  

Ordin   nr. 1798/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu

  1.  

(din care 41 de revizuire a autorizaţiei şi 58 de transfer)

Autorizaţii de mediu

  1.  

 

Autorizaţii de mediu revizuite

  1.  

Autorizaţii de mediu transferate

  1.  
  1.  

Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale
Ordin nr. 818/2003 pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de mediu

  1.  

Autorizaţii integrate de mediu

  1.  

        

         Titularii planurilor/proiectelor/activităţilor sunt îndrumaţi cu privire la conţinutul documentaţiilor depuse pentru obţinerea actelor de reglementare prin intermediul informaţiilor postate pe site-ul agenţiei, precum şi prin consilierii Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii. De asemenea, la intrarea în instituţie este amenajat un spaţiu în acest scop, unde sunt verificate documentaţiile înaintea depunerii, iar titularii planurilor/proiectelor/activităţilor primesc clarificări cu privire la conţinutul acestora.

         Pe parcursul procedurilor  există o colaborare permanentă cu celelalte componente ale structurii organizatorice din cadrul agenţiei, prin formularea unor puncte de vedere, participare la verificările amplasamentelor şi la şedinţele Comitetului Special Constituit (CSC) şi  Comisiei de Analiză Tehnică (CAT). Astfel, au fost desfășurate 18 ședințe ale CSC și 46 ale CAT (dintre care in 8 s-au analizat solicitările de autorizații integrate de mediu). În vederea luării deciziei şi a stabilirii condiţiilor din actele de reglementare au fost organizate săptămânal şedinţe ale Serviciului Avize, Acorduri, Autorizaţii, în prezenţa directorului executiv şi cu participarea unor reprezentanţi din celelalte servicii/birouri.

 

2. Asigurarea calităţii actelor de reglementare emise (contestaţii, sesizări)

În perioada evaluată s-a continuat asigurarea calităţii actelor de reglementare şi adaptarea acestora odată cu apariţia unor noi prevederi legale în anumite domenii.

A existat permanent o bună colaborare între structurile agenţiei în vederea încadrării planurilor şi proiectelor în cadrul procedurilor, luării deciziilor, precum şi a stabilirii condiţiilor impuse prin actele de reglementare.

Pentru Plan Urbanistic Zonal (PUZ) Construire ansamblu social sportiv Dunărea a fost emisă sentința definitivă a Curții de Apel Galați prin Horărârea civilă nr. 233/28.01.2015 (înregistrată la APM Braila cu nr. 2834/18.03.2015), potrivit căreia APM Brăila a fost obligată să treacă la etapa de analiză a calității raportului de mediu și luare a deciziei de emitere a avizului de mediu, fără posibilitatea de a mai solicita altă alternativă de plan.

După ședința de dezbatere publică desfasurata în data de 09.12.2015 au fost solicitate  completări la documentația depusă.

Pentru punerea în executare a Horărârii civile nr. 233/28.01.2015, în data de 27.01.2016 APM Brăila a emis Aviz nefavorabil pentru PUZ Construire ansamblu social sportiv Dunărea, aviz care nu a mai fost contestat.

         SC COMPLEXUL DE CREȘTERE A PORCILOR SRL a depus  plângerea prealabilă nr. 450/03.05.2016, înregistrată la Agenția pentru Protecția Mediului Brăila cu nr. 6043/04.05.2016 în cadrul procedurii de emitere a autorizației integrate de mediu pentru activitatea de creștere intensivă a porcilor desfașurată în ferma din com. Tichilești. În urma analizării motivelor invocate în plângere s-a concluzionat că aceasta este neîntemeiată, lucru ce a fost adus la cunoștința reclamantului cu adresa APM Brăila 6480/16.05.2016. În acest context operatorul a înregistrat la Tribunalul Brăila (cu nr. de dosar 2386/113/2016) cererea de chemare în judecată a APM Brăila și a solicitat anularea unor acte administrative. La solicitarea consilierului juridic, Serviciul AAA a elaborat punctul de vedere tehnic nr. 15918/22.12.2016, față de fiecare motiv invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată.

Nu au fost înregistrate alte contestaţii sau sesizări cu privire la deciziile de încadrare sau emitere luate în anul 2016 sau la conţinutul actelor de reglementare.

 

3. Urmărirea conformării activităţilor agenţilor economici faţă de actele de reglementare emise şi actele normative privind protecţia mediului

         În cadrul procedurilor de reglementare s-au realizat verificări ale amplasamentelor pentru constatarea modului în care operatorii economici respectă prevederile legale din domeniul protecţiei mediului şi iau toate măsurile necesare pentru a preveni afectarea factorilor de mediu. Împreună cu reprezentanţi ai Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu au fost efectuate controale în vederea verificării conformării la condiţiile din actele de reglementare emise, precum și ale amplasamentelor proiectelor pentru care s-a solicitat finanțare PNDR.

         Din totalul de 62 de verificari, 51 controale au fost realizate la finalizarea proiectelor (din care 35 ale proiectelor finantate din fonduri publice sau private, 13 cu finanțare în cadrul PNDR si 3 cu finantare POP), o verificare a vizat o instalaţie IPPC din judeţ, 3 actiuni de inspectie au avut ca tema verificarea amplasamentelor cu finantare PNDR, iar 7 controale s-au efectuat la obiective SEVESO. In ceea ce priveste controalele la obiectivele ce intra sub incidenta Legii nr. 59/2016 (SEVESO) acestea au fost efectuate împreună cu reprezentantii Inspectoratului Judeţean de Urgenţă Brăila şi ai Comisariatului Judeţean Brăila al Garzii Naţionale de Mediu, si au urmarit modul în care se asigură politica de prevenire a accidentelor majore, identificarea şi evaluarea pericolelor şi accidentelor, supravegherea operării şi a eficienţei sistemului de management al securităţii, planificarea acţiunilor pentru cazuri de urgenţă.

 

II. Serviciul monitorizare ŞI LABORATOARE

 

         1. DOMENIUL EVALUARE CALITATE AER

         Urmărirea conformării agenţilor economici care utilizează solvenţi ce conţin compuşi organici volatili (COV) la prevederile Anexei 7 a Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale

În urma inventarierii instalaţiilor care utilizează compuşi organici volatili pe teritoriul judeţului Brăila au fost identificaţi 10 operatori economici care se supun prevederilor Anexei 7 a Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale.

Toate instalaţiile care intră sub incidența Anexei 7 a Legii nr. 278/2013 sunt conforme.

Au fost derulate următoarele acţiuni:

  • Realizarea verificărilor la operatorii economici, în vederea autorizării;
  • Verificarea Planurilor de gestionare a substanțelor ce conțin compuși organic volatili, pentru anul anterior, la toţi operatorii economici în vederea conformării;
  • Realizarea inventarului emisiilor de compuşi organici volatili;
  • Completarea în Registru Integrat, secțiunea Registru COV.

 

Realizarea inventarelor emisiilor de poluaţi în atmosferă

În perioada martie-iunie 2016 a fost realizat, conform Ordinului Ministrului Mediului și Pădurilor nr. 3299/2012 pentru aprobarea metodologiei de realizare și raportare a inventarelor privind emisiile de poluanți în atmosferă, inventarul surselor şi emisiilor de poluanţi în atmosferă la nivelul judeţului Brăila pentru anul 2015.

         Pentru realizarea inventarului în anul 2015 au fost identificaţi 85 operatori economici.

         Emisiile de poluanţi sunt calculate în conformitate cu cerințele Ghidului EMEP/EEA 2009, folosind ca date de intrare cantităţi de combustibil utilizat, valori de producţie, număr animale, număr autovehicule, etc.

         De asemenea, a continuat utilizarea aplicației informatice de colectare, de la operatorii economici, a datelor privind emisiile de poluanți în atmosferă, în cadrul Sistemului Integrat de Mediu. Aplicația cuprinde două secțiuni: regiunea Operator economic și regiunea Responsabil ANPM.

 

         Inventarul Național al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES)

         În vederea realizării inventarului național au fost desfășurate următoarele acțiuni:

  1. Colectarea şi furnizarea datelor necesare realizării bazei de date pentru Registrul Naţional al Gazelor cu Efect de Seră;
  2. S-au realizat acţiuni de informare şi conştientizare a publicului cu privire la schimbările climatice;

Colectarea şi agregarea datelor în vederea realizării Inventarului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră, pentru anul 2015 (INEGES)

 

2. DOMENIUL SINTEZĂ ŞI RAPOARTE

Rapoartele privind starea mediului în județul Brăila (anual 2015 și lunare 2016) precum și Raportul lunar - Fișa județului au fost realizate conform formatului solicitat și au fost transmise în termen la Agenția Națională pentru Protecția Mediului. În vederea informării publicului privind starea mediului la nivelul județului Brăila, atât rapoartele lunare cât și raportul anual  privind starea mediului au fost publicate pe site-ul APM Brăila.

Poluări accidentale

         Alertarea imediată, în cazul producerii unor poluări accidentale și situații de urgență, a autorității publice centrale pentru protecția mediului(ANPM) și a celorlalte autorități însărcinate cu gestionarea unor astfel de situații conform normativelor elaborate de MMAP

         Au fost realizate evidenţele , precum și întocmirea și transmiterea la ANPM și COSU – MMAP a situațiilor centralizate lunare și anuale.

         Conform legislaţiei de mediu în vigoare, unităţile administrativ teritoriale, agenţii economici şi toţi titularii de activităţi, au obligaţia de a informa autorităţile de mediu, în cazul producerii de poluări accidentale, evenimente deosebite sau calamităţi naturale. Funcţie de gravitatea incidentului APM Brăila informează forurile superioare, instituţiile cu atribuţii de gestionare şi intervenţie şi participă la elaborarea măsurilor de limitare/eliminare a efectelor şi protejarea populaţiei. Menționăm că în cursul anului 2016 nu au fost raportate la A.P.M. Brăila evenimente de poluări accidentale.

 

DOMENIUL PLANIFICARE DE MEDIU

Monitorizarea îndeplinirii măsurilor cuprinse în Planul de implementare privind integrarea europeana Capitolul 22 - Protecţia Mediului

Rapoartele privind Planul de măsuri prioritare 2016-2018 şi restanțele 2009-2015 au fost întocmite cu frecvență lunară și trimestrială. După completarea acestora cu date specifice și de către CJGNM – Brăila, au fost transmise către ANPM.  În urma obținerii avizului trimestrial al ANPM, acesta a fost transmis către Instituția Prefectului Județului Brăila. Menționăm că toate avizele ANPM vizând monitorizările trimestiale ale APM Brăila aferente anului 2016 au fost favorabile.  

        

         Îndeplinirea măsurilor din Planul de măsuri prioritare

         ANEXA 1 - Plan de măsuri prioritare pentru anul 2016

În Planul de măsuri prioritare pe anul 2016 a existat o prioritate/măsură aplicabilă pentru APM Brăila care  a fost îndeplinită după cum urmează:           

Prioritatea - Continuarea implementării prevederilor Directivei 99/31/CE privind depozitarea deşeurilor - Monitorizarea măsurilor aplicate în vederea reducerii cantităţii de deşeuri depozitate în cele 101 depozite neconforme (la nivel național).

- S-au monitorizat lunar cantităţile de deşeuri depozitate pe depozitul neconform Făurei (termen sistare depozitare - anul 2017).

Pe depozitul de deseuri menajere al orasului Faurei, în perioada  ianuarie - decembrie 2016 a fost depozitată o cantitate de 97,62 tone deșeuri menajere.

ANEXA 2 – Măsuri restante 2009 – 2015 – APM Brăila - nu ne-am înregistrat cu restanțe la nivelul județului Brăila.

                    

Planul Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM)  al judeţului Brăila   

Un instrument important în implementarea, la nivelul județului Brăila, a Planului Local de Acţiune pentru Mediu (PLAM) îl constituie realizarea investițiilor pentru modernizarea / rentabilizarea infrastructurii de mediu, controlul şi reducerea poluării aerului, apei şi solului, proiecte susţinute prin diferite surse de finanţare proprii/externe.

Pentru domeniile apă potabilă, apă uzată şi gestionarea deşeurilor, fiind vorba de investiţii de anvergură, care se derulează pe intervale de timp de lungă durată, s-au parcurs etapele preliminare, urmând ca eficienţa acestora să poată fi apreciată după finalizarea implementării.

         Serviciul Monitorizare și Laboratoare – Domeniul Sinteză și Rapoarte a continuat activitatea de monitorizare a stadiului de implementare a PLAM Brăila, concretizată prin întocmirea și transmiterea către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului București a Rapoartelor semestriale PLAM aferente anului 2016, ulterior acestea fiind încărcate și în aplicaţia Sistemului Integrat de Mediu (SIM) - Dezvoltare Durabilă.

         Sintetizat la nivelul anului 2016, dintr-un total de 136 de acţiuni de mediu incluse în PLAM  Brăila au fost realizate un număr de 92 de acţiuni (67,64%), în curs de realizare un număr de 43 de acţiuni (31,62%) și 1 acțiune anulată (0,74%). Acţiunea de monitorizare întreprinsă la sfârşitul semestrului II a anului 2016 evidenţiază următoarele aspecte la nivelul județului Brăila:

  • O creștere aferentă anului 2016 în procentaj de 10,64 % a numărului acțiunilor realizate, inclusiv cele cu caracter permanent, respectiv 67,64 % faţă de 57 % în anul 2014;
  • Sunt în curs de realizare un număr de 43 acțiuni, reprezentând 31,62 % din totalul de 136 al acţiunilor planificate pentru anul 2016.

De asemenea, situația celor 8 Proiecte incluse în Portofoliul de proiecte al Planului Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului (PNAPM), patru dintre ele sunt realizate, iar cealalte patru  au rămas nerealizate, ca urmare a faptului că unele dintre proiecte nu au depășit faza de fișă de proiect,  sau datorită faptului că obiectivele propunerii de proiect au fost preluate în alte proiecte deja realizate. 

 

  1. DOMENIUL LABORATOR          

         3.1 Monitorizarea calităţii factorilor de mediu s-a realizat prin efectuarea de analize şi determinări asupra unor parametri generali de calitate şi specifici de impurificare, la probele recoltate din reţeaua de supraveghere şi a celor recoltate în cadrul acţiunilor de expertizare, obţinându-se o bază de date necesară pentru măsuri urgente în cazul unor poluări accidentale sau în cazul în care se constată deteriorarea calităţii factorilor de mediu.

        

                     Situaţia sintetică a activităţilor realizate:

Nr.

crt.

Activitatea

UM

2016

1

Supravegherea calităţii aerului

număr analize

201968

2

Expertize asupra calităţii solului şi sedimentelor

 

număr analize

240

3

Expertize asupra calităţii apei subterane

număr analize

132

4

Expertizarea apelor uzate deversate de agentii economici

 

număr analize

1080

5

Determinarea zgomotului urban

număr determinări

214

6

Radioactivitate

număr determinări

10757

7

Elaborarea rapoartelor privind starea mediului

 

număr lucrări

13

 

        

         Pe componente de mediu activitatea s-a desfăşurat astfel:

  • Pentru factorul de mediu aer au fost realizate 201968 determinări care au cuprins analize ale calităţii precipitaţiilor, determinarea cantităţii de pulberi sedimentabile şi măsurători automate ale poluanţilor: SO2, NOx, CO, O3, COV, PM10/PM2,5.
  • Pentru factorul de mediu sol s-au efectuat 240 determinări.

         Expertizările la sol s-au realizat în două zone de interes şi au urmărit influenţa activităţilor desfăşurate în aceste zone:

- zona de influenţă a depozitelor de deşeuri: fostului depozit de deşeuri menajere Baldovineşti și depozitul ecologic Tracon

- zone de influenţă a traficului rutier: Bulevardul Independenţei, Calea Galaţi, Calea Călăraşilor, Şoseaua Buzăului.

  • În vederea monitorizării apelor uzate evacuate de agenţii economici au fost efectuate 1080 determinări ale indicatorilor fizico-chimici pentru agenţii economici cuprinşi în programul de monitorizare. De asemenea au fost efectuate, la solicitările agenţilor economici, 587 determinări ale indicatorilor fizico-chimici în regim de tarifare. Astfel în anul 2016 s-au efectuat 1667 expertizări pentru apele uzate.
  • Pentru supravegherea apei subterane s-au realizat 132 determinări ale indicatorilor fizico-chimici pentru expertizarea celor 4 foraje de observaţie de la depozitul ecologic Tracon de unde se recoltează şi probe de sol.

         Laboratorul din cadrul APM Brăila, în vederea acreditării conform SR EN ISO/CEI 17025:2005, a elaborat și actualizat Documentele Sistemului de Management: Manualul Calității, Proceduri generale de Laborator, Proceduri Operaționale, Proceduri Specifice de Lucru, Instrucțiuni de Utilizare și Instrucțiuni de Lucru.

         Nivelul de zgomot urban s-a determinat, în municipiul Brăila, în 43 de puncte reprezentative situate pe diferite categorii de străzi de 3m, 7m, 14m, 21m (la bordura trotuarului ce mărgineşte carosabilul) şi la limita unor zone funcţionale: parcuri, zone de recreere şi tratament medical şi balneoclimateric, incinte de scoli, pieţe şi spaţii comerciale, rezultând în total 214 măsurători.

         Hărțile strategice de zgomot și Planurile de acțiune pentru aglomerarea Brăila și Portul Brăila

         Planurile de acțiune aferente hărților strategice de zgomot pentru aglomerarea Brăila au fost elaborate și analizate de Comisia înființată la APM Brăila. În urma analizei s-a constatat că Planurile de acțiune privind zgomotul in municipiul Brăila trebuie completat.

                                

          3.2. Organizarea şi operarea reţelelor locale de monitorizare integrată a factorilor de mediu

         REŢEAUA AUTOMATĂ DE MONITORIZARE A CALITĂŢII AERULUI

         Calitatea aerului în judeţul Brăila este monitorizată prin măsurători continue în cinci staţii automate amplasate în zone reprezentative pentru tipurile de staţii existente.

         Poluanţii monitorizaţi, metodele de măsurare, valorile limită, pragurile de alertă şi de informare şi criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de legislaţia naţională privind protecţia atmosferei şi sunt conforme cerinţelor prevăzute de reglementările europene.

         Rezultatele înregistrate sunt raportate la valorile limită prevăzute Legii nr. 104/2011.

         Staţia Brăila 1- Staţia de trafic este amplasată pe Calea Galaţi nr. 53 şi monitorizează nivelele de poluare generate preponderent de emisiile din traficul, cu fluxuri medii şi ridicate, de pe străzile limitrofe. Poluanţii monitorizaţi sunt: SO2; NOx; CO; Pb; PM10; benzen; toluen; o,m,p-xilen; etilbenzen.

         Staţia Brăila 2 - Este amplasată în Piaţa Independenţei nr. 1, la distanţă de trafic şi de zone industriale sau surse punctuale. Monitorizează nivelele medii de poluare din zona urbană datorate emisiilor din interiorul oraşului precum şi contribuţiile posibil semnificative datorate unor fenomene de transport a poluanţilor atmosferici proveniţi din exteriorul oraşului. Poluanţii monitorizaţi sunt: SO2; NOx; CO; Pb; PM2,5; benzen; toluen; o,m,p-xilen; etilbenzen.

         Staţia Brăila 3 - Staţia este situată în Comuna Cazasu şi monitorizează nivelele medii de poluare din interiorul zonei suburbane datorate unor fenomene de transport a poluanţilor ce provin din municipiul Brăila. Monitorizarea se realizează în vederea evaluării expunerii populaţiei şi a vegetaţiei din localităţile de la marginea zonei urbane, localităţi unde pot apărea fenomene de poluare fotochimică.

         Staţia Brăila 4 - Staţia este amplasată pe Şoseaua Baldovineşti în incinta Staţiei de pompare ape uzate a Companiei de Utilităţi Publice Dunărea - Brăila şi determină nivelul de poluare provenit de la sursele industriale din zonă sau din zonele limitrofe.

         Staţia Brăila 5 - Staţia este amplasată în Comuna Chiscani, în vecinătatea SC. Termoelectrica S.A. şi monitorizează nivelul de poluare a aerului din zona învecinată emisiilor de pe Platforma Industrială Chiscani.

         Datele rezultate din procesul de monitorizare sunt procesate şi validate, apoi transmise la Centrul de Evaluare a Calității Aerului de la ANPM, servind ulterior la elaborarea rapoartelor privind starea mediului şi fişa judeţului. Funcţionarea staţiilor este apreciată prin captura de date raportată pentru fiecare poluant, care reprezintă raportul dintre perioada în care instrumentul de monitorizare produce date valabile şi perioada pentru care se calculează parametrul statistic. În cursul anului 2016 în general captura minimă de date de 90% prevăzută în Legea nr.104/2011 privind calitatea aerului înconjurător, nu a fost asigurată din cauza defecţiunilor aparute la analizoare. 

         Până la data de 31.12.2016, pentru factorul de mediu aer au fost realizate 201968 determinări care au cuprins și analize ale calităţii precipitaţiilor în vederea depistării ploilor acide, determinarea cantităţii de pulberi sedimentabile, pulberi în suspensie PM10/PM2,5, şi măsurători ale poluanţilor: SO2, NOx, CO, O3, COV, PM10/PM2,5.

        

         Staţia de monitorizare a dozei gama este amplasată în faţa sediului Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila şi realizează supravegherea radioactivităţii factorului de mediu aer. Datele înregistrate de staţie sunt transmise în timp real, printr-un sistem de comunicaţie prin cablu, la serverul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila şi simultan, prin GPRS, către Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitate.

         Datele stocate în arhiva laboratorului naţional sunt validate şi retransmise la serverul APM. Obiectivul principal al staţiei este detectarea oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică a nivelelor de radioactivitate din mediu precum şi acţiunea de avertizare – alarmare a factorilor de decizie.

          În anul 2016 stația automată de monitorizare a dozei gama în timp real a înregistrat un număr de 10757 valori ale debitului de doză gama în aer. În anul 2016 a fost realizată verificarea metrologică a debitmetrelor de doză gama.   În anul 2016 nu au fost depășiri ale debitului de doză gama.

 

         Planuri de calitate a aerului și planuri de menținere a calității aerului.  

         Ca urmare a încadrării județului Brăila în regimul II de gestionare, Consiliul Județean Brăila a inițiat elaborarea planului de menținerea a calității aerului.

         Municipiul Brăila a fost încadrat în regimul I de gestionare a calității aerului și Primaria Brăila a inițiat elaborarea planului de calitate pentru indicatorii dioxid de azot și oxizi de azot (NO2/NOx). Primăria municipiului Brăila a transmis la APM Brăila Studiul privind calitatea aerului in municipiul Braila, care a fost analizat de către membrii Grupului de Lucru pentru avizarea Planului de calitatea aerului pentru județul Brăila și retransmis primăriei în vederea refacerii sale de către elaborator.

         De asemenea studiul a fost transmis și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

        

Programul CASA VERDE – persoane fizice    

Scopul programului CASA VERDE îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră, precum şi stimularea utilizării sistemelor care folosesc în acest sens sursele de energie regenerabilă, nepoluante.

În cursul anului 2016 s-au derulat următoarele programe finanțate din veniturile Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) București,(sumele alocate fiecărei sesiuni fiind distribuite pe județe în funcție de numărul de locuitori):

  1. Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire CASA VERDE – persoane fizice – sesiunea 2011 a fost finalizat în cursul anului 2016 - faza de depunere a dosarelor de decontare privind cheltuielile eligibile , de către beneficiari;

La nivelul județului Brăila situaţia pentru finele anului 2016, se prezintă după cum urmează :

Total dosare depuse de către beneficiari = 147 din care :

  • Dosare aprobate de către AFM București = 133 ( 90%)
  • Dosare respinse de către AFM București = 12 ( 8% )
  • Beneficiari decedați / Contracte de Finanțare anulate = 2 ( 2%)

Din totalul de 133 de dosare aprobate:

  • Dosare de decontare depuse = 114 (86 %)
  • Beneficiari care au renunțat la program = 19 (14 % )
    1. Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, beneficiari persoane fizice – CASA VERDE CLASIC sesiunea 10 – 24 octombrie 2016,

Finanțările obiectivelor  programului CASA VERDE CLASIC – pentru  persoane fizice, sunt acordate după cum urmează:

  1. Până la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
  2. Până la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
  3. Până la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

 

În perioada de depunere,la APM Brăila  au fost primite din partea beneficiarilor un număr de 161 de dosare de finanțare la nivelul județului Brăila. Acestea au fost transmise la AFM București pentru derularea etapelor care urmează în cadrul programului, respectiv:

  • Aprobarea dosarelor de finanțare selectate;
  • Postarea pe site-ul AFM a listei dosarelor de finanțare aprobate și respinse;
  • Soluționarea contestațiilor;
  • Încheierea și semnarea de către beneficiari a contractelor de finanțare;
  • Implementarea proiectului;
  • Depunerea dosarelor de decontare;
  • Decontarea sumelor eligibile în conturile bancare ale beneficiarilor.

 

III. BIROUL CALITATEA FACTORILOR DE MEDIU

 

ÎN DOMENIUL DEŞEURI, CHIMICALE, PROTECŢIE SOL ŞI SUBSOL

Urmărirea realizării obiectivelor şi măsurilor stabilite prin legislaţia specifică şi Tratatul de aderare a României la UE , inclusiv prin planurile de gestionare a deşeurilor

 

Monitorizarea îndeplinirii prevederilor legale privind gestionarea deşeurilor municipale

  • S-au colectat datele pentru monitorizarea Planului Județean de Gestionare a Deşeurilor
  • Se colectează periodic date de la primării în vederea monitorizării progreselor în ceea ce priveşte implementarea măsurilor aplicate de către autorităţile publice locale.   
  • S-au colectat datele şi s-a transmis raportările privind extinderea sistemelor de colectare selectivă.
  • S-au stabilit condițiile de reglementare a planurilor, proiectelor și autorizare a activităților care implică și gestionarea deșeurilor- 91 documentații analizate și 64 puncte de vedere emise

 

         Urmărirea proiectării şi implementării sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor

         Prin Planul de investiţii pe termen lung pentru perioada 2008  - 2038 „Managementul Integrat al Deşeurilor în Judeţul Brăila” (Masterplan Deșeuri), aprobat prin HCJ nr. 95/2009, s-a stabilit calendarul de implementare pentru realizarea investiţiilor din Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor şi obţinerea finanţărilor prin POS Mediu. Pentru pregatirea planului şi a aplicaţiei de finanţare prin POS Mediu Consiliul Judeţean Brăila a beneficiat de proiectul de Asistenţă Tehnică ISPA finanţat de MMDD (prin împrumut de la Banca Mondială).

         Proiectul de realizare a investiţiilor prevăzute în MASTERPLAN a fost reglementat în iulie 2011 (acord integrat de mediu emis de ARPM Galaţi). Sistemul va deservi o suprafaţă de 4765,76 km² şi întreaga populaţie a judeţului Brăila (362.352 locuitori la nivelul anului 2008).

Valoarea totală a proiectului este de 117.510.033 lei inclusiv TVA, din care valoarea eligibilă conform POS Mediu este de 104.266.631 lei, împărțită pe surse de finanțare astfel:

- finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională şi din bugetul de stat: 103.184.362 lei

- contribuţia Beneficiarului, din bugetul local: 1.042.269 lei

- contribuția Beneficiarului la valoarea proiectului, alta decât cea eligibilă conform POS Mediu este de 13.283.402 lei.

Lucrările propuse prin proiect sunt:

- Implementarea unui sistem de colectare selectivă duală în toate localităţile din judeţul Brăila;

- Depozit de deşeuri nepericuloase şi staţie de sortare în extravilanul oraşului Ianca;

- Staţie de transfer în extravilanul oraşului Însurăţei.

- Închiderea depozitului neconform Ianca .

- Staţie de sortare şi compostare în extravilanul comunei Vădeni (la 1,4 km de comuna Siliştea);

Există întârzieri în implementarea proiectului deoarece antreprenorul nu a respectat graficul de execuție. Marea majoritate a lucrarilor a fost realizată până la sfârșitul trim. I 2015 moment de la care progresul fizic nu a depășit 5% până la sfârșitul anului 2016.În 24.11.2016 a fost recepționată stația de transfer Însurăței. Mai este de executat numai stația Vădeni dar nu poate fi realizată până în martie 2017, aşa cum era prevăzut. Pe de altă parte investițiile realizate nu pot fi puse în funcțiune deoarece nu s-a putut finaliza concesionarea gestiunii serviciului de salubrizare și a operării instalațiilor datorită unor probleme legislative legate de normele de aplicare a Legii nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii.

Până la realizarea investiţiilor planificate s-a implementat o soluţie tranzitorie de colectare şi eliminare a deşeurilor municipale din zona rurală prin amenajarea a 10 puncte de colectare zonală. Fiecare UAT răspunde pentru colectarea deşeurilor de la populaţie şi de depunerea la punctele zonale în containere de mare capacitate (32mc) care sunt transportate de către SC RECORWOOD SRL către depozitul de deşeuri conform Muchea.

 

         Urmărirea implementării măsurilor de colectare separată a deşeurilor

         Au fost informate autoritățile publice locale și județene cu privire la prevederile legale privind colectarea separată a deșeurilor municipale.Conform prevederilor legale în autorizațiile de mediu emise au fost stabilite condiții pentru atingerea țintelor de colectare separată astfel încât să se diminueze cantitățile de deșeuri care ajung la depozitare.

         Cu toate acestea colectarea separată se asigură în foarte mică măsură, prin puncte de colectare stradală cu containere tip clopot și prin preluarea unor cantități mici de deșeuri sortate la generatori. Operatorii de salubritate au mai pus în funcțiune pe parcursul anului 2016 spații de sortare manuală a deșeurilor colectate și presare/balotare dar insuficiente. Trebuie menționate și întârzierile în punerea în funcțiune a sistemului de management integrat al deșeurilor; infrastructura de colectare separată este achiziționată, o stație de sortare și una de transfer sunt finalizate dar nu pot fi încă date în funcțiune.

         Progrese se  înregistrează în ceea ce privește deşeurile din construcţii şi demolări, în municipiul Brăila se implementează o altă soluţie de valorificare pe un teren din zona liberă. În oraşele Ianca şi Făurei se utilizează spaţii de stocare temporară până la valorificare. Au fost autorizate două  instalaţii de sortare/tratare/reciclare a acestor deşeuri.

 

         Monitorizarea agenţilor economici generatori şi colectori de deşeuri

         În conformitate cu prevederile H.G. 856/2005 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv cele periculoase s-a realizat evidenţa lunară pe 7 tipuri de deşeuri generate, colectate, valorificate şi eliminate de către agenţii economici din judeţul Brăila: ulei uzat, acumulatori uzaţi, anvelopele uzate, deşeuri de ambalaje (PET, hârtie carton, sticlă, polietilenă), deşeuri spitaliceşti, deşeuri de rumeguş şi deşeuri de lemn. Au fost inventariaţi 80 agenţi economici generatori de astfel de deşeuri.

         Monitorizarea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în legislația de resort Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje)

         Pentru implementarea acestor prevederi, precum şi ale Ord. 927/2005 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje s-au realizat:

  • S-a monitorizat modul cum operatorii şi autorităţile administraţiei publice locale care intră sub incidenţa legislației menționate  trebuie să raporteze conform Ord. MMP 794/2012 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje
  • s-au îregistrat și au introdus datele corespunzătoare în Sistemul Integrat de Mediu pentru anul 2013. Datele colectate au fost verificate şi validate. Pentru operatorii care nu s-au înregistrat, APM Brăila a validat și introdus datele colectate în 2013.
  • Monitorizarea lunară a cantităţilor de deşeuri de ambalaje colectate selectiv, pe tipuri de deşeu, de către seviciile de salubritate şi de către agenţii economici autorizaţi.  

         Continuarea implementării prevederilor Regulamentului 2150/2002/CE privind statistica deşeurilor

         S-au colectat, validat și introdus datele pentru anul 2013, s-a finalizat introducerea datelor în aplicația Statistica deșeurilor din Sistemul Integrat de Mediu. În luna noiembrie s-a demarat colectarea datelor pentru anul 2014. În acest sens au fost informați din nou operatorii economici producători/generatori de deșeuri, comercianți, brokeri precum și cei care desfășoară activități de tratare a deșeurilor să transmită informațiile corespunzător domeniului de activitate, se înregistreze în SIM și să completeze chestionarele on line.

Monitorizarea îndeplinirii prevederilor din HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor

         S-a realizat monitorizarea activităţii depozitelor de deșeuri municipale în ceea ce priveşte modul de operare și raportarea cantităţilor de deşeuri care ajung la depozitare.

         La ora actuală majoritatea deşeurile municipale colectate, atât din mediul urban cât şi din mediul rural, sunt eliminate pe depozitul conform DEDMI Muchea administrat de SC Tracon SA. Deșeurile din localitățile UAT Făurei sunt eliminate pe depozitul neconform Făurei iar cele din UAT Ianca la depozitul conform Gălbinași, situat la distanță mai mică.

         Depozitul conform Muchea (în procedură de revizuire a autorizației integrate de mediu) funcționeză din 2013 cu celula nr. 2. Pentru celula1, unde activitatea de depunere a deșeurilor a fost sistată în 2013, se derulează lucrările de acoperire provizorie.

         Depozitul neconform Făurei este în funcțiune și urmează să fie sistată depozitarea deșeurilor în anul 2017. Au fost realizate măsurile scadente din programul de conformare anexat autorizației de mediu.

Toate depozitele prevăzute în calendarul de închidere, de deșeuri municipale și industriale,  au sistat activitatea la termenul prevăzut. Situația acestora se prezintă astfel:

  • Pentru Depozitul neconform de deșeuri municipale Ianca- lucrările de închidere au fost preluate pe lista investiţiilor din Masterplan deşeuri și finalizate în august 2015.
  • Depozitul neconform pentru deşeuri industriale nepericuloase al SC Celhart Donaris SA nu a respectat graficul de lucrări stabilite pentru anii 2014-2016. Deținătorul a depus trei solicitări de schimbare a soluției tehnice de închidere (mai simplificată) față de proiectul tehnic de închidere reglementat în 2012 și de decalare a unor lucrări cu care  APM Brăila nu a fost de acord, deoarece nu sunt în concordanță cu legislația și obligațiile de mediu a căror respectare este prioritară.
  • Batalul nou ecologic de şlam petrolier Oprisenesti- lucrările de umplere s-au  finalizat și au fost recepționate în noiembrie 2014.
  • Batalul vechi neecologic de şlam petrolier Oprișenești - au fost procesate deșeurile însă nu au fost încă reglementate lucrările de remediere.

 

Monitorizarea îndeplinirii prevederilor legale privind incinerarea deşeurilor spitaliceşti

         S-au colectat datele conform  Ord. MS nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale de la operatorii care intră sub incidenţa acestor prevederi: unităţi sanitare din municipiul Brăila şi din judet, (spitale si policlinici) şi operatorii economici autorizaţi pentru colectarea şi tratarea acestor deşeuri periculoase, cu privire la activitatea desfăşurată pe teritoriul judeţului. În judeţul Brăila, nu există incineratoare autorizate pentru incinerarea deşeurilor medicale.

         O parte din deşeurile periculoase generate (infecţioase) de Spitalul Judetean de Urgență Braila sunt eliminate prin depozitare după ce au fost supuse tratamentelor de neutralizare în stația de sterilizare proprie.          O altă parte sunt colectate şi transportate spre eliminare prin incinerare prin doi operatori economici autorizaţi pentru această activitate: SC ECO Fire Sistems SRL Constanţa şi SC Protect Colector SRL Focşani. Anual, cantitatea totală de deşeuri generată de activităţile medicale supuse metodelor de eliminare finală, este de cca 130-150t.

Implementarea H.G. 173/2000 privind reglementarea regimului special privind gestiunea și controlul bifenililor policlorurați (BCP/PCT) și a altor compuși similari
          S-au monitorizat și verificat operatorii economici în ceea ce privește respectarea Ord. MMP 1179/2010 care aprobă Ghidul pentru gestionarea ecologică raţională a bifenililor policloruraţi, precum şi întreţinerea echipamentului cu conţinut de PCB şi respectarea procedurilor prescrise de producător şi standardele naţionale corespunzătoare. S-a actualizat semestrial inventarul operatorilor care deţin echipamente în funcţiune cu conţinut de compuşi desemnaţi (condensatoare cu PCB) şi a bazei de date privind gestionarea acestora. S-a monitorizat modul cum sunt respectate planurile de eliminare a condensatoarelor care devin deșeuri periculoase la scoaterea din funcțiune. Toți deținătorii au respectat planurile de eliminare.

         Implementarea Legii 212/2015 privind gestionarea vehicolele scoase din uz (VSU)  

La nivelul judeţului sunt autorizaţi pentru colectarea VSU, cinci agenţi economici,  iar pentru tratare VSU trei agenţi economici. S-a monitorizat activitatea acestora în vederea inventarierii cantităţilor de deşeuri rezultate, în scopul atingerii obiectivelor de valorificare prevazute de legislaţie.

         Implementarea prevederilor HG nr. 235/ 2007 privind gestionarea uleiurilor uzate

   Ca obiective specifice s-au realizat următoarele activităti :

  • Inventarierea agenţilor economici: producători/importatori, generatori şi colectori de uleiuri uzate precum şi a comerciantilor care introduc pe piaţă uleiuri și solicitarea raportării semestriale şi anuale .
  • Monitorizarea cantităţilor de uleiuri uzate produse şi realizarea bazelor de date privind cantitatile de uleiuri comercializate şi a cantităţilor de uleiuri uzate colectate / eliminate .
  • Inscrierea agentilor economici generatori şi colectori de uleiuri uzate în aplicația SIM-uleiuri

         Regulamentul Parlamentului European şi Consiliului nr. 1005/2009  din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon  

         În urma inventarierii agenţilor economici care deţin instalaţiile de răcire în sectorul comercial, industrial şi auto, s-a constatat ca sunt utilizaţi agenţi frigorifici ecologici. Sectorul service – frigorific, care desfăşoară activitatea de service la echipamentele frigotehnice şi de aer condiţionat  utilizează de asemenea  agenţi frigorifici ecologici. Un număr de trei agenţi economici mai deţin ODS (R22). Din verificările efectuate s-a constatat  respectarea prevederilor legale cu privire la utilizarea acestor substanţe.

         Implementarea Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European si al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea si autorizarea substanţelor chimice si restricţiile aplicabile acestor substanţe (REACH)                   

         Obiectivul acestuia este de a îmbunătăţii protecţia sănătăţii umane şi a mediului, menţinând în acelaşi timp nivelul de competitivitate. Legislaţia în domeniul chimicalelor se referă la controlul şi evaluarea riscului pe care substanţele şi preparatele chimice periculoase îl au pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediu, la restricţii privind introducerea pe piaţă şi utilizarea anumitor substanţe şi preparate chimice periculoase.

         În vederea implementării legislatiei privind deşeurile periculoase, s-au realizat următoarele activităţi:

  • Inventarierea şi verificarea agenţilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, transport, depozitare temporară, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase;
  • Realizarea rapoartelor la nivel judeţean privind generatorii de deşeuri, colectorii, valorificatorii şi eliminatorii de deşeuri;
  • Realizarea rapoartelor la nivel judeţean privind cantităţile de deşeuri generate, colectate, valorificate şi eliminate.

         La nivelul judeţului Brăila sunt autorizați doi agenți economici  pentru colectare şi un agent economic pentru tratarea deşeurilor periculoase.

În vederea implementării legislaţiei din domeniul gestionării deșeurilor și substanțelor periculoase şi asigurării suportului tehnic pentru elaborarea actelor de reglementare au fost analizate după caz documentaţiile pentru planuri, proiecte, activităţi pentru a stabili dacă sunt în conformitate cu prevederile legale din domeniul gestionării deşeurilor şi a substanţelor periculoase. Astfel, au fost analizate 65 de documentații și s-au emis 22 puncte de vedere pentru planuri şi proiecte şi s-au stabilit condiţii pentru gestionarea deşeurilor în cadrul procedurii de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului.

De asemenea, APM Brăila a articipat la 16 acţiuni de preluare şi distrugere deșeuri în cadrul comisiilor de specialitate organizate conform OG 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului  şi a normelor metodologice de aplicare stabilite prin HG 371/2007 Republicată organizate la nivelul unor instituții publice (Agentia Nationala de Administrare Fiscala, Poliție, ș.a).

Implementarea prevederilor legislative privind transportul  deşeurilor- sunt analizate toate cererile de aprobare transport conform prevederilor HG 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase pe teritoriul României și se înregistrează formulare de expediţie/transport substanţe periculoase.

 

         DOMENIUL SOL ŞI SUBSOL

         În urma evaluării informaţiilor din documentaţiile depuse de titularii de activităţi, conform propunerilor APM Brăila, lista siturilor contaminate şi lista siturilor potenţial contaminate din judeţul Brăila conţin 21 situri contaminate/potenţial contaminate şi cuprind amplasamente aparţinând SC PETROM SA, SC Mioriţa SA, SC PAL SA şi SC TERMOELECTRICA SA. Inventarul a fost reactualizat în anul 2014. În anii anteriori s-au reglementat 3 proiecte de decontaminare pentru trei depozitele PECO aparținând OMV Petrom din care numai unul finalizat, celelalte în curs de realizare. De asemenea pentru batalurile de șlam închise, unul a fost curățat, celălalt urmează să se stabilească măsurile de remediere. Pentru sondele de extracţie petrol care au fost abandonate OMV Petrom întocmeşte documentaţiile necesare reglementării din punct de vedere al protecţiei mediului şi stabilirii obligaţiilor de mediu, după caz.

             Au fost analizate 24 documentaţii depuse pentru solicitarea actelor de reglementare pentru planuri, programe, proiecte publice şi private şi activităţi care pot avea un efect semnificativ asupra solului, subsolului şi apelor subterane şi au fost emise 24 puncte de vedere. Cele mai multe vizează abandonarea sondelor la care s-a sistat activitatea și reglementarea activității de extracție petrol și gaze naturale

 

Protecţia resurselor de ape şi nămol terapeutice şi a altor resurse minerale

  • Au fost analizate documentaţiile depuse pentru solicitarea actelor de reglementare pentru proiecte şi activităţi situate în perimetrele de protecție hidrogeologică care pot avea un efect semnificativ asupra acestor resurse, au fost emise puncte de vedere în care s-au stabilit măsuri de protecţie  pentru lacurile sărate Brăila şi Movila Miresii.
  • S-au verificat planurile proiectele tehnice de refacere a mediului precum si anexele referitoare la valoarea garanţiei financiare pentru refacerea mediului pentru anul 2016, pentru operatorii licențiați care isi desfasoara activitatea in perimetrul de protectie a Lacului Sarat I Brăila, respectiv SC Unita Turism Holding SA si SC TBRCM SRL .

 

         ÎN DOMENIUL BIODIVERSITATE

Pe teritoriul judeţului Brăila sunt cuprinse 26 de arii naturale protejate din următoarele  categorii:

  • 3 de interes naţional: Parcul Natural Balta Mică a Brăilei şi rezervaţiile naturale Jirlău-Vişani şi Pădurea Camniţa;
  • 2 arii de interes judeţean şi local: Rezervaţia forestieră Viişoara şi Popina Blasova – monument al naturii;
  • 2 de interes internaţional- situri Ramsar -zone umede de importanţă internaţională: Balta Mică a Brăilei și Dunărea Veche Brațul Măcin
  • 19 de interes comunitar declarate ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România:
  • 9 situri de importanţă comunitară: Balta Albă-Amara-Jirlău-Lacul Sărat Câineni, Balta Mică a Brăilei, Braţul Măcin, Valea Călmăţuiului, Lunca Buzăului,  Lunca Siretului Inferior, Ianca - Plopu - Sărat – Comăneasca, Lacul Sărat – Brăila și Sărăturile de la Gura Ialomiţei - Mihai Bravu ;
  • 10 arii de protecţie specială avifaunistică: Balta Albă-Amara-Jirlău, Balta Mică a Brăilei, Balta Tătaru, Dunărea Veche-Braţul Măcin, Ianca-Plopu-Sărat, Lunca Siretului Inferior, Măxineni, Berteştii de Sus - Gura Ialomiţei, Valea Călmăţuiului și Lunca Buzăului.

         Aceste arii se suprapun parţial astfel încât acelaşi teritoriu poate avea statut dublu, triplu sau cvadruplu de protecţie.

         În anul 2016 RO SCI0103 Lunca Buzăului a fost extins prin Ord. MMAP nr. 46/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România (care include și Rezervația Naturală Pădurea Camnița cod 2259) iar ulterior prin HG 663/2016 privind instituirea regimului de arie naturală protejată și declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România a fost declarat și ROSPA0160 cu același nume.

        

1. Elaborarea măsurilor minime de conservare pentru ariile naturale protejate de interes comunitar neatribuite în custodie

Conform Ord. MMP nr. 1052/2014 și deciziei ANPM 765/22.08.2016 APM Brăila are competență de management pentru 3 arii naturale protejate, două care nu depășesc limitele județului (ROSPA0048 Ianca-Plopu-Sărat și ROSCI0305 Ianca - Plopu - Sărat – Comăneasca) și ROSPA0006 Balta Tătaru care acoperă și suprafețe din județele Buzău și Ialomița.

Pentru ale 7 arii, competența revine :

  • APM Buzău pentru 4 arii:  ROSPA0145 Valea Călmăţuiului, ROSCI0259 Valea Călmăţuiului şi RO SCI0103 și ROSPA0160 Lunca Buzăului
  • APM Tulcea pentru 3 arii: ROSPA 0040 Dunărea Veche Brațul Măcin care se suprapune cu  ROSCI 0012 Brațul Măcin și Situl RamsarDunărea Veche Brațul Măcin

 

         Au fost elaborate în anii precedenți măsuri minime de conservare pentru 4 arii protejate de interes comunitar care nu au custozi şi care nu depăşesc limitele teritoriale de competenţă ale APM Brăila (limitele judeţului) : ROSPA0077 Măxineni, ROSPA0048 Ianca-Plopu-Sărat, ROSCI0305 Ianca-Plopu-Sărat-Comăneasca, ROSCI0307 Lacul Sărat-Brăila. Exceptând ultima arie, pentru celelalte au fost aprobate în anul 2016 planuri de management.

        

         2. Asigurarea custodiei ariilor naturale protejate

         În anul 2016 au fost încreințate în custodie încă 4 arii de interes comunitar iar unul dintre vechii custozi, respectiv Universitatea Ecologică Bucureşti a solicitat rezilierea convenției de custodie pentru RO SCI0103 Lunca Buzăului.

         Ca urmare 15 arii protejate (58 % din totalul acestora) au administratori, existând o structură de administrare și 4 custozi:

  • RNP Romsilva – Administraţie - pentru Parcul Natural Balta Mică a Brăilei, care se suprapune cu situl Ramsar Insula Mică a Brăilei și cu SCI şi SPA Balta Mică a Brăilei;
  • Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice- custode al SCI şi SPA Lunca Siretului Inferior;
  • Asociația Maximilian Buzău- custode pentru  SCI  Balta Albă Amara Jirlău Lacu Sărat Câineni care include SPA Balta Albă Amara Jirlău și Rezervaţia Naturală Jirlău – Trup Vişani.
  • Societatea Ornitologică Română pentru ROSPA0077 Măxineni și ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei - Mihai Bravu împreună cu ROSPA0111 Berteştii de Sus - Gura Ialomiţei
  • Asociaţia Community Aid România pentru ROSCI0307 Lacu Sărat – Brăila

 

Situația elaborării planurilor de management și a regulamentelor:

Pentru 42% din ariile desemnate au fost aprobateplanuri de management :

  • Pentru Parcul Natural Balta Mică a Brăilei care se suprapune cu  ROSPA0005 Balta Mică a Brăilei şi ROSCI0006 Balta Mică a Brăilei și cu Situl Ramsar cu aceeași denumire, există plan de management aprobat prin HG 538/2011.
  • În anul 2016 au fost aprobate 5planuri pentru 7 arii : Rezervația Naturală Camnița, ROSPA0071 și ROSCI0162 ambele  denumite Lunca Siretului Inferior,  ROSCI0103 Lunca Buzăului, ROSPA0006 Balta Tătaru, ROSPA0048 Ianca-Plopu-Sărat şi ROSPA0077 Măxineni, realizate în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană.

 

         În domeniul arii protejate s-au intreprins următoarele activităţi :

  • 12 acţiuni  de verificare în ariile protejate sau în vecinătatea acestora, care au avut drept scop:
  • urmărirea stării de conservare a populaţiilor şi habitatelor pentru care ariile au fost declarate și supravegherea autorităţilor responsabile (administratori/custozi, deţinători/administratori de terenuri) cu privire la măsurile pe care le aplică în vederea conservării naturii-10 verificări împreună cu Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu;
  • colaborare cu serviciul AAA în vederea emiterii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor de mediu, în cazul în care planurile/proiectele/activităţile urmează a se desfăşura în vecinătatea sau interiorul unor arii naturale protejate (verificarea amplasamentului-pentru 6 documentații, emiterea punctelor de vedere - 29 documentații analizate pentru care s-au emis puncte de vedere, stabilirea unor condiţii speciale de reglementare, verificarea rapoartelor de monitorizare a biodiversităţii depuse de către agenţii economici în urma condiţiilor impuse prin actele de reglementare).
  • S-au încheiat două protocoale de colaborare cu Societatea Ornitologică Română  în vederea administrării ariilor protejate ROSPA0077 Măxineni și ROSCI 0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței Mihai Bravu
  • S-au încheiat două contracte cu titularii proiectelor finanțate prin fonduri POS Mediu pentru implementarea planurilor de management elaborate prin proiecte
  • S-a încheiat un acord de parteneriat pentru implementarea rezultatelor acestor proiecte cu Asociația Medio Pro.
  • S-a analizat și s-a emis un punct de vedere pentru Regulamentul ariilor protejate ROSPA0004 Balta Albă-Amara-Jirlău și ROSCI0005 Balta Albă-Amara-Jirlău-Lacul Sărat Câineni realizat de Asociația Maximilian – custodele ariilor.
  • Participare la 4 dezbateri publice pentru consultarea factorilor interesați în cadrul procesului de elaborare a planurilor de management pentru ariile protejate: ROSPA 0006 Balta Tătaru, ROSPA 0077 Măxineni și ROSPA 0048 Ianca Plopu Sărat elaborate în cadrul proiectului  ”Elaborarea stării de conservare a ariilor de protecţie speciale avifaunistice ROSPA0006, ROSPA0038, ROSPA0048, ROSPA0077, ROSPA0058 şi ROSPA0064, cod SMIS 36408” titular Asociatia Ottus
  • Au fost analizate în vederea avizării 4 planuri de management pentru 7 arii naturale protejate, 6 de interes comunitar incluse în rețeaua Natura 2000 (ROSPA 0006 Balta Tătaru, ROSPA 0077 Măxineni , ROSPA 0048 Ianca Plopu Sărat) și una de interes național-Rezervaţia Naturală „Pădurea Camniţa”, cod 2259 pentru care s-au emis 3 puncte de vedere conform procedurilor de reglementare.
  • Întâlnire cu elaboratorii planurilor de management pentru ariile protejate ROSPA0048 Ianca Plopu Sărat și ROSCI0305 Ianca Plopu Sărat Comăneasca, ROSPA 0077 Măxineni și ROSPA0006 Balta Tătaru în cadrul proiectului ”Evaluarea stării de conservare a ariilor de protecţie speciale avifaunistice ROSPA0006, ROSPA0038, ROSPA0048, ROSPA0077, ROSPA0058 şi ROSPA0064” finanţat în cadrul POS Mediu-Axa Prioritară 4-Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protecţia naturii (cod SMIS-CSNR 36408). 
  • S-au analizat rapoartele de activitate pentru anul 2015 transmise de administratori.
  • La momentul emiterii autorizațiilor pentru vânătoare a fost analizată poziţia zonelor de linişte în perimetrul fondurilor de vânătoare pentru a se verifica corelaţia cu perimetrele ariilor naturale protejate;
  • S-au furnizat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Brăila informații referitoare la situația administrării ariilor protejate din județul Brăila în vederea verificării respectării normelor de ecocondiționalitate în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru care se acordă plăţi directe agricultorilor.
  • Au fost acordate deținătorilor consultaţii tehnice privind  modul de identificare și poziția parcelelor agricole în raport cu limitele siturilor Natura 2000.
  • Participare în comisiile de licitaţie organizate de administraţia publică locală sau judeţeană în vederea concesionării unor terenuri care au legătură cu ariile naturale protejate;
  • Transmiterea informațiilor solicitate de ANPM pentru evaluarea activității custozilor.

 

                        De asemenea s-au mai realizat în domeniul biodiversității :

  • S-au emis 11 autorizaţii pentru, în baza Ord. MMDD nr. 410/2008 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităţilor de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora, 4 pentru recoltare plante, 6 pentru vănătoare și una pentru melci.
  • S-au transmis la ANPM informațiile solicitate referitoare la operatorii autorizați pentru activitatea de acvacultură desfășurată în situri Natura 2000 sau în vecinătatea acestora și măsurile stabilite în actele de reglementare, pentru acordarea plăților compensatorii în cadrul Programului Operațional de Pescuit 2007-2013. S-au furnizat informații referitoare la ariile protejate care se suprapun pe zona pescărească a județului și municipiului Brăila în cadrul proiectului ”Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală integrată a zonei pescărești a județului Brăila”.
  • S-au analizat 85 de documentații și s-au emis 51 puncte de vedere în vederea emiterii actelor de reglementare.
  • Trei participări în comisia pentru constatarea şi evaluarea pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole prevazuta de HG 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor
  • S-au întocmit capitolele corespunzătoare domeniului din Raportul Fişa judeţului.
  • S-au verificat şi s-a transmis fişa de evidenţă și lista colecției pentru Parcul Zoologic Brăila.
  • Participarea personalului la cinci sesiuni de instruire în domeniul gestionării biodiversității și ariilor naturale protejate
  • S-a participat la 4 acțiuni de educație ecologică în domeniul biodiversității

        

         3. Realizarea bazelor de date specifice domeniului protecţia naturii şi corelarea acestora cu proiectele SINCRON ŞI SIM

         S-au introdus datele din aplicaţia Sistemul Integrat de Mediu - secţiunea Conservarea Naturii, pe modulele:

  • Autorizaţii (completare Registrul de autorizatii privind activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare,  pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora in conformitate cu Ordinul Nr. 410/2008 cu autorizaţiile emise in anul 2015;
  • Grădini zoologice- cu informaţiile corespunzătoare fişelor de evidenţă aferente Parcului Zoologic Brăila;
  • Arii protejate- Administrare.

         Proiectul “SINCRON – Sistem Integrat de Management si Constientizare in Romania a Retelei Natura 2000” nu include și arii naturale protejate din județul Brăila. La analizarea planurilor de management s-a avut în vedere modelul de plan de management elaborat în cadrul proiectului.

        

         IV. Compartimentul  Relaţii Publice şi Tehnologia Informaţiei

         Pe site-ul web al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Brăila - apmbr.anpm.ro – au fost puse din oficiu la dispoziţia publicului informaţii privind calitatea mediului în judeţul Brăila, rapoartele lunare şi anuale privind starea mediului, atribuţiile Agenţiei pentru Protecţia Mediului, legislaţia din domeniu, informaţii din domeniul autorizării, anunţuri de dezbateri publice, noutăţi legislative, comunicate de presă, etc.

         Prin punctul de informare-documentare organizat la nivelul APM Brăila au fost soluționate toate solicitările de informaţii de interes public primite (în număr de 14), respectându-se termenul legal de răspuns. Nu au fost înregistrate reclamaţii administrative sau plângeri în instanţă din partea publicului.

         Pentru informarea şi conştientizarea publicului în anul 2016 au fost organizate și derulate 13 acţiuni de educaţie ecologică, urmărindu-se sensibilizarea cetăţenilor la importanţa protejării mediului, cultivarea atitudinii responsabile faţă de mediu, diseminarea informaţiei privind ariile protejate din judeţul Brăila şi marcarea unor evenimente din calendarul protecţiei mediului. În acest sens au fost semnate protocoale de colaborare cu instituții de învățământ, ONG-uri și autorități publice.

         În cursul anului 2016 Agenția pentru Protecția Mediului Brăila a dezvoltat relaţii de parteneriat cu ONG-uri de mediu (Asociaţia A.R.I.N. Brăila, Asociația ”Muzeul” din Ianca), autorități publice (Primăria Municipiului Brăila, Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, Inspectoratul Școlar Județean) și instituții de învățământ (Universitatea Dunărea de Jos – Facultatea de Inginerie Brăila, Palatul Copiilor Brăila, şcolile gimnaziale “Mihai Viteazul”, “Mihu Dragomir”, “Ion Creangă”, Grădinița Narcisa), prin derularea de activități de educație ecologică, vizite la sediul Agenției, deplasări în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Acțiunile au urmărit sensibilizarea tinerilor la importanța protejării mediului, cultivarea atitudinii responsabile față de mediu, diseminarea informației privind ariile protejate din județul Brăila, în mod special Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și marcarea evenimentelor din calendarul protecției mediului.

        

Activităţi de educaţie ecologică derulate în anul  2016:

  1. 2 februarie 2016 - activitate de educaţie ecologică la Şcoala Mihai Viteazul din Brăila cu ocazia  Zilei Mondiale a Zonelor Umede - prezentarea de materiale multimedia referitoare la semnificaţia evenimentului şi importanţa zonei umede Parcul Natural Balta Mică a Brăilei ;
  2. 16 martie 2016 – acțiune de plantare arbusti tuia și arbori paulownia – amenajare spațiu verde din fața sediului APM Brăila pe B-dul Independenței (Luna Pădurii 15 martie - 15 aprilie), în colaborare cu Primăria municipiului Brăila;
  3. 18 aprilie 2016 - Acțiune de educație ecologică la Școala Mihai Eminescu din Brăila – în programul ”Școala Altfel”;
  4. 18 aprilie 2016 – activitate de educație ecologică în cadrul proiectului ”Narcisa, o grădiniță verde a viitorului”–  parteneriat cu Grădinița ”Narcisa” din Brăila
  5. 20 aprilie2016 - Activitate de educație ecologică - ”Școala Altfel” la Școala Ion Creangă din Brăila
  6. 22 aprilie 2016 - Activitate de educație ecologică ”Ziua Pământului” în cadrul proiectului ”Școala de la Muzeu: Totul pentru o planetă vie”–  parteneriat cu Asociația ”Muzeul” din Ianca
  7. 12 mai 2016 - dezbaterea publică privind controlul integrat al poluării cu nutrienți – proiect MMAP
  8. 13 mai 2016 - Activitate de educație ecologică la Grădinița ”Narcisa” din Brăila – colectarea selectivă  a deșeurilor – proiectul ”Narcisa, o grădiniță verde a viitorului
  9. 26 mai 2016 - Info-day organizat in cadrul proiectului 4GreenInn -Inovare în domeniul managementului sustenabil al ariilor naturale protejate - Prezentarea platformei comune web “Ecopedia” Marea Neagra – instrument dezvoltat in cadrul proiectului pentru promovarea ariilor naturale protejate
  10. 1-29 iunie 2016 - Excursii de educație ecologică cu elevi de la școli din municipiul Brăila în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei - Proiectul ”Voluntarul brăilean în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei” – ediția 2016 – cu Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Brăila și Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei
  11. 7 iunie 2016 - Participare la simpozionul ”Metode și tehnologii utilizate pentru decontaminare situri contaminate cu produse petroliere” – București
  12. 9 iunie 2016 - Concurs de machete peisagistice ”Peisajul de pe strada mea” – organizat în parteneriat cu ONG ARIN și Inspectoratul Școlar Județean

29 iunie 2016 - Concursul Național de Ecologie ”Viață, verde, viitor” – organizat în parteneriat cu Palatul Copiilor și Inspectoratul Școlar Județean Brăila

 

V. Compartimentul Buget, Finanţe, Administrativ, Resurse Umane

         În anul 2016 au fost alocate credite bugetare în suma de 1.771.289 lei din care 1.382.943 lei pentru cheltuieli de personal, 319.975 lei pentru cheltuieli materiale, 68.371 lei pentru cheltuieli de capital. S-au efectuat plăţi în suma de 1.750.628,09 lei.

 

Analiza execuţiei bugetare este prezentată în tabelul de mai jos in lei:

Nr

crt

Specificatie

 

Credite bugetare alocate

Plati efectuate

Cheltuieli efective

%

3/2

%

4/2

0

1

2

3

4

5

6

1

2

 

 

 

 

 

3

Cheltuieli totale

A.Cheltuieli curente

 

I.Cheltuieli de personal

 

II. Cheltuieli materiale

IV. Transferuri

B .Cheltuieli de capital

1.771.289

1.702.918

 

1.382.943

 

319.975

 

68.371

1.750.628

1.682.257

 

1.377.687

 

304.570

 

68.371

1.735.397

1.680.771

1.386.883

293.888

54.626

98,83%

98,79%

99,62%

95,19%

100,00%

97,97%

98,70%

100,28%

91,85%

79,90%

        

         Din analiza datelor prezentate în tabelul de mai sus, rezultă o execuție de 97,97% la cheltuieli efective, faţă de creditele bugetare alocate, respectiv 98,83 % la plăţile efectuate.

         A fost aprobat bugetul pe investiţii pe anul 2016. S-au achiziţionat  echipamente de laborator, centrala electrică și stații desktop, în valoare de 89.371 lei pâna la data de 31.12.2016.

         Creditele bugetare alocate unităţii au fost utilizate în conformitate cu reglementarile în vigoare, contribuind la desfăşurarea în condiţii corespunzătoare a activităţii agenţiei pe tot parcursul perioadei de raportare.

         Tarifele încasate din acorduri, avize, autorizații, analize în 2016 au fost în valoare de 422.949 lei.

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV,

 

Dr. ing. Ciprian CUZMIN